ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1163/2011

Asupra cauzei penale de față; Prin sentința penală nr. 204/PI/20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.V. împotriva rezoluției nr. 186/P/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția din 08 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul C.L. și grefierul P.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 1 , art. 249 alin. (2) și art. 264 C. pen. S-a reținut, în esență, că simplele acuze aduse judecătorului și grefierului intimați, prin ele însele, necoroborate cu alte date sau indicii, și în mod evident influențate de frustrările generate de hotărârea adoptată, nu sunt de natură a conduce la concluzia că ele sunt întemeiate.

Această rezoluție a fost menținută prin rezoluția din 21 iulie 2010, nr. 723/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin plângerea din data de 11 mai 2010, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului judecător C.L. și a grefierului P.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 1 , art. 249 alin. (2) și art. 264 C. pen., fiind nemulțumit de faptul că în cuprinsul sentinței penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timișoara au fost inserate afirmații necorespunzătoare adevărului, cum ar fi faptul că persoana vătămată s-a sustras de la efectuarea unei confruntări, iar în încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2010 s-a consemnat că petentul a lipsit, deși în realitate avocatul său a fost prezent și a pus concluzii precum și un set de acte, aspecte care reies din caietul grefierului.

S-a considerat că nu se poate reține în sarcina intimatului magistrat în prezenta cauză săvârșirea infracțiunilor invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății. În aceste sens, a dispus și legiuitorul, care, reglementând statutul judecătorilor și procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”. De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o sau a procurorului de ședință care a pus concluzii potrivit legii.

În mod corect s-a reținut prin rezoluția contestată faptul că în baza întregului material probator s-a constatat absența oricăror indicii temeinice de săvârșire de către intimați a infracțiunilor imputate prin plângere. Curtea a constatat că actele întocmite de procuror sunt temeinice și legale, nemulțumirile petentului față de soluția pronunțată, inclusiv față de consemnările din încheierea de ședință putând fi remediate, dacă se dovedește că sunt reale, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Împotriva sentinței penale nr. 204/PI din 20 septembrie 2010, în termen legal, a declarat recurs petiționarul N.V., criticând-o pentru netemeinicie. Astfel, prima instanță nu a efectuat o analiză a probelor prin raportare la toate infracțiunile cu a căror cercetare a fost învestită, iar, pe de altă parte, probele administrate sunt incomplete.

În opinia petiționarului, intimații se fac vinovați de infracțiunile pentru care au fost reclamați, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și reținerea cauzei spre judecare, iar dacă se va aprecia că mai este necesară administrarea de probe, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau continuării cercetărilor. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Petiționarul a formulat plângere penală împotriva intimatului C.L. – judecător în cadrul Judecătoriei Timișoara și P.A. – grefier la aceeași instanță, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 1 , art. 249 alin. (2) și art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii sale, se arată de către petiționar că judecătorul C.L., în încheierea de ședință din 11 ianuarie 2010 dispusă în dosarul nr. 22019/325/2009 a consemnat în fals că acesta a lipsit, când în caietul grefierului apare consemnat că avocatul petiționarului a fost prezent și a pus concluzii de admitere a plângerii. De asemenea, au fost înlăturate din dosar actele depuse de avocatul C.V., iar în cuprinsul sentinței penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosarul nr. 22019/325/2009 au fost consemnate aspecte nereale în legătură cu confruntarea dintre petiționar și numitul B.A.I. Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10. În speță, în mod corect s-a dispus prin rezoluția atacată neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați, constatându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii de către intimați a infracțiunilor reclamate sau a altor infracțiuni cu prilejul soluționării dosarului nr. 22019/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Hotărârea pronunțată este rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie. Eventualele erori cuprinse în hotărârile judecătorești pot fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac, petiționarul putând formula criticile pe care le consideră utile, inclusiv cele referitoare la conținutul încheierii de ședință și considerentele hotărârii, în calea de atac a recursului. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.V. împotriva sentinței penale nr. 204 PI din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.