ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin încheierea de ședință din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 1475/109/2010, în temeiul art. 300

1

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deținut în Penitenciarul de

Maximă Siguranță Colibași, măsură ce a fost menținută.

S-a reținut, în legătura cu starea

de arest a inculpatului N.I.D., că măsura a fost luată cu respectarea

dispozițiilor legale în materie, în continuare subzistând temeiurile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută pentru

infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și există

indicii că, prin lăsarea lui în libertate, prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, iar aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate.

Prin rechizitoriul nr. 10/P/2010 din

30 martie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Pitești a dispus, între altele, punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N.I.D., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art.

5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V., toți pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut că inculpatul N.I.D.,

în calitate de subofițer în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de

Urgență Argeș, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada

februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane,

respectiv de la inculpații C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V. și de

la denunțătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G., B.M.G.

și M.C., suma totală de 41.500 euro și 10.000 lei, din care a primit efectiv

suma totală de 15.200 euro și 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influență

asupra unui funcționar din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de

Urgență București, care le va facilita angajarea în mod fraudulos în cadrul

acestei instituții, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16 martie 2010,

în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunțătorul M.C.C.

Prin sentința penală nr. 367 din 02

decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1475/109/2010, Tribunalul Argeș, în

baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de

inculpatul N.I.D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor

pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracțiunea prevăzută de art.

257 C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsit de art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul N.I.D. la pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare în

condițiile art. 57 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., au

fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În ce privește legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a

apelantului-inculpat.

Infracțiunea pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond este pedepsită de

legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe

din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

La stabilirea pericolului pentru

ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana inculpatului,

ci și împrejurările în care se impută săvârșirea faptei, gradul ridicat de

pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură să creeze

un sentiment de insecuritate la nivelul comunității.

Măsura arestării preventive este

proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența unor motive

plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată.

Într-adevăr, în favoarea

inculpatului există prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri

penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenției deoarece,

altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin

reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârșirea infracțiunii imputate.

Pentru acest motiv nu se impune nici aplicarea unei măsuri alternative celei

privative de libertate atât timp cât ordinea publică este efectiv amenințată,

fiind insuficientă pentru salvgardarea unui interes public. Prin urmare,

detenția în circumstanțele cauzei, este și necesară dar și conformă dreptului

național precum și C.E.D.O.

Așa fiind, în temeiul art. 300

1

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., se va constata legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D.,

deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Colibași, pe care o va menține.

II. Împotriva acestei încheieri de

ședință a declarat recurs inculpatul N.I.D., criticând-o ca netemeinică,

solicitând casarea acesteia și dispunerea revocării măsurii arestării

preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea cu instituirea obligațiilor ce derivă din aplicarea acestor

măsuri.

Examinând actele și lucrările

dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, cât

și din oficiu, sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de

inculpatul N.I.D. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât instanța de apel a

Curții de Apel Pitești, învestită cu soluționarea apelului declarat de

inculpatul N.I.D. împotriva sentinței penale nr. 367 din 02 decembrie 2010 a Tribunalului Argeș, prin care pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., i-a fost

aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare, a statuat în mod legal și

temeinic necesitatea menținerii măsurii arestării preventive în baza

dispozițiilor art. 300

1

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen.

În propriul demers analitic al

Înaltei Curți se reține că, în mod justificat, s-a stabilit remanența în cauză

a temeiurilor de fapt ce au determinat luarea măsurii, având în vedere că inculpatul

N.I.D., în calitate de subofițer în cadrul Inspectoratului Județean pentru

Situații de Urgență Argeș, în baza unei rezoluții infracționale unice, în

perioada februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane, respectiv de la inculpații C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. și B.V.

și de la denunțătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G.,

B.M.G. și M.C., suma totală de 41.500 euro și 10.000 lei, din care a primit

efectiv suma totală de 15.200 euro și 10.500 lei, lăsând să se creadă că are

influență asupra unui funcționar din cadrul Inspectoratului General pentru

Situații de Urgență București, care le va facilita angajarea în mod fraudulos

în cadrul acestei instituții, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16

martie 2010, în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunțătorul M.C.C.

Concomitent, în mod legal și

temeinic, s-a statuat că în cauză se mențin și temeiurile de drept care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a

apelantului-inculpat.

Infracțiunea pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond este pedepsită de

legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe

din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

La stabilirea pericolului pentru

ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana

inculpatului, ci și împrejurările în care se impută săvârșirea faptei, gradul

ridicat de pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură

să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul comunității.

Măsura arestării preventive este

proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența unor motive

plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată.

Într-adevăr, în favoarea

inculpatului există prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri

penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenției deoarece,

altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin

reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârșirea infracțiunii imputate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.D.

împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 1475/109/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

02 februarie 2011.