ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 697/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiune, reclamanta

S.S.L. a solicitat instanței ca – în considerentele cu pârâții

R.D.B.

și R.K.B. – să se dispună rezilierea contractului de mandat de administrare pe

care pârâții, în calitate de asociați ai persoanei juridice SC R.I. SRL, l-au

încredințat reclamantei în calitate de administrator dobândită în condițiile

art. 70 și următoarele din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința nr. 386 din 28

octombrie 2009, Tribunalul Prahova a respins ca lipsită de interes acțiunea

reclamantei, având ca obiect reziliere contract.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că reclamanta a acceptat numirea ca administrator al

SC R.I. SRL, exercitându-și atribuțiile în această calitate, iar în urma

controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare (finalizat prin nota de

constatare din 20 octombrie 2005) a adus la cunoștința pârâților situația

financiară a societății, informându-i despre neregulile consemnate în actul

menționat.

Raportat la obiectul acțiunii deduse

judecății s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 1552 C. civ., efectele

contractului de mandat încetează prin renunțarea mandatarului în urma

notificării mandantului despre renunțarea la mandat, norme ce au caracter de

ordine publică, neputând fi înlăturate printr-o clauză contractuală, situație ce

denotă faptul că reclamanta are posibilitatea de a renunța la mandatul de

administrare, iar în concluzie – aceasta nu justifică interesul său născut și

actual în promovarea acțiunii.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 75

din 11 august 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, care a reținut că

reclamanta nu justifică interesul său născut și actual în promovarea acțiunii,

în condițiile în care, în lipsa unor stipulații speciale în materie comercială

încetează în condițiile și în cazurile reglementate de art. 1552 C. civ.

S-a considerat că

reclamanta are posibilitatea renunțării la mandat, iar susținerea acesteia că nu

poate comunica notificarea renunțării (neavând cunoștință de adresele

pârâților) a fost înlăturată, apreciindu-se că poate fi făcută la adresele

cunoscute ale pârâților.

Mai mult, s-a reținut că

interesul reclamantei nu mai este nici actual întrucât, în prezent societatea

este dizolvată, fiind numit un lichidator ce a preluat atribuțiile reclamantei.

Împotriva deciziei, reclamanta a

declarat recurs pe care nu l-a timbrat și nici motivat.

Întrucât la data înregistrării căii

de atac recurenta nu s-a conformat obligației de a timbra cererea, obligație

instituită prin Legea nr. 146/1997, instanța a dispus și a pus în vedere

recurentei prin mențiunile din cuprinsul citației, aflate la fila 4 din dosar,

ca până la primul termen de judecată – stabilit la data de 16 februarie 2011 –

să achite suma de 6 lei cu titlu de taxă de timbru și să depună timbrul

judiciar de 0,15 lei.

Cum, la termenul stabilit, când

procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită s-a constatat că

aceasta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, Înalta Curte va

da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și va

sancționa cererea de recurs prin anularea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul formulat de reclamanta S.S.L., împotriva deciziei

Curții de Apel Ploiești nr. 75 din 11 august 2010,

ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi,

16

februarie 2011.