ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4007/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4007/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 500 din 17 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 610/2004 a Judecătoriei Turda, s-a admis cererea formulată de creditoarea SC K.N. SRL, împotriva debitoarei SC T.P.G.M.P. SRL și s-a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 3388/2003 a Tribunalului Cluj, apreciindu-se că sunt întrunite condițiile art. 373 1 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel debitoarea, invocând că executarea silită este fără obiect, întrucât între părți a intervenit compensarea datoriilor. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 423 din 20 iulie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reținând, în esență, că instanța de executare a aplicat corespunzător legea, neavând a verifica decât dacă s-au îndeplinit prevederile art. 371 1 -374 C. proc.
civ., cum a și procedat, apărarea debitoarei nereprezentând relevanță în această procedură ci în contestația la executare. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs debitoarea, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, potrivit acesteia, executarea silită nu poate opera decât în ipoteza existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile ori, în cauză, a intervenit compensarea, care este un mod de stingere a obligației. Recursul este nefondat. Procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanța de executare, competentă, verifică doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373 1 C. proc.
civ., care se referă la depunerea unei cereri formale și atașarea titlului executor. Prin urmare, instanța de apel, în mod legal, a reținut că nu s-a încălcat nici una din normele prevăzute la art. 371-374 C. proc. civ., existând atât cerere, care îndeplinește condițiile de formă, cât și titlu executoriu, din care rezultă o creanță certă, lichidă și exigibilă, stingerea creanței prin plată, fiind o chestiune intervenită ulterior pronunțării titlului executoriu, nerecunoscută de creditor și care, deci, poate face obiectul contestației la executare, în cadrul unei judecăți contradictorii și unde, cu autoritate de lucru judecat, se poate statua asupra intervenirii compensării legale, conform art. 1143 C. civ.
Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursul declarat de debitoarea SC T.P.G.M.P. SRL Turda, împotriva deciziei 423 din 20 iulie 2004 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.