ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1772/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Împotriva deciziei civile nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC C.E.T. SA, fără a o motiva. În raport de această împrejurare, Înalta Curte a pus în discuție nulitatea contestației în anulare, părțile prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei decizii. Asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este motivată în fapt și în drept, contestatorul neindicând motivele, limitativ prevăzute de lege în art. 317-318 C. proc. civ., în raport de care solicită anularea deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, astfel încât nu se poate realiza controlul de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac.

Se observă că dispozițiile art. 317 – 321 C. proc. civ., care reglementează materia contestației în anulare, nu prevăd forme de procedură speciale sub aspectul formei cererii prin care instanța este învestită cu contestația în anulare. În absența unei reglementări speciale, contestația în anulare este supusă dispozițiilor dreptului comun în materia cererii de chemare în judecată, respectiv prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor și ale reprezentantului, obiectul cererii și semnătura.” Este îndeobște cunoscut că obiectul contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este cel prevăzut de art. 317 (contestația în anulare propriu zisă sau obișnuită) și art. 318 C. proc.

civ. (contestația în anulare specială), cea din urmă având ca obiect exclusiv deciziile instanțelor de recurs, fiind deci restrâns la cazurile de nelegalitate menționate în aceste texte legale. Prin urmare, cererea care susține contestația în anulare trebuie să se refere numai la acele motive de nelegalitate ale deciziei din apel sau recurs, strict reglementate de textele legale anterior menționate, iar lipsa oricărei motivări constituie o neîndeplinire a unei obligații legale cu caracter imperativ, izvorând din caracterul extraordinar al acestei căi de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate expres prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., în afara cărora contestația în anulare devine inadmisibilă.

Înalta Curte apreciază că motivarea contestației în anulare este obligatorie, neputându-se prezuma cauzele de anulare pe care se întemeiază cererea și nici dispune o analiză generală a deciziei, în raport de art. 317 și 318 C. proc. civ., (astfel cum se întâmplă în ipoteza căii de atac a apelului, datorită caracterului său ordinar și devolutiv). Ne aflăm, prin urmare, în ipoteza unei obligații procedurale cu caracter imperativ, aceea a motivării căii extraordinare de atac, sancționată cu nulitatea absolută în caz de nerespectare, chiar dacă această sancțiune nu este prevăzută în mod expres, (astfel cum sancțiunea nulității este reglementată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ. pentru nemotivarea recursului), aflându-ne în prezența unei nulități virtuale.

De asemenea, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămare se presupune până la dovada contrarie.” Chiar dacă nu este incidentă în cauză teza finală a acestui articol, deoarece nu se invocă o nulitate expresă, sancțiunea nulității intervine în temeiul primei teze a acestui articol, deoarece există vătămare, deoarece, pe de o parte, în absența motivării, partea potrivnică se află în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare, iar, pe de altă parte, instanța nu are obligația legală de a face o analiză din oficiu a art. 317-318 C. proc.

civ. Singura posibilitate pentru a evita o vătămare a părții adverse, prin soluționarea unei contestații în anulare nemotivate, este aplicarea sancțiunii nulității cererii formulate de către contestator cu neobservarea formelor legale privind menționarea obiectului acesteia. În consecință, Înalta Curte apreciază că actul de procedură neregulat sau defectuos îndeplinit atrage nulitatea sa absolută, chiar virtuală, ceea ce este pe deplin aplicabil în privința unei contestații în anulare (astfel cum a procedat contestatorul), care nu prezintă argumentele în susținerea art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Nulitățile absolute, fiind de ordine publică, pot fi invocate și de instanță din oficiu, conform art. 108 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum a procedat instanța în prezenta cauză. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 317 și 318 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) și art. 108 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC C.E.T. SA împotriva deciziei nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2012.