ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1772/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Împotriva deciziei

civile nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală a formulat contestație în anulare,

contestatoarea SC C.E.T. SA, fără a o motiva.

În raport de această

împrejurare, Înalta Curte a pus în discuție nulitatea contestației în anulare,

părțile prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei decizii.

Asupra acestui

aspect, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este

motivată în fapt și în drept, contestatorul neindicând motivele, limitativ

prevăzute de lege în art. 317-318 C. proc. civ., în raport de care solicită

anularea deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, astfel încât nu se

poate realiza controlul de legalitate specific acestei căi extraordinare de

atac.

Se observă că

dispozițiile art. 317 – 321 C. proc. civ., care reglementează materia

contestației în anulare, nu prevăd forme de procedură speciale sub aspectul

formei cererii prin care instanța este învestită cu contestația în anulare.

În absența unei

reglementări speciale, contestația în anulare este supusă dispozițiilor

dreptului comun în materia cererii de chemare în judecată, respectiv

prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Orice cerere adresată

instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă

arătarea instanței, numele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz,

denumirea și sediul lor și ale reprezentantului, obiectul cererii și

semnătura.”

Este îndeobște cunoscut

că obiectul contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare,

este cel prevăzut de art. 317 (contestația în anulare propriu zisă sau

obișnuită) și art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială), cea din

urmă având ca obiect exclusiv deciziile instanțelor de recurs, fiind deci

restrâns la cazurile de nelegalitate menționate în aceste texte legale.

Prin urmare, cererea

care susține contestația în anulare trebuie să se refere numai la acele motive

de nelegalitate ale deciziei din apel sau recurs, strict reglementate de

textele legale anterior menționate, iar lipsa oricărei motivări constituie o

neîndeplinire a unei obligații legale cu caracter imperativ, izvorând din

caracterul extraordinar al acestei căi de atac, al cărui obiect este limitat la

motivele de nelegalitate expres prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., în

afara cărora contestația în anulare devine inadmisibilă.

Înalta Curte

apreciază că motivarea contestației în anulare este obligatorie, neputându-se

prezuma cauzele de anulare pe care se întemeiază cererea și nici dispune o

analiză generală a deciziei, în raport de art. 317 și 318 C. proc. civ.,

(astfel cum se întâmplă în ipoteza căii de atac a apelului, datorită

caracterului său ordinar și devolutiv).

Ne aflăm, prin

urmare, în ipoteza unei obligații procedurale cu caracter imperativ, aceea a

motivării căii extraordinare de atac, sancționată cu nulitatea absolută în caz

de nerespectare, chiar dacă această sancțiune nu este prevăzută în mod expres,

(astfel cum sancțiunea nulității este reglementată în art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. pentru nemotivarea recursului), aflându-ne în prezența unei nulități

virtuale.

De asemenea, art. 105

alin. (2) C. proc. civ. dispune că: „Actele îndeplinite cu neobservarea

formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă

prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămare se

presupune până la dovada contrarie.”

Chiar dacă nu este

incidentă în cauză teza finală a acestui articol, deoarece nu se invocă o

nulitate expresă, sancțiunea nulității intervine în temeiul primei teze a

acestui articol, deoarece există vătămare, deoarece, pe de o parte, în absența

motivării, partea potrivnică se află în imposibilitate de a-și exercita dreptul

la apărare, iar, pe de altă parte, instanța nu are obligația legală de a face o

analiză din oficiu a art. 317-318 C. proc. civ.

Singura posibilitate

pentru a evita o vătămare a părții adverse, prin soluționarea unei contestații

în anulare nemotivate, este aplicarea sancțiunii nulității cererii formulate de

către contestator cu neobservarea formelor legale privind menționarea

obiectului acesteia.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că actul de procedură neregulat sau defectuos îndeplinit atrage

nulitatea sa absolută, chiar virtuală, ceea ce este pe deplin aplicabil în

privința unei contestații în anulare (astfel cum a procedat contestatorul),

care nu prezintă argumentele în susținerea art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Nulitățile absolute,

fiind de ordine publică, pot fi invocate și de instanță din oficiu, conform

art. 108 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a procedat instanța în prezenta

cauză.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 317 și 318 C. proc. civ.

raportat la art. 105 alin. (2) și art. 108 alin. (1) C. proc. civ., va constata

nulitatea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

contestației în anulare formulată de contestatoarea SC C.E.T. SA împotriva

deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 martie 2012.