ÎCCJ, decizie (scj.ro #81807)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81807) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune

privind plata despăgubirilor întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

. Despăgubiri

bănești acordate pentru prejudiciul suferit.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Despăgubiri

.

Acțiune privind

plata despăgubirilor întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

221/2009

privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

. Despăgubiri

bănești acordate pentru prejudiciul suferit.

Index

alfabetic.

Drept civil.

-

despăgubiri

În

materia despăgubirilor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale

ori repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral, însă în

lipsa acestora și în aplicarea principiilor legale enunțate,

instanțele au analizat atât suferințele efective produse autorului

reclamantei, cât și repercursiunile faptelor imputate asupra

părții însăși, procedând, în scopul asigurării unui

echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat

niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, de

asemenea manieră, care să permită celui prejudiciat să

beneficieze de o reparațiune de natură a atenua suferințele

morale suferite, fără a se ajunge însă la situația

îmbogățirii fără just temei.

În

termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul

echității în materia despăgubirilor morale are în vedere

necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească

o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se

constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici

venituri nejustificate pentru victime

.

Î.C.C.J, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  1600 din 23

februarie 2011.

Prin

cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2009, reclamanta P.G.L.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, constatarea caracterului politic al condamnării

la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a tatălui său, G.I., decedat

la data de 23 februarie 1976, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

Secția penală prin decizia nr. 2348/1952 pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și

pedepsită de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 combinat cu H.C.M.

nr. 809 din 20 iulie 1949; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu

de daune materiale, reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu inițialele I.G. în sumă de 1000 lei și a unei verighete de

căsătorie, din aur, în greutate de 2 grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea tatălui său în Colonia de

muncă nr. 2 Poarta Albă; obligarea pârâtului la plata sumei de

504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 euro, cu titlu de daune morale pentru

suferința defunctului și a familiei sale, a stării de inconfort

social, rezultată din condamnare.

În

motivarea acțiunii reclamanta a învederat că prin sentința

penală nr. 776/1952 a Tribunalului Năsăud, tatăl său a

fost condamnat la pedeapsa de 2 ani muncă corecțională și

500 lei amendă corecțională pentru delictul de sabotaj.

În

sarcina acestuia s-a reținut că în calitate de cârciumar s-a sustras

de la plata impozitului pe circulația mărfurilor în sumă de

162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața

neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952 – 30 aprilie 1952, pentru că

nu a trecut în mod sincer în registrele cârciumii toate cumpărăturile

de pe piață, dispunându-se, în baza art. 2 lit. a din Decretul nr.

183/1949 combinat cu Legea nr. 13/1949 și H.C.M. nr. 809/1949, aplicarea

sancțiunilor arătate.

Prin

decizia penală nr. 2348 din 23 iulie 1952 a Curții de Apel Cluj, Secția penală, pedeapsa aplicată a fost redusă

la 6 luni, fiind executată cu începere din 19 iunie 1952 în Colonia de

muncă nr. 2 Poarta Albă până la data de 25 august 1952, apoi în

Colonia de muncă nr. 5 Culmea până la data de 30 noiembrie 1952

și ulterior în Penitenciarul Mărgineni de unde a fost eliberat la

data de 17 decembrie 1952, conform biletului de eliberare nr. 11844 din 15

decembrie 1952 emis de Penitenciarul Văcărești.

La

încarcerare, defunctului său tată i-au fost ridicate bunurile

pretinse prin cerere, obiecte care nu i-au fost restituite la eliberare,

deși au fost solicitate, iar prin hotărârile de condamnare nu s-a

dispus confiscarea lor.

A

învederat că după eliberare, poziția tatălui său a

fost calificată ca fiind deținut politic „dus la Canal, în deltă la tăiat stuf”, aducându-i o marginalizare socială

puternică, imposibilitatea de a lucra în domeniul în care era

pregătit, nefiind primit la lucru decât în calitate de muncitor

necalificat „la pădure” în Vatra Dornei, iar apoi la Apicola Bistrița.

Ostracizarea

tatălui său, decedat la data de 23 februarie 1976, s-a răsfrânt

și asupra familiei sale. Doar în mod excepțional i s-a permis

reclamantei să frecventeze școala, iar cursurile liceale le-a urmat

mult mai târziu.

Chiar

și după căsătorie, soțul său era mereu chemat la

„cadre” pentru a da explicații în legătură cu condamnarea

socrului său, suferind în calitate de lucrător M.A.I. piedici la

promovarea și șicane, care au încetat după anul 1990.

Caracterul

de condamnare politică a tatălui său rezultă din textul

Legii nr. 221/2009, care în art. 1 alin. 2 lit. f, prevede că Decretul nr.

183/1949 a fost emis pentru sancționarea infracțiunilor economice.

Este de

netăgăduit că orice arestare și condamnare pe nedrept

produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social, profesional,

că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, libertatea

individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege,

perspectivă în raport cu care prejudiciul moral astfel produs

justifică acordarea unei compensații materiale.

Deoarece

condamnatul a decedat, acesta nu a putut beneficia de dispozițiile

Decretului-lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999, Legea nr. 586/2001.

În baza

Legii nr. 10/2001, reclamanta a beneficiat de restituirea casei

părintești naționalizată cu mult înaintea condamnării,

în anul 1050, astfel că nefiind confiscată nu intră în analiza

prezentei cauze.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. f, art. 1 alin.

(4), art. 4, art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.

Prin

sentința civilă nr. 205/ F din 3 martie 2010 Tribunalul

Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanta P.G.L.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și

pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei echivalentul în

lei la data plății a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale;

A fost

respinsă cererea de constatare a caracterului politic al condamnării

defunctului G.I.

S-a

respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de

1.200 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea unui inel de

aur de 10 grame cu inițialele I.G. și a unei verighete de

căsătorie din aur de 2 grame.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut

că reclamanta este fiica numitului G.I., născut la 20 noiembrie 1908

și decedat la 23 februarie 1976, așa cum rezultă din actele de

stare civilă aflate la dosar.

Prin

sentința penală nr. 776/1952 a fostului Tribunal Năsăud

tatăl reclamantei, numitul G.I., a fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani

închisoare corecțională și 500 lei amendă

corecțională pentru comiterea infracțiunii prevăzută

de art. 2 din Legea nr. 13/1949 și pedepsită de art. 2 lit. a din

Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949.

În

sarcina acestuia s-a reținut că în calitate de cârciumar s-a sustras

de la plata impozitului pe circulația mărfurilor în sumă de

162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piața

neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, că nu a

trecut în mod sincer în registrul cârciumii toate cumpărăturile de pe

piață, constatându-se că în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat:

9 bucăți peștișori prăjiți, 4,400 kg. caș de oaie, 0,400 kg. urdă, un borcan și jumătate de murături de

ardei umplut.

Prin

decizia penală nr. 2348/1952 a fostei Curți Cluj, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis în parte

recursul inculpatului G.I., dispunându-se reducerea pedepsei închisorii de la 2

ani la 6 luni.

La data

pronunțării acestei decizii, tatăl reclamantei, numitul G.I.,

era în stare de arest preventiv începând din data de 19 iunie 1952, așa

cum rezultă din dispozitivul deciziei penale.

Conform

biletului de liberare nr. 11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de

Direcția Generală a Penitenciarelor, Coloniilor și

Unităților de Muncă - Penitenciarul Văcărești,

tatăl reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate

de penitenciar, în perioada 19 iunie 1952-15 decembrie 1952, fiind eliberat la

expirarea pedepsei.

Potrivit

mențiunilor efectuate pe verso-ul biletului de liberare, la data de 10

iulie 1952 tatăl reclamantei a fost dus în colonia de muncă nr. 2

Poarta Albă.

Așa

cum a relevat martora P.G., tatăl reclamantei a fost dus la canal, lucrând

la stuf, într-un mediu plin de apă.

Infracțiunea

economică pentru comiterea căreia a fost condamnat tatăl

reclamantei, pedepsită de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949

constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. (2)

lit. f din Legea nr. 221/2009.

Fiind

vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic,

un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de

judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta

rezultă și din dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 4 alin.

(1), texte conform cărora caracterul politic al condamnării se

constată de instanța de judecată numai în cazul persoanele

condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte

decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), adică pentru alte fapte

decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt

faptele prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

S-a

reținut că dat fiind faptul că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, că este vorba

de o condamnare pe care legea însăși o califică drept

politică, acțiunea reclamantei nu poate fi considerată

inadmisibilă, așa cum greșit se susține de pârât.

