ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1737/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Judecata în primă instanță

La data de 11 septembrie 2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, cererea având ca obiect acțiune în

constatare, formulată de reclamanții S.V. și S.G., în contradictoriu cu pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Municipiul Craiova prin Primar, prin

care reclamanții au solicitat să constate valabilitatea promisiunii bilaterale

de vânzare-cumpărare, intervenită la data de 20 februarie 2004, între ei, în

calitate de promitenți-cumpărători și I.C., în calitate de promitent-vânzător,

cu privire la imobilul compus din casă cu două camere și dependințele aferente,

precum și terenul aferent construcției, în suprafață de 76,24 mp, imobil situat

în Craiova, județul Dolj și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Prin sentința civilă nr. 17578 din 19

noiembrie 2008 Judecătoria Craiova a respins acțiunea ca prematur formulată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a constatat că, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995,

potrivit cărora imobilele dobândite în condițiile acestui act normativ nu pot

fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării, și față de data încheierii

contractului de vânzare cumpărare – 20 ianuarie 1999, termenul la care imobilul

ar fi putut fi înstrăinat se împlinește la data de 20 ianuarie 2009, astfel

încât vânzătorul I.C. nu putea înstrăina imobilul în litigiu, chiar dacă l-a

dobândit de la autorii săi, ca moștenitor legal, deoarece termenul prevăzut de

legea specială îi era și acestuia opozabil.

Drept urmare, instanța a concluzionat

că reclamanții pot să solicite constatarea valabilității promisiunii de

vânzare-cumpărare abia după trecerea termenului de 10 ani așa cum se prevede și

în actul încheiat la notariat la data de 8 martie 2002 între ei și promitentul vânzător.

Judecata în recurs

Prin decizia nr. 1041 din 6 mai

2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanți,

a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei

Arad.

Pentru a decide astfel, tribunalul a

avut un vedere un motiv de recurs de ordine publică, pe care l-a invocat din

oficiu, respectiv necompetența teritorială absolută a Judecătoriei Craiova.

Instanța de recurs a reținut că este

de necontestat că natura juridică a convenției autentificate sub nr. 539 la 8

martie 2002 încheiate de reclamanți cu numitul I.C. este aceea de promisiune

bilaterală de vânzare-cumpărare, ce a dat naștere în sarcina promitentului

vânzător unei „obligații de a face”, constând în obligația de încheia în viitor

contractul de vânzare-cumpărare cu toate formalitățile prevăzute de lege la

momentul la care poate opera transmiterea valabilă a proprietății. Acestei

obligații îi corespunde dreptul promitentului-cumpărător de a cere și a obține

în viitor perfectarea vânzării în condițiile prevăzute de lege.

Prin urmare, promisiunea de

vânzare-cumpărare încheiată de părți nu dă naștere unui drept de proprietate

sau a altui drept real în patrimoniul promitenților cumpărător, ci numai unui

drept de creanță, ceea ce înseamnă că acțiunea prin care se valorifică acest

drept, cum este acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care ține loc de

autentic de vânzare-cumpărare întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ. este o acțiune personală.

Nefiind vorba de o acțiune reală,

locul situării imobilului nu prezintă nicio relevanță sub aspectul determinării

instanței competente, după cum nu prezintă importanță nici locul executării

obligațiilor contractuale (care de altfel nu a fost stabilit în cuprinsul

convenției), din momentul ce acțiunea nu are nici natura unei acțiuni mixte.

Dat fiind însă că promitentul

vânzător I.C. a decedat înainte de îndeplinirea obligației asumate prin

convenție, pentru determinarea instanței competente teritorial a soluționa acțiunea

personală a promitenților-cumpărători, întemeiată pe art. 1074-1077 C. civ. de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie

făcută aplicarea art. 14 pct. 3 C. proc. civ., întrucât reclamanții au devenit

creditori ai defunctului I.C. pentru dreptul de creanță constând în dreptul de

a obține realizarea vânzării, iar obligația corelativă a acestuia a devenit

parte a pasivului său succesoral.

Fiind incidente dispozițiile art. 14

pct. 3 C. proc. civ., competența teritorială are caracter exclusiv, aparținând

judecătoriei de la ultimul domiciliu al defunctului.

Cum în speță ultimul domiciliu al

promitentului vânzător I.C. a fost în jud. Arad, astfel cum rezultă din

certificatul de deces depus la fila 8 din dosarul de fond, competența

soluționării acțiunii reclamanților în primă instanță revenea Judecătoriei Arad

și nu Judecătoriei Craiova.

Declinarea competenței de către

Judecătoria Arad

După înregistrarea dosarului la Judecătoria Arad, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a

Municipiului Arad prin Primar.

Pârâtul Ministerul Finanțelor a solicitat,

prin cerere reconvențională, a solicitat să se constate deschisă succesiunea și

să se declare vacantă succesiunea defunctului I.C.

Prin sentința civilă nr. 1314 din

11 februarie 2010, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut incidența art. 158 alin. (3) C. proc. civ. și împrejurarea

că, din adresa nr. 14034 din 3 februarie 2010 emisă de Direcția Publică

Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, reiese că domiciliu al defunctului I.C.

a fost în Municipiul Craiova, jud. Dolj, această localitate fiind în

circumscripția Judecătoriei Craiova, fiind astfel incidente dispozițiile art. 14

pct. 3 C. proc. civ., cum s-a reținut și în considerentele deciziei nr. 1041/2009

a Tribunalului Dolj.

Declinarea competenței de către

Judecătoria Craiova

Prin sentința civilă nr. 1314 din 11

februarie 2010, Judecătoria Craiova și-a declinat, la rândul său competența în

favoarea Judecătoriei Arad, cu următoarea motivare:

Potrivit dispozițiilor art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Așadar, se instituie obligația

instanței de fond de a adopta rezolvarea problemelor de drept dezlegate de

instanța de recurs, astfel că instanța de fond nu mai are dreptul de apreciere

asupra acestor probleme, judecata urmând a se desfășura cu respectarea

îndrumărilor date de instanța de control judiciar.

În speță, prin decizia civilă nr. 1041

din 6 mai 2009 Tribunalul Dolj, ca instanță de recurs, a casat sentința civilă

nr. 17578 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, învestită

inițial cu judecarea cauzei de față, și a constat că aceasta din urmă nu a fost

competentă în soluționarea cauzei, întrucât, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 14 pct. 3 C. proc. civ., iar din probele administrate a

rezultat că ultimul domiciliu al defunctului a fost în comuna jud. Arad, localitate

aflată în circumscripția Judecătoriei Arad.

În plus, din depoziția martorului N.C.,

coroborată cu mențiunile din certificat privind locul decesului, instanța

reține că ultimul domiciliu efectiv al defunctului I.C. a fost în jud. Arad,

neavând nicio relevanță, din punct de vedere al competenței teritoriale,

domiciliul din actul de identitate al defunctului, atâta timp cât defunctul

locuia efectiv în altă localitate.

Judecata conflictului

Instanțele care și-au declinat

reciproc competența de soluționare a cauzei sunt Judecătoria Arad și

Judecătoria Craiova, aflate în circumscripțiile unor curți de apel diferite,

ceea ce atrage competența Înaltei Curți de a rezolva conflictul, conform art. 22

alin. (3) C. proc. civ.

Analizând dosarul, Înalta Curte constată

că impasul la care s-a ajuns cu privire la competența judecării cauzei a fost

creat de Judecătoria Arad, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei

decizii date în recurs, a cărei temeinicie a fost cenzurată de instanța de

trimitere.

Astfel, în speță, Tribunalul

Craiova, ca instanță de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la

competența teritorială a soluționării cauzei, reținând aplicabilitatea

dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la competența teritorială

absolută dată de ultimul domiciliu al defunctului și, totodată, stabilise și

situația de fapt relevantă sub acest aspect, și anume că ultimul domiciliu al

defunctului s-a aflat în comuna Vladimirescu, din raza teritorială a

Judecătoriei Arad.

Dând eficiență prevederilor art. 315

C. proc. civ. și stabilind că situația de fapt a fost reconfirmată prin probele

administrate la rejudecare, Judecătoria Craiova și-a declinat în mod corect

competența în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru aceste considerente și fără a

reanaliza ea însăși chestiunea competenței de judecare a cauzei din perspectiva

aplicării art. 14 C. proc. civ., care a fost irevocabil soluționată printr-o

decizie dată în recurs, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Arad

competența de a judeca pricina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

februarie 2011.