ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 311/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.04.2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii și Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București, în principal:

- anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de refuzul de soluționare a cererii de restituire formulate la data de 28 mai 2012, înregistrată la D.G.F.P. București - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii sub nr. 325425. exprimat prin Decizia nr. 366/12.12.2013 privind soluționarea contestației înregistrate la Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. sub nr. x/01.11.2013;

- recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei de 2.205.346 RON reprezentând impozit pe venit, plătit ca urmare a aplicării eronate a prevederilor art. 40 și 52 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în baza art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- recunoașterea dreptului reclamantei la dobânzi, pentru nesoluționarea de către D.G.F.P. București - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii, a cererii de restituire formulate, în termenul legal, în baza art. 124 C. proc. fisc.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. la soluționarea contestației înregistrate la Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala sub nr. x/01.11.2013 și a cererii de restituire formulate la data de 28 mai 2012 și înregistrate la D.G.F.P. București - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii sub nr. 325425, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorității publice competente, în baza art. 18 alin. (6) și a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 1361 din data de 13 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de inadmisibilitate și a lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București -Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii și Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice București, a anulat Decizia nr. 366/12.12.2013, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală la soluționarea pe fond a contestației nr. 907729/01.11.2013 formulată împotriva refuzului de soluționare a cererii de restituire formulată de reclamantă la data de 28.05.2012, în termen de 30 de zile de la data pronunțării sentinței sub sancțiunea plății unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicată conducătorului autorității publice competente și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate.

În cuprinsul recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut nelegalitatea soluției pronunțate asupra excepțiilor inadmisibilității capătului I.2 de cerere și a lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul I.3 de cerere.

Astfel, s-a apreciat că instanța de fond nu avea temei legal pentru a se pronunța direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei de 2.205.346 RON, impozit pe venit, întrucât legea instituie o procedură specială de restituire, iar instanța nu se poate substitui organului fiscal competent.

În privința capătului I.3 de cerere, recurenta a arătat că nu are calitate procesuală pasivă și, în mod nelegal, a fost reținută culpa A.N.A.F. în nesoluționarea cererii de restituire, deși competența în acest sens aparține D.G.R.F.P. București.

Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc termenul pentru executarea hotărârii, s-a arătat că în mod greșit acesta a fost menționat în dispozitiv ca fiind calculat de la data pronunțării și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, cum impune textul de lege menționat.

Sentința instanței de fond a fost criticată și prin prisma greșitei obligări a A.N.A.F. la soluționarea pe fond a contestației reclamantei, în opinia recurentei aceasta fiind soluționată chiar prin Decizia nr. 366/12.12.2013 anulată de instanță.

La emiterea deciziei în dosarul administrativ, organul de soluționare a contestației a analizat toate argumentele și documentele prezentate atât de intimată cât și de organele fiscale, a concluzionat că depășirea termenului de 45 de zile se datorează tocmai demersurilor efectuate, soluționând astfel, pe fond, contestația societății. Contrar susținerilor acesteia, reținute în mod eronat și de prima instanță, organul de soluționare a contestației nu se poate substitui organului competent și nu are temei legal pentru a se pronunța în sensul admiterii sau respingerii cererii de restituire a sumelor pretinse, această cerere putând fi soluționată decât de organul fiscal care administrează contribuabilul - D.G.R.F.P. București.

În final, autoritatea pârâtă a criticat și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., iar reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor pretinse.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, dar și în reprezentarea Administrației Sector 2, a Finanțelor Publice, a criticat, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și a apreciat că aceste instituții nu au calitate procesuală în raportul dedus judecății, ale cărei parți sunt doar reclamanta și A.N.A.F. - Direcția de soluționare a contestațiilor.

În acest context, s-a invocat și nelegalitatea măsurii de obligare, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme în sarcina acestora instanța nu a stabilit nicio obligație, astfel că nu au căzut în pretenții.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului declarat de A.N.A.F., întrucât dezvoltarea criticilor formulate de aceasta face imposibilă încadrarea într-unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursurilor, s-a solicitat respingerea acestora și menținerea ca legală a sentinței primei instanțe.

Recursurile fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017 în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a respins excepția nulității recursului A.N.A.F. invocată de intimata-reclamantă, a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actului administrativ asimilat reprezentat de refuzul de soluționare a cererii de restituire din data de 28.05.2012, înregistrate la D.G.R.F.P. București - Administrația finanțelor publice contribuabili mijlocii sub nr. 325425, exprimat prin Decizia nr. 366/12.12.2013 de soluționare a contestației.

