Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4769/2005

HOTĂRÂRE
02.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4769/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 1554 din 7 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.V. și S.I. împotriva pârâților P.I. și P.E. și drept consecință: - a reziliat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți și autentificat la Biroul notarului public C.B. sub nr. 2652 din 16 iunie 1999; - a dispus radierea intabulării dreptului de proprietate pe numele pârâților cu privire la p.v. 180, p.f. 9/38, 13/3; 209/19962 și p.f. 60 din corpul tabular 1978 al comunei cadastrul Iaslovăț; - i-a obligat pe pârâți la 4.641.400 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - prin contractul menționat, reclamanții au înstrăinat pârâților mai multe imobile cu suma de 32.000.000 lei, rezervându-și dreptul de uzufruct viager; - la data autentificării contractului, pârâții au plătit 10.000.000 lei, urmând ca în costul diferenței de 22.000.000 lei să asigure întreținerea reclamanților până la sfârșitul vieții, să-i ajute la muncile câmpului, să-i îngrijească în caz de boală și să-i înmormânteze după obiceiul locului; - pârâții nu și-au îndeplinit decât sporadic obligațiile contractuale asumate. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 2451 din 22 septembrie 2004, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâți, cu motivarea că aceștia nu s-au prezentat la proces și nu s-au conformat dispoziției a-și timbra calea de atac.

Pârâții au declarat recurs prin care au susținut că nu s-au prezentat la proces și nu și-au îndeplinit obligațiile referitoare la timbraj, deoarece în săptămâna premergătoare soluționării apelului, P.E. s-a îmbolnăvit, necesitând tratament și însoțitor. În dovedirea motivelor de recurs recurenții au depus la dosar o adeverință medicală eliberată la 17 octombrie 2004 ce atestă că P.E., agricultoare, în vârstă de 49 de ani, prezintă o tulburare afectivă bipolară necesitând tratament și însoțitor pe o perioadă de cel puțin o săptămână. De asemenea, recurenții au depus la dosar două înscrisuri autentificate la 24 august și 6 octombrie 2004, din care rezultă că intimații-reclamanți renunță la uzufructul viager, obligația de întreținere și dreptul la acțiune întrucât au primit suma de 30.000.000 lei, reprezentând 22.000.000 lei contravaloarea întreținerii și 8.000.000 lei în plus.

Așa fiind, conform art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., recursul declarat de pârâți va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, care va analiza și dacă în speță sunt operante dispozițiile art. 247 C. proc. civ.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții P.I. și P.E. împotriva deciziei nr. 2451 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1755/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 126 din 13 ianuarie 1999, pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții
ÎCCJ 2004-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4072 din 26 septembrie 2001 reclamanta S.F. a chemat în judecată pe pârâții B.I., B.M. și B.P. și a solicitat radierea d
ÎCCJ 1996-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2006
cinii, Judecătoria Rădăuți și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, sens în care a pronunțat sentința civilă nr. 381 din 29 ianuarie 1999. Prin încheierea din 9 noiembrie 1999, Tribunalul Suceava a introdus în cauză și pe
ÎCCJ 2005-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, cu nr. 3105 din 9 mai 2003, reclamanții S.G. și S.V. au chemat în judecată pe pârâții N.S., N.V.
ÎCCJ 2005-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4748/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 octombrie 2005, reclamantul O.I. a chemat în judecată pe pârâții B.C.Ș. și B.E., solicitând rezilierea contractului de întreținere autentifica
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă