ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2476/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 791/ C din 11 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.R. SA cu sediul social în localitatea Racoviță, împotriva pârâților L.E., L.C. și I.D., domiciliați în Sibiu, în sensul că a obligat pe pârâți în solidar să plătească reclamantei suma de 500.000.000 lei cu titlu de daune și suma de 27.811.930 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit certificatului constatator din 5 februarie 2003, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu pârâții au avut calitatea de administratori ai SC I.T.R.

SA, cu o durată a mandatului de 2 ani, începând cu 8 noiembrie 2001 și respectiv 22 august 2002, pentru I.D. În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată, administratorii sunt solidari răspunzători pentru nerespectarea obligațiilor care le revin din lege și din actul constitutiv. Din raportul de expertiză contabilă și suplimentul la raport, efectuat de expert economist T.D., a rezultat că suma de 500.000.000 lei plătită de SC I.T.R. SA cu ordinul de plată din 30 ianuarie 2003 către SC A.T. SA reprezentând plata parțială ridicare ipotecă a fost utilizată în realitate pentru plata SC V.I. SRL, care cu ordinul de plată din 30 ianuarie 2003, a restituit către SC A.T.

SA suma încasată. Același raport de expertiză a relevat faptul că SC I.T.R. SA nu are datorii înregistrate către SC V.I. SRL și față de totalul datoriilor nete pe care SC A.T. SA le avea la data de 30 ianuarie 2003 către SC I.T.R. SA, nu se justifica efectuarea plății. Apărarea pârâților potrivit căreia suma a fost virată în contul datoriilor pe care SC I.T.R. SA le avea față de SC A.T. SA nu a putut fi reținută, întrucât pe de o parte destinația plății specificată în ordinul de plată reprezintă „plata parțială ridicare ipotecă” și nu plata pentru datorii între părți, iar pe de altă parte creditul rambursat de SC A.T. SA nu a fost garantat cu cash colateral, astfel cum rezultă din adresa din 27 februarie 2004 a B.C.S.I.B.R.

SA, sucursala Sibiu. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 157/ A din 24 mai 2004, a admis apelul formulat de pârâtele L.C.A. și I.D., împotriva sentinței civile nr. 791 din 11 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.R. SA, împotriva pârâtelor L.C.A. și I.D. De asemenea a fost înlăturată obligația solidară de plată referitor la pârâte precum și a cheltuielilor de judecată. Au fost menținute neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a fost respins apelul formulat de pârâtul L.E., împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că din probele cauzei, a rezultat că SC A.T. SA este acționară a societății reclamantei SC I.T.R. SA. Pârâtul L.E. este administratorul SC A.T. SA și acționar al societății reclamantei și vicepreședinte în C.A. al reclamantei, iar L.C. este membru în același C.A. În ședința A.G.A. a reclamantei din 8 decembrie 2001, s-a decis modificarea actului constitutiv, în sensul că pentru operațiunile patrimoniale este necesar să lucreze împreună B.G., președintele C.A. și L.E., vicepreședintele aceluiași consiliu. Ordinul de plată din 30 ianuarie 2003, prin care s-a virat din contul reclamantei în cel al SC A.T. SA suma de 500.000.000 lei a fost întocmit sub semnătura vicepreședintelui C.A.

din societatea reclamantă, L.E., astfel cum rezultă din conținutul acestui document. În aceste condiții, pârâtul L.E. s-a folosit de semnătura socială în interesul societății sale, fiind ținut să despăgubească societatea reclamantă în temeiul art. 73 lit. d) și e) din Legea nr. 31/1990. Împrejurarea că reclamanta datorează societății pârâte SC A.T. SA suma de 6.812.557.588 lei nu este relevantă în exonerarea pârâtului L.E. de răspundere, întrucât expertiza contabilă a evidențiat un credit de 14.582.605.000 lei deținut de reclamantă față de pârâta SC A.T. SA.

Împotriva deciziei civile nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs L.E., care a criticat această hotărâre judecătorească, în esență, pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că în mod greșit, fără nici un suport probator, a fost reținută în sarcina sa, în calitatea de administrator, că a efectuat o plată cu nerespectarea obligațiilor ce-i reveneau, deși între cele două societăți exista un raport obligațional nestins, în aceste condiții plata fiind justificată, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, raportat și la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești anterioare, corect au stabilit situația de fapt și de drept referitoare la neîndeplinirea atribuțiilor conferite de Legea nr. 31/1990 și a actelor constitutive ale societății în speță, de către L.E. în calitatea de administrator al societății reclamante, în sensul că acesta a folosit semnătura socială pentru emiterea ordinului de plată din 30 ianuarie 2003, prin care s-a virat nejustificat în contul SC A.T. SA suma de 500.000.000 lei. Relevanță juridică maximă pentru o justă apreciere a activității administratorului L.E., o au actele depuse de părți și raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil T.D., urmat de un supliment la raportul de expertiză contabilă întocmit de același expert.

Calitatea de administrator a pârâtului L.E., necontestată de acesta, rezultă neîndoios din certificatul constatator din 5 februarie 2003, eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu. Mai mult, la data de 30 ianuarie 2003 când a fost emis ordinul de plată nr. 5, prin care se plătea suma de 500.000.000 lei de la SC I.T.R. SA către SC A.T. SA, pârâtul L.E. reprezenta, în calitatea de administrator ambele societăți. În arhiva societății reclamante, expertul contabil a identificat un singur contract de prestări servicii tip creștere și îngrășare porcine (contractul din 2 noiembrie 2001, anexa nr. 21) care reglementau relațiile dintre cele două societăți. Virarea sumei de 500.000.000 lei, în împrejurările descrise anterior, pentru „plata parțială ridicare ipotecă” nu justifică realitatea acestei operațiuni în raport cu contractul din 2 noiembrie 2001. De asemenea expertul a verificat în arhiva SC A.T.

SA încasările și plățile efectuate prin contul curent în data de 30 ianuarie 2003 și a constatat că suma de 500.000.000 lei transferată de la SC I.T.R. SA la SC A.T. SA cu explicația „plată parțială ridicare ipotecă” a fost utilizată pentru plata SC V.I. SRL. Aprofundând investigațiile s-a stabilit că SC I.T.R. SA nu are datorii înregistrate către SC V.I. SRL. În baza rolului activ al instanței, în faza procesuală a fondului, s-a dispus solicitarea de relații la W.B., sucursala Sibiu, pentru a comunica dacă SC I.T.R. SA a garantat credite angajate de SC A.T. SA în perioada 2001-2002 cu garanții reale – depozite și dacă creditul de 5.000.000.000 lei rambursat de SC A.T. SA în data de 9 noiembrie 2001 a fost garantat printr-un depozit bancar (cash colateral) de reclamantă, iar în răspunsul primit s-a menționat că referitor la creditul rambursat în 9 noiembrie 2001 nu a fost garantat cu cash colateral.

Cadrul juridic și argumentele expuse anterior fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâtul L.E. să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul L.E., împotriva deciziei nr. 157/ A din 24 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.