ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3861/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Galați, prin

sentința penală nr. 109 din 19 februarie 2004, în temeiul art. 211 alin. (1) și

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.N. la 7 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă săvârșită la 20 noiembrie

2002).

A condamnat pe același

inculpat în temeiul art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 10 luni închisoare (faptă comisă la 15

martie 2003).

În baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat

pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare (faptă comisă la 15

martie 2003).

Potrivit art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare sporită la 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv, începând cu 16 martie 2003

la zi.

Potrivit art. 346 și art. 14

C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile D.S.L., suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri

civile, iar părții civile A.D., suma de 58.620.000 lei cu același titlu.

În baza art. 191 alin. (1)

C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat în sumă de 2.000.000 lei, din care 300.000 lei reprezintă onorariul

apărătorului desemnat din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a

hotărî astfel, a reținut prima instanță că, în seara de 20 noiembrie 2002, în

jurul orei 19,30, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului N.V., și deși

acesta lipsea de la domiciliu, inculpatul a fost primit în casă de martorul

M.G., care locuia temporar la N.V.

În apartament, împreună cu

martorul M.G., se afla și partea vătămată D.S.L., în vârstă de 15 ani, coleg de

școală cu martorul.

Observând că partea vătămată

purta la degetul inelar de la mâna stângă un inel din aur, inculpatul i l-a

cerut cu intenția de a-l sustrage. Partea vătămată a refuzat să-i dea inelul,

motivând că nu-l poate scoate de pe deget. Inculpatul a amenințat-o că nu-i va

da voie să părăsească apartamentul până când nu-i va da inelul. În același timp

l-a lovit cu palma peste cap, i-a imobilizat mâna stângă și a încercat să-i scoată

el inelul de pe deget. Pentru că nu reușea, i-a turnat peste mână detergent

lichid de vase și în acest mod a reușit să-i ia inelul de pe deget. Cu această

ocazie, părții vătămate i-au fost produse, pe degetul de la mâna stângă

excoriații.

Cu inelul asupra sa,

inculpatul a părăsit apartamentul, amenințând pe martorul M.G. să nu-i creeze

probleme.

S-a mai

reținut că, în seara zilei de 25 februarie 2003, în jurul orei 18,00,

inculpatul N.N. a pătruns, prin forțarea sistemului de închidere a ușii de

acces în locuința părții vătămate A.D. și dintr-o borsetă aflată în bucătărie,

a sustras suma de 48.620.000 lei, iar dintr-un șifonier a sustras mai multe

obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, un cojoc bărbătesc, o haină scurtă din

piele, o căciulă, o pereche de pantaloni din stofă, o pereche de ghete

bărbătești.

Cu ocazia cercetării la fața

locului, au fost ridicate mai multe urme papilare de pe partea exterioară a

ușii de acces în apartament, precum și de pe o cutie din carton, aflată pe

canapeaua din una din camerele apartamentului, iar în urma comparațiilor

dactiloscopice efectuate a rezultat că fragmentele de urme papilare ridicate cu

ocazia efectuării cercetării la fața locului, aparțin inculpatului N.N.

De asemenea, expertiza

dactiloscopică efectuată în cauză a confirmat aspectele mai sus-menționate.

Partea vătămată A.D. s-a

constituit parte civilă cu suma de 60.000.000 lei.

Ulterior, în

seara zilei de 15 martie 2003, în jurul orei 22,30, inculpatul N.N. a fost

depistat de lucrătorii de poliție, în discoteca din comuna Tulucești, având

asupra sa un briceag cu lama de 5,7 cm, confecționat din oțel inoxidabil.

Briceagul a fost ridicat și

depus la Camera de corpuri delicte de la secția 2 poliție, în vederea

confiscării.

Fiind audiat atât în prima

fază a procesului penal, cât și în cursul urmăririi judecătorești, inculpatul

N.N. nu a recunoscut infracțiunile de tâlhărie și furt calificat sesizate în

privința părților vătămate D.S. și A.D., asumându-și doar fapta prevăzută de

art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, consumată la 15 martie 2003 în

discoteca Tulucești.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel inculpatul, solicitând achitarea pentru infracțiunile prevăzute

de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și infracțiunea de furt, prevăzută de art.

208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., întrucât nu a comis faptele respective.

Curtea de Apel Galați a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanță

printr-o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză a stabilit corect

situația de fapt, căreia i-a dat o încadrarea juridică corespunzătoare.

Susținerile inculpatului în

sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt

calificat nu a fost primită de instanță, fiind contrazisă de probatoriul

administrat în cauză.

Instanța de apel a

argumentat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului,

în sensul că nu a constrâns-o pe partea vătămată D.S. să-i dea inelul, atâta

timp cât partea vătămată cât și martorul M.G. au declarat constant contrariul.

Referitor la infracțiunea de

furt calificat s-a constatat că aceasta este dovedită prin raportul de

expertiză dactiloscopică, procesul-verbal de cercetare la fața locului și

declarațiile martorilor N.C., P.N. și V.C., astfel că, apărarea inculpatului nu

este susținută de probe.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență, motivele invocate în apel și a solicitat în

principal, achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

susținând că nu se face vinovat de infracțiunea de tâlhărie și nici de furt

calificat reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, a criticat pedepsele

aplicate pe care le consideră exagerate față de circumstanțele sale personale

și a solicitat reducerea acestora.

Recursul nu este întemeiat.

Susținerea inculpatului

potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptelor de tâlhărie și furt

calificat pentru care a fost trimis în judecată este nefondată.

Probele administrate în

cauză dovedesc contrariul.

Astfel, în ce privește

infracțiunea de tâlhărie în afară de declarațiile părții vătămate D.S. care, în

mod constant a susținut că inculpatul l-a amenințat cerându-i să-i dea inelul,

iar la refuzul său l-a agresat și l-a deposedat, producându-i excoriații la

mâna stângă, vinovăția inculpatului este confirmată și de declarațiile

martorului M.G., amenințat el însuși de inculpat pentru a nu face public modul

în care și-a însușit inelul părții vătămate, precum și de declarația martorului

N.V., coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală.

Cât privește infracțiunea de

furt calificat, este, de asemenea, de arătat că procesul-verbal de cercetare la

fața locului, declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză

dactiloscopică în care s-a consemnat că fragmentele de urme papilare ridicate

de la locuința părții vătămate A.D., apariția inculpatului N.N. sunt probe certe

care dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat, astfel

încât, în mod corect instanțele au înlăturat ca nesincere apărările sale.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta

prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

Referitor la motivul de

casare invocat în cererea subsidiară, de a se reduce pedepsele se constată că,

atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a

criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate, acordând deopotrivă,

semnificația cuvenită atât pericolului social al faptelor reținute în sarcina

inculpatului, cât și a datelor ce caracterizează persoana acestuia, astfel că,

nu se impune o redozare.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că, verificând din oficiu decizia atacată în raport

cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive de casare, urmează a se constata că recursul este

nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa

rezultantă, conform art. 88 C. pen., timpul arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 271 din 7

mai 2004 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2003 la 8

iulie 2004.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2004.