ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1956/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156 din

29 septembrie 2009 a Tribunalului Buzău, inculpatul B.S.N. a fost condamnat

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap.

la art. 211 alin. (2)

1

lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76

C. pen. la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Din durata pedepsei

aplicate s-a dedus reținerea de 24 de ore din data de 13 februarie 2009.

Inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1800 lei din

care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Prin aceeași hotărâre

au fost condamnați și inculpații D.M. și U.T., ambii pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin.

(2)

1

lit. a) C. pen. cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen., precum și

pentru infracțiunii la Legea nr. 143/2000.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Sesizate fiind în

legătură cu activitatea de traficant de droguri a inculpatului D.M., organele

de cercetare penală au recurs la interceptarea convorbirilor telefonice purtate

de acesta și la introducerea în cauză a unui investigator acoperit „J.”

cunoscut de inculpați sub numele de „T.”.

Inculpatul D.M. i-a

relatat investigatorului acoperit că poate procura o cantitate mai mare de

droguri, iar acesta din urmă s-a arătat interesat de achiziționarea unui

kilogram de cannabis pentru care era dispus să plătească 10.000 Euro.

Pe data de 13

februarie 2008, cei doi au stabilit ca tranzacția să aibă loc într-o parcare

din municipiul Buzău.

D.M. a venit la

întâlnire însoțit de coinculpații U.T. și B.S.N. și de martorul C.D., primii doi

apropiindu-se de autoturismul în care se găsea investigatorul.

U.T., care confirmase

că marfa s-ar găsi asupra sa, a insistat să discute în habitaclul mașinii

investigatorului sub acoperire și, întâmpinând refuzul acestuia - care a

precizat că dorește să tranzacționeze doar cu D.M., - a devenit agresiv,

spunându-i că dacă ar fi avut un pistol: l-ar fi pus la cap.

În aceste condiții,

investigatorul a renunțat la tranzacție și a părăsit parcarea, în timp ce mașina

îi era lovită cu piciorul de unul dintre tinerii care îi însoțeau pe U. și D.

Aceștia au plecat în

urmărirea investigatorului, în prima mașină aflându-se inculpații D.M. și B.S.N.,

acesta din urmă ținând în permanență legătura prin telefonul mobil cu

inculpatul U.T., care îi seconda cu alt autoturism marca Opel Vectra.

Pe o distanță de 3-4 Km, inculpatul D.M. a efectuat manevre de intimidare a investigatorului, depășindu-l și balansând autoturismul

stânga-dreapta în fața mașinii acestuia, în final reușind să îl blocheze. Imediat,

din spate, inculpatul U.T. a lovit mașina investigatorului cu autoturismul pe

care îl conducea.

D.M. și B.S.N. au

coborât din autoturism și s-au îndreptat spre autoturismul investigatorului,

dar când se aflau la o distanță de 1-2 m de acesta, au fost imobilizați de către lucrătorii de poliție care erau pregătiți pentru intervenție.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului B.S.N. a fost stabilită pe baza materialului probator

administrat în cauză: procese-verbale de investigație, procese-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante, procese-verbale de confruntare,

procese-verbale de transcriere a discuțiilor și a convorbirilor telefonice

interceptate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților.

Inculpatul B.S.N. a apelat

sentința fondului, solicitând achitarea întrucât nu a săvârșit fapta pentru

care a fost condamnat.

Prin decizia penală

nr. 118 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca

nefondat, dispunând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 100 lei.

În termen legal,

împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul B.S.N.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv

de recurs, inculpatul a susținut că a fost greșit condamnat și a solicitat

achitarea, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a) rep.b) art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Recurentul-inculpat a

arătat că nu a amenințat și nu a exercitat acte de violență asupra

investigatorului, fiind un simplu martor la întâlnirea acestuia cu celelalte

persoane și apoi la urmărirea lui. S-a susținut că există multă incertitudine

și îndoială privind săvârșirea infracțiunii de către inculpat și acest dubiu îi

profită.

În subsidiar, s-a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin acordarea unei eficiențe mai mari

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa și aplicarea art. 81 sau art.

86

1

C. pen. S-a arătat că recurentul inculpat este student în anul

IV și lucrează la Centrala Cernavodă, împrejurări față de care executarea

pedepsei de 10 luni închisoare nu-și poate atinge scopul educativ.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie disp. art. 385

9

pct. 18, 14 C. proc. pen.

