ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2009, reclamanta P.G.L.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea caracterului politic al condamnării la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a tatălui său, G.I., decedat la data de 23 februarie 1976, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, prin decizia nr. 2348/1952 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și pedepsită de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 combinat cu H.C.M. nr. 809 din 20 iulie 1949; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu inițialele I.G.

în sumă de 1000 lei și a unei verighete de căsătorie, din aur, în greutate de 2 grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea tatălui său în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă; obligarea pârâtului la plata sumei de 504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru suferința defunctului și a familiei sale, a stării de inconfort social, rezultată din condamnare. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că prin sentința penală nr. 776/1952 a Tribunalului Năsăud, tatăl său a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani muncă corecțională și 500 lei amendă corecțională pentru delictul de sabotaj.

În sarcina acestuia s-a reținut că în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulația mărfurilor în sumă de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952 – 30 aprilie 1952, pentru că nu a trecut în mod sincer în registrele cârciumii toate cumpărăturile de pe piață, dispunându-se, în baza art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 combinat cu Legea nr. 13/1949 și H.C.M. nr. 809/1949, aplicarea sancțiunilor arătate.

Prin decizia penală nr. 2348 din 23 iulie 1952 a Curții de Apel Cluj, secția penală, pedeapsa aplicată a fost redusă la 6 luni, fiind executată cu începere din 19 iunie 1952 în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă până la data de 25 august 1952, apoi în Colonia de muncă nr. 5 Culmea până la data de 30 noiembrie 1952 și ulterior în Penitenciarul Mărgineni de unde a fost eliberat la data de 17 decembrie 1952, conform biletului de eliberare nr. 11844 din 15 decembrie 1952 emis de Penitenciarul Văcărești. La încarcerare, defunctului său tată i-au fost ridicate bunurile pretinse prin cerere, obiecte care nu i-au fost restituite la eliberare, deși au fost solicitate, iar prin hotărârile de condamnare nu s-a dispus confiscarea lor.

A învederat că după eliberare, poziția tatălui său a fost calificată ca fiind deținut politic „dus la Canal, în deltă la tăiat stuf”, aducându-i o marginalizare socială puternică, imposibilitatea de a lucra în domeniul în care era pregătit, nefiind primit la lucru decât în calitate de muncitor necalificat „la pădure” în Vatra Dornei, iar apoi la Apicola Bistrița. Ostracizarea tatălui său, decedat la data de 23 februarie 1976, s-a răsfrânt și asupra familiei sale. Doar în mod excepțional i s-a permis reclamantei să frecventeze școala, iar cursurile liceale le-a urmat mult mai târziu. Chiar și după căsătorie, soțul său era mereu chemat la „cadre” pentru a da explicații în legătură cu condamnarea socrului său, suferind în calitate de lucrător M.A.I.

piedici la promovarea și șicane, care au încetat după anul 1990. Caracterul de condamnare politică a tatălui său rezultă din textul Legii nr. 221/2009, care în art. 1 alin. (2) lit. f), prevede că Decretul nr. 183/1949 a fost emis pentru sancționarea infracțiunilor economice. Este de netăgăduit că orice arestare și condamnare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social, profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, perspectivă în raport cu care prejudiciul moral astfel produs justifică acordarea unei compensații materiale. Deoarece condamnatul a decedat, acesta nu a putut beneficia de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, O.U.G.

nr. 214/1999, Legea nr. 586/2001. În baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a beneficiat de restituirea casei părintești naționalizată cu mult înaintea condamnării, în anul 1050, astfel că nefiind confiscată nu intră în analiza prezentei cauze. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. f), art. 1, alin. (4), art. 4, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 205/ F din 3 martie 2010 Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P.G.L.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P.

Bistrița-Năsăud și pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale; A fost respinsă cererea de constatare a caracterului politic al condamnării defunctului G.I., S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu inițialele I.G. și a unei verighete de căsătorie din aur de 2 grame. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este fiica numitului G.I., născut la 20 noiembrie 1908 și decedat la 23 februarie 1976, așa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar.

