ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1681/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul A.M.D.

la următoarele pedepse: - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.; - două pedepse de câte un an închisoare, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.; - două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - două pedepse de câte un an închisoare, pentru două infracțiuni de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 256 C. pen.; - două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru două infracțiuni de șantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Conform art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un timp de încercare de 5 ani, stabilindu-se măsurile de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. S-a dispus, de asemenea, confiscarea de la inculpat a sumei de 19.508.000 lei, conform art. 118 lit. d) C. pen. S-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Ț.V. și A.T. fiind obligat inculpatul să plătească lui Ț.V.

despăgubiri în sumă de 10.200.000 lei și lui A.T. despăgubiri în sumă de 23 milioane lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: În perioada 1998 – 2000, în care a îndeplinit funcția de director tehnic adjunct și, cu începere de la data de 22 octombrie 1998, funcția de director al sucursalei Vaslui a R.A.I.F., inculpatul A.M.D. a abuzat de funcția îndeplinită și, prin numeroase acte de intimidare și de șantajare a subordonaților săi a obținut de la aceștia diferite foloase materiale, iar în unele cazuri a pretins și primit sume de bani și alte foloase materiale pentru angajarea unor persoane.

Astfel, inculpatul, exercitând o permanentă stare de intimidare a inginerului T.I., șeful Sistemului Hidro Prut – Huși, l-a determinat pe acesta să-i dea, în repetate rânduri diferite cantități de vin, păsări, produse agro-alimentare, în valoare de 3.714.000 lei, cu motivația că trebuie să facă față unor cerințe de protocol cu ocazia vizitelor unor persoane din conducerea Regiei sau din cadrul autorităților locale. În același mod, inculpatul a pretins și primit de la B.M. și C.M. câte un porc, iar de la inginerii Ț.V. și B.M. produse alimentare și scândură de brad în valoare de 9.690.000 lei. Alte produse alimentare i-au fost date inculpatului sub amenințarea unor represalii disciplinare, de către T.I.

și alți salariați de la Sistemul Hidro Elan. De asemenea, inculpatul a pretins și primit sume de bani și produse alimentare de la N.N. (pentru angajarea acestuia la barajul M.) și de la A.T. (pentru angajarea acestuia ca electromecanic la Sistemul H.E.) și a primit foloase materiale de la N.G. (cu răsplată pentru angajarea acestuia) și I.L. (după angajarea fiului acesteia). Prin decizia penală nr. 387 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpatul A.M.D. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, a desființat hotărârea atacată în latura penală și, rejudecând cauza, a constatat grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2000 pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen.

și a contopit pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară, în condițiile stabilite prin sentința instanței de fond. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul A.M.D. care a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și achitarea sa sau restituirea dosarului, fie la organul de urmărire penală, fie la prima instanță, cu motivarea că nu se face vin ovat de comiterea faptelor penale reținute în sarcina sa și că probele administrate sunt incomplete și contradictorii. În subsidiar, inculpatul recurent a cerut redozarea pedepselor aplicate. De asemenea, inculpatul a solicitat exonerarea sa de obligațiile de plată stabilite prin sentința primei instanțe.

Recursul nu este fondat. Faptele reținute în sarcina inculpatului au fost dovedite prin probele concludente administrate în cursul procesului și anume declarațiile părților vătămate și ale martorilor, procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu părțile vătămate și cu martorii, precum și înregistrarea audio a convorbirilor telefonice dintre martorul T.I. și inculpat, înregistrare necontestată de inculpat, din care rezultă cu certitudine că acesta, cerea și primea de la martor și de la alți salariați din subordine diferite foloase materiale în condițiile reținute prin sentința de condamnare. Având în vedere că probele administrate sunt concludente și suficiente pentru stabilirea adevărului și întrucât aceste probe au fost apreciate corect de către instanțele de judecată, nu poate fi primită cererea recurentului de restituire a dosarului și nici de achitare.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatului i s-au aplicat pedepse mici, în raport cu numărul și pericolul infracțiunilor comise, astfel că nu poate fi primită nici cererea acestuia de redozare a pedepselor aplicate. În sfârșit, ținând seama de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, obligarea acestuia la despăgubiri către părțile civile și confiscarea sumei pentru care cei păgubiți nu s-au constituit parte civilă este legală, neexistând nici un temei să se admită cererea recurentului de a fi exonerat de plata sumelor stabilite prin hotărârile pronunțate în cauză. În consecință, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.D. împotriva deciziei penale nr. 387 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2005.