Instanța de fond a anulat Decizia nr. 366/2013 anterior indicată și a obligat pârâta A.N.A.F. la soluționarea pe fond a contestației reclamantei formulate împotriva refuzului de soluționare a cererii de restituire din data de 28.05.2012, reținând în esență că argumentele organelor fiscale, vizând complexitatea deosebită a speței, a situației de fapt și de drept lipsită de limpezime și faptul că direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice nu au emis răspunsuri la punctele de vedere solicitate, nu pot justifica nesoluționarea în termenul legal de 45 de zile a cererii de restituire formulată de reclamantă.

Soluția primei instanțe a fost criticată de autoritățile pârâte prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Criticile formulate au vizat modul de soluționare a excepției inadmisibilității capătului I.2 de cerere (recunoașterea dreptului de a beneficia de restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe venit), dar și a excepției lipsei calității procesuale pasive a autorităților pârâte.

În privința primei excepții, invocată de pârâta A.N.A.F. - D.G.SC, Înalta Curte reține că prima instanță a constatat, în mod corect, caracterul accesoriu și admisibil al capătului I.2. de cerere, formularea acestuia fiind o consecință a refuzului de soluționare a cererii de restituire de la bugetul general consolidat a sumei de 2.205.346 RON, reprezentând impozit pe venituri din activități în baza contractelor/convențiilor civile, achitat de reclamantă.

De asemenea, se apreciază că prima instanță nu și-a depășit atribuțiile și nici nu s-a substituit organelor fiscale competente, câtă vreme aceasta a recunoscut competența exclusivă a autorității fiscale de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 C. proc. fisc. , iar prin dispozitivul sentinței recurate nu a fost admis capătul de cerere astfel formulat.

Având în vedere dispozițiile C. proc. fisc. și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a anulat decizia A.N.A.F. nr. 366/12.12.2013, această pârâtă fiind obligată să soluționeze, pe fond, contestația reclamantei nr. 907729/1.11.2013.

Această contestație a fost analizată inițial prin prisma unor cu totul alte aspecte decât cele invocate de SC A. SRL. Astfel, deși a indicat motive justificative pentru depășirea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii, organul de soluționare a contestației a apreciat că nu se poate substitui organului fiscal competent soluționeze cererea de restituire a sumei de 2.205.346 RON și a ignorat tocmai "lipsa actului administrativ-fiscal raportat la cererea de restituire".

Pronunțarea formală a A.N.A.F. asupra contestației reclamantei, printr-un act administrativ definitiv în sistemul căilor administrative de atac, permite organelor competente în soluționarea cererii de restituire să rămână în continuare pasivitate, în spatele unei interpretări eronate a caracterului termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. ca fiind de recomandare, iar prelungirea abuzivă a acestui termen o împiedică pe reclamantă să-și exercite drepturile legale.

În privința criticilor comune formulate de toate autoritățile pârâte referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și nu sunt apte să conducă la reformarea sentinței recurate.

Niciuna dintre instituțiile pârâte nu poate pretinde lipsa calității procesuale pasive, câtă vreme litigiul a fost generat de acestea, atât prin neanalizarea și neformularea unui răspuns la cererea reclamantei de restituire a sumei achitate, cât și prin emiterea Deciziei nr. 366/2013, contestată de reclamantă și anulată de instanța de fond.

În mod similar, Înalta Curte nu poate primi nici susținerile recurentelor referitoare la obligarea acestora de către prima instanță la plata cheltuielilor de judecată. Astfel cum s-a arătat în precedent, litigiul a fost generat de autoritățile pârâte care, fie nu au răspuns (favorabil sau negativ) cererii reclamantei, fie au pronunțat o decizie apreciată de instanță ca nelegală, iar obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON este rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar reține însă temeinicia criticii recurentei Agenția Națională de Administrare Fiscală referitoare la menționarea greșită în dispozitivul sentinței a termenului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căruia " dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii" și nu de la pronunțare, cum eronat a dispus prima instanță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și îl va admite pe cel declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, casând în parte sentința recurată, în sensul că termenul de 30 de zile stabilit de prima instanță pentru soluționarea pe fond a contestației nr. 907729/1.11.2013 curge de la data rămânerii definitive a hotărârii și menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 1361 din 13 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că termenul de 30 de zile stabilit de prima instanță pentru soluționarea pe fond a contestației nr. 907729/1.11.2013 curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinței nr. 1361 din 13 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV