ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1018 din 24

februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru capătul de cerere privind

restituirea sumelor, pe care l-a respins ca fiind formulat împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes a

Băncii Naționale a României - B.N.R. în ceea ce privește contestarea deciziei

pentru sumele de 515.433 RON, 911.433 RON și a respins contestația împotriva

acestor sume ca lipsită de interes; a respins excepția inadmisibilității; a

respins în rest acțiunea formulată de B.N.R. în contradictoriu cu Agenția Națională

a Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare

Fiscală, pe capătul de cerere privind restituirea sumelor, se reține că această

pârâtă nu a încasat și nici nu are vreo atribuție potrivit dispozițiilor

Codului de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), ori potrivit Ordinelor nr.

1899/2004 și nr. 1939/2006 ale Ministerului Finanțelor Publice, astfel că nu

există identitate între acest pârât și persoana care poate fi obligată la

restituirea, rambursarea drepturilor vamale de import achitate de B.N.R.

În consecință, s-a

constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru capătul de cerere privind

restituirea sumelor și a fost respins acest capăt de cerere în contradictoriu

cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulat împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția

lipsei de interes în ceea ce privește contestarea deciziilor pentru sumele de

515.433 RON și 911.433 RON s-a constatat că și această excepție este

întemeiată, deoarece atâta timp cât prin Decizia nr. 339 din 31 octombrie 2008

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor a admis contestația reclamantei pentru suma de 515.433 RON,

reprezentând accesorii aferente taxelor vamale, iar prin Ordinul de plată nr.

100 din 20 ianuarie 2009 i s-a restituit reclamantei această sumă, iar prin

Decizia nr. 357 din 31 octombrie 2008 a aceleiași autorități s-a admis

contestația reclamantei pentru suma de 911.433 RON, reclamanta nu mai justifică

niciun interes actual pentru contestarea deciziilor pe aceste sume.

S-a mai apreciat de

către instanță că nu are nicio relevanță temeiul reținut pentru admiterea

contestației și restituirea sumei, atâta timp cât s-a reținut că reclamanta nu

datorează sumele respective, iar cu privire la susținerea reclamantei, că ar

putea fi prejudiciată în cazul în care ar fi respinsă cererea de anulare a

deciziilor, s-a considerat că această susținere nu poate fi reținută deoarece

instanța se pronunța și asupra accesoriilor.

Față de cele

reținute, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în ceea ce

privește contestarea deciziilor pentru sumele de 515.433 RON și 911.433 RON și

a fost respinsă contestația împotriva acestor sume ca lipsită de interes.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii reclamantei se reține că aspectele invocate de

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare țin de fondul

cererii de restituire și nu de admisibilitatea unei astfel de cereri și, prin

urmare, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Cu privire la fondul

cauzei instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat anularea unor decizii emise de Direcția Regională Pentru Accize și

Operațiuni Vamale București - Biroul Vamal Otopeni Călători (nr. A - X din 9

iulie 2008), și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța

(nr. S - M/9 iulie 2008, din 15 iulie 2008 și D - K din 17 iulie 2008), decizii

privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal, precum și Deciziilor Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. X și Y din 31 octombrie 2008, considerând că nu datora sumele

stabilite de organele vamale deoarece produsul importat nu putea fi încadrat,

așa cum au reținut organele vamale la poziția tarifară 3920.20, ci la poziția

tarifară 4907.00.30, înscrisă pe declarațiile vamale de import.

Instanța a arătat că

în niciun caz nu poate fi asimilat produsul importat de reclamantă cu

bancnotele de hârtie, că produsul finit nu se poate identifica în niciun caz cu

materialele din care acesta este realizat, că în mod evident nu era necesară

efectuarea unei expertize pe acest aspect deoarece colile importate erau,

potrivit celor susținute chiar de reclamantă în acțiunea sa, "destinate

exclusiv producției monetare".

S-a mai reținut că nu

are nicio relevanță buna sau reaua credință a reclamantei, din moment ce actele

normative aplicabile, în speță Decizia nr. 1417/2002 a Direcției Generale a

Vămilor, erau în vigoare la momentul importului.

În considerentele

hotărârii atacate s-a mai arătat că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă

fără niciun dubiu că reclamanta nu a importat bancnotele ca produs finit, pe

facturile produselor importate (commercial invoice) se menționează în mod

expres codul tarifar 3920.20, precum și mențiunea, în limba română, bancnote

parțial imprimate.

Pentru aceste

considerente instanța a constatat că sunt legale și temeinice deciziile

contestate și este neîntemeiată acțiunea reclamantei sub acest aspect al

încadrării tarifare și al datorării diferențelor de taxe vamale și TVA.

S-a reținut că nici

cu privire la calcularea și stabilirea majorărilor de întârziere pentru taxele

vamale și TVA nu este întemeiată acțiunea, deoarece în mod corect organele

fiscale au reținut incidența art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, iar potrivit art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 datoria

vamală ia naștere la momentul acceptării declarației vamale.

Prin urmare s-a

arătat că accesoriile se calculează de la momentul în care a luat naștere

datoria vamală și nu de la data emiterii deciziilor de regularizare.

Instanța a constatat

ca fiind neîntemeiate și celelalte solicitări din acțiunea reclamantei și, în

baza celor arătate și al textelor de lege invocate, a art. 218 din O.G. nr.

