ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2299/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2246 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea reclamantei Imprimeria B.N.R. R.A. în contradictoriu cu A.N.A.F., B.V. Constanța Port și A.N.V. privind anularea deciziilor nr. 203 din 15 iulie 2008 nr. 204 din 15 iulie 2008 și nr. 205 din 15 iulie 2008 emise de B.V. Port Constanța, anularea deciziei nr. 331 din 8 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. și restituirea sumei de 1.106.352 lei reprezentând majorări de întârziere aferente diferențelor de drepturi vamale și TVA. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin deciziile pentru regularizarea situației nr. 203, 204 și 205 din 15 iulie 2008 au fost stabilite obligații accesorii în sarcina societății reclamante în sumă de 1.109.010 lei.

Aceste obligații au fost modificate ulterior la suma de 1.106.352 lei reprezentând 929.707 lei majorări de întârziere aferente taxei vamale și 176.645 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, fiind stabilite ca urmare a faptului că R.A. Imprimeria B.N.R.

a introdus în țară în regim de import definitiv, a declarațiilor vamale menționate expres, un număr de colete, reprezentând „bancnote în coală parțial imprimată” (așa cum a fost efectuată și traducerea pe proprie răspundere a importatorului pe factură) încadrarea tarifară nr. 4907003000. Conform acestei încadrări tarifare, reclamanta a achitat taxe vamale în procent de 3 %. Ca urmare a controlului efectuat, organele vamale cu stabilit faptul că în mod eronat reclamanta a folosit încadrarea tarifară arătată, întrucât produsul declarat „bancnote în coală parțial imprimată”, se încadrează la subpoziția 392020, cu taxă vamală în procent de 20 %. Instanța a reținut că deciziile referitoare la Sistemul Armonizat, emise de C.S.A.

la sesiunea 28 din anul 2001 și sesiunea 29 din anul 2002 și aprobate de C.C.V. se aplică în România conform Deciziei Directorului General al D.G.V. (M. Of. nr. 835/20.11.2002). Instanța a concluzionat că de la data publicării în M. Of. a Deciziei arătate, aceasta constituie baza legală pentru clasificarea în Nomenclatura Sistemului Armonizat a „peliculelor de polipropilenă orientate biaxial de tipul celor utilizate la fabricarea bancnotelor”, iar clasificarea tarifară este 392020, cu taxă vamală în procent de 20 %. Instanța a reținut și faptul că debitele suplimentare se stabilesc din momentul nașterii datoriei vamale, respectiv al depunerii declarației vamale, neavând relevanță momentul comunicării deciziilor pentru regularizarea situației.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele: Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că recurenta – reclamantă datorează penalități de întârziere pentru neplata la termen a debitului principal. Se arată că întrucât recurenta a achitat obligațiile stabilite prin deciziile nr. 203, 204, 205 din 15 iulie 2008 penalitățile de întârziere urmau să curgă de la data punerii în întârziere, respectiv de la data de 15 iulie 2008. În mod greșit reține instanța de fond că recurenta ar fi datorat plata penalităților față de încadrarea vamală eronată, care atrage culpa reclamantei. Consideră recurenta că autoritatea vamală avea obligația să facă încadrarea tarifară corectă în concret după caracteristicile produselor la vămuire, indiferent de declararea caracteristicilor produsului făcut de recurenta-reclamantă.

Pârâta intimată A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Constanța – A.N.V., a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a normelor incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele prezentate în cele ce urmează: În speță, recurenta nu contestă debitul pe care l-a avut de achitat, respectiv diferențele de drepturi vamale, însă în ceea ce privește accesoriile calculate în raport cu debitul, arată că acestea trebuiau calculate de la data emiterii deciziilor de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv 15 iulie 2008. În conformitate cu art. 141 alin. (1) și (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României (1) – În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import precum și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale (2) debitorul declarației vamale este considerat titularul declarației vamale acceptate și înregistrate.

Întrucât reclamata, recurentă a folosit în mod eronat încadrarea tarifară 4907003000 în loc de 392020, așa cum rezultă din decizia nr. 1417 din 1 noiembrie 2002 a Directorului General al D.G.V., în mod corect în urma controlului vamal ulterior (conform art. 61 din Legea nr. 141/1997) organele vamale au modificat declarația vamală, au stabilit o diferență de taxe vamale și au calculat majorări și penalități de întârziere. Potrivit prevederilor arătate mai sus, debitul suplimentar stabilit în urma controlului vamal ulterior, se datorează de la data nașterii declarației vamale. Acest lucru este stipulat și în art. 201 alin. (2) din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

În conformitate cu prevederile art. 255 alin. (1) lit. b) C. vam. al României dacă cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit se percep majorări de întârziere conform normelor în vigoare. Constituind o măsură accesorie în raport cu debitul principal, Înalta Curte constată că în mod corect în baza principiului de drept „accesorium sequitar principal” au fost calculate majorări de întârziere [(art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003)] – în cuantum de 1.106.352 lei. În consecință, în raport de cele arătate mai sus, în conform cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Imprimeria B.N.R. R.A. împotriva sentinței civile nr. 2246 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.