ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3276/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10

februarie 2003 la Judecătoria Timișoara reclamanta L.I. a chemat în judecată pe

pârâții L.T. și L.M. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

rezoluțiunea “Contractului de întreținere cu uzufruct-viager” autentificat sub

nr. 21 din 11 iulie 2002 B.N.P. S.V, Dumbrăvița și rectificarea corespunzătoare

a C.F.

În drept a invocat dispozițiile art. 1020

și art. 1021 C. civ., art. 112 și urm. C. proc. civ. și Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivare a arătat că la data de 11

iulie 2002, a încheiat cu pârâții contractul de întreținere a cărui rezoluțiune

o cere, contract prin care a consimțit ca în schimbul întreținerii sale să

transmită pârâților nuda proprietate asupra imobilului situat în comuna Dumbrăvița,

păstrând doar un drept de uzufruct viager pe perioada vieții asupra acestui

imobil.

Deși pârâții s-au angajat să o

îngrijească și să-i asigure cele necesare traiului zilnic pe toată durata

vieții, nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract.

Prin cererea reconvențională pârâții au

solicitat menținerea contribuției de întreținere, transferarea obligației de

întreținere în bani, iar, în subsidiar în cazul admiterii acțiunii principale

au cerut obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de

ei imobilului.

Prin sentința civilă nr. 8105 din 6

octombrie 2003 Judecătoria Timișoara a respins acțiunea principală, a admis

cererea reconvențională, formulată de pârâți și a transformat obligația de

întreținere în natură în obligația de plată lunară a sumei de 2.500.000 lei

începând cu luna decembrie 2002 pe tot parcursul vieții reclamantei. A obligat

reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

în esență că neexecutarea obligației de întreținere a fost determinată de

comportamentul capricios al reclamantei, pârâții nefiind culpabili. A mai

reținut instanța că în situația în care obligația de întreținere în natură nu

poate fi executată din culpa creditorului, la cererea debitorului este

admisibilă transformarea acesteia în plata lunară a unei sume de bani.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a

formulat apel.

Reclamanta critică hotărârea instanței de

fond pentru că greșit a transformat contractul de întreținere în contract de

rentă viageră, deoarece această transformare poate avea loc doar cu acordul

tuturor părților contractante.

Reclamanta mai arată că în contractul

încheiat și-a rezervat dreptul de a solicita rezoluțiunea contractului fără

punerea în întârziere și fără a înapoia prestațiile deja efectuate în situația

în care dobânditorii nu-și îndeplinesc obligațiile.

Mai este criticată hotărârea pentru că nu

a analizat materialul probator.

Prin decizia nr. 251 din 1 martie 2004

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul

că a admis acțiunea a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere și a

dispus rectificarea C.F. și a respins cererea reconvențională. A obligat

pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

în esență că soluția instanței de fond este greșită deoarece creditorul

obligației de întreținere nu a fost de acord cu modificarea contractului. După

mai puțin de 4 luni de la încheierea contractului pârâții nu au mai prestat

nici un fel de întreținere. Sancțiunea neexecutării obligației de întreținere

este rezoluțiunea contractului fiind aplicabile dispozițiile art. 1020 C. civ.

Împotriva acestei decizii pârâții au

formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de apel este

criticată pentru că greșit a reținut că întreținerea a durat 4 luni, aceasta

durând în realitate conform materialului probator din noiembrie 2001 până în

decembrie 2002.

Mai arată recurenții că materialul

probator evidențiază culpa reclamantei constând în comportamentul capricios al

acesteia care, în final, nu le-a mai permis accesul în casă reclamanta având și

în trecut contracte de acest gen pe durate scurte.

În această situație recurenții consideră

posibilă transformarea prestațiilor în natură în echivalent bănesc.

În fine recurenții pârâți arată că

probele evidențiază că îmbunătățirile aduse casei sunt efectuate în timpul

întreținerii și sunt o dovadă a corectitudinii lor în respectarea contratului.

Prin întâmpinare reclamanta intimată a

solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este fondat și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

Critica privind faptul că greșit a

reținut instanța de apel că întreținerea a durat 4 luni este nefondată, urmând

a fi înlăturată. Astfel, conform materialului probator existent la dosar

contractul de întreținere în formă autentică a fost încheiat la data de 11

iulie 2002 iar din noiembrie 2004 pârâții nu au mai prestat nici un fel de

întreținere, fapt recunoscut chiar de ei la interogatoriu.

Recurenții învederează un comportament

capricios al reclamantei. Din materialul probator nu se poate trage o concluzie

fermă în sensul executării sau neexecutării culpabile a obligațiilor de către

pârâți, dar acest material probator evidențiază faptul că din noiembrie 2004 nu

au mai executat nici o întreținere.

Recurenții arată că îmbunătățirile aduse

casei sunt o dovadă a corectitudinii lor în respectarea contractului.

Din materialul probator nu rezultă cu

certitudine momentul efectuării îmbunătățirilor, iar contractul de întreținere

prevedea la alin. (2) în sarcina pârâților o serie de obligații pe care în mod

evident nu le-au realizat.

În ce privește transformarea prestațiilor

din natură în echivalent bănesc, aceasta nu poate avea lor câtă vreme

creditorul întreținerii nu a fost de acord cu modificarea contractului.

Sancțiunea neexecutării obligației de

întreținere este rezoluțiunea contractului, așa cum de altfel s-a prevăzut

chiar în contract în alineatul 4 (fila 3 dosar fond) nefiind stipulată în

contract posibilitatea transformării prestațiilor în natură în echivalent

bănesc și fiind stipulat expres că rezoluțiunea are loc fără ca reclamanta să

fie obligată la a restitui prestațiile deja efectuate.

Pentru cele ce preced criticile urmează a

fi înlăturate și recursul respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâții L.T. și L.M. împotriva deciziei nr. 251

din 1 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2005.