ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 13197 din 17 noiembrie 2009,

Tribunalul București a admis în parte cererea principală formulată de

reclamanții SC T.V.M. SA și R.F.D. în contradictor cu pârâta A.V.A.S. și, în

consecință a constatat că pârâții nu datorează pârâtei suma de 984.493,61 dolari

SUA cu titlu de penalități solicitate în temeiul art. 19.1 din contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 83 din 12 decembrie 2007. Prin aceeași sentință

s-a respins cererea conexă formulată de A.V.A.S. în contradictor cu reclamanții

din cererea principală având ca obiect obligarea acestora la penalități de

984.493,61 dolari SUA în temeiul art. 19.1 raportat la art. 15.10 din același

contract de vânzare cumpărare.

Tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat

un contract de vânzare-cumpărare acțiuni iar prin art. 15.9 cumpărătorul s-a

obligat să înregistreze în Registrul acționarilor și la Arhiva Electronică de

Garanții Reale Mobiliare contractul de garanție reală mobiliară nr. 48 din 12

decembrie 2007, iar prin art. 15.10 s-a obligat să prezinte vânzătorului dovada

înregistrării în termen de 30 de zile de la data semnării contractului

respectiv 12 decembrie 2007 sub sancțiunea plății de penalități conform art. 18.1

din contract de 10% din prețul total al acțiunilor.

Judecătorul fondului a mai reținut că

reclamantele au prezentat dovezile de înregistrare a contractului de garanție

mobiliară cu depășirea termenului prevăzut de art. 15.10 din contract dar

penalitățile prevăzute de art. 19.1 din contract se acordă în situația

dovedirii unui prejudiciu conform art. 1082 C. civ. fiind înlăturată apărarea A.V.A.S.

cu privire la caracterul prezumat al prejudiciului.

Cu privire la capătul de cerere privind

constatarea nulității parțiale a clauzei 19.1 din contract pentru lipsa cauzei

imediate în baza art. 966 C. civ. s-a apreciat că reglementarea respectă

principiul libertății de voință.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 334 din 13 septembrie 2010 a respins apelurile

declarate de reclamanta SC T.V.M. SA și de reclamanta din cererea conexă A.V.A.S.

ca nefondate.

Instanța de apel procedând la verificarea

sentinței prin prisma criticilor de nelegalitate și netemeinicie formulate a

constatat că judecătorul fondului a stabilit corect situația de fapt și că a

interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente acesteia.

Astfel, se arată în considerente că obligația de

comunicare a dovezii de înregistrare a contractului de garanție reală mobiliară

cu numărul indicat a fost îndeplinită la 6 februarie 2008 de către cumpărător,

cu o întârziere de 25 zile dar că în situația dată nu se pot acorda penalități

deoarece art. 1066 C. civ. nu exonerează pe creditor de obligația de a proba

prejudiciul astfel încercat chiar și dacă acestuia i s-ar recunoaște un

caracter punitiv iar o atare dovadă nu s-a făcut.

Se arată că întârzierea, minimă, de comunicare a

dovezii de înregistrare a contractului de garanție mobiliară, nu alterează nici

constituirea garanției și nici executarea acesteia nefiind susceptibilă de a

cauza vreun prejudiciu, câtă vreme garanția a fost înregistrată.

În contra deciziei menționate a declarat recurs

pârâta A.V.A.S., reclamanta în cererea conexă.

Recurenta face o amplă descriere a situației de

fapt și a istoricului litigiului, motivul de nelegalitate invocat fiind cel

prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1066, art.

1024 alin. (2) și art. 1087 C. civ.

În concret, recurenta susține că în situația

stipulării unei clauze penale, creditorul nu este ținut să facă dovada

prejudiciului suferit, instanța urmând să constate doar neexecutarea

obligației, în speță penalitățile solicitate neavând caracter de reparare a

unui prejudiciu ci un caracter punitiv, de sancționare a cumpărătorului pentru

neîndeplinirea obligației la termen.

Intimata SC T.B.V. SA București a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală a deciziei atacate ale cărei considerente le reia în

motivarea sa.

Recursul nu este fondat.

Motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. constă în greșita aplicare a prevederilor art. 1066 C. civ. la

situația de fapt reținută, ca urmare a unei greșite interpretări a acestei

norme legale.

În cauza de față prin contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni pe care părțile l-au încheiat, s-a stipulat în sarcina cumpărătorului

prin clauza 15.10 din contract obligația de a transmite vânzătorului dovada

înregistrării garanției reale mobiliare în Registrul Acționarilor și Arhiva

Electronică în termen de 30 de zile de la semnarea contractului de garanție

mobiliară sub sancțiunea penalităților stipulate la art. 19.1 din contract, art.

15.10 fiind inclus în enumerarea de articole astfel sancționate.

Deși executată obligația de înregistrate,

obligația de transmiterea a dovezii de înregistrare a fost executată cu

depășirea termenului convenit, situație față de care vânzătorul a solicitat

obligarea cumpărătorului la penalități de întârziere cu caracter punitiv iar nu

reparator.

Potrivit art. 1069 C. civ. „clauza penală este o

compensație a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea

obligației principale”.

De

lege lata, condiția pentru a deveni operantă clauza penală este existența,

producerea unui prejudiciu.

Codul civil în vigoare prezumă existența

prejudiciului numai în cazul daunelor interese pentru neexecutarea obligațiilor

care au ca obiect o sumă de bani oarecare când daunele interese care nu pot cuprinde

în materie civilă decât dobânda legală se cuvin creditorului fără ca acesta să

fie ținut a justifica despre vreo pagubă (art. 1088 C. civ.).

Nefiind într-o atare situație, recurenta trebuia

să facă dovada că a încercat un prejudiciu, o pagubă, pentru a-i fi acordată

penalitatea convenită.

Recurenta, însă, nu a dovedit și nici nu a

susținut că a suferit un prejudiciu prin transmiterea cu întârziere a dovezii

înregistrării garanției mobiliare, ci, dimpotrivă, că penalitatea solicitată

are un caracter punitiv iar nu reparator, fapt ce contravine funcției clauzei

penale de evaluare convențională anticipată a pagubei suferite prin neexecutare

sau executare cu întârziere.

Față de cele ce preced, constatând că instanța

de apel, prin decizia atacată a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1066

și urm. C. civ., în raport de prevederile art. 304.9 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de recurenta-reclamantă A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 334 din 13

septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2011.