ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13197 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții SC T.V.M. SA și R.F.D. în contradictor cu pârâta A.V.A.S. și, în consecință a constatat că pârâții nu datorează pârâtei suma de 984.493,61 dolari SUA cu titlu de penalități solicitate în temeiul art. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 83 din 12 decembrie 2007. Prin aceeași sentință s-a respins cererea conexă formulată de A.V.A.S. în contradictor cu reclamanții din cererea principală având ca obiect obligarea acestora la penalități de 984.493,61 dolari SUA în temeiul art. 19.1 raportat la art. 15.10 din același contract de vânzare cumpărare.

Tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare acțiuni iar prin art. 15.9 cumpărătorul s-a obligat să înregistreze în Registrul acționarilor și la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare contractul de garanție reală mobiliară nr. 48 din 12 decembrie 2007, iar prin art. 15.10 s-a obligat să prezinte vânzătorului dovada înregistrării în termen de 30 de zile de la data semnării contractului respectiv 12 decembrie 2007 sub sancțiunea plății de penalități conform art. 18.1 din contract de 10% din prețul total al acțiunilor. Judecătorul fondului a mai reținut că reclamantele au prezentat dovezile de înregistrare a contractului de garanție mobiliară cu depășirea termenului prevăzut de art. 15.10 din contract dar penalitățile prevăzute de art. 19.1 din contract se acordă în situația dovedirii unui prejudiciu conform art. 1082 C. civ.

fiind înlăturată apărarea A.V.A.S. cu privire la caracterul prezumat al prejudiciului. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității parțiale a clauzei 19.1 din contract pentru lipsa cauzei imediate în baza art. 966 C. civ. s-a apreciat că reglementarea respectă principiul libertății de voință. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 334 din 13 septembrie 2010 a respins apelurile declarate de reclamanta SC T.V.M. SA și de reclamanta din cererea conexă A.V.A.S. ca nefondate. Instanța de apel procedând la verificarea sentinței prin prisma criticilor de nelegalitate și netemeinicie formulate a constatat că judecătorul fondului a stabilit corect situația de fapt și că a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente acesteia.

Astfel, se arată în considerente că obligația de comunicare a dovezii de înregistrare a contractului de garanție reală mobiliară cu numărul indicat a fost îndeplinită la 6 februarie 2008 de către cumpărător, cu o întârziere de 25 zile dar că în situația dată nu se pot acorda penalități deoarece art. 1066 C. civ. nu exonerează pe creditor de obligația de a proba prejudiciul astfel încercat chiar și dacă acestuia i s-ar recunoaște un caracter punitiv iar o atare dovadă nu s-a făcut. Se arată că întârzierea, minimă, de comunicare a dovezii de înregistrare a contractului de garanție mobiliară, nu alterează nici constituirea garanției și nici executarea acesteia nefiind susceptibilă de a cauza vreun prejudiciu, câtă vreme garanția a fost înregistrată.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta A.V.A.S., reclamanta în cererea conexă. Recurenta face o amplă descriere a situației de fapt și a istoricului litigiului, motivul de nelegalitate invocat fiind cel prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1066, art. 1024 alin. (2) și art. 1087 C. civ. În concret, recurenta susține că în situația stipulării unei clauze penale, creditorul nu este ținut să facă dovada prejudiciului suferit, instanța urmând să constate doar neexecutarea obligației, în speță penalitățile solicitate neavând caracter de reparare a unui prejudiciu ci un caracter punitiv, de sancționare a cumpărătorului pentru neîndeplinirea obligației la termen.

Intimata SC T.B.V. SA București a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate ale cărei considerente le reia în motivarea sa. Recursul nu este fondat. Motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constă în greșita aplicare a prevederilor art. 1066 C. civ. la situația de fapt reținută, ca urmare a unei greșite interpretări a acestei norme legale. În cauza de față prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni pe care părțile l-au încheiat, s-a stipulat în sarcina cumpărătorului prin clauza 15.10 din contract obligația de a transmite vânzătorului dovada înregistrării garanției reale mobiliare în Registrul Acționarilor și Arhiva Electronică în termen de 30 de zile de la semnarea contractului de garanție mobiliară sub sancțiunea penalităților stipulate la art. 19.1 din contract, art. 15.10 fiind inclus în enumerarea de articole astfel sancționate.

Deși executată obligația de înregistrate, obligația de transmiterea a dovezii de înregistrare a fost executată cu depășirea termenului convenit, situație față de care vânzătorul a solicitat obligarea cumpărătorului la penalități de întârziere cu caracter punitiv iar nu reparator. Potrivit art. 1069 C. civ. „clauza penală este o compensație a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale”. De lege lata, condiția pentru a deveni operantă clauza penală este existența, producerea unui prejudiciu. Codul civil în vigoare prezumă existența prejudiciului numai în cazul daunelor interese pentru neexecutarea obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani oarecare când daunele interese care nu pot cuprinde în materie civilă decât dobânda legală se cuvin creditorului fără ca acesta să fie ținut a justifica despre vreo pagubă (art. 1088 C. civ.).

Nefiind într-o atare situație, recurenta trebuia să facă dovada că a încercat un prejudiciu, o pagubă, pentru a-i fi acordată penalitatea convenită. Recurenta, însă, nu a dovedit și nici nu a susținut că a suferit un prejudiciu prin transmiterea cu întârziere a dovezii înregistrării garanției mobiliare, ci, dimpotrivă, că penalitatea solicitată are un caracter punitiv iar nu reparator, fapt ce contravine funcției clauzei penale de evaluare convențională anticipată a pagubei suferite prin neexecutare sau executare cu întârziere. Față de cele ce preced, constatând că instanța de apel, prin decizia atacată a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1066 și urm. C. civ., în raport de prevederile art. 304.9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 334 din 13 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.