ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3388/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmare a strămutării soțului său, A.M., decedat în anul 1975, pentru perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955, în Bărăgan. Prin sentința civilă nr. 235 din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 5.000 euro. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei a fost strămutat din localitatea F., în localitatea D.N.

din Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951 - 10 decembrie 1955; că reclamanta beneficiază, în temeiul Decretului nr. 118/1990 de o indemnizație lunară de 10.000 RON; că măsura administrativă, prin condițiile concrete în care s-a desfășurat a avut echivalentul unei condamnări privative de libertate și că efectele măsurii s-au prelungit și după încetarea acesteia. Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia nr. 220/A din 16 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost schimbată în parte sentința Tribunalului, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 20.000 euro, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul declarat de pârât.

Schimbând parțial sentința Tribunalului, Curtea de Apel a reținut că reclamanta este îndreptățită a primi despăgubiri, conform art. 3 lit. e) și art. 5 din Legea nr. 221/2009 și că suma de 20.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamanta nu este îndreptățită a primi despăgubiri, conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece soțul acesteia nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, că i-au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și că suma stabilită de instanța de apel este exagerat de mare raportat la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și la criteriul echității, prin aceasta realizându-se o îmbogățire fără just temei.

Recursul este parțial fondat, pentru considerentele ce vor urma. Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, de soțul sau descendenții până la gradul II inclusiv. Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009, se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și de întregul conținut al acestuia.

Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoanele persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 - 1989. Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, această lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990. Pentru aceste considerente sunt nefondate primele două critici formulate de recurent. Fondat este însă ultimul motiv de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor stabilit de instanța de apel. Într-adevăr, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.

Doctrina și jurisprudența au consacrat însă anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului. Stabilirea cuantumului despăgubirilor implică o doză de aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Curtea va constata că suma de 5.000 euro, stabilită de instanța de fond reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral, având în vedere că nu reclamanta a făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic, ci soțul acesteia, căsătoria fiind încheiată la data de 12 martie 1961, deci după mai mult de 5 ani de la data de 20 decembrie 1955, când măsura administrativă a încetat. În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi modificată în parte decizia Curții de Apel, în sensul respingerii, ca nefondat a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului și a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 220/A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva sentinței nr. 235 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.