ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5600/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.V. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Mehedinți, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 188 din 26

noiembrie 2002 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în perioada sus-menționată, 12 aprilie 1956 - 24 aprilie 1958, a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, situație ce se dovedește cu livretul militar și în mod

eronat Comisia nu a considerat perioada ca îndeplinind cerințele Legii nr.

309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147 din 8 aprilie 2005, a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de

reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 188 din 26 noiembrie 2002.

Totodată, a obligat pârâta să emită o hotărâre, prin care să acorde

reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 12

aprilie 1956 - 24 aprilie 1958, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că precaritatea evidențelor nu poate constitui cauză de

pierdere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, care se constituie în

regim reparator pentru cei care, în perioada tinereții, când trebuiau să

satisfacă stagiul militar, au fost supuși la muncă, care avea caracter forțat.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Mehedinți.

Recurenta a susținut, în esență, că

instanța nu a sesizat faptul că este vorba de două categorii de persoane care

au efectuat armata la muncă, beneficiarii Legii nr. 309/2002 fiind numai

persoanele care nu au înscrisă în livretul militar, mențiunea U.M.

A mai susținut că pârâta s-a

pronunțat în mod corect și legal, în funcție de mențiunile existente în livret,

deoarece reclamantul nu a prezentat o contra dovadă a acelor mențiuni care să

confirme realitatea susținerilor sale.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Conform art. 1 și 6 din Legea nr.

309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român,

care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor

urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București,

la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Deci, prin această reglementare,

legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de

către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi

efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul

unor unități militare, iar a doua condiție este ca acele detașamente să fi

făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Normele metodologice nr. 1114/2002,

elaborate pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prevăd la art. 6 pct. 1, că

dovada încadrării în prevederile Legii nr. 309/2002 se face cu unul din

următoarele acte: livret militar, adeverință eliberată de Centrele militare

județene sau de U.M. 02405 Pitești.

În cauză, din copia livretului

militar seria Dr. nr. 072457, rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul

militar la U.M.63655, unitate aflată în sistemul Ministerului Apărării

Naționale, și nu a Direcției Generale a Serviciului Muncii.

De asemenea, din adresa nr.

A/452/2003, a Ministerului Apărării Naționale, rezultă că Direcția Generală a

Serviciului Muncii a funcționat ca instituție civilă în afara Ministerului

Apărării Naționale și că militarii care au menționat în livret sau în fișa de

evidență personală că au satisfăcut stagiul militar în unități militare (ex.

U.M. nr. 0124; U.M. nr. 01523, etc.), nu au făcut parte din Direcția Generală a

Serviciului Muncii; ei au prestat activități de muncă în cadrul armatei române.

În consecință, recursul fiind întemeiat în sensul

celor ce au precedat, urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și în fond,

a se respinge acțiunea formulată de C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 147 din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de C.V.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2005.