Prin sentința penală nr. 776/1952 a fostului Tribunal Năsăud tatăl reclamantei, numitul G.I., a fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și 500 lei amendă corecțională pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și pedepsită de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949. În sarcina acestuia s-a reținut că în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulația mărfurilor în sumă de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, că nu a trecut în mod sincer în registrul cârciumii toate cumpărăturile de pe piață, constatându-se că în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat: 9 bucăți peștișori prăjiți, 4,400 kg.

caș de oaie, 0,400 kg. urdă, un borcan și jumătate de murături de ardei umplut. Prin decizia penală nr. 2348/1952 a fostei Curți Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis în parte recursul inculpatului G.I., dispunându-se reducerea pedepsei închisorii de la 2 ani la 6 luni. La data pronunțării acestei decizii, tatăl reclamantei, numitul G.I., era în stare de arest preventiv începând din data de 19 iunie 1952, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei penale. Conform biletului de liberare nr. 11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de Direcția Generală a Penitenciarelor, Coloniilor și Unităților de Muncă - Penitenciarul Văcărești, tatăl reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate de penitenciar, în perioada 19 iunie 1952-15 decembrie 1952, fiind eliberat la expirarea pedepsei.

Potrivit mențiunilor efectuate pe verso-ul biletului de liberare, la data de 10 iulie 1952 tatăl reclamantei a fost dus în colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă. Așa cum a relevat martora P.G., tatăl reclamantei a fost dus la canal, lucrând la stuf, într-un mediu plin de apă. Infracțiunea economică pentru comiterea căreia a fost condamnat tatăl reclamantei, pedepsită de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 221/2009. Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă și din dispozițiile ari. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1), texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. S-a reținut că dat fiind faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, că este vorba de o condamnare pe care legea însăși o califică drept politică, acțiunea reclamantei nu poate fi considerată inadmisibilă, așa cum greșit se susține de pârât.

Întrucât condamnatul G.I. a decedat la data de 23 februarie 1976, reclamanta. în calitate de fiică, este îndreptățită în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 să promoveze prezenta acțiune în despăgubiri. În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea, obiectelor din aur (inel cu inscripția I.G. de 10 grame și verighetă de căsătorie de 2 grame), tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea ar. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent. Or, prin hotărârea de condamnare a tatălui reclamantei nu s-a dispus măsura confiscării vreunor bunuri, aspect recunoscut de reclamantă în chiar cuprinsul acțiunii introductive.

Ca arate, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită. Pe de altă parte, în cauză nici nu s-a dovedit că asemenea bunuri au fost în posesia tatălui reclamantei, că s-au ridicat la încarcerarea acestuia în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă, simpla cerere de restituire depusă în copie la dosar neputând constitui o asemenea dovadă atâta timp cât nu rezultă din cuprinsul ei momentul la care s-a formulat, nu poartă semnătura condamnatului, nu conține vreo dată a înregistrării cererii în evidențele unității de muncă, nu există vreo altă dovadă care să ateste expedierea și primirea cererii. Ridicarea acestor obiecte de aur la momentul încarcerării, eventuala lor valoare, nu s-a dovedit nici prin probatoriul testimonial administrat în cauză.

Or, conform principiului instituit de art. 1169 C. civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. În baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul politic al condamnării defunctului G.I., rezultat din lege, reclamanta este îndreptățită la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării tatălui său.

Prin condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.

Este de netăgăduit ca orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații bănești.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere perioada de 6 luni cât tatăl reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferința psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea inițială la 2 ani închisoare corecțională, starea de incertitudine în privința cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanță și până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de deținere, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte i-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferințe fizice și psihice, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri corespunzătoare.

