ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată inițial la Tribunalul Suceava, sub nr. 3683 din 7 mai 2004 și apoi prin declinare de competență, la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 3702 din 7 iunie 2004, reclamanta R.A.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. R/219 din 22 octombrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să dea o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor conferite Legea nr. 309/2002, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului R.S., pentru perioada 14 ianuarie 1953 - 14 martie 1956. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 188 din 30 iunie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava și în consecință, a anulat hotărârea nr. R/219 din 22 octombrie 2002. A stabilit că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului R.S., beneficiază de drepturile recunoscute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 14 ianuarie 1953 - 14 martie 1956. În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât prin adresa nr. 4087 din 15 noiembrie 2002, completată cu adresa nr. 2784 din 15 iulie 2003, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a precizat că persoana care a îndeplinit stagiul militar, ca „mână de lucru”, se poate considera că a îndeplinit stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002,

art. 3. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând hotărârea pentru nelegalitate, susținând, în esență, că defunctul R.S. a efectuat stagiul militar la U.M. 4195 București, unitate militară care aparținea de fostul Minister al Forțelor Armate și că prin adresa Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 4087 din 15 noiembrie 2002, completată cu adresa nr. 2784 din 15 iulie 2003, se menționează expres că persoanele care au efectuat stagiul militar în unități militare aparținând fostului Minister al Forțelor Armate, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs formulat, materialul probator administrat în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, instanța constată că recursul este întemeiat.

Este necontestat că soțul decedat al reclamantei, R.S., a efectuat stagiul militar, în perioada 14 ianuarie 1953 - 14 martie 1956, la U.M. 4195 București, ca „mână de lucru”, așa cum reține, de altfel, și instanța de fond. Dar, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a II-a condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or în cauză, soțul decedat al intimatei-reclamante a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 4195 București din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate. Astfel fiind, intimata-reclamantă nu este îndreptățită legal să primească drepturile conferite de art. 3 din Legea nr. 309/2002, potrivit căruia, numai soția celui decedat, din categoria celor prevăzuți la art. 1 din lege, va putea beneficia de o indemnizație de ½ din indemnizația ce s-ar fi cuvenit, soțului decedat. Or în cauză, soțul decedat al intimatei-reclamante nu s-a aflat în situația reglementată limitativ de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 și nu era îndreptățit la indemnizație. În concluzie, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința atacată va fi casată și rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă, actul administrativ emis de pârâtă fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței nr. 188 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.