ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 octombrie 2003, reclamantul I.N. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, anularea hotărârii nr. 2326 din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002. Curtea de Apel București, căreia i s-a adresat inițial, reclamantul, prin sentința civilă nr. 1790 din 30 octombrie 2003, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara. La data de 24 noiembrie 2003 a survenit decesul reclamantului, procesul fiind continuat de soția supraviețuitoare, I.M., care a formulat în nume propriu, cerere pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, care prevăd acordarea unei indemnizații lunare egală cu 50% din indemnizația ce s-ar cuveni soțului decedat.

Prin sentința civilă nr. 323 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei I.M., a anulat hotărârea nr. 2326 din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de lege, pentru perioada aprilie 1953 - aprilie 1956, începând cu decembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din copia livretului militar, fișa de evidență militară și adresa Centrului Militar Caraș Severin a rezultat că pe toată durata serviciului militar, de la încorporarea în aprilie 1953, până la lăsarea la vatră, în aprilie 1956, soțul reclamantei a fost folosit ca „mână de lucru”, încadrându-se în cerințele Legii nr. 309/2002.

Instanța de fond a mai reținut că I.M., în calitate de soție supraviețuitoare, urmează să primească 50% din indemnizația cuvenită soțului, cu condiția să nu se fi recăsătorit după decesul soțului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că soțul reclamantei întrunea condițiile cerute de Legea nr. 309/2002, pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.

Recurenta susține că, potrivit Legii nr. 309/2002, beneficiarii acestui act normativ trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: 1. titularul dreptului să fie cetățean român; 2. să fi efectuat stagiul militar în detașamente de muncă; 3. detașamentul să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii; 4. stagiul militar să fi fost efectuat în perioada 1950 - 1961. Recurenta a susținut că soțul reclamantei nu a îndeplinit condiția să fi satisfăcut stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și, pe cale de consecință, nici soția supraviețuitoare nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 309/2002. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada menționată. În speță, din documentele de evidență militară ale soțului reclamantei rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, fiind folosit ca „mână de lucru”, în perioada aprilie 1953 - aprilie 1956. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că persoana în cauză a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela altor ministere, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care soțul reclamantei trebuia să efectueze stagiul militar. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 309/2002, reclamanta beneficiază de 50% din indemnizația care i s-ar fi cuvenit soțului decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 323 din 9 iunie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.