Întrucât

condamnatul G.I. a decedat la data de 23 februarie 1976, reclamanta. în

calitate de fiică, este îndreptățită în temeiul art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009 să promoveze prezenta acțiune în

despăgubiri.

În ceea

ce privește cererea de acordare de despăgubiri materiale reprezentând

contravaloarea, obiectelor din aur (inel cu inscripția I.G. de 10 grame și verighetă de căsătorie de 2 grame), tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul art. 5 alin. (1) lit. b din

Legea ar. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent

bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent.

Or,

prin hotărârea de condamnare a tatălui reclamantei nu s-a dispus

măsura confiscării vreunor bunuri, aspect recunoscut de

reclamantă în chiar cuprinsul acțiunii introductive.

Ca

arate, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin

hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită.

Pe de

altă parte, în cauză nici nu s-a dovedit că asemenea bunuri au

fost în posesia tatălui reclamantei, că s-au ridicat la încarcerarea

acestuia în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă, simpla cerere de

restituire depusă în copie la dosar neputând constitui o asemenea

dovadă atâta timp cât nu rezultă din cuprinsul ei momentul la care

s-a formulat, nu poartă semnătura condamnatului, nu conține vreo

dată a înregistrării cererii în evidențele unității de

muncă, nu există vreo altă dovadă care să ateste

expedierea și primirea cererii.

Ridicarea

acestor obiecte de aur la momentul încarcerării, eventuala lor valoare, nu

s-a dovedit nici prin probatoriul testimonial administrat în cauză.

Or,

conform principiului instituit de art. 1169 C.civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească.

În baza

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, având în

vedere caracterul politic al condamnării defunctului G.I., rezultat din

lege, reclamanta este îndreptățită la acordarea de daune morale

pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării tatălui

său.

Prin

condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu

nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare

neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și

încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu

consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii

confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale

persoanei care influențează relațiile sociale - onoare,

reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv

al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații,

vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică

în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea

de libertate a produs consecințe și în planul vieții private

și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv

după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită

condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială,

imaginea și chiar sursele de venit.

Este de

netăgăduit ca orice arestare și inculpare pe nedrept produce

celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional,

că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea,

libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege

și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care

justifică acordarea unei compensații bănești.

La

stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere perioada de 6

luni cât tatăl reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferința

psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva

defunctului, urmată de condamnarea inițială la 2 ani închisoare

corecțională, starea de incertitudine în privința cuantumului

pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanță

și până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs,

locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de

deținere, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte

i-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea sa abuzivă a

fost supus la suferințe fizice și psihice, i-a fost

știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea,

drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost lipsit de

posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară și de a

obține venituri corespunzătoare.

Condamnarea

defunctului a avut consecințe și în privința familiei sale,

așa cum atestă martorii audiați în cauză.

Astfel,

reclamanta a intrat la liceu mai târziu decât colegii săi de clasă,

deși era cunoscută ca un elev bun la învățătură,

a devenit pionieră în tura a treia,   nu   a   fost   primită   în

rândurile   Uniunii Tineretului Muncitor, în condițiile în care în acele

vremuri era o cinste cinste să devii UTM-ist.

După

căsătorie, soțul reclamantei care lucra la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsaud - biroul criminalistic,

a fost considerat „dușman de clasă”, i se amintea de condamnarea

socrului, nu i s-a permis să urmeze cursurile f.f. ale

Facultății de Drept, a fost împiedicat să urmeze cursurile

școlii de ofițeri.

Nu se

poate susține că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o

îmbogățire fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea

politică a tatălui reclamantei s-a adus atingere valorilor care

definesc personalitatea umană, valori care se referă la

existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și

psihică, la cinste, demnitate, onoare și alte valori similare.

Condamnarea

suferită de defunct, detenția și consecințele acesteia s-au

răsfrânt în mod negativ asupra reclamantei și familiei acesteia,

afectând onoarea, prestigiul și reputația acesteia, având

consecințe pe plan social și profesional, ceea ce justifică

acordarea de daune morale.

Nu

poate fi negată dauna morală suferită de reclamantă și

tatăl său ca urmare a lezării drepturilor lor personale

nepatrimoniale (reputație, onoare etc.) sau ca urmare a provocării

unei suferințe morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata

privată, cu referire specială la o viață familială

normală, liberă și la adăpost de orice privațiuni

injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire și

desăvârșire școlară si profesională, la un loc de

muncă stabil, valori morale ce sunt considerate importante și

ocrotite juridic în orice societate civilizată.

