ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7479/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4399

din 9 mai 2002, la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ,

reclamanta SC A. SA Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Suceava, anularea Referatului nr. 50300 din 23

noiembrie 2000, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056 lei,

pe care pârâta o avea de restituit, cu alte obligații bugetare datorate către

stat și restituirea acesteia, conform procesului-verbal de control nr. 16834

din 19 noiembrie 2001.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă, că actul atacat este nelegal, determinat de faptul că

măsura compensării este o formă de exercitare, ori executarea sumei contestate

a fost suspendată de Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 5929 din 31

octombrie 2001, iar sub un alt aspect, aceasta nu putea să opereze, întrucât

datoriile nu sunt certe și exigibile, așa cum prevăd dispozițiile legii.

Prin sentința civilă nr. 1666 din 22

noiembrie 2002, tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel Suceava, care prin sentința civilă nr. 246, pronunțată la 19 noiembrie 2003, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Suceava, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București și în consecință, a anulat

actul administrativ denumit „Referat” cu nr. 50300 din 23 noiembrie 2001, emis

de Direcția de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului - Biroul administrare

mari contribuabili, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056,

ce se cuvenea reclamantei, cu titlu de T.V.A. și s-a dispus achitarea acesteia,

către reclamantă, în cazul în care nu a fost restituită.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că operațiunea prin care s-a făcut compensarea de către pârâtă,

concretizată în Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001, este nelegală.

S-a precizat că este de necontestat

că pârâta a avut de restituit reclamantei, suma de 17.859.081.956 lei, încasată

cu titlu de T.V.A., stabilită de organele de control, prin procesul-verbal nr. 16834

din 19 noiembrie 2001, dar că aceasta nu poate fi compensată cu suma de

5.975.150.000 lei, întrucât aceasta din urmă a fost primită de reclamantă, în

temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, cu scopul de a fi folosită pentru achitarea

datoriilor restante, de la 18 iunie 1995.

Legat de acest ultim aspect,

instanța a mai reținut că Tribunalul Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 937 din 23 noiembrie 2000, rămasă

definitivă, a anulat titlul executoriu emis în baza procesului-verbal nr. 70144/1998,

iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 702 din 14 noiembrie 2002, a

anulat Referatul nr. 51005 din 27 noiembrie 2001, prin care pârâta a încercat

compensarea aceleiași sume, cu alte datorii.

Ca o consecință, s-a hotărât că

reclamanta nu datorează nici majorări de întârziere, cum au fost calculate de

pârâtă, în sumă de 11.883.931.056 lei și că în acest context, nici acestea nu

pot fi compensate, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 1444 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava,

invocând nelegalitatea.

În motivarea recursului s-a susținut

că în anul 1997, Curtea de Conturi a României - Direcția de Control Financiar Suceava

a verificat modul în care intimata a respectat destinația sumelor acordate cu

titlu gratuit, de F.P.S., în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, ocazie cu

care a constatat că suma de 5.975.150.000 lei a fost utilizată cu încălcarea

dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 100/1996 privind Normele metodologice de

aplicare a legii.

Instanța a reținut greșit că

intimata nu datorează această sumă, deși prin adresa nr. 151119 din 5

septembrie 1997, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Controlului

Financiar de Stat, a comunicat actul prin care intimata a fost dată în

urmărirea organelor de executare, aceasta figurând în evidența Direcției de

Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului - Biroul administrare mari contribuabili,

cu debitul de 5.675.150.000 lei.

Tot în legătură cu această sumă,

recurenta a susținut că prin procesul-verbal nr. 6207 din 23 martie 1998, s-a

constatat că intimata a respectat destinația sumei lăsate cu titlu gratuit,

numai cu privire la suma de 1.549.123,2 lei, nu și a sumei de 5.975.150.000 lei,

după cum eronat a reținut instanța.

De asemenea, s-a mai susținut că în

mod greșit instanța s-a pronunțat pe legalitatea majorărilor de întârziere,

fără ca procesul-verbal nr. 16384 din 16 noiembrie 2001 să fi fost contestat

potrivit O.U.G. nr. 13/2001, acesta devenind titlu executoriu, astfel că în

acest temei s-a dispus compensarea sumei de 11.883.931.056 lei.

Prin ultima critică, recurenta a

susținut că Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 nu are caracter

administrativ, ci constituie un act intern întocmit în vederea emiterii Notei

privind compensarea impozitelor, taxelor și altor venituri bugetare și că emitentul

actului administrativ - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Suceava, nu a fost citat de instanța de fond.

Recursul este întemeiat.

Structurând criticile formulate, în

raport și cu excepțiile invocate în partea finală a recursului, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea este nelegală, ea fiind

pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității.

Astfel, instanța de fond trebuia să

citeze în cauză și pe emitenta actului contestat, respectiv Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Suceava; de asemenea, cu ocazia rejudecării

urmează ca instanța să analizeze și excepția referitoare la natura juridică a

actului contestat.

Pe fondul cauzei, obiectul

procesului referindu-se la măsura compensării sumei de 17.859.081.956 lei,

reprezentând T.V.A., ce se cuvenea a fi rambursat intimatei, cu alte obligații

față de bugetul de stat, respectiv 5.975.150.000 lei, pretins a fi utilizată

nelegal conform Legii nr. 55/1995, precum și majorările de întârziere aferente,

în cuantum total de 21.343.235.800 lei, instanța urmează să stabilească dacă

acestea au fost contestate.

Acest din urmă aspect se impune,

deoarece intimata a depus la dosar, sentințe civile care se referă la datorii

ce au făcut obiectul altor procese-verbale, decât cel în cauză.

Ca o consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată, cu

trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței civile nr. 246 din 19

noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, casează sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2004.