ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1737/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță La data de 11 septembrie 2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții S.V. și S.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Municipiul Craiova prin Primar, prin care reclamanții au solicitat să constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, intervenită la data de 20 februarie 2004, între ei, în calitate de promitenți-cumpărători și I.C., în calitate de promitent-vânzător, cu privire la imobilul compus din casă cu două camere și dependințele aferente, precum și terenul aferent construcției, în suprafață de 76,24 mp, imobil situat în Craiova, județul Dolj și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Prin sentința civilă nr. 17578 din 19 noiembrie 2008 Judecătoria Craiova a respins acțiunea ca prematur formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora imobilele dobândite în condițiile acestui act normativ nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării, și față de data încheierii contractului de vânzare cumpărare – 20 ianuarie 1999, termenul la care imobilul ar fi putut fi înstrăinat se împlinește la data de 20 ianuarie 2009, astfel încât vânzătorul I.C. nu putea înstrăina imobilul în litigiu, chiar dacă l-a dobândit de la autorii săi, ca moștenitor legal, deoarece termenul prevăzut de legea specială îi era și acestuia opozabil.

Drept urmare, instanța a concluzionat că reclamanții pot să solicite constatarea valabilității promisiunii de vânzare-cumpărare abia după trecerea termenului de 10 ani așa cum se prevede și în actul încheiat la notariat la data de 8 martie 2002 între ei și promitentul vânzător. Judecata în recurs Prin decizia nr. 1041 din 6 mai 2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Arad. Pentru a decide astfel, tribunalul a avut un vedere un motiv de recurs de ordine publică, pe care l-a invocat din oficiu, respectiv necompetența teritorială absolută a Judecătoriei Craiova. Instanța de recurs a reținut că este de necontestat că natura juridică a convenției autentificate sub nr. 539 la 8 martie 2002 încheiate de reclamanți cu numitul I.C.

este aceea de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce a dat naștere în sarcina promitentului vânzător unei „obligații de a face”, constând în obligația de încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare cu toate formalitățile prevăzute de lege la momentul la care poate opera transmiterea valabilă a proprietății. Acestei obligații îi corespunde dreptul promitentului-cumpărător de a cere și a obține în viitor perfectarea vânzării în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de părți nu dă naștere unui drept de proprietate sau a altui drept real în patrimoniul promitenților cumpărător, ci numai unui drept de creanță, ceea ce înseamnă că acțiunea prin care se valorifică acest drept, cum este acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care ține loc de autentic de vânzare-cumpărare întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ.

este o acțiune personală. Nefiind vorba de o acțiune reală, locul situării imobilului nu prezintă nicio relevanță sub aspectul determinării instanței competente, după cum nu prezintă importanță nici locul executării obligațiilor contractuale (care de altfel nu a fost stabilit în cuprinsul convenției), din momentul ce acțiunea nu are nici natura unei acțiuni mixte. Dat fiind însă că promitentul vânzător I.C. a decedat înainte de îndeplinirea obligației asumate prin convenție, pentru determinarea instanței competente teritorial a soluționa acțiunea personală a promitenților-cumpărători, întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ. de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie făcută aplicarea art. 14 pct. 3 C. proc.

civ., întrucât reclamanții au devenit creditori ai defunctului I.C. pentru dreptul de creanță constând în dreptul de a obține realizarea vânzării, iar obligația corelativă a acestuia a devenit parte a pasivului său succesoral. Fiind incidente dispozițiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., competența teritorială are caracter exclusiv, aparținând judecătoriei de la ultimul domiciliu al defunctului. Cum în speță ultimul domiciliu al promitentului vânzător I.C. a fost în jud. Arad, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la fila 8 din dosarul de fond, competența soluționării acțiunii reclamanților în primă instanță revenea Judecătoriei Arad și nu Judecătoriei Craiova. Declinarea competenței de către Judecătoria Arad După înregistrarea dosarului la Judecătoria Arad, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Arad prin Primar.

Pârâtul Ministerul Finanțelor a solicitat, prin cerere reconvențională, a solicitat să se constate deschisă succesiunea și să se declare vacantă succesiunea defunctului I.C. Prin sentința civilă nr. 1314 din 11 februarie 2010, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut incidența art. 158 alin. (3) C. proc. civ. și împrejurarea că, din adresa nr. 14034 din 3 februarie 2010 emisă de Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, reiese că domiciliu al defunctului I.C. a fost în Municipiul Craiova, jud. Dolj, această localitate fiind în circumscripția Judecătoriei Craiova, fiind astfel incidente dispozițiile art. 14 pct. 3 C. proc.

civ., cum s-a reținut și în considerentele deciziei nr. 1041/2009 a Tribunalului Dolj. Declinarea competenței de către Judecătoria Craiova Prin sentința civilă nr. 1314 din 11 februarie 2010, Judecătoria Craiova și-a declinat, la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Arad, cu următoarea motivare: Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Așadar, se instituie obligația instanței de fond de a adopta rezolvarea problemelor de drept dezlegate de instanța de recurs, astfel că instanța de fond nu mai are dreptul de apreciere asupra acestor probleme, judecata urmând a se desfășura cu respectarea îndrumărilor date de instanța de control judiciar.

În speță, prin decizia civilă nr. 1041 din 6 mai 2009 Tribunalul Dolj, ca instanță de recurs, a casat sentința civilă nr. 17578 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, învestită inițial cu judecarea cauzei de față, și a constat că aceasta din urmă nu a fost competentă în soluționarea cauzei, întrucât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., iar din probele administrate a rezultat că ultimul domiciliu al defunctului a fost în comuna jud. Arad, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Arad. În plus, din depoziția martorului N.C., coroborată cu mențiunile din certificat privind locul decesului, instanța reține că ultimul domiciliu efectiv al defunctului I.C.

a fost în jud. Arad, neavând nicio relevanță, din punct de vedere al competenței teritoriale, domiciliul din actul de identitate al defunctului, atâta timp cât defunctul locuia efectiv în altă localitate. Judecata conflictului Instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei sunt Judecătoria Arad și Judecătoria Craiova, aflate în circumscripțiile unor curți de apel diferite, ceea ce atrage competența Înaltei Curți de a rezolva conflictul, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ. Analizând dosarul, Înalta Curte constată că impasul la care s-a ajuns cu privire la competența judecării cauzei a fost creat de Judecătoria Arad, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, a cărei temeinicie a fost cenzurată de instanța de trimitere.

Astfel, în speță, Tribunalul Craiova, ca instanță de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competența teritorială a soluționării cauzei, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la competența teritorială absolută dată de ultimul domiciliu al defunctului și, totodată, stabilise și situația de fapt relevantă sub acest aspect, și anume că ultimul domiciliu al defunctului s-a aflat în comuna Vladimirescu, din raza teritorială a Judecătoriei Arad. Dând eficiență prevederilor art. 315 C. proc. civ. și stabilind că situația de fapt a fost reconfirmată prin probele administrate la rejudecare, Judecătoria Craiova și-a declinat în mod corect competența în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru aceste considerente și fără a reanaliza ea însăși chestiunea competenței de judecare a cauzei din perspectiva aplicării art. 14 C. proc. civ., care a fost irevocabil soluționată printr-o decizie dată în recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Arad competența de a judeca pricina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.