ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2514/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 23 iunie 2010,

reclamantul S.A. (născut V.V.) a solicitat obligarea Statului Român, prin

M.F.P., la plata sumei de 800.000 euro, pentru prejudiciul suferit prin

condamnarea penală de 4 ani închisoare, având ca obiect săvârșirea infracțiunii

de uneltire contra ordinii sociale.

În motivare,

reclamantul a arătat că a executat pedeapsa în cele mai dure închisori din

țară, Jilava și Aiud, fiind supus regimului de exterminare practicat în

închisorile regimului comunist, iar după eliberare, din cauza stigmatizării și

a prigoanei la care era supus împreună cu familia, a părăsit țara și a cerut

azil politic, la data de 27 mai 1986, devenind cetățean german, cetățenia

română fiindu-i retrasă prin Decizia nr. 201 din 28 noiembrie 1987.

Prin sentința civilă

nr. 126 din 24 ianuarie 2011, Tribunalul Suceava a respins acțiunea precizată,

ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care prevederile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale, reclamantul, prin apărător, a înțeles să modifice temeiul de

drept al acțiunii, invocând prevederile art. 998 C. civ., privind răspunderea

civilă delictuală a Statului Român, pentru fapta de condamnare și tratamentul

la care a fost supus în închisoare.

Instanța de fond a

mai reținut că dreptul la acțiune în justiție pentru atragerea răspunderii

civile delictuale este supus termenului general de prescripție de 3 ani,

reglementat de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 167/1958, reclamantul

a cunoscut de la data condamnării despre producerea faptei și a fost în măsură

să solicite recuperarea prejudiciului, putând interveni această posibilitate în

momentul căderii regimului comunist, situație față de care acțiunea este

prescrisă.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul S.A., arătând că acțiunea a fost întemeiată, inițial,

pe prevederile Legii nr. 221/2009, în vigoare la acea dată. Ulterior, la data

de 21 octombrie 2010, a fost pronunțată decizia civilă nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, prin care fundamentul legal al cererii formulate a fost

declarat neconstituțional, situație față de care reclamantul a fost nevoit să

își modifice temeiul de drept al acțiunii, apelând la prevederile dreptului

comun.

Reclamantul a mai

arătat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este 2 iunie

2009, data intrării în vigoare a legii speciale, moment față de care a formulat

în termen acțiunea.

Prin decizia civilă

nr. 57 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut că, raportat la dispozițiile legale invocate

prin precizarea de acțiune, respectiv, art. 998-999 C. civ., termenul de

prescripție al dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta

ilicită este termenul general, de 3 ani, prevăzut de art. 3 al Decretului nr.

167/1958, privitor la prescripția extinctivă, iar, în conformitate cu art. 8

din același act normativ, acesta începe să curgă de la data când păgubitul a

cunoscut sau trebuia să cunoască, atât prejudiciul, cât și pe cel ce răspunde

de acesta.

Față de aceste

dispoziții legale, dreptul la acțiune în prezenta speță este prescris,

reclamantul având posibilitatea să acționeze pentru recuperarea prejudiciului

său, în ultimă instanță, odată cu căderea regimului comunist.

Instanța de apel a

mai constatat că, argumentul invocat de reclamant, legat de faptul că termenul

de prescripție al acțiunii începe să curgă de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 221/2009, nu poate fi reținut, întrucât termenul de prescripție al

acțiunii prezente, întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. s-a

împlinit cu mult înainte de data intrării în vigoare a legii speciale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul S.A., arătând că, în mod greșit

instanțele anterioare, raportat la manifestarea de voință a acestuia în sensul

schimbării temeiului juridic al acțiunii, din dispozițiile Legii nr. 221/2009,

în dispozițiile art. 998-999 C. civ., au constatat prescripția dreptului la

acțiune.

În acest sens, arată

că schimbarea de temei juridic a fost determinată de faptul că, deși la data

introducerii acțiunii era în vigoare art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009,

ulterior, acesta a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale, lipsind de cadru legal pretențiile formulate, astfel

încât reclamantul a fost nevoit să recurgă la dispozițiile dreptului comun

privind răspunderea civilă delictuală.

În mod greșit

instanțele au constatat prescris dreptul la acțiune, întrucât, raportat la data

apariției Legii nr. 221/2009, respectiv, 2 iunie 2009, termenul de prescripție

începe să curgă de la această dată.

Recursul este

nefondat, pentru argumentele ce succed:

Promovând o acțiune

privind plata unor despăgubiri bănești, reclamantul a procedat la

valorificarea, în procedura judiciară, a unui drept subiectiv ce reprezintă un

drept de creanță evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială îl supune

termenului general de prescripție prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958.

Faptul că

despăgubirile solicitate vizează acoperirea unui prejudiciu moral nu schimbă cu

nimic natura dreptului ce se cere a fi protejat prin acțiunea dedusă judecății,

dreptul la despăgubiri bănești fiind un drept cu conținut economic, evaluabil

în bani, a cărui natură patrimonială este incontestabilă.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958 „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial,

se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de

lege", iar potrivit art. 3 din același act normativ, „Termenul de

prescripție este de 3 ani..".

Pe de altă parte,

conform art. 8 alin. (1) al aceluiași decret „Prescripția dreptului la acțiune

în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data

când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel

care răspunde de ea".

Cursul prescripției

este suspendat, potrivit art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, „..cât timp

cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă

acte de întrerupere".

Cursul prescripției a

fost suspendat pe toată perioada existenței regimului comunist dictatorial,

conform art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, interval de timp în care,

din motive obiective și independente de voința sa, asimilabile forței majore,

reclamantul nu ar fi putut promova o acțiune în justiție pentru a obține repararea

prejudiciului moral cauzat prin condamnarea penală cu caracter politic.

Momentul căderii

regimului comunist a marcat reluarea cursului prescripției, termenul de

prescripție începând să curgă din anul 2000 și împlinindu-se în anul 2003.

Acțiunea reclamantului

a fost introdusă la 23 iunie 2010, cu mult peste împlinirea termenului de

prescripție anterior arătat, astfel încât în cauză în mod corect s-a constatat

prescris dreptul material la acțiune, data intrării în vigoare a Legii nr.

221/2009 neavând nicio relevanță în acest sens, întrucât nu acest act normativ

marchează momentul de la care reclamantul a avut cunoștință de faptul

prejudiciabil și de persoana răspunzătoare.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei nr. 57 din

12 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012.