ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 august 2004, sub nr. 1143/A/2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamantul L.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mehedinți, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr. 184 din 26 noiembrie 2002 și obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 19 aprilie 1954 - 20 noiembrie 1956. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamant, că hotărârea pronunțată de pârâtă este nelegală, întrucât în perioada precizată a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație dovedită cu livretul militar.
Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 607, pronunțată la 21 octombrie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că din actele de la dosar, rezultă că reclamantul nu a efectuat stagiul militar în perioada solicitată prin acțiune, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, invocând nelegalitatea sentinței, fără a-i aduce, însă, o critică efectivă, arătând doar că cererea sa este întemeiată, întrucât și alte persoane, împreună cu care a efectuat stagiul militar, au beneficiat de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului, se constată că hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică.
Recurentul-reclamant nu a desfășurat activitate în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum corect a reținut instanța de fond, întrucât U.M. 04600, din care a făcut parte și unde a avut gradul de soldat, conform livretului militar nu figurează ca detașament de muncă în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii (1950 - 1961). Acest lucru o dovedește adresa de răspuns emisă de Arhivele Statului, către instanța de fond. Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Astfel fiind, recursul va fi respins, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de L.V. împotriva sentinței civile nr. 607 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.