ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

9 decembrie 2009, reclamanta P.G.L.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea

caracterului politic al condamnării la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a

tatălui său, G.I., decedat la data de 23 februarie 1976, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția penală, prin decizia nr. 2348/1952 pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și pedepsită de art. 2

lit. a) din Decretul nr. 183/1949 combinat cu H.C.M. nr. 809 din 20 iulie 1949;

obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale,

reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu inițialele I.G. în

sumă de 1000 lei și a unei verighete de căsătorie, din aur, în greutate de 2

grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea tatălui său în

Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă; obligarea pârâtului la plata sumei de

504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru

suferința defunctului și a familiei sale, a stării de inconfort social,

rezultată din condamnare.

În motivarea acțiunii reclamanta a

învederat că prin sentința penală nr. 776/1952 a Tribunalului Năsăud, tatăl său

a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani muncă corecțională și 500 lei amendă

corecțională pentru delictul de sabotaj.

În sarcina acestuia s-a reținut că

în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulația

mărfurilor în sumă de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața

neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952 – 30 aprilie 1952, pentru că nu a

trecut în mod sincer în registrele cârciumii toate cumpărăturile de pe piață,

dispunându-se, în baza art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 combinat cu

Legea nr. 13/1949 și H.C.M. nr. 809/1949, aplicarea sancțiunilor arătate.

Prin decizia penală nr. 2348 din 23

iulie 1952 a Curții de Apel Cluj, secția penală, pedeapsa aplicată a fost

redusă la 6 luni, fiind executată cu începere din 19 iunie 1952 în Colonia de

muncă nr. 2 Poarta Albă până la data de 25 august 1952, apoi în Colonia de

muncă nr. 5 Culmea până la data de 30 noiembrie 1952 și ulterior în

Penitenciarul Mărgineni de unde a fost eliberat la data de 17 decembrie 1952,

conform biletului de eliberare nr. 11844 din 15 decembrie 1952 emis de

Penitenciarul Văcărești.

La încarcerare, defunctului său tată

i-au fost ridicate bunurile pretinse prin cerere, obiecte care nu i-au fost

restituite la eliberare, deși au fost solicitate, iar prin hotărârile de

condamnare nu s-a dispus confiscarea lor.

A învederat că după eliberare,

poziția tatălui său a fost calificată ca fiind deținut politic „dus la Canal,

în deltă la tăiat stuf”, aducându-i o marginalizare socială puternică,

imposibilitatea de a lucra în domeniul în care era pregătit, nefiind primit la

lucru decât în calitate de muncitor necalificat „la pădure” în Vatra Dornei,

iar apoi la Apicola Bistrița.

Ostracizarea tatălui său, decedat la

data de 23 februarie 1976, s-a răsfrânt și asupra familiei sale. Doar în mod

excepțional i s-a permis reclamantei să frecventeze școala, iar cursurile

liceale le-a urmat mult mai târziu.

Chiar și după căsătorie, soțul său

era mereu chemat la „cadre” pentru a da explicații în legătură cu condamnarea

socrului său, suferind în calitate de lucrător M.A.I. piedici la promovarea și

șicane, care au încetat după anul 1990.

Caracterul de condamnare politică a tatălui

său rezultă din textul Legii nr. 221/2009, care în art. 1 alin. (2) lit. f), prevede

că Decretul nr. 183/1949 a fost emis pentru sancționarea infracțiunilor

economice.

Este de netăgăduit că orice arestare

și condamnare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral,

social, profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea,

libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege,

perspectivă în raport cu care prejudiciul moral astfel produs justifică

acordarea unei compensații materiale.

Deoarece condamnatul a decedat,

acesta nu a putut beneficia de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990,

O.U.G. nr. 214/1999, Legea nr. 586/2001.

În baza Legii nr. 10/2001,

reclamanta a beneficiat de restituirea casei părintești naționalizată cu mult

înaintea condamnării, în anul 1050, astfel că nefiind confiscată nu intră în

analiza prezentei cauze.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. f), art. 1, alin. (4), art. 4, art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 205/ F din

3 martie 2010 Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanta P.G.L.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Bistrița-Năsăud și

pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei echivalentul în lei la data

plății a sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale;

A fost respinsă cererea de

constatare a caracterului politic al condamnării defunctului G.I.,

S-a respins ca neîntemeiată cererea

de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale

reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu inițialele I.G. și

a unei verighete de căsătorie din aur de 2 grame.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că reclamanta este fiica numitului G.I., născut la 20

noiembrie 1908 și decedat la 23 februarie 1976, așa cum rezultă din actele de

stare civilă aflate la dosar.

Prin sentința penală nr. 776/1952 a

fostului Tribunal Năsăud tatăl reclamantei, numitul G.I., a fost condamnat, la

pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și 500 lei amendă corecțională pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și pedepsită

de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949.

În sarcina acestuia s-a reținut că

în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulația

mărfurilor în sumă de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața

neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, că nu a trecut în mod

sincer în registrul cârciumii toate cumpărăturile de pe piață, constatându-se

că în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat: 9 bucăți peștișori prăjiți, 4,400

kg. caș de oaie, 0,400 kg. urdă, un borcan și jumătate de murături de ardei

umplut.

Prin decizia penală nr. 2348/1952 a

fostei Curți Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis

în parte recursul inculpatului G.I., dispunându-se reducerea pedepsei

închisorii de la 2 ani la 6 luni.

La data pronunțării acestei decizii,

tatăl reclamantei, numitul G.I., era în stare de arest preventiv începând din

data de 19 iunie 1952, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei penale.

Conform biletului de liberare nr.

11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de Direcția Generală a

Penitenciarelor, Coloniilor și Unităților de Muncă - Penitenciarul Văcărești,

tatăl reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate de

penitenciar, în perioada 19 iunie 1952-15 decembrie 1952, fiind eliberat la

expirarea pedepsei.

Potrivit mențiunilor efectuate pe

verso-ul biletului de liberare, la data de 10 iulie 1952 tatăl reclamantei a

fost dus în colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă.

Așa cum a relevat martora P.G.,

tatăl reclamantei a fost dus la canal, lucrând la stuf, într-un mediu plin de

apă.

Infracțiunea economică pentru

comiterea căreia a fost condamnat tatăl reclamantei, pedepsită de art. 2 lit. a)

din Decretul nr. 183/1949 constituie de drept condamnare cu caracter politic,

conform art. 1 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 221/2009.

Fiind vorba de o condamnare pe care

legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai

trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă și din dispozițiile

ari. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1), texte conform cărora caracterul politic

al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanele

condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte

decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), adică pentru alte fapte decât cele ce

constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute

de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

S-a reținut că dat fiind faptul că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009,

că este vorba de o condamnare pe care legea însăși o califică drept politică,

acțiunea reclamantei nu poate fi considerată inadmisibilă, așa cum greșit se

susține de pârât.

Întrucât condamnatul G.I. a decedat

la data de 23 februarie 1976, reclamanta. în calitate de fiică, este

îndreptățită în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 să promoveze

prezenta acțiune în despăgubiri.

În ceea ce privește cererea de

acordare de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea, obiectelor din

aur (inel cu inscripția I.G. de 10 grame și verighetă de căsătorie de 2 grame),

tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul art. 5 alin.

(1) lit. b) din Legea ar. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin

echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent.

Or, prin hotărârea de condamnare a

tatălui reclamantei nu s-a dispus măsura confiscării vreunor bunuri, aspect

recunoscut de reclamantă în chiar cuprinsul acțiunii introductive.

Ca arate, cerința legii, aceea de a

fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită.

Pe de altă parte, în cauză nici nu

s-a dovedit că asemenea bunuri au fost în posesia tatălui reclamantei, că s-au

ridicat la încarcerarea acestuia în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă, simpla

cerere de restituire depusă în copie la dosar neputând constitui o asemenea

dovadă atâta timp cât nu rezultă din cuprinsul ei momentul la care s-a

formulat, nu poartă semnătura condamnatului, nu conține vreo dată a

înregistrării cererii în evidențele unității de muncă, nu există vreo altă

dovadă care să ateste expedierea și primirea cererii.

Ridicarea acestor obiecte de aur la

momentul încarcerării, eventuala lor valoare, nu s-a dovedit nici prin

probatoriul testimonial administrat în cauză.

Or, conform principiului instituit

de art. 1169 C. civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanței

trebuie să o dovedească.

În baza dispozițiilor art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul politic al condamnării

defunctului G.I., rezultat din lege, reclamanta este îndreptățită la acordarea

de daune morale pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării tatălui

său.

Prin condamnarea suferită s-a cauzat

tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele

dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările

dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor

inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate

totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează

relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în

domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări

care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate a produs

consecințe și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate

din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate

datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea

și chiar sursele de venit.

Este de netăgăduit ca orice arestare

și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social

și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea

individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest

punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei

compensații bănești.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor s-a avut în vedere perioada de 6 luni cât tatăl reclamantei a

fost efectiv privat de libertate, suferința psihică generată de începerea

cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea inițială la 2

ani închisoare corecțională, starea de incertitudine în privința cuantumului

pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanță și până la

pronunțarea hotărârii instanței de recurs, locul efectiv unde a executat

pedeapsa, regimul existent la locul de deținere, împrejurarea că în comunitatea

din care făcea parte i-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă

a fost supus la suferințe fizice și psihice, i-a fost știrbită onoarea, demnitatea,

i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege

și a fost lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de

a obține venituri corespunzătoare.

Condamnarea defunctului a avut

consecințe și în privința familiei sale, așa cum atestă martorii audiați în

cauză.

Astfel, reclamanta a intrat la liceu

mai târziu decât colegii săi de clasă, deși era cunoscută ca un elev bun la

învățătură, a devenit pionieră în tura a treia, nu a fost primită în rândurile Uniunii

Tineretului Muncitor, în condițiile în care în acele vremuri era o cinste

cinste să devii UTM-ist.

După căsătorie, soțul reclamantei

care lucra la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsaud - biroul

criminalistic, a fost considerat „dușman de clasă”, i se amintea de condamnarea

socrului, nu i s-a permis să urmeze cursurile f.f. ale Facultății de Drept, a

fost împiedicat să urmeze cursurile școlii de ofițeri.

Nu se poate susține că prin

acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogățire fără just temei, atâta timp

cât prin condamnarea politică a tatălui reclamantei s-a adus atingere valorilor

care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a

omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare și alte

valori similare.

Condamnarea suferită de defunct,

detenția și consecințele acesteia s-au răsfrânt în mod negativ asupra

reclamantei și familiei acesteia, afectând onoarea, prestigiul și reputația

acesteia, având consecințe pe plan social și profesional, ceea ce justifică

acordarea de daune morale.

Nu poate fi negată dauna morală

suferită de reclamantă și tatăl său ca urmare a lezării drepturilor lor personale

nepatrimoniale (reputație, onoare etc.) sau ca urmare a provocării unei

suferințe morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata privată,

cu referire specială la o viață familială normală, liberă și la adăpost de

orice privațiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire și

desăvârșire școlară si profesională, la un loc de muncă stabil, valori morale

ce sunt considerate importante și ocrotite juridic în orice societate

civilizată.

Raportat la impactul psihic suferit

de defunct, de reclamantă și de familia sa, la consecințele negative create în

plan familial și social și intensitatea cu care au fost percepute, rezultate

din aspectele mai sus relevate, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de

20.000 Euro cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamantei

satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privați

reclamanta și defunctul său tată.

Prin decizia nr. 144/R fin 14 mai

2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de părți

împotriva susmenționatei hotărâri.

Curtea a reținut că Legea nr.

221/2009, art. 4 alin. (3), impune ca și condiție necesitatea obținerii sau

reconstituirii dosarului penal de condamnare politică, inclusiv prin

solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din

România, or astfel de demersuri au fost efectuate de prima instanță, fără

finalitate însă. În aceste condiții obligativitatea depunerii sentinței nu

poate fi reținută cât timp din copia deciziei penale de condamnare reiese

conținutul sentinței, iar decizia și biletul de liberare din penitenciar fac

dovada încadrării antecesorului reclamantei în categoriile de persoane indicate

în Legea nr. 221/2009.

Cuantificarea sumei ce se acordă cu

titlu de daune morale implică un înalt grad de apreciere, aproximare și o doză

ridicată de subiectivism, tocmai din considerentul că nu există criterii

obiective și nici legale de apreciere a prejudiciului și implicit nici a

cuantumului reparației.

S-a reținut că instanța a avut în

vedere corect durata lipsirii de libertate, și afectarea pe o perioada lungă de

timp a condițiilor de viață ale reclamantei și a tatălui acesteia, suferința

psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată

de condamnarea inițială la 2 ani închisoare corecțională, starea de

incertitudine în privința cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea

în primă instanță și până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs, locul

efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de deținere,

împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte i-a fost afectată

reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferințe psihice,

i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi

personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de posibilitatea de

a-și continua activitatea anterioară și de a obține venituri corespunzătoare.

Cât privește apelul reclamantei, curtea

a reținut că în principiu o sumă de bani nu poate niciodată acoperi un prejudiciu

moral iar cuantificarea sumei ce se acordă cu titlu de daune morale implică un

înalt grad de apreciere, aproximare și o doză ridicată de subiectivism, tocmai

din considerentul că nu există criterii obiective și nici legale de apreciere a

prejudiciului și implicit nici a cuantumului reparației, mai ales că

libertatea, viața și demnitatea sunt noțiuni care nu pot fi echivalate

financiar, dar asta nu implică măcar o încercare de reparare a prejudiciului.

În concret, având în vedere durata

lipsirii de libertate, care este un fapt iremediabil și cu consecințe ce

afectează o persoană și familia acesteia, cât și schimbarea negativă pe o

perioadă lungă de timp a condițiilor de viață ale reclamantei, curtea a apreciat

că suma de 20.000 Euro acordată de prima instanță acoperă prejudiciul moral

rezultat din perioada de detenție a tatălui reclamantei și că nu se impune

majorarea cuantumului acesteia.

Împotriva susmenționatei hotărâri,

au declarat recurs părțile criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate

în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (în recursul reclamantei),

respectiv în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în memoriul

pârâtului.

În dezvoltarea recursului său,

reclamanta susține că deși reține o corectă situație de fapt, în operațiunea de

cuantificare a prejudiciului moral produs tatălui său și familiei sale,

instanța de apel apreciază ca fiindu-i cuvenită cu acest titlu o sumă mai mult

decât modică, insuficientă în a asigura satisfacție echitabilă pentru

suferințele îndurate prin faptele imputate autorităților statului în perioada

regimului comunist.

Dezvoltând recursul său, pârâtul

Statul Român a susținut că motivele ce susțin decizia curții de apel sunt

contradictorii și constituie rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic

dedus judecății, cât privește nesocotirea obligației stipulată în textul art. 4

alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constând în lipsa unor probatorii concrete

care să facă dovada certă și neechivocă a condamnării cu caracter politic a

autorului său.

Au susținut totodată ca fiind greșit

apreciată întinderea daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de

instanța de apel, fiind necesar ca la evaluarea despăgubirii instanțele să se raporteze

la elemente de probațiune adecvate care să permită găsirea unor criterii de

evaluare obiective, nefiind suficientă libera aprecierea a judecătorului în

această operațiune.

