ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 octombrie 2004, reclamanta N.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov, anularea

deciziei nr. 1107 din 6 septembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia

să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. d) și e), art. 4 și art. 6 din

Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, pentru perioada 1949 - 1963.

În motivare, reclamanta a

arătat că în mod eronat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor

solicitate, deși a făcut dovada că este îndreptățită la primirea lor, în

calitate de soție supraviețuitoare a defunctului N.I., care, în perioada 2

martie 1949 - 8 august 1963, a fost dislocat din localitatea de domiciliu și i

s-a stabilit domiciliu obligatoriu, în localitatea Sfântu Gheorghe.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 14/F/CA din 26

ianuarie 2005, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a obligat

pârâta să-i emită reclamantei, o nouă decizie, în temeiul Decretului - lege nr.

118/1990, modificat și completat prin Legea nr. 55/1998, prin care să i se

constate calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. d) și e) din

decretul menționat, pentru perioada 2 martie 1949 - 8 august 1963, cu acordarea

drepturilor bănești conform prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Decretul -

lege nr. 118/1990, republicat, începând cu data de 1 iunie 2004.

Totodată, a obligat pârâta

să-i plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu prevederile

Decretului - lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate

Socială și Familie Brașov.

Ca prim motiv de recurs,

pârâta a susținut că, în mod eronat, prima instanță a respins excepția de

necompetență materială pe care a invocat-o și a soluționat în fond pricina, cu

toate că, în funcție de obiectul cauzei, competența materială aparține

tribunalului.

Recurenta a criticat soluția

primei instanțe și pe fond, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În considerarea primului

motiv, recursul pârâtei va fi admis.

Într-adevăr, dispozițiile art.

8 alin. (5) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat prin Legea nr. 55/1998,

prevăd că partea nemulțumită poate contesta decizia emisă de Direcția județeană

de muncă și solidaritate socială, potrivit Legii nr. 29/1990 (în vigoare la

acea dată).

Prevederile art. 5 din Legea

nr. 29/1990, în baza cărora cererea de anulare a actului se adresează

tribunalului, se coroborează cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ., potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios

administrativ, în afara celor date în competența curților de apel, se judecă de

tribunale.

Curților de apel le revin în

competență, numai cererile în contencios administrativ privind actele

autorităților și instituțiilor centrale (art. 3 pct. 1 C. proc. civ.) și în

alte materii, date în mod expres prin lege în competența lor (art. 3 pct. 4 C.

proc. civ.).

Față de aceste prevederi

legale și de normele generale de competență materială în materie de contencios

administrativ cuprinse în art. 2 alin. (1) pct. c C. proc. civ., Curtea reține

că actul administrativ contestat în cauză a fost emis de o autoritate publică

județeană și, în atare situație, tribunalul este competent să judece pricina în

primă instanță.

Nu sunt aplicabile în cauză,

normele derogatorii de competență materială prevăzute de Legea nr. 367/2001 (invocată

în prima instanță), întrucât această lege vizează modificarea O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, act normativ distinct care reglementează

acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din

motive etnice.

În consecință, față de cele

expuse, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite

cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Față de dezlegarea dată recursului,

nu se mai analizează motivele privind fondul cauzei, care urmează a fi

analizate, ca apărări, de către instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Brașov împotriva

sentinței civile nr. 14/F/CA din 26 ianuarie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.