ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1020/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1075 din 9 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea condamnatului B.C. privind întreruperea executării pedepsei de 22 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 412 din 21 octombrie 1999 a Tribunalului Iași. S-a reținut că, la data de 12 noiembrie 2003, inculpatul B.C. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 22 ani închisoare aplicată acestuia prin hotărâre definitivă. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că familia acestuia se confruntă cu probleme grave. Din ancheta socială a rezultat că B.C., în vârstă de 26 ani, era student la data arestării.

Acesta este fiul lui B.V., în vârstă de 59 ani, arhitect la P. Vaslui, cu un venit lunar de 4.500.000 lei. Mama acestuia, B.A., a decedat la data de 4 ianuarie 1998. Condamnatul mai are o soră, S.A., în vârstă de 32 ani, referent principal în cadrul S.D.C. al Primăriei sectorului 1 București, titulară a dreptului de proprietate asupra unui apartament cu două camere situat în București, care a refuzat să dea relații. În raport de situația expusă, instanța de executare a reținut că petentul nu a făcut dovada existenței unor împrejurări care ar avea consecințe grave pentru familia sa, în condițiile executării în continuare a pedepsei închisorii. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 770/ A din 18 octombrie 2004, a respins apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, cu motivarea că nu a fost dovedită existența împrejurărilor speciale, în sensul art. 453 lit. c) C. proc.

pen., așa încât cererea acestuia a fost legal respinsă. Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termen, prin apărător, condamnatul a reiterat cererea de întrerupere a executării pedepsei, fără a formula critici ce ar putea fi încadrate în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., precum și fără a invoca situații concrete care să fie examinate sub aspectul dispozițiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) din același cod. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Analizând actele dosarului, instanța de executare a constatat că nu rezultă nici o împrejurare mai specială în care s-ar găsi familia condamnatului și care ar fi de natură să producă consecințe grave asupra acesteia, în cazul continuării executării pedepsei.

Faptul că familia condamnatului, respectiv tatăl acestuia nu mai locuiește la adresa menționată de condamnat nu constituie împrejurare specială în sensul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen. Drept urmare, respingând apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii instanței de executare, prin care cererea acestuia de întrerupere a executării pedepsei a fost respinsă, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 770/ A din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.