ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1 Procedura în fața

primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanții D.C., D.A. și C.D., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului să emită și să comunice

decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. AA/2001

situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi de

întârziere până la data emiterii deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția din 23 ianuarie 2006 emisă

de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat în

Craiova, jud. Dolj, iar nesoluționarea dosarului nici până la această dată este

nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul

legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.

247/2005

Prin întâmpinare, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii

reclamanților ca neîntemeiată, susținând că dosarul lor nu a fost soluționat din

cauza unor neconcordanțe privind data decesului autorului lor și calității de renunțător

la succesiune a reclamantului C.D..

apel

Prin sentința nr. 442

din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte formulată de reclamanții D.C., D.A. și C.D., în contradictoriu

cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită și

să comunice reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă imobilului

construcție imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat

în Craiova, județul Dolj.

Totodată, Curtea de apel

a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei

și obligarea la daune cominatorii.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanții, prin formularea

unei notificări în anul 2001, au solicitat, ca în baza Legii nr. 10/2001, să li

se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, iar prin

dispoziția din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea

de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus

precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere perioada

de timp care a trecut de la demararea procedurii de recuperare a bunului ori a contravalorii

acestuia, precum și faptul că nici în prezent, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul

de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, Curtea

de apel a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură

a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil la care se referă art.

6 parag. 1 din CEDO, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au

luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu

poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

Referitor la cererea de

obligare la daune cominatorii, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată,

întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de

sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive

și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Având în vedere dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea

publică ce este obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă la îndeplinire

această obligație, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul de

cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Împotriva sentinței Curții

de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ..

După prezentarea cadrului

normativ general în care își desfășoară activitatea, recurenta își expune nesistematizat

criticile la adresa hotărârii primei instanțe.

În esență, acestea vizează

două aspecte, respectiv:

3.1. Ignorarea aspectelor

obiective care au împiedicat soluționarea dosarului de despăgubiri.

La acest punct, recurenta

reiterează motivele întâmpinării formulate la curtea de apel, susținând că procedura

administrativă nu a putut fi finalizată întrucât există neclarități în privința

datei decesului autorului reclamanților și nu s-a depus o nouă declarație de renunțare

la succesiune a reclamantului C.D..

3.2. Sentința nu poate

fi pusă în executare

Potrivit recurentei, impunerea

obligației de a emite decizia în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă,

dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, obligând-o la executare în

cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deși executarea nu

mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.

de intimați

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 23 mai 2011 intimații D.C., D.A. și C.D. au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

În esență, intimații susțin

că dosarul lor de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova județul Dolj, trenează

nejustificat din culpa recurentei care a invocat motive nepertinente, încălcându-și

competențele prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Intimații-reclamanți au

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea

recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj,

notificat sub nr. AA/2001, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil

de soluționare a dosarului aferent.

Necontestat, dreptul la

despăgubiri a fost recunoscut prin dispoziția din 23 ianuarie 2006 a Primarului

Municipiului Craiova care a fost înaintată la recurentă, împreună cu întreaga documentație,

la data de 2 mai 2006, dosarul astfel constituit primind numărul de înregistrare

12929/CC.

Până la data soluționării

recursului de față, 10 iunie 2011, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu

de despăgubire.

În acest condiții, Înalta

Curte își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că

intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001 și nefinalizată

încă în iunie 2011, constituie o încălcare clară a principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu care guvernează și etapa

administrativă anterioară celei judiciare.

Răspunzând punctual criticilor

recurentei, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la inadvertențele

semnalate de recurentă

Pentru a justifica faptul

că nu a finalizat procedura administrativă reglementată în Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, recurenta a invocat existența unor neclarități

în dosarul intimaților, respectiv neconcordanțe referitoare la data decesului autorului

lor C.D., precum și împrejurarea că C.D. este succesibil renunțător.

Înalta Curte remarcă mai

întâi că aceste aspecte au fost invocate abia pe parcursul soluționării cauzei la

prima instanță, regăsindu-se în cuprinsul adreselor trimise Primăriei municipiului

Craiova și Camerei Notarilor Publici Craiova la data de 18 mai 2010, data redactării

întâmpinării, ceea ce le conferă un pronunțat caracter pro causa.

Un alt aspect esențial

derivă din prevederile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care

conferă recurentei numai atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii

de restituire în natură, iar nu de a examina dispoziția emisă în temeiul art. 20

din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității

învestite cu soluționarea notificării și, ulterior, în baza art. 26 din Legea

nr. 10/2001, a instanțelor civile.

Cu alte cuvinte, în lipsa

unor prerogative legale care să-i stabilească atribuțiile pe care și le arogă, recurenta

nu poate justifica în nici un mod refuzul de a parcurge etapa evaluării conform

alin. (5) și (6) ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Deși excede analizei încălcării

termenului rezonabil pe care curtea de apel a realizat-o în mod coerent și convingător,

Înalta Curte reține că cele două pretinse inadvertențe, în sine, nu erau de natură

a justifica „blocarea” procedurii administrative.

Astfel, în privința datei

decesului autorului intimaților-reclamanți, aceasta este 27 iunie 1975 și rezultă

chiar din certificatul de deces indicat de recurentă. Împrejurarea că în certificatul

de moștenitor din 1976 s-a trecut din eroare o altă dată nu este relevantă, câtă

vreme legea civilă nu recunoaște acestui înscris caracter autentic în privința datei

decesului pe care o consemnează.

De altfel, prin încheierea

nr. 1461 din 2 iunie 2010 notarul public a îndreptat (rectificat) eroarea materială

evidentă în discuție.

Cât privește împrejurarea

că intimatul-reclamant C.D. ar fi străin de succesiunea tatălui său întrucât a renunțat

la drepturile sale în anul 1976 conform declarației înregistrată, aceasta nu poate

fi valorificată în stadiul de față al procedurii.

Pe lângă argumentul de

drept anterior enunțat care împiedică recurenta să pună sub semnul întrebării (nelegalității)

dispoziția entității notificate, Înalta Curte mai reține că aceasta din urmă a fost

emisă în baza unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 9836 din 28 iunie

1999 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin decizia nr. 5356/2000 a Curții de

Apel Craiova) dar și că în cazul concret examinat Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu poate justifica nicio vătămare.

Într-adevăr, chiar dacă

s-ar da eficiență dispozițiilor pct. 4.6. din Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora succesibilii

renunțători nu beneficiază de prevederile legii, recurenta s-ar găsi în aceeași

situație pentru că potrivit art. 697 C. civ. „partea renunțătorului profită coerezilor

săi” și, deci, obligația sa legală de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru întregul imobil, subzistă.

1.2. Referitor la problemele

legate de executarea sentinței

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „executarea hotărâri definitive și irevocabile

se face, (…), în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Cum recurenta, încă de

la data pronunțării sentinței, 15 octombrie 2010, trebuia să întreprindă toate demersurile

pentru rezolvarea dosarului, întrucât soluția instanței de recurs era previzibilă,

Înalta Curte consideră că nu există nici un temei pentru a reține că dispozitivul

sentinței este imposibil de executat în termenul legal.

În fine, critica privind

caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței - „obligare

direct de emitere a deciziei” - este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele

și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului

prin care se finalizează procedura administrativă, întreaga durată a acesteia fiind

calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 442 din 15 octombrie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie

2011.