ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1163/2011

Asupra cauzei penale

de față;

Prin sentința penală

nr. 204/PI/20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.V. împotriva rezoluției nr. 186/P/2010

din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 08

iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C.L. și grefierul P.A. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248

1

,

art. 249 alin. (2) și art. 264 C. pen.

S-a reținut, în

esență, că simplele acuze aduse judecătorului și grefierului intimați, prin ele

însele, necoroborate cu alte date sau indicii, și în mod evident influențate de

frustrările generate de hotărârea adoptată, nu sunt de natură a conduce la

concluzia că ele sunt întemeiate.

Această rezoluție a

fost menținută prin rezoluția din 21 iulie 2010, nr. 723/II/2/2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin plângerea din

data de 11 mai 2010, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a

intimatului judecător C.L. și a grefierului P.A. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248

1

, art. 249 alin. (2)

și art. 264 C. pen., fiind nemulțumit de faptul că în cuprinsul sentinței

penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timișoara au fost inserate

afirmații necorespunzătoare adevărului, cum ar fi faptul că persoana vătămată

s-a sustras de la efectuarea unei confruntări, iar în încheierea de ședință din

data de 11 ianuarie 2010 s-a consemnat că petentul a lipsit, deși în realitate

avocatul său a fost prezent și a pus concluzii precum și un set de acte,

aspecte care reies din caietul grefierului.

S-a considerat că nu

se poate reține în sarcina intimatului magistrat în prezenta cauză săvârșirea

infracțiunilor invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în

limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă

judecății.

În aceste sens, a

dispus și legiuitorul, care, reglementând statutul judecătorilor și

procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat:

„Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali”.

De asemenea, potrivit

art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate

fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a

judecătorului care a pronunțat-o sau a procurorului de ședință care a pus

concluzii potrivit legii.

În mod corect s-a

reținut prin rezoluția contestată faptul că în baza întregului material probator

s-a constatat absența oricăror indicii temeinice de săvârșire de către intimați

a infracțiunilor imputate prin plângere.

Curtea a constatat că

actele întocmite de procuror sunt temeinice și legale, nemulțumirile petentului

față de soluția pronunțată, inclusiv față de consemnările din încheierea de

ședință putând fi remediate, dacă se dovedește că sunt reale, prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva sentinței

penale nr. 204/PI din 20 septembrie 2010, în termen legal, a declarat recurs petiționarul

N.V., criticând-o pentru netemeinicie.

Astfel, prima

instanță nu a efectuat o analiză a probelor prin raportare la toate

infracțiunile cu a căror cercetare a fost învestită, iar, pe de altă parte,

probele administrate sunt incomplete.

În opinia

petiționarului, intimații se fac vinovați de infracțiunile pentru care au fost

reclamați, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și reținerea cauzei

spre judecare, iar dacă se va aprecia că mai este necesară administrarea de

probe, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau

continuării cercetărilor.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate, sub toate aspectele, conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Petiționarul a

formulat plângere penală împotriva intimatului C.L. – judecător în cadrul

Judecătoriei Timișoara și P.A. – grefier la aceeași instanță, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248

1

, art. 249

alin. (2) și art. 264 C. pen.

În motivarea

plângerii sale, se arată de către petiționar că judecătorul C.L., în încheierea

de ședință din 11 ianuarie 2010 dispusă în dosarul nr. 22019/325/2009 a

consemnat în fals că acesta a lipsit, când în caietul grefierului apare

consemnat că avocatul petiționarului a fost prezent și a pus concluzii de

admitere a plângerii.

De asemenea, au fost

înlăturate din dosar actele depuse de avocatul C.V., iar în cuprinsul sentinței

penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în

dosarul nr. 22019/325/2009 au fost consemnate aspecte nereale în legătură cu

confruntarea dintre petiționar și numitul B.A.I.

Potrivit art. 228

alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din

modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi

penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10.

În speță, în mod

corect s-a dispus prin rezoluția atacată neînceperea urmăririi penale față de

cei doi intimați, constatându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii de

către intimați a infracțiunilor reclamate sau a altor infracțiuni cu prilejul

soluționării dosarului nr. 22019/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Hotărârea pronunțată

este rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza probelor administrate

și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Eventualele erori

cuprinse în hotărârile judecătorești pot fi îndreptate prin exercitarea căilor

de atac, petiționarul putând formula criticile pe care le consideră utile,

inclusiv cele referitoare la conținutul încheierii de ședință și considerentele

hotărârii, în calea de atac a recursului.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul N.V. împotriva sentinței penale nr. 204 PI din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 martie 2011.