ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3861/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 109 din 19 februarie 2004, în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.N. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă săvârșită la 20 noiembrie 2002). A condamnat pe același inculpat în temeiul art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 10 luni închisoare (faptă comisă la 15 martie 2003). În baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare (faptă comisă la 15 martie 2003). Potrivit art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare sporită la 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv, începând cu 16 martie 2003 la zi. Potrivit art. 346 și art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.S.L., suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar părții civile A.D., suma de 58.620.000 lei cu același titlu. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.000.000 lei, din care 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că, în seara de 20 noiembrie 2002, în jurul orei 19,30, inculpatul s-a deplasat la locuința martorului N.V., și deși acesta lipsea de la domiciliu, inculpatul a fost primit în casă de martorul M.G., care locuia temporar la N.V. În apartament, împreună cu martorul M.G., se afla și partea vătămată D.S.L., în vârstă de 15 ani, coleg de școală cu martorul. Observând că partea vătămată purta la degetul inelar de la mâna stângă un inel din aur, inculpatul i l-a cerut cu intenția de a-l sustrage. Partea vătămată a refuzat să-i dea inelul, motivând că nu-l poate scoate de pe deget. Inculpatul a amenințat-o că nu-i va da voie să părăsească apartamentul până când nu-i va da inelul.

În același timp l-a lovit cu palma peste cap, i-a imobilizat mâna stângă și a încercat să-i scoată el inelul de pe deget. Pentru că nu reușea, i-a turnat peste mână detergent lichid de vase și în acest mod a reușit să-i ia inelul de pe deget. Cu această ocazie, părții vătămate i-au fost produse, pe degetul de la mâna stângă excoriații. Cu inelul asupra sa, inculpatul a părăsit apartamentul, amenințând pe martorul M.G. să nu-i creeze probleme. S-a mai reținut că, în seara zilei de 25 februarie 2003, în jurul orei 18,00, inculpatul N.N. a pătruns, prin forțarea sistemului de închidere a ușii de acces în locuința părții vătămate A.D. și dintr-o borsetă aflată în bucătărie, a sustras suma de 48.620.000 lei, iar dintr-un șifonier a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, un cojoc bărbătesc, o haină scurtă din piele, o căciulă, o pereche de pantaloni din stofă, o pereche de ghete bărbătești.

Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate mai multe urme papilare de pe partea exterioară a ușii de acces în apartament, precum și de pe o cutie din carton, aflată pe canapeaua din una din camerele apartamentului, iar în urma comparațiilor dactiloscopice efectuate a rezultat că fragmentele de urme papilare ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, aparțin inculpatului N.N. De asemenea, expertiza dactiloscopică efectuată în cauză a confirmat aspectele mai sus-menționate. Partea vătămată A.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000.000 lei. Ulterior, în seara zilei de 15 martie 2003, în jurul orei 22,30, inculpatul N.N. a fost depistat de lucrătorii de poliție, în discoteca din comuna Tulucești, având asupra sa un briceag cu lama de 5,7 cm, confecționat din oțel inoxidabil.

Briceagul a fost ridicat și depus la Camera de corpuri delicte de la secția 2 poliție, în vederea confiscării. Fiind audiat atât în prima fază a procesului penal, cât și în cursul urmăririi judecătorești, inculpatul N.N. nu a recunoscut infracțiunile de tâlhărie și furt calificat sesizate în privința părților vătămate D.S. și A.D., asumându-și doar fapta prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, consumată la 15 martie 2003 în discoteca Tulucești. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., întrucât nu a comis faptele respective.

Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanță printr-o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză a stabilit corect situația de fapt, căreia i-a dat o încadrarea juridică corespunzătoare. Susținerile inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt calificat nu a fost primită de instanță, fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Instanța de apel a argumentat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că nu a constrâns-o pe partea vătămată D.S. să-i dea inelul, atâta timp cât partea vătămată cât și martorul M.G. au declarat constant contrariul.

Referitor la infracțiunea de furt calificat s-a constatat că aceasta este dovedită prin raportul de expertiză dactiloscopică, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor N.C., P.N. și V.C., astfel că, apărarea inculpatului nu este susținută de probe. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență, motivele invocate în apel și a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu se face vinovat de infracțiunea de tâlhărie și nici de furt calificat reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, a criticat pedepsele aplicate pe care le consideră exagerate față de circumstanțele sale personale și a solicitat reducerea acestora.

Recursul nu este întemeiat. Susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea faptelor de tâlhărie și furt calificat pentru care a fost trimis în judecată este nefondată. Probele administrate în cauză dovedesc contrariul. Astfel, în ce privește infracțiunea de tâlhărie în afară de declarațiile părții vătămate D.S. care, în mod constant a susținut că inculpatul l-a amenințat cerându-i să-i dea inelul, iar la refuzul său l-a agresat și l-a deposedat, producându-i excoriații la mâna stângă, vinovăția inculpatului este confirmată și de declarațiile martorului M.G., amenințat el însuși de inculpat pentru a nu face public modul în care și-a însușit inelul părții vătămate, precum și de declarația martorului N.V., coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală.

Cât privește infracțiunea de furt calificat, este, de asemenea, de arătat că procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză dactiloscopică în care s-a consemnat că fragmentele de urme papilare ridicate de la locuința părții vătămate A.D., apariția inculpatului N.N. sunt probe certe care dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat, astfel încât, în mod corect instanțele au înlăturat ca nesincere apărările sale. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

Referitor la motivul de casare invocat în cererea subsidiară, de a se reduce pedepsele se constată că, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate, acordând deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, cât și a datelor ce caracterizează persoana acestuia, astfel că, nu se impune o redozare. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că, verificând din oficiu decizia atacată în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive de casare, urmează a se constata că recursul este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce din pedeapsa rezultantă, conform art. 88 C. pen., timpul arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 271 din 7 mai 2004 a Curții de Apel Galați. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2003 la 8 iulie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2004.