Condamnarea defunctului a avut consecințe și în privința familiei sale, așa cum atestă martorii audiați în cauză. Astfel, reclamanta a intrat la liceu mai târziu decât colegii săi de clasă, deși era cunoscută ca un elev bun la învățătură, a devenit pionieră în tura a treia, nu a fost primită în rândurile Uniunii Tineretului Muncitor, în condițiile în care în acele vremuri era o cinste cinste să devii UTM-ist. După căsătorie, soțul reclamantei care lucra la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsaud - biroul criminalistic, a fost considerat „dușman de clasă”, i se amintea de condamnarea socrului, nu i s-a permis să urmeze cursurile f.f. ale Facultății de Drept, a fost împiedicat să urmeze cursurile școlii de ofițeri.

Nu se poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea politică a tatălui reclamantei s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare și alte valori similare. Condamnarea suferită de defunct, detenția și consecințele acesteia s-au răsfrânt în mod negativ asupra reclamantei și familiei acesteia, afectând onoarea, prestigiul și reputația acesteia, având consecințe pe plan social și profesional, ceea ce justifică acordarea de daune morale.

Nu poate fi negată dauna morală suferită de reclamantă și tatăl său ca urmare a lezării drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputație, onoare etc.) sau ca urmare a provocării unei suferințe morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata privată, cu referire specială la o viață familială normală, liberă și la adăpost de orice privațiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire și desăvârșire școlară si profesională, la un loc de muncă stabil, valori morale ce sunt considerate importante și ocrotite juridic în orice societate civilizată.

Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamantă și de familia sa, la consecințele negative create în plan familial și social și intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamantei satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privați reclamanta și defunctul său tată. Prin decizia nr. 144/R fin 14 mai 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de părți împotriva susmenționatei hotărâri. Curtea a reținut că Legea nr. 221/2009, art. 4 alin. (3), impune ca și condiție necesitatea obținerii sau reconstituirii dosarului penal de condamnare politică, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, or astfel de demersuri au fost efectuate de prima instanță, fără finalitate însă.

În aceste condiții obligativitatea depunerii sentinței nu poate fi reținută cât timp din copia deciziei penale de condamnare reiese conținutul sentinței, iar decizia și biletul de liberare din penitenciar fac dovada încadrării antecesorului reclamantei în categoriile de persoane indicate în Legea nr. 221/2009. Cuantificarea sumei ce se acordă cu titlu de daune morale implică un înalt grad de apreciere, aproximare și o doză ridicată de subiectivism, tocmai din considerentul că nu există criterii obiective și nici legale de apreciere a prejudiciului și implicit nici a cuantumului reparației.

S-a reținut că instanța a avut în vedere corect durata lipsirii de libertate, și afectarea pe o perioada lungă de timp a condițiilor de viață ale reclamantei și a tatălui acesteia, suferința psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea inițială la 2 ani închisoare corecțională, starea de incertitudine în privința cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanță și până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de deținere, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte i-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferințe psihice, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri corespunzătoare.

Cât privește apelul reclamantei, curtea a reținut că în principiu o sumă de bani nu poate niciodată acoperi un prejudiciu moral iar cuantificarea sumei ce se acordă cu titlu de daune morale implică un înalt grad de apreciere, aproximare și o doză ridicată de subiectivism, tocmai din considerentul că nu există criterii obiective și nici legale de apreciere a prejudiciului și implicit nici a cuantumului reparației, mai ales că libertatea, viața și demnitatea sunt noțiuni care nu pot fi echivalate financiar, dar asta nu implică măcar o încercare de reparare a prejudiciului.

În concret, având în vedere durata lipsirii de libertate, care este un fapt iremediabil și cu consecințe ce afectează o persoană și familia acesteia, cât și schimbarea negativă pe o perioadă lungă de timp a condițiilor de viață ale reclamantei, curtea a apreciat că suma de 20.000 Euro acordată de prima instanță acoperă prejudiciul moral rezultat din perioada de detenție a tatălui reclamantei și că nu se impune majorarea cuantumului acesteia. Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs părțile criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (în recursul reclamantei), respectiv în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în memoriul pârâtului.

În dezvoltarea recursului său, reclamanta susține că deși reține o corectă situație de fapt, în operațiunea de cuantificare a prejudiciului moral produs tatălui său și familiei sale, instanța de apel apreciază ca fiindu-i cuvenită cu acest titlu o sumă mai mult decât modică, insuficientă în a asigura satisfacție echitabilă pentru suferințele îndurate prin faptele imputate autorităților statului în perioada regimului comunist. Dezvoltând recursul său, pârâtul Statul Român a susținut că motivele ce susțin decizia curții de apel sunt contradictorii și constituie rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății, cât privește nesocotirea obligației stipulată în textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constând în lipsa unor probatorii concrete care să facă dovada certă și neechivocă a condamnării cu caracter politic a autorului său.

Au susținut totodată ca fiind greșit apreciată întinderea daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de instanța de apel, fiind necesar ca la evaluarea despăgubirii instanțele să se raporteze la elemente de probațiune adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare obiective, nefiind suficientă libera aprecierea a judecătorului în această operațiune. Deși acceptă că, în mod corect, prejudiciul moral, având în vedere componenta sa de natură psihologică, nu poate fi probat cu mijloace de probă certe, susține însă că nu este permis ca pe această cale, reclamantul să obțină o îmbogățire fără just temei, ceea ce impune administrarea unui probatoriu relevant și concludent. Din aceste considerente a solicitat admiterea recursului și, în urma reformării hotărârii atacate, respingerea acțiunii introductive ori, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și care să aibă conotațiile pretinse de textul art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, se concretizează în ipotezele legii, norme de procedură, de strictă interpretare și aplicare. Prin urmare, susținând caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii atacate, pentru a face să devină incident motivul invocate, pârâtul ar fi trebuit să se raporteze la ipotezele legii, inexistente în cauza dedusă judecății.

Dimpotrivă, soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate își găsește corespondent în considerentele sale, raportate la situația de fapt și de drept în materie, care în acest context este la adăpost de critica încadrată, formal, în acest motiv de recurs. Criticile din recursurile părților încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi de asemenea primite, justificat de neîncadrarea lor în textul legal enunțat. Cel de-al optulea motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Textul enunțat vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție sau a unora din clauzele sale (înțeles ca negotium ) și nu administrarea/neadministrarea unor probe sau aprecierea lor greșită (critică ce se constituie, de fapt, în motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin O.U.G. 138/2000). Sunt nefondate și criticile privind greșita cuantificare a daunelor morale acordate reclamantei, justificat de corecta determinare, în echitate și cu respectarea principiilor proporționalității și a reparării integrale a prejudiciului.

Nici în această materie, legiuitorul nu a stabilit criterii legale ori repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral, însă în lipsa acestora și în aplicarea principiilor legale enunțate, instanțele au analizat atât suferințele efective produse autorului reclamantei, cât și repercursiunile faptelor imputate asupra părții însăși, procedând, în scopul asigurării unui echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, de asemenea manieră, care să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii Convenției Europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. În acest context, suma de 20.000 Euro, menținută de curtea de apel, reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă pentru suferințele îndurate de tatăl său pe perioada executării sancțiunii muncii corecționale, dar și de aceasta în mod direct, ca o consecință a celor imputate tatălui său, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurenți argumente noi, față de cele din apel, care să conducă la diminuarea ori majorarea cuantumului daunelor acordate.

Ca urmare, criticile din recursurile părților vizând întinderea daunelor morale se constată – nu fi fondate, urmând în consecință a nu fi primite. Nu este fondată nici critica privind inexistența hotărârii primei instanțe de condamnare a tatălui reclamantei și, prin urmare, încălcarea condiției stipulate de textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, întrucât infracțiunea reținută în sarcina autorului părții, indicată ope legis a fi condamnare politică menținută de curtea de apel (în judecata cauzei penale) prin hotărârea ce a fost depusă la dosar, precum și atașarea biletului de liberare din penitenciar pentru fapta indicată în cuprinsul deciziei instanței de recurs, atestă indubitabil, astfel cum cu temei au reținut instanțele, îndreptățirea părții de a beneficia de despăgubirile morale pretinse pe temeiul legii speciale invocată în cauză.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta P.G.L.D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bistrița Năsăud împotriva deciziei nr. 144 R din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.