Deși acceptă că, în mod corect,

prejudiciul moral, având în vedere componenta sa de natură psihologică, nu

poate fi probat cu mijloace de probă certe, susține însă că nu este permis ca

pe această cale, reclamantul să obțină o îmbogățire fără just temei, ceea ce

impune administrarea unui probatoriu relevant și concludent.

Din aceste considerente a solicitat

admiterea recursului și, în urma reformării hotărârii atacate, respingerea

acțiunii introductive ori, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor

acordate cu titlu de daune morale.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Ipostazele în care se poate ajunge

la o nemotivare în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și care să aibă

conotațiile pretinse de textul art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care vizează

nelegalitatea hotărârii atacate, se concretizează în ipotezele legii, norme de

procedură, de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, susținând caracterul

contradictoriu al considerentelor hotărârii atacate, pentru a face să devină

incident motivul invocate, pârâtul ar fi trebuit să se raporteze la ipotezele

legii, inexistente în cauza dedusă judecății.

Dimpotrivă, soluția cuprinsă în

dispozitivul hotărârii atacate își găsește corespondent în considerentele sale,

raportate la situația de fapt și de drept în materie, care în acest context

este la adăpost de critica încadrată, formal, în acest motiv de recurs.

Criticile din recursurile părților încadrate

în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi de asemenea primite,

justificat de neîncadrarea lor în textul legal enunțat.

Cel de-al optulea motiv de recurs

urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au

nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Textul enunțat

vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție sau a unora

din clauzele sale (înțeles ca

negotium

) și nu administrarea/neadministrarea

unor probe sau aprecierea lor greșită (critică ce se constituie, de fapt, în

motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

abrogat prin O.U.G. 138/2000).

Sunt nefondate și criticile privind

greșita cuantificare a daunelor morale acordate reclamantei, justificat de

corecta determinare, în echitate și cu respectarea principiilor

proporționalității și a reparării integrale a prejudiciului.

Nici în această materie, legiuitorul

nu a stabilit criterii legale ori repere obiective pentru determinarea

prejudiciului moral, însă în lipsa acestora și în aplicarea principiilor legale

enunțate, instanțele au analizat atât suferințele efective produse autorului

reclamantei, cât și repercursiunile faptelor imputate asupra părții însăși, procedând,

în scopul asigurării unui echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va

putea fi înlăturat niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor

acordate, de asemenea manieră, care să permită celui prejudiciat să beneficieze

de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se

ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii Convenției Europene a

drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în

vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească o satisfacție

echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în

același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru

autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În acest context, suma de 20.000 Euro,

menținută de curtea de apel, reflectă menținerea echilibrului în raport cu

prejudiciul moral suferit de reclamantă pentru suferințele îndurate de tatăl

său pe perioada executării sancțiunii muncii corecționale, dar și de aceasta în

mod direct, ca o consecință a celor imputate tatălui său, cu atât mai mult cu

cât nu s-au invocat de către recurenți argumente noi, față de cele din apel,

care să conducă la diminuarea ori majorarea cuantumului daunelor acordate.

Ca urmare, criticile din recursurile

părților vizând întinderea daunelor morale se constată – nu fi fondate, urmând

în consecință a nu fi primite.

Nu este fondată nici critica privind

inexistența hotărârii primei instanțe de condamnare a tatălui reclamantei și,

prin urmare, încălcarea condiției stipulate de textul art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009, întrucât infracțiunea reținută în sarcina autorului părții,

indicată ope legis a fi condamnare politică menținută de curtea de apel (în

judecata cauzei penale) prin hotărârea ce a fost depusă la dosar, precum și

atașarea biletului de liberare din penitenciar pentru fapta indicată în

cuprinsul deciziei instanței de recurs, atestă indubitabil, astfel cum cu temei

au reținut instanțele, îndreptățirea părții de a beneficia de despăgubirile

morale pretinse pe temeiul legii speciale invocată în cauză.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta P.G.L.D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bistrița Năsăud împotriva deciziei

nr. 144 R din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

februarie 2011.