Raportat

la impactul psihic suferit de defunct, de reclamantă și de familia sa,

la consecințele negative create în plan familial și social și

intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus

relevate, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu

de daune morale este de natură să procure reclamantei

satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care au fost

privați reclamanta și defunctul său tată.

Prin

decizia nr. 144/R/14 mai 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate

apelurile declarate de părți împotriva susmenționatei

hotărâri.

Curtea

a reținut că Legea nr. 221/2009, art. 4 alin. 3, impune ca și

condiție necesitatea obținerii sau reconstituirii dosarului penal de

condamnare politică, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al

Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, or

astfel de demersuri au fost efectuate de prima instanță,

fără finalitate însă. În aceste condiții obligativitatea

depunerii sentinței nu poate fi reținută cât timp din copia

deciziei penale de condamnare reiese conținutul sentinței, iar

decizia și biletul de liberare din penitenciar fac dovada încadrării

antecesorului reclamantei în categoriile de persoane indicate în Legea nr.

221/2009.

Cuantificarea

sumei ce se acordă cu titlu de daune morale implică un înalt grad de

apreciere, aproximare și o doză ridicată de subiectivism, tocmai

din considerentul că nu există criterii obiective și nici legale

de apreciere a prejudiciului și implicit nici a cuantumului

reparației.

S-a

reținut că instanța a avut în vedere corect durata lipsirii de

libertate, și afectarea pe o perioada lungă de timp a

condițiilor de viață ale reclamantei și a tatălui

acesteia, suferința psihică generată de începerea

cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea

inițială la 2 ani închisoare corecțională, starea de incertitudine

în privința cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea în

primă instanță și până la pronunțarea

hotărârii instanței de recurs, locul efectiv unde a executat

pedeapsa, regimul existent la locul de deținere, împrejurarea că în

comunitatea din care făcea parte i-a fost afectată reputația,

iar prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferințe psihice,

i-a fost știrbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit

libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și a fost

lipsit de posibilitatea de a-și continua activitatea anterioară

și de a obține venituri corespunzătoare.

Cât

privește apelul reclamantei, curtea a reținut că în principiu o

sumă de bani nu poate niciodată acoperi un prejudiciu moral iar

cuantificarea sumei ce se acordă cu titlu de daune morale implică un

înalt grad de apreciere, aproximare și o doză ridicată de

subiectivism, tocmai din considerentul că nu există criterii

obiective și nici legale de apreciere a prejudiciului și implicit

nici a cuantumului reparației, mai ales că libertatea, viața

și demnitatea sunt noțiuni care nu pot fi echivalate financiar, dar

asta nu implică măcar o încercare de reparare a prejudiciului.

În

concret, având în vedere durata lipsirii de libertate, care este un fapt

iremediabil și cu consecințe ce afectează o persoană

și familia acesteia, cât și schimbarea negativă pe o

perioadă lungă de timp a condițiilor de viață ale

reclamantei, curtea a apreciat că suma de 20.000 euro acordată de

prima instanță acoperă prejudiciul moral rezultat din perioada

de detenție a tatălui reclamantei și că nu se impune

majorarea cuantumului acesteia.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, au declarat recurs părțile

criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct.

8 C.pr.civ. (în recursul reclamantei), respectiv în dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ. în memoriul pârâtului.

În

dezvoltarea recursului său, reclamanta susține că deși

reține o corectă situație de fapt, în operațiunea de

cuantificare a prejudiciului moral produs tatălui său și

familiei sale, instanța de apel apreciază ca fiindu-i cuvenită

cu acest titlu o sumă mai mult decât modică, insuficientă în a

asigura satisfacție echitabilă pentru suferințele îndurate prin

faptele imputate autorităților statului în perioada regimului

comunist.

Dezvoltând

recursul său, pârâtul Statul Român a susținut că motivele ce

susțin decizia curții de apel sunt contradictorii și constituie

rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus

judecății, cât privește nesocotirea obligației

stipulată în textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constând în

lipsa unor probatorii concrete care să facă dovada certă și

neechivocă a condamnării cu caracter politic a autorului său.

Au

susținut totodată ca fiind greșit apreciată întinderea

daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de

instanța de apel, fiind necesar ca la evaluarea despăgubirii

instanțele să se raporteze la elemente de probațiune adecvate

care să permită găsirea unor criterii de evaluare obiective,

nefiind suficientă libera aprecierea a judecătorului în această

operațiune.

Deși

acceptă că, în mod corect, prejudiciul moral, având în vedere

componenta sa de natură psihologică, nu poate fi probat cu mijloace

de probă certe, susține însă că nu este permis ca pe

această cale, reclamantul să obțină o îmbogățire

fără just temei, ceea ce impune administrarea unui probatoriu

relevant și concludent.

Din

aceste considerente a solicitat admiterea recursului și, în urma

reformării hotărârii atacate, respingerea acțiunii introductive

ori, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu

de daune morale.

Recursurile

nu sunt fondate.

Potrivit

art. 304 pct. 7 C.pr.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere, când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipostazele

în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul art. 304 pct. 7 C.pr.civ. și care să aibă conotațiile pretinse de textul art. 304 alin. (1)

C.pr.civ., care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, se

concretizează în ipotezele legii, norme de procedură, de strictă

interpretare și aplicare.

Prin

urmare, susținând caracterul contradictoriu al considerentelor

hotărârii atacate, pentru a face să devină incident motivul

invocat, pârâtul ar fi trebuit să se raporteze la ipotezele legii,

inexistente în cauza dedusă judecății.

Dimpotrivă,

soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate își

găsește corespondent în considerentele sale, raportate la

situația de fapt și de drept în materie, care în acest context este

la adăpost de critica încadrată, formal, în acest motiv de recurs.

Criticile

din recursurile părților încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., nu pot fi de asemenea primite, justificat de neîncadrarea lor în textul legal

enunțat.

Cel

de-al optulea motiv de recurs urmărește desființarea

hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au

nesocotit principiul înscris în art. 969 C.civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante. Textul enunțat vizează interpretarea greșită

a actului juridic dedus în justiție sau a unora din clauzele sale

(înțeles ca negotium) și nu administrarea/neadministrarea unor probe

sau aprecierea lor greșită (critică ce se constituie, de fapt,

în motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 10 C.pr.civ., abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000).

Sunt

nefondate și criticile privind greșita cuantificare a daunelor morale

acordate reclamantei, justificat de corecta determinare, în echitate și cu

respectarea principiilor proporționalității și a

reparării integrale a prejudiciului.

Nici în

această materie, legiuitorul nu a stabilit criterii legale ori repere

obiective pentru determinarea prejudiciului moral, însă în lipsa acestora

și în aplicarea principiilor legale enunțate, instanțele au

analizat atât suferințele efective produse autorului reclamantei, cât

și repercursiunile faptelor imputate asupra părții

însăși, procedând, în scopul asigurării unui echilibru între

prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în

totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, de asemenea

manieră, care să permită celui prejudiciat să beneficieze

de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite,

fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii

fără just temei.

În

termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul

echității în materia despăgubirilor morale are în vedere

necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească

o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se

constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici

venituri nejustificate pentru victime.

În

acest context, suma de 20.000 euro, menținută de curtea de apel,

reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral

suferit de reclamantă pentru suferințele îndurate de tatăl

său pe perioada executării sancțiunii muncii corecționale,

dar și de aceasta în mod direct, ca o consecință a celor

imputate tatălui său, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de

către recurenți argumente noi, față de cele din apel, care

să conducă la diminuarea ori majorarea cuantumului daunelor acordate.

Ca

urmare, criticile din recursurile părților vizând întinderea daunelor

morale nu sunt fondate.

Nu este

fondată nici critica privind inexistența hotărârii primei

instanțe de condamnare a tatălui reclamantei și, prin urmare,

încălcarea condiției stipulate de textul art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 221/2009, întrucât infracțiunea reținută în sarcina

autorului părții, indicată ope legis  a fi condamnare

politică menținută de curtea de apel (în judecata cauzei penale)

prin hotărârea ce a fost depusă la dosar, precum și

atașarea biletului de liberare din penitenciar pentru fapta indicată

în cuprinsul deciziei instanței de recurs, atestă indubitabil, astfel

cum cu temei au reținut instanțele, îndreptățirea

părții de a beneficia de despăgubirile morale pretinse pe temeiul

legii speciale invocată în cauză.

Față

de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., recursurile deduse

judecății au fost respinse ca nefondate.