ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7190/2/2009,

reclamantul H.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.F.P. Sect. 6,

Ministerul Finanțelor Publice și A.N.A.F., obligarea acestora la

soluționarea cererii sale de restituire a sumei de 1.721.354 lei

reținute cu titlu de impozit pe venitul nerezidenților.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare 613 din 04

martie 2008 încheiat cu SC A.R.E.D. SRL a realizat un venit din vânzarea

drepturilor litigioase, venit pentru care SC A.E. D. SRL a calculat și

reținut un impozit de 16% reprezentând impozit pe venitul nerezidenților,

ce a fost virat cu OP nr. 876 din 29 aprilie 2008 la A.F.P. Sect. 6.

Reclamantul a

susținut că s-a adresat cu o cerere de restituire a impozitului reținut,

conform art. 118 din C.fisc. coroborat cu art. 12 alin. (5) din H.G nr. 44/2004,

iar prin adresa nr. 24342 din 25 mai 2009, pârâta a comunicat că plătitorul de

venit SC A.R.E.D. SRL se afla în inspecție fiscală care nu este încă

finalizată, fiind vorba de nesoluționarea în termen a unei cereri.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a,

sub nr. 1721/2/2009, reclamantul H.W. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele D.G.F.P. a Municipiului București, A. F. P. Sect. 6, Ministerul

Finanțelor Publice și A.N.A.F. anularea Deciziei nr. 18 din 09 octombrie 2009

privind soluționarea contestației formulată de reclamant și

obligarea A.F.P. Sect. 6 la restituirea sumei de 1.721.354 lei, reprezentând

impozit pe venit nerezidenți, reținut la sursă de către plătitorul de

venit SC A.R.E.D. SRL și virat la bugetul de stat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată s-a respins

contestația reclamantului împotriva refuzului de restituire a impozitului

pe venit nerezidenți, în sumă de 1.721.354 lei apreciindu-se că veniturile

realizate de reclamant nu ar intra sub incidența Convenției de

Evitare a Dublei Impuneri încheiate de România și SUA.

Prin încheierea

pronunțată la data de 20 aprilie 2010 a fost admisă excepția de

conexitate invocată de părți, dispunându-se atașarea dosarului X la

dosarul Y.Totodată, prin sentința civilă nr. 1590 din 18 mai 2010,

Tribunalul București, secția a IX-a, a admis excepția de

litispendență invocată de pârâte și a trimis cauza ce consituie

obiectul dosarului X în vederea conexării la dosarul Y cu termen la 01 iunie 2010,

reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 163 alin. (3) C.

proc. civ.

pârâtelor

Prin întâmpinare,

Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, arătând că nu există un raport juridic încheiat

cu reclamantul și nu a emis niciun act a cărui anulare se solicită prin

acțiune.

Pârâta A.N.A.F., prin

întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecății.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, prin întâmpinare, a invocat

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, având

în vedere că plătitorul de impozit a fost SC A.R.E.D. SRL și excepția

inadmisibilității cererii de restituire a sumei de 1721354 lei, arătând că

suma respectivă a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal ce nu a

fost contestat și față de care nu a fost urmată procedura

administrativă prealabilă obligatorie de contestare.

de apel

Prin Sentința nr. 2242

din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active

și excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei de 1.721.354 lei

reprezentând impozit pe venitul nerezidenților reținut la sursă, excepții

invocate de pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a Mun. București și a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și Ministerului

Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu acești pârâți

Prin aceeași

sentință, a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamantul H.W. în

contradictoriu cu pârâții A.F.P. Sect. 6 și D.G.F.P. a Mun. București; a anulat

Decizia nr. 18 din 09 octombrie 2009 emisă de Directia Generala Finantelor Publice

a Mun. București, constatând refuzul nejustificat privind emiterea deciziei de

restituire a sumei de 1.721.354 lei, reprezentând impozit pe venitul

nerezidenților.

Totodată, a obligat

pârâta A.F.P. Sect. 6 București să restituie reclamantului suma de 1.721.354

lei reprezentând impozit pe venit nerezidenți reținut la sursă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile invocate

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta Directia

Generala a Finantelor Publice a Mun. București, prima instanță a avut în vedere

dispozițiile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, potrivit cu care

cererea de restituire a impozitului va fi depusă de persoana nerezidentă în

termenul legal de prescripție.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de restituire a sumei, invocată de aceeași pârâtă și

justificată de faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă

obligatorie de contestare a actului administrativ-fiscal prin care a fost

stabilită această sumă, prima instanță a reținut că împotriva refuzului de

restituire a sumei consemnat în raportul de inspecție fiscală din 5 august 2009

și a deciziei de impunere, reclamantul a formulat contestație soluționată prin decizie,

a cărei anulare se solicită în cauză.

În legătură cu

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A.N.A.F. și

Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a stabilit că aceste două

autorități nu sunt părți în raportul juridic dedus judecății, întrucât actul

administrativ contestat este emis de Directia Generala a Finantelor Publice a

Mun. București, iar restituirea sumei reprezentând impozit pe venitul

nerezidenților a fost solicitată de la autoritatea care a încasat-o, respectiv A.F.P.Sect.

6 București.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat, încheiat cu SC A.E.D. SRL, reclamantul a realizat un venit din vânzarea

drepturilor litigioase ce formează obiectul dosarelor, venit pentru care SC

A.R.E.D. SRL a calculat, reținut și virat un impozit pe venitul nerezidenților

în cotă de 16%.

Suma de 1.721.354 lei

reprezentând impozit pe venitul nerezidenților a fost declarată, conform

declarației de rectificare 710 înregistrată din 25 aprilie 2008 și virată cu

O.P. nr. 876 din 29 aprilie 2008, iar reclamantul, persoană nerezidentă, a

formulat cerere de restituire a acestei sume, iar pârâta A.F.P. Sect. 6

București a solicitat efectuarea unei inspecții fiscale, în scopul verificării

sumei solicitate.

La data de 5 august 2009

s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală din 5 august 2009 rezultând un

impozit pe veniturile nerezidenților de 1.721.354 lei respins la restituire,

întocmindu-se decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de

plată cu nr. 26 din 5 august 2009.

Împotriva refuzului

de restituire a sumei reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezident

reclamantul a formulat contestație care, prin decizia nr. 18 din 9 octombrie 2009

emisă de Directia Generala a Finantelor Publice București, a fost respinsă ca

neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul nu a prezentat certificatul de

rezidență fiscală în termenul stabilit prin contract,(24 aprilie 2008) astfel că

plătitorul de venit SC A.R.E.D SRL a aplicat pentru veniturile obținute din

contractul încheiat, legislația internă, respectiv Titlul V Legea nr. 571/2003

privind C.Fisc., modificat și completat.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare sus menționat, suma de 640.000 euro se va achita de

societate la data la care cumpărătorii vor prezenta certificate de rezidență

fiscală emise pentru fiecare dintre aceștia de autoritatea competentă din

statul de rezidență (Israel și SUA), dar nu mai târziu de data de 24 aprilie 2008.

În caz contrar, suma va fi vărsată direct în contul Statului Român cu titlu de

impozit.

Cum din Raportul de

inspecție fiscală din 5 august 2008 rezultă că la data de 24 aprilie 2008 cetățenii

israelieni, domiciliați în Israel, au prezentat certificate de rezidență

fiscală eliberate de Ministerul Finanțelor din Israel, din 24 martie 2008, din 25

martie 2008, SC A.R.E.D. SRL a considerat că aceste venituri se încadrează în

dispozițiile Titlului V art. 118 alin. (2) Legea nr. 571/2004, aplicând

prevederile Convenției de evitare a dublei impuneri.

Prima instanță a

reținut că acest punct de vedere a fost împărtășit de inspectorii fiscali,

conform raportului de inspecție fiscală întocmit, care au reținut, însă,

referitor la suma reprezentând impozit datorat de cel de-al treilea vânzător

din contractul de vânzare-cumpărare din 4 martie 2008, împrejurarea că, față de

veniturile asupra cărora s-a aplicat acest impozit, nu se pot aplica

prevederile Convenției, deoarece nu există referire punctuală și expresă cu

privire la drepturile litigioase, astfel că aceste venituri se încadrează în

prevederile Titlului III art. 41 alin. (1) lit i) coroborat cu prevederile art.

78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Potrivit raportului

de inspecție fiscală, la data reținerii impozitului (24 aprilie 2008)

reclamantul nu a prezentat certificatul de rezidență fiscală, însă la data de

18 august 2008 i s-a eliberat certificatul de rezidență fiscală de către

Departamentul Trezoreriei - Serviciul Venituri locale Philadelphia, prin care

se certifică faptul că reclamantul este rezident SUA, supus fiscalității SUA

pentru anul fiscal 2008.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că veniturile obținute de reclamant se

încadrează în dispozițiile art. 1 lit. a) pct. i din Convenție, iar reclamantul

a făcut dovada că este rezident SUA supus fiscalității acestui stat, iar

împrejurarea că reclamantul nu a depus în termenul prevăzut în contractul de

vânzare-cumpărare dovada certificatului de rezidență fiscală nu conduce la

înlăturarea aplicării prevederilor Convenției cu privire la aceste venituri.

declarat în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtele A.F.P. Sect. 6 București și Directia Generala

a Finantelor Publice București.

Recurenta – pârâta A.F.P.

Sect. 6 București a susținut că prima instanță a omis să se pronunțe asupra

excepției lipsei calității sale pasive, iar pe fond soluția este greșită,

deoarece veniturile realizate de intimatul cetățean american din vânzarea drepturilor

litigioase către SC. A.R.E.D. SRL. sunt impozabile conform art. 115 alin.(2) lit.

b), coroborat cu art. 78 alin.(2) și art. 89 din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc. și nu se încadrează în prevederile Convenției de Evitare a dublei

impuneri, încheiate între România și SUA, solicitându-se admiterea recursului

și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței,

în sensul respingerii acțiunii, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta Directia Generala

a Finantelor Publice a mun. București a criticat la rândul său sentința,

arătând că potrivit punctului 12 alin.(5) și alin. (7) din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003,

privind C. fisc., restituirea sumei pretins plătite în plus cu titlu de impozit

pe veniturile nerezidenților se face de către organul fiscal competent, prin

intermediul rezidentului român plătitor al venitului, în speță acesta fiind SC.

A.R.E.D. SRL. și nu intimatul – reclamant, în prezent decedat, astfel încât

trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale active a acestuia invocate

de recurentă la instanța de fond.

S-a învederat că în

mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, față de

dispozițiile art. 205 și 218 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.

fisc., întrucât numai decizia prin care s-a soluționat contestația la decizia de

impunere putea fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă,

așa încât era inadmisibilă cererea intimatului – reclamant prin care s-a

solicitat direct restituirea impozitului pe venituri a persoanelor fizice nerezidente,

de 1721354 lei, fără a se face dovada că s-a urmat procedura administrativă

prealabilă, obligatorie, de contestare a acestei sume.

A precizat recurenta

că instanța de fond s-a aflat în eroare, întrucât prin decizia nr. 218/2009

emisă de recurentă s-a soluționat contestația formulată împotriva pretinsului

refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumei menționată

anterior și nicidecum o contestație formulată împotriva deciziei de impunere

prin care s-a stabilit în sarcina societății suma de 1.721.354 lei, în baza

raportului de inspecție fiscală nr. 26 din 5 august 2009.

S-a susținut de către

recurentă că și pe fond soluția Curții de Apel București nu este corectă,

deoarece cererea de restituire formulată de SC A.R.E.D. SRL a fost soluționată

de către A.F.P.Sect. 6, așa încât în mod corect recurenta Directia Generala a Finantelor

Publice București a respins contestația reclamantului H.W., cetățean român cu

rezidență fiscală în SUA, cu privire la suma de 1721354 lei, reprezentând

impozit pe veniturile persoanelor fizice nerezidente respins la restituire,

neputându-se reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii

de restituire.

Recurenta – pârâtă a

arătat că în mod nelegal prima instanță a reținut că veniturile obținute de

intimatul – reclamant, în prezent decedat, se încadrează în dispozițiile art. 1

lit. a) pct. i din Convenția dintre Guvernul României și Guvernul SUA privind

evitarea dublei impuneri, întrucât textul nu face nici referire expresă la

veniturile obținute din vânzarea drepturilor litigioase și a drepturilor derivând

din proceduri administrative.

A concluzionat

recurenta că într-o astfel de ipoteză sunt aplicabile dispozițiile regulilor

generale de impozitare prevăzute de art. 4 alin.(1) din aceeași Convenție,

conform cărora „un rezident al unuia dintre statele contractante poate fi impus

de celălalt stat contractant asupra oricărui venit din surse situate în

celălalt stat contractant și, numai asupra unui atare venit, poate fi supus la

orice restricții menționate în prezenta Convenție”, ceea ce conduce la

incidența legislației interne, respectiv a Titlului III art. 41, 42, 78 și 79 alin.(1)

și alin.(2) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc., în forma în vigoare la data

realizării venitului de către o persoană nerezidentă.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii

formulate de către o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar

ca inadmisibilă sau neîntemeiată, în drept indicându-se dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

– reclamant

Soția intimatului –

reclamant, prin apărător a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată

legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de recurenta - pârâtă A.F.P. Sect. 6

București este nefondată, deoarece aceasta este cea care a încasat suma de 1.721.354

lei reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente reținut la sursă de

către plătitorul de venit SC. A.R.E.D.SRL. și virată la bugetul de stat, cu

O.P. x prin sentința atacată această recurentă fiind obligată să restituie reclamantului

suma ce formează obiectul litigiului.

În mod corect prima

instanță a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantului H.W., în prezent decedat, față de dis part. 118 alin.(3) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora cererea de restituire a

impozitului se depune de către persoana nerezidentă, în termenul legal de

prescripție.

Se constată că în mod

judicios s-a procedat la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii

invocată de recurenta – pârâtă Directia Generala a Finantelor Publice

București, întrucât actul administrativ atacat respectiv Decizia nr. 19 din 9

octombrie 2009 emisă de această recurentă s-a pronunțat asupra contestației formulată

de către defunctul – reclamant, pe care a respins-o, astfel încât instanța de

judecată a fost legal investită conform dispozițiilor art. 205 și 218 alin.(2)

și 212 din O.G. nr. 92/2003, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cum criticile

recurentelor care vizează fondul cauzei sunt asemănătoare, dar prezentate

într-o formă diferită, acestea urmează a fi analizate împreună.

În esență ambele

recurente au susținut că veniturile intimatului nu se încadrează în mod expres

în cele cuprinse în Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între

România și SUA.

Situația de fapt a fost

corect reținută de prima instanță, în sensul că în baza contractului de vânzare

– cumpărare ,încheiat cu SC. A.R.E.D SRL., reclamantul H.W. a realizat un venit

din vânzarea drepturilor litigioase ce formulează obiectul dosarelor, venit pe

care societatea l-a calculat, reținând și virând organelor fiscale, respectiv

recurentei – pârâte A.F.P. Sect. 6 impozit pe venitul nerezidenților, în cotă

de 16%, cu OP x din 23 aprilie 2008 .

În temeiul art. 118 alin.(3)

C. proc. fisc., intimatul – reclamant, persoană nerezidentă a formulat cerere de

restituire pe care a transmis-o SC. A.R.E.D. SRL., fiind înregistrată din 11

iunie 2008, la rândul său aceasta înregistrând-o la A.F.P. Sect. 6 din 15

decembrie 2008.

Recurenta – pârâtă a dispus

efectuarea unei inspecții fiscale, în scopul verificării sumei solicitate, iar

la data de 5 august 2009 s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală din 5

august 2009, care a constatat impozit pe veniturile nerezidenților în valoare

de 1.721.354 lei, respins la restituire,întocmindu-se decizia de impunere

privind obligațiile suplimentare de plată nr. 26 din 5 august 2009.

Prin Decizia nr. 18

din 9 octombrie 2009 Directia Generala a Finantelor Publice București a respins

ca neîntemeiată contestația reclamantului cu motivarea că acesta nu a prezentat

certificat de rezidență fiscală în termenul stabilit prin contract, respectiv

până la 25 aprilie 2008, astfel că plătitorul de venit SC. A.R.E.D. SRL a

aplicat legislația internă, respectiv Titlul V din Legea nr. 571/2003, privind

C.fisc. cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum corect a constatat

prima instanță, din art. 5 contractul de vânzare – cumpărare încheiat de

defunctul – reclamant în nume propriu și ca mandatar al numitelor E.P. și R.E.

cu SC. A.R.E.D. SRL. autentificat sub nr. 613 din 4 martie 2008, rezultă că suma

de 640.000 euro urma să se achite de societate la data la care cumpărătorii vor

prezenta certificate de rezidență fiscală emisă pentru fiecare dintre aceștia de

autoritatea competentă a statului de rezidență, dar nu mai târziu de data de 24

aprilie 2008, în caz contrar suma cu titlu de impozit se va vira în contul

organelor fiscale ale statului român.

Din raportul de

inspecție fiscală întocmit la 5 august 2008 reieșea că mandanții cetățeni

israelieni, domiciliați în Israel au prezentat la termenul contractual din 24

aprilie 2008 certificate fiscale eliberate de Ministerul Finanțelor din Israel,

astfel că societatea considerat că aceste venituri se încadrează în

dispozițiile Titlului V, art. 118 alin.(2) din Legea nr. 571/2004, aplicând

prevederile Convenției de evitare a dublei impuneri.

Cel de-al treilea

vânzător din contractul de vânzare – cumpărare, reclamantul H.W. a prezentat ulterior

certificatul de rezidență fiscală eliberat la 18 august 2009 de către Departamentul

Trezoreriei – Serviciul venituri locale Philadelphia, prin care se certifica

faptul că acesta este rezident SUA, supus fiscalității și impozitării SUA

pentru anul fiscal 2008.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din Convenția privind evitarea dublei impuneri încheiate între Guvernul

României și Guvernul SUA, impozitele supuse Convenției sunt : a) în cazul

României, impozitele pe venit stabilite de legea română, în special impozitele

pe venituri din salarii, onorarii, drepturi de autor și orice altă sursă

primită de persoane fizice

Conform art. 13 din

aceeași Convenție un rezident din statele contractante va fi scutit de impozit

de celălalt stat contractant asupra câștigurilor din vânzare, schimb sau alt

mod de a dispune de bunurile din capital, indiferent dacă sunt dobândite din

succesiune, donație sau în orice alt mod, afară de cazul când beneficiarul

câștigului, fiind rezident al unui stat care are un sediu permanent în celălalt

stat, sau este prezent pe teritoriul acestui din un stat pe o perioadă de 183

zile.

Titlu V, pct. 12 alin.(8)

din H.G. nr. 44/2004 cu privire la Normele de aprobare a Legii nr. 571/2003

privind C. fisc.al României prevăd că dispozițiile Titlurilor II și III din

acest Cod reprezintă legislația internă și se aplică atunci când România are

încheiată Convenția de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident

este beneficiarul venitului realizat din România și acesta prezintă certificatul

de rezidență fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1).

În concluzie,

veniturile obținute de intimatul – reclamant se încadrează în disp. art. 1 lit.

a) pct. i din Convenție, iar intimatul – reclamant a făcut dovada că este

rezident SUA, supus fiscalității acestui stat, nedepunerea certificatului de

rezidență fiscală în termenul prevăzut convențional în contractul de vânzare –

cumpărare neputând conduce la înlăturarea prevederilor Convenției cu privire la

aceste venituri.

De altfel nici nu

s-ar putea justifica diferența de tratament dintre vânzătorii persoane fizice

rezidente în Israel și care au beneficiat de prevederile Convenției din 4

decembrie 1973 privind evitarea dublei impuneri, întrucât au depus certificate de

rezidență fiscală și reclamantul în prezent decedat, rezident în SUA, care s-a

prevalat de aceleași înscrisuri pentru a solicita restituirea impozitului achitat

de către SC A.R.E.D. SRL, statului Român, care însă trebuie restituit

reclamantului, întrucât era persoană impozitată în SUA, fiind nefondate criticile

recurentelor – pârâte cu privire la aceste aspecte.

Curți asupra recursurilor

Constatând

că sentința atacată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 20 alin (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursurile pârâtelor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de A.F.P. Sector 6 și Direcția Generala a Finanțelor Publice

a Mun. București împotriva Sentinței nr. 2242 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2012.