92/2003, art. 1, 10 și 18 din Legea nr. 554/2004, a respins în rest acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată.

exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri, Banca Națională a României a formulat recurs, invocând motivul de

recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, cu trimitere și la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este

lipsită de temei legal, pentru "următoarele argumente":

- instanța de fond a

respins în mod greșit cererea de efectuare a unei expertize de specialitate;

- instanța de fond a

ignorat că recurenta, la întocmirea declarațiilor vamale, a fost de bună-credință,

conformându-se Scrisorii din 9 martie 2001;

- în ceea ce privește

calcularea accesoriilor, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile

art. 223 alin. (2) raportate la art. 100 alin. (1) și (5) C. vam., din care

rezultă în mod evident că majorările de întârziere nu se pot calcula decât de

la data emiterii deciziilor de regularizare a drepturilor vamale de import,

constatate a nu fi fost plătite la momentul nașterii datoriei vamale, iar nu de

la data efectuării importului.

Autoritatea Națională

a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au depus întâmpinare,

respectiv, concluzii scrise, susținând, în esență, că soluția instanței de fond

și deciziile atacate sunt legale și temeinice.

de recurs.

Recursul este

nefondat.

Așa cum s-a reținut

și în expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurenta-reclamantă a atacat în

fața instanței de fond:

- Decizia nr. 357 din

31 octombrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care

contestația fiscală fusese respinsă pentru suma de 1.748.954,00 RON

reprezentând diferențe taxe vamale și TVA, precum și pentru suma de

1.125.025,00 RON reprezentând accesorii aferente debitului, corespunzătoare

unor 12 decizii de regularizare emise la data de 23 iulie 2008 pentru importuri

efectuate în perioada 10 februarie 2004 - 25 ianuarie 2006, de către

recurenta-reclamantă;

Decizia nr. 359 din

31 octombrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care

contestația fiscală fusese respinsă pentru suma de 2.531.629,00 RON

reprezentând diferențe taxe vamale și TVA, precum și pentru suma de

2.423.996,00 RON reprezentând accesorii aferente debitului, corespunzătoare

unor 9 decizii de regularizare emise la data de 17 iulie 2008 pentru importuri

efectuate de recurenta-reclamantă în perioada 27 aprilie 2004 - 8 decembrie

2005.

În cauză, este

necontestat că, la data efectuării importurilor și a completării declarațiilor

vamale, produsele importate - bancnote semiimprimate sub forma colilor de

polimer, au fost încadrate la poziția tarifară 4907.00.30 "Bancnote",

recurenta-reclamantă invocând că a avut în vedere Scrisoarea din 9 martie 2001

a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Vămilor.

Organele fiscale au

invocat că recurenta-reclamantă era obligată ca, la data efectuării

importurilor, să aibă în vedere și să se conformeze Deciziei nr. 1417/2002

emisă de Direcția Generală a Vămilor, publicată în M. Of., nr. 835/20.11.2002,

care a reglementat aplicarea deciziilor Comitetului Sistemului armonizat referitoare

la interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor.

Într-adevăr, potrivit

pct. 13 din Anexa nr. 2 la Decizia nr. 1417/2002, produsul descris ca

"pelicule din polipropilenă orientate bi-axial (BOPP) de tipul celor

utilizate în fabricarea bancnotelor ..." se încadrează în clasificarea

sistemului armonizat, la poziția tarifară 3920.20, așa cum aceasta a fost

stabilită de organele vamale, cu ocazia controlului efectuat, în deciziile de

regularizare a obligațiilor vamale suplimentare.

Astfel fiind,

recurenta-reclamantă nu poate invoca, cu temei legal, faptul că a fost de bună

credință conformându-se scrisorii respective, în timp ce în M. Of. al României,

Partea I, fusese publicată la data de 20 noiembrie 2002, Decizia nr. 1417/2002,

prin care fusese precizată în mod expres noua clasificare tarifară, conformă

Sistemului armonizat.

Pe de altă parte,

rezultă că, în raport cu problema dedusă judecății, interpretarea dispozițiilor

relevante cu privire la încadrarea tarifară a unui produs importat, instanța de

fond a respins în mod corect cererea de administrare a probei constând în

efectuarea unei expertize judiciare.

În ceea ce privește

criticile referitoare la data la care ar trebui să fie calculate accesoriile în

cazul obligațiilor vamale stabilite în urma unor controale ulterioare, instanța

de recurs reține că acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond constatând în

mod corect că dispozițiile legale relevante în această problemă sunt

prevederile art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al

României și ale art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Într-adevăr, potrivit

art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere

în momentul acceptării declarației vamale în cauză, iar potrivit art. 119 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, pentru neachitarea la termenul de

scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest

termen, majorări de întârziere, care, potrivit art. 120 alin. (1) din aceeași

ordonanță, se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat

următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate,

inclusiv.

Astfel fiind, rezultă

că organele fiscale au calculat în mod legal accesoriile, nu de la data

emiterii deciziilor de regularizare, ci de la data nașterii datoriei vamale la

import, adică de la data acceptării declarației vamale, urmând ca și această

critică să fie înlăturată.

În concluzie, având

în vedere considerentele de mai sus, recursul formulat este nefondat și va fi

respins ca atare, soluția contestației de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Banca Națională a României împotriva Sentinței civile nr. 1018 din

24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2011.

Procesat

de GGC - CL