ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 610/ S din 10 decembrie 2009 Tribunalul Brașov a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanței din art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Condamnarea inculpatului G.C. (fiul lui M. și S.), după cum urmează:
- în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și a art. 76 lit. c) C. pen., 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate (fapta din 29 iunie 2008);
- în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 76 lit. d) C. pen., 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni de retragere de numerar folosind instrumente de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului, (fapta săvârșită la 29 iunie 2008);
- în baza art. 24 alin. (2)din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 76 lit. c) C. pen., la 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate (fapta din 07 august 2008);
- în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 76 lit. d) C. pen., la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni de retragere de numerar folosind instrumente de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului, (6 acte materiale săvârșite la data de 07 august 2008);
- în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen., la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică (fapta din data de 15 iulie 2008);
- în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și a art. 76 lit. e) C. pen., la 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică (fapta din data de 28 ianuarie 2009);
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele mai sus aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare.
Inculpatului i-au fost interzise, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, și lit. b) C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
Din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada reținerii și arestului preventiv al inculpatului, din 28 ianuarie 2009 până în 26 iunie 2009.
S-a dispus luarea față de inculpatul G.C. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145
1
C. proc. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a bunurilor corp delict aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov ridicate de la inculpat și care îi aparțin cestuia:
- un telefon mobil marca N.;
- un dispozitiv electronic, ce imită fanta de introducere a cârdului în bancomat, de culoare maro având dimensiunile 4,3 x 8 cm ce are în zona mediană o fantă având lățime de 5,5 cm, două CD -uri unul cu inscripția USB D. și unul cu inscripția E.C. (9,0);
S-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri ridicate de la acesta cu ocazia percheziției domiciliare din data de 28 ianuarie 2008 și aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov:
- un dispozitiv cu un capăt P.C. iar la celălalt capăt o mufă alimentare pe cablu fiind atașate un circuit integrat prins cu bandă de culoare neagră ;
- un port baterii lipit de cablu;
- un alimentator de laptop marca T.;
- un cablu USB.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1064 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că:
În cursul lunii iunie 2008, în perioada în care numitul l.G.F. și un alt individ identificat cu apelativul B. se aflau deja în Brașov în scopul comiterii de infracțiuni, aceștia i-au comunicat inculpatului G.C. că intenționează să meargă în cartierul Răcădău pentru a monta un dispozitiv de copiere a datelor la un ATM și că ulterior a primit de la aceștia cârduri copiate cu acea ocazie.
În declarațiile sale, inculpatul a menționat că a primit cârdurile de la o persoană pe care a cunoscut-o în Franța, l.G.F., aflat în stare de arest preventiv. Inculpatul a mai arătat că înțelegerea pe care a avut-o cu acesta a fost aceea de a folosi cârdurile donate contra unui procent de 15-20 % din sumele retrase, cunoscând caracterul fals al acestora; l., împreună cu o persoana pe care inculpatul o cunoaște după porecla Boul, urma a se ocupa de copierea și donarea cârdurilor, apoi toți trei, precum și W.P.l.C. și alte persoane interesate în a obține venituri, urmau a le folosi efectiv pentru retragerea de numerar.
Probele din dosar au relevat faptul că la data de 28 iunie 2008, în intervalul orar 09:50-10:30, pe un ATM B.C.R. situat in Cluj Napoca, strada I., a fost montat un dispozitiv artizanal de copiere a datelor înscrise pe benzile magnetice ale cârdurilor bancare, cu ajutorul căruia au fost copiate 13 carduri.
În cursul aceleiași zile, cârdurile copiate au fost utilizate în Brașov și Săcele la ATM-uri aparținând B.R.D. Imaginile obținute de la ATM-ul Agenția Ș., situat pe strada S. din Brașov, relevă faptul că în noaptea de 28/29 iunie 2008, la orele 00:40:02-00:40:29, de bancomat se apropie trei persoane, două dintre acestea efectuând operațiuni de retragere de numerar. Prima persoană este, potrivit declarațiilor inculpatului, B., iar cea de a doua, W.P.l.C. Inculpatul a fost și el prezent alături de cei doi și a primit de la W. suma de 2000 lei, în urma a cinci operațiuni de retragere frauduloasă efectuate de acesta. Imaginile surprind, de asemenea începerea de extragere de numerar, rămasă fără rezultat, efectuată de inculpat.
Astfel s-a reținut că la 28 iunie 2008, aflându-se la ATM-ul de pe strada S. din municipiul Brașov, în intervalul orar 01.54.55 - 01.55.48, inculpatul G.C. a efectuat o operațiune de retragere de numerar cu un cârd, despre s-a stabilit că fost copiat la data de 20 iunie 2008 la un ATM situat în Răcădău, în spatele magazinului A.; în ziua de 07 august 2008 ora 22:02:52, la ATM-ul situat în cartierul N., inculpatul G.C. a deținut și a folosit șase instrumente de plată electronică falsificate, aparținând numiților l.L., Ș.E., P.E., precum și cardurile, ai căror titulari nu au fost identificați încercând să retragă fraudulos sume de bani, activitate care nu a reușit.
Imaginile surprinse și redate în procesele verbale și planșele fotografice existente la dosarul de urmărire penală dovedesc faptul că la data de 07 august 2008, aflat în cartierul N. din municipiul Brașov, în fața ATM - ului al B.R.D., inculpatul a introdus în bancomat, la ora 22:02:52 (ora sistemului de supraveghere), un card, al cărui titular a rămas neindentificat și care nu fusese copiat la ATM-ul din Săcele, solicitând o retragere de numerar în valoare de 50 lei, care a fost refuzată întrucât cârdul nu era valid. La ora 22:03:16, inculpatul a introdus un alt cârd în bancomat titular neidentificat, care nu face parte din cele copiate la Săcele), solicitând o retragere de numerar în valoare de 20 lei, care a fost refuzată, inculpatul ridicând cârdul din bancomat. Tot astfel, în continuare, inculpatul, folosind cardurile aparținând lui l. L., Ș.E., si numitei P.E. copiat la Săcele, în intervalul orar 22:20:08-22:21:44, a solicitat extrageri de numerar în valoare de câte 20 de lei, care au fost refuzate pe același motiv - cârduri invalide, trei carduri fiind capturate de bancomat, inculpatul părăsind zona de supraveghere la ora 22:22.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În privința motivelor de nelegalitate, Parchetul a susținut faptul că inculpatul a fost condamnat pentru o altă infracțiune decât cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că instanța de fond în mod greșit l-a condamnat pe inculpat pentru două infracțiuni în formă continuată, corespunzătoare faptelor din 07 august 2008, respectiv, 29 iunie 2008. în realitate, potrivit actului de sesizare în 29 iunie 2008, acesta a comis o infracțiunea simplă și că deși procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv, art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prima instanță nu a înlăturat alin. (5) al art. 27 din Legea nr. 365/2002, schimbând încadrarea în alt sens decât cel în care s-a cerut.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat a vizat omisiunea instanței de a indica, în dispozitiv, textul legal în baza căruia a obligat inculpatul să nu părăsească țara, precum și textul legal în baza căruia a dedus reținerea și arestarea preventivă.
Cel de-al treilea motiv de nelegalitate a fost greșita restituire către inculpat a următoarelor bunuri: un dispozitiv cu un capăt P.C. iar la celălalt capăt o mufă alimentare pe cablu fiind atașate un circuit integrat prins cu bandă de culoare neagră și un port baterii lipit de cablu, un alimentator de laptop marca T. și un cablu USB. Aceste bunuri au fost ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică pot fi integrate într-un sistem destinat falsificării instrumentelor de plată electronică; drept urmare, trebuiau aplicate dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen.
Critica de netemeinicie formulată de Parchet a vizat greșita reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., arătându-se faptul că pedeapsa de 1 an și 2 luni este disproporționată și nu atinge scopul prevăzut de lege; s-a arătat că activitatea infracțională a inculpatului nu este una izolată, iar acesta nu a recunoscut două dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat, solicitându-se o reapreciere a pedepselor și aplicarea unui spor raportat la multitudinea infracțiunilor comise de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 33/ AP din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a desființat sentința pronunțată de Tribunalul Brașov sub următoarele aspecte:
- modalitatea de schimbare a încadrării juridice,
- greșita reținere a art. 41 alin. (2) C. pen. în privința faptei din data de 29 iunie 2008,
- greșita restituire către inculpat a dispozitivului cu un capăt P.C. iar la celălalt capăt cu o mufă alimentare, pe cablu fiind atașate un circuit integrat prins cu bandă de culoare neagră și un port baterii lipit de cablu,
- omisiunea de restituire a bateriei de laptop tip T.,
- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, s-a dispus după cum urmează:
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică astfel:
- din infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) și 5 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul G.C. a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de efectuare de retragere de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului respectiv (fapta din 29 iunie 2008);
- din infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 41 alin. (2) C. pen. text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de efectuare de retrageri de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, în formă continuată (6 acte materiale, faptele din 07 august 2008).
Au fost înlăturate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. reținute în sarcina inculpatului G.C. și majorate pedepsele stabilite inculpatului după cum urmează:
- de la 1 an și 2 luni închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 29 iunie 2008);
- de la 1 an și 2 luni închisoare la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 07 august 2008);
- de la 6 luni închisoare la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 15 iulie 2008);
- de la 4 luni închisoare la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevazute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 28 ianuarie 2009).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite mai sus, și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, care a fost sportită cu 6 luni urmând ca inculpatul G.C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul G.C. a dispozitivului cu un capăt P.C. iar la celălalt capăt cu mufă alimentare pe cablu fiind atașate un circuit integrat prins cu bandă de culoare neagră și un port baterii lipit de cablu, aflat în camera de corpuri delicte de la Tribunalul Brașov.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei baterii de laptop de tip T., aflată în camera de corpuri delicte de la Tribunalul Brașov, atrăgându-i -se atenția că este obligat să o păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.
A fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință dată de Tribunalul Brașov în data de 28 octombrie 2009.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul G.C. a fost trimis în judecată, în privința faptelor comise în datele de 29 iunie 2008 și 07 august 2008, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27 alin. (1) si (5) din Legea nr. 365/2002, respectiv, de art. 27 alin. (1) si (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale). Pronunțându-se asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, prima instanță a dispus doar asupra infracțiunii continuate, a cărei încadrare a schimbat-o în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) si (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a se pronunța și asupra faptei din data de 29 iunie 2008.
Curtea a constat că la încadrarea juridică a faptelor de tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 27 din Legea nr. 365/2002 trebuie reținute dispozițiile art. 20 C. pen., normă generală care precizează conținutul noțiunii. Cum potrivit art. 21 alin. (1) C. pen., tentativa se pedepsește numai când legea prevede expres aceasta, reținerea doar a alin. (5) al art. 27 din actul normativ menționat nu este suficientă pentru a evidenția împrejurarea că faptele în discuție nu au fost consumate, rămânând în forma tentativei.
Totodată, reținerea ș/a alin. (5) al art. 27, alături de art. 20 C. pen., nu este necesară, întrucât încadrarea juridică presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.
Curtea a constatt că, în mod nelegal, prima instanță de judecată a dispus condamnarea lui G.C. pentru comiterea la data de 29 iunie 2008 a unei infracțiuni în formă continuată, deși atât din rechizitoriu, cât și din considerentele sentinței rezultă că s-a reținut comiterea unei singure fapte de încercare de retragere de numerar folosind un cârd falsificat.
În privința modului în care Tribunalul Brașov a procedat la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel reținut că, în mod netemeinic, au fost reținute circumstanțe atenuante, iar tratamentul sancționator este nejustificat de blând.
Inculpatul a fost trimis în judecată, iar prima instanță a reținut vinovăția sa, pentru comiterea a șase infracțiuni grave, prevăzute de legea privind comerțul electronic, una dintre acestea fiind în formă continuată, cu șase acte materiale. în cursul procedurilor desfășurate împotriva sa, inculpatul nu a avut o atitudine tocmai sinceră, nerecunoscând, în ciuda probelor evidente, faptele din datele de 15 iulie 2008 și 28 ianuarie 2009.
De asemenea, inculpatul are un bogat trecut infracțional, suferind condamnări încă din anul 1989, ultima dintre acestea fiind dispusă de o instanță din Ungaria, hotărâre recunoscută în România; în raport de pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în procedura recunoașterii, prin sentința penală nr. 307/2000 a Tribunalului Vaslui, inculpatul a comis faptele pentru care este în prezent judecat în stare de recidivă postexecutorie (art. 37 lit. b) C. pen.).
Cu privire la omisiunea primei instanțe de a se pronunța și asupra bateriei pentru laptop tip T., mijloc material de probă, aflat în camera de corpuri delicte de la Tribunalul Brașov, s-a dispus, în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., restituirea către inculpat a acestui bun, atrăgându-i atenția că este obligat să-l păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.
Motivele de apel referitoare la omisiunea instanței de a indica temeiul legal al măsurii preventive, respectiv, al deducerii prevenției, instanța de apel a apreciat că sunt nefondate, în condițiile în care din cuprinsul art. 357 alin. (2) C. proc. pen. nu rezultă că este obligatoriu a fi indicate, dispozitivul trebuind să cuprