ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1 Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții D.C., D.A. și C.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. AA/2001 situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la data emiterii deciziei.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat în Craiova, jud. Dolj, iar nesoluționarea dosarului nici până la această dată este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, susținând că dosarul lor nu a fost soluționat din cauza unor neconcordanțe privind data decesului autorului lor și calității de renunțător la succesiune a reclamantului C.D..

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 442 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte formulată de reclamanții D.C., D.A. și C.D., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită și să comunice reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă imobilului construcție imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat în Craiova, județul Dolj. Totodată, Curtea de apel a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanții, prin formularea unei notificări în anul 2001, au solicitat, ca în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, iar prin dispoziția din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere perioada de timp care a trecut de la demararea procedurii de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia, precum și faptul că nici în prezent, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din CEDO, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

Referitor la cererea de obligare la daune cominatorii, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă la îndeplinire această obligație, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.. După prezentarea cadrului normativ general în care își desfășoară activitatea, recurenta își expune nesistematizat criticile la adresa hotărârii primei instanțe. În esență, acestea vizează două aspecte, respectiv: 3.1. Ignorarea aspectelor obiective care au împiedicat soluționarea dosarului de despăgubiri. La acest punct, recurenta reiterează motivele întâmpinării formulate la curtea de apel, susținând că procedura administrativă nu a putut fi finalizată întrucât există neclarități în privința datei decesului autorului reclamanților și nu s-a depus o nouă declarație de renunțare la succesiune a reclamantului C.D..

3.2. Sentința nu poate fi pusă în executare Potrivit recurentei, impunerea obligației de a emite decizia în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, obligând-o la executare în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deși executarea nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori. 4. Apărările formulate de intimați Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 mai 2011 intimații D.C., D.A. și C.D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimații susțin că dosarul lor de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova județul Dolj, trenează nejustificat din culpa recurentei care a invocat motive nepertinente, încălcându-și competențele prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj, notificat sub nr. AA/2001, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului aferent. Necontestat, dreptul la despăgubiri a fost recunoscut prin dispoziția din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova care a fost înaintată la recurentă, împreună cu întreaga documentație, la data de 2 mai 2006, dosarul astfel constituit primind numărul de înregistrare 12929/CC.

Până la data soluționării recursului de față, 10 iunie 2011, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire. În acest condiții, Înalta Curte își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001 și nefinalizată încă în iunie 2011, constituie o încălcare clară a principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu care guvernează și etapa administrativă anterioară celei judiciare. Răspunzând punctual criticilor recurentei, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Referitor la inadvertențele semnalate de recurentă Pentru a justifica faptul că nu a finalizat procedura administrativă reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, recurenta a invocat existența unor neclarități în dosarul intimaților, respectiv neconcordanțe referitoare la data decesului autorului lor C.D., precum și împrejurarea că C.D. este succesibil renunțător. Înalta Curte remarcă mai întâi că aceste aspecte au fost invocate abia pe parcursul soluționării cauzei la prima instanță, regăsindu-se în cuprinsul adreselor trimise Primăriei municipiului Craiova și Camerei Notarilor Publici Craiova la data de 18 mai 2010, data redactării întâmpinării, ceea ce le conferă un pronunțat caracter pro causa.

Un alt aspect esențial derivă din prevederile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care conferă recurentei numai atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a examina dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și, ulterior, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, a instanțelor civile. Cu alte cuvinte, în lipsa unor prerogative legale care să-i stabilească atribuțiile pe care și le arogă, recurenta nu poate justifica în nici un mod refuzul de a parcurge etapa evaluării conform alin. (5) și (6) ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Deși excede analizei încălcării termenului rezonabil pe care curtea de apel a realizat-o în mod coerent și convingător, Înalta Curte reține că cele două pretinse inadvertențe, în sine, nu erau de natură a justifica „blocarea” procedurii administrative. Astfel, în privința datei decesului autorului intimaților-reclamanți, aceasta este 27 iunie 1975 și rezultă chiar din certificatul de deces indicat de recurentă. Împrejurarea că în certificatul de moștenitor din 1976 s-a trecut din eroare o altă dată nu este relevantă, câtă vreme legea civilă nu recunoaște acestui înscris caracter autentic în privința datei decesului pe care o consemnează. De altfel, prin încheierea nr. 1461 din 2 iunie 2010 notarul public a îndreptat (rectificat) eroarea materială evidentă în discuție.

Cât privește împrejurarea că intimatul-reclamant C.D. ar fi străin de succesiunea tatălui său întrucât a renunțat la drepturile sale în anul 1976 conform declarației înregistrată, aceasta nu poate fi valorificată în stadiul de față al procedurii. Pe lângă argumentul de drept anterior enunțat care împiedică recurenta să pună sub semnul întrebării (nelegalității) dispoziția entității notificate, Înalta Curte mai reține că aceasta din urmă a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 9836 din 28 iunie 1999 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin decizia nr. 5356/2000 a Curții de Apel Craiova) dar și că în cazul concret examinat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate justifica nicio vătămare.

Într-adevăr, chiar dacă s-ar da eficiență dispozițiilor pct. 4.6. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, recurenta s-ar găsi în aceeași situație pentru că potrivit art. 697 C. civ. „partea renunțătorului profită coerezilor săi” și, deci, obligația sa legală de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru întregul imobil, subzistă. 1.2. Referitor la problemele legate de executarea sentinței Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „executarea hotărâri definitive și irevocabile se face, (…), în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Cum recurenta, încă de la data pronunțării sentinței, 15 octombrie 2010, trebuia să întreprindă toate demersurile pentru rezolvarea dosarului, întrucât soluția instanței de recurs era previzibilă, Înalta Curte consideră că nu există nici un temei pentru a reține că dispozitivul sentinței este imposibil de executat în termenul legal. În fine, critica privind caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței - „obligare direct de emitere a deciziei” - este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului prin care se finalizează procedura administrativă, întreaga durată a acesteia fiind calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată.

2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 442 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2011.