ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 15 octombrie 2003, reclamantul I.N.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin,

anularea hotărârii nr. 2326 din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă și

recunoașterea drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel București,

căreia i s-a adresat inițial, reclamantul, prin sentința civilă nr. 1790 din 30

octombrie 2003, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La data de 24 noiembrie 2003

a survenit decesul reclamantului, procesul fiind continuat de soția

supraviețuitoare, I.M., care a formulat în nume propriu, cerere pentru

recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, care prevăd

acordarea unei indemnizații lunare egală cu 50% din indemnizația ce s-ar cuveni

soțului decedat.

Prin sentința civilă nr. 323

din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei I.M., a anulat hotărârea nr. 2326

din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de lege,

pentru perioada aprilie 1953 - aprilie 1956, începând cu decembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din copia livretului militar, fișa de evidență

militară și adresa Centrului Militar Caraș Severin a rezultat că pe toată

durata serviciului militar, de la încorporarea în aprilie 1953, până la lăsarea

la vatră, în aprilie 1956, soțul reclamantei a fost folosit ca „mână de lucru”,

încadrându-se în cerințele Legii nr. 309/2002.

Instanța de fond a mai

reținut că I.M., în calitate de soție supraviețuitoare, urmează să primească

50% din indemnizația cuvenită soțului, cu condiția să nu se fi recăsătorit după

decesul soțului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

instanța de fond a apreciat în mod greșit că soțul reclamantei întrunea

condițiile cerute de Legea nr. 309/2002, pentru a putea beneficia de drepturile

conferite de acest act normativ.

Recurenta susține că,

potrivit Legii nr. 309/2002, beneficiarii acestui act normativ trebuie să

îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

fie cetățean român;

militar în detașamente de muncă;

parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii;

fost efectuat în perioada 1950 - 1961.

Recurenta a susținut că

soțul reclamantei nu a îndeplinit condiția să fi satisfăcut stagiul militar

într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii

și, pe cale de consecință, nici soția supraviețuitoare nu poate beneficia de

drepturile acordate de Legea nr. 309/2002.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1

din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi,

persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei

legi, cetățeanul român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de

muncă, în perioada menționată.

În speță, din documentele de

evidență militară ale soțului reclamantei rezultă că acesta a lucrat în timpul

stagiului militar, fiind folosit ca „mână de lucru”, în perioada aprilie 1953 -

aprilie 1956.

Or, câtă vreme este dovedită

împrejurarea că persoana în cauză a prestat muncă în timpul stagiului militar,

într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta

de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de

către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela altor ministere, nu prezintă

importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului

reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost

obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite

criterii, în perioada în care soțul reclamantei trebuia să efectueze stagiul

militar.

Potrivit dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 309/2002, reclamanta beneficiază de 50% din indemnizația care i

s-ar fi cuvenit soțului decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În consecință, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 323

din 9 iunie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.