Examinând recursul,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat din

următoarele considerente:

Din analiza

materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele

au reținut în mod corect situația de fapt, dând încadrarea juridică legală și

temeinică infracțiunii săvârșită de inculpat.

Conduita

inculpatului, astfel cum rezultă ea din declarațiile celorlalți participanți la

comiterea faptei, din relatările investigatorului sub acoperire și din

transcrierile convorbirilor telefonice, demonstrează că acesta a știut și a

conștientizat natura ilegală a activității în care se implică și scopul urmărit

de însoțitorii săi, cărora li s-a alăturat fără a fi constrâns.

Astfel,

recurentul-inculpat a venit la întâlnirea de la Buzău însoțindu-l pe U.T. și, la cererea acestuia din urmă, la apariția lui D.M., l-a

controlat pe acesta pentru a se asigura că nu are microfoane (vol. IV, f.92

dosar urm.pen.).

U.T. a susținut că

drogurile sunt asupra lui, dar B.S.N. știa că acest lucru nu este real. De

altfel, potrivit propriilor declarații, U.T. intenționa să intre în posesia

sumei de 10.000 Euro (prețul pretinsei tranzacții cu droguri) fără a remite

vreo marfă, fiind convins că victima nu ar fi avut curajul să reclame faptul că

ar fi fost înșelată.

Inculpatul B.S.N. l-a

secondat îndeaproape pe U.T., iar despre acesta se știa că poseda pistol,

astfel că amenințarea asupra investigatorului acoperit în legătură cu intenția

de a-i pune pistolul la tâmplă, avea un suport real.

Când investigatorul

s-a retras pentru a nu fi descoperit, inculpații au plecat în urmărirea sa, B.S.N.

urcându-se în mașina lui D.M. căruia i-a spus să-l blocheze pentru că

„treburile nu au ieșit cum trebuie” (vol. IV f.1-2).

Inculpatul D.M. a

relatat faptul că în tot timpul urmăririi, U.T. și B.S.N. au vorbit la telefon,

fiind nervoși și agitați, iar scopul acestei urmăriri era blocarea în trafic a

investigatorului acoperit pentru a-i lua banii (vol. IV, f.1-2, dosar

Tribunalul Buzău nr. 2381/114/2009 f.24).

Toată conduita

inculpaților U., D. și B. a fost de la început agresivă față de investigator,

amenințările la adresa acestuia (referirea la pistol) și violențele asupra

autoturismului său (lovirea caroseriei cu piciorul), urmărind intimidarea sa

pentru a-l deposeda de cei 10.000 Euro, sumă pe care investigatorul confirmase

că o are asupra sa.

În consecință, Înalta

Curte constată că inculpatul B.S.N. a fost coautor al tentativei de sustragere

prin amenințare și violență a acestei sume de bani, condamnarea sa pentru

infracțiunea comisă fiind temeinică și legală.

Criticile formulate

în temeiul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.18 C. proc. pen.

vor fi înlăturate ca nefondate, în cauză instanțele nesăvârșind o eroare gravă

de fapt care să fi avut drept consecință o greșită condamnare.

Cât privește modul de

individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că inculpatul a beneficiat de

un tratament penal îngăduitor, fiindu-i redusă pedeapsa sub limita minimă

prevăzută de lege ca urmare a aplicării de circumstanțe atenuante pentru că nu

are antecedente penale, este încadrat în muncă și urmează cursurile

învățământului superior.

Înalta Curte constată

că în cauză nu există alte temeiuri de reducere a pedepsei, iar cele arătate au

primit tratamentul juridic cuvenit, neimpunându-se reducerea și mai accentuată

a cuantumului pedepsei.

Executarea pedepsei

prin privare de liberate este necesară și se impune a fi menținută față de modul

mafiot în care au acționat inculpatul și partenerii săi de afaceri ilegale:

percheziționări corporale ca măsură de protecție împotriva microfoanelor,

amenințări cu folosirea pistolului, urmăriri cu mașinile pe distanțe de

kilometri și blocarea în trafic, coordonarea acțiunii prin telefon, totul în

scopul sustragerii unei sume de bani care nu li se cuvenea.

În consecință, în

scopul îndeplinirii cerințelor art. 52 C. pen. și în realizarea disp. art. 72 C.

pen., critica recurentului inculpat cu privire la individualizarea pedepsei

aplicate va fi înlăturată ca nefondată.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat și va

dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.N. împotriva deciziei penale

nr. 118 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales

,în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, azi 18 mai 2010