ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 973/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 7/MF din 6 octombrie 2011, Tribunalul Argeș, a condamnat

inculpatul P.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și d) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen., cu aplic.art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile art. 57

C. pen.

Totodată,

în baza art. 71 alin. (2) C. pen., a teza a II-a, lit. b) și d) C. pen.

A

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată începând cu 29

iunie 2011 și s-a menținut starea de arest a acestuia.

A

constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că minora D.T.N., orfană de mamă,

și care trăise cu aceasta în comuna C., județul Argeș, deși avea numai 11 ani,

la data de 28 iunie 2011, s-a deplasat din municipiul Curtea de Argeș, unde

locuia împreună cu noua familie a tatălui său, la casa părintească, acum

nelocuită, pentru a o vedea.

Spre

seară, în jurul orelor 18,00, în timp ce minora se găsea în gospodăria unde

trăise inițial cu familia sa până la moartea mamei, a fost prinsă de mână de

inculpat, sărutată de acesta, trântită la pământ cu fața în sus. Inculpatul a

continuat agresiunea împotriva minorei, trăgându-i pantalonii și chiloții până

la genunchi, după care s-a desfăcut și el la șliț, cu intenția vădiră de a

întreține raporturi sexuale cu aceasta. În tot acest timp minora l-a rugat să o

lase în pace, s-a opus împingându-l cu mâinile și, la un moment dat, i-a spus

că pe drum trece o persoană și l-a văzut și se uită insistent la ei. În această

împrejurare care nu era reală ci numai o formă de apărare a victimei minore,

aceasta a putut să scape din mâinile inculpatului, acesta cerându-i să nu spună

nimănui nimic.

De

îndată ce a scăpat din mâinile inculpatului, minora de numai 11 ani, a mers și

ea spus mătușii sale T.E., care locuia de câteva case de la locul săvârșirii

faptei, cele pățite. Mătușa minorei a sesizat organele de poliție.

Potrivit

raportului de expertiză medico-legală nr. 2 55/A/10 din 29 iunie 2011, al

S.M.L. Argeș, minora a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau

de corp dur, pentru leziunile toracelui și posibil compresiune pentru leziunile

de la coapse, care au putut data de 28 iunie 2011 și nu au necesitat zile de

îngrijiri medicale.

Expertiza

neuropsihiatrică în condiții de internarea inculpatului P.C., efectuat de

I.N.M. Mina Minovici, a concluzionat că acesta prezintă tulburare de

personalitate de tip polimorf, că are discernământul păstrat în raport de fapta

pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul

P.C. a recunoscut săvârșirea faptei încă de la începutul cercetărilor penale și

împrejurările în care a săvârșit-o, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

La

individualizarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul acesteia prev.

de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea în condițiile art. 57,

71 C. pen. și că menținerea arestării preventive până la soluționarea

definitivă a cauzei se impune, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, opinia publică ar percepe

ca un adevărat pericol lăsarea în libertate a unui inculpat bănuit că a

încercat să violeze o fetiță de 11 ani, fără mamă și aflată singură fără

ajutor.

Împotriva

sentinței a formulat apel inculpatul P.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că în favoarea sa pot fi reținute circumstanțele

atenuante prev. de art. 74 C. pen. și, implicit reducerea pedepsei.

Totodată,

inculpatul a solicitat deducerea reținerii din data de 28 iunie 2011, iar

modalitatea de executare a pedepsei să se facă potrivit dispozițiilor art. 86

1

C. pen., susținând că a recunoscut și regretat fapta.

Prin

decizia penală nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat

de inculpatul P.C.

A

desființat, în parte, sentința în sensul că a dedus din pedeapsă reținerea din

data de 28 iunie 2011.

A

menținut arestarea preventivă a inculpatului P.C. și dedus la zi detenția.

Curtea

de Apel, nu a identificat nicio împrejurare dintre acelea care pot fi

considerate circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Conduita bună a

infractorului și recunoașterea săvârșirii faptei, în raport de gravitatea

acesteia, nu sunt de natură să fie reținute ca circumstanțe atenuante care să

conducă implicit la reducerea pedepsei, și așa redusă prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în limitele stabilite de

lege.

La

individualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat că este necesar să se

respecte principiul proporționalității, în sensul corectei adecvări a pedepsei

penale față de situația de fapt și scopul legii penale.

Potrivit

art. 52 C. pen., referitor la pedeapsă și scopul ei, pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța

de apel a apreciat că, pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, redusă ca urmare

a tentativei dar și a aplicării art. 320

1

C. proc. pen., poate fi

considerată mare, însă se înscrie între limitele prevăzute de legea penală și

este necesară în vederea atingerii scopului preventiv-educativ prev. de art. 52

C. pen.

Cu

toate acestea, Curtea de Apel a apreciat că sentința pronunțată de tribunal

este nelegală, în ceea ce privește nededucerea reținerii, începând cu data de

28 iunie 2011.

Împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs inculpatul P.C.,

care a solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen. cu consecința reindividualizării pedepsei în sensul reducerii

pedepsei aplicate. Recursul este nefondat.

Examinând

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-a reținut fapta și

vinovăția inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare

dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză,

din care rezultă fără dubiu că inculpatul P.C. că la data de 28 iunie 2011,

profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorei D.T.N., în vârstă de 11

ani, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta- întrunește în drept

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol prev. de art. 20

rap. la art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Criticile

formulate de inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță

s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta

Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol aplicată

inculpatului P.C. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, având în vedere

împrejurările comiterii faptelor și consecințele acestora.

De

altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că raportat la

natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei s-a procedat la o

judicioasă individualizare.

În

consecință, față de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că

pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată a fost just

individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia.

Neexistând

alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca

recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 119/A/MF din

6 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești ,secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 385

13

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C.

proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 28

iunie 2011 la 2 aprilie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr.

119/A/MF din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 28 iunie 2011 la 2 aprilie

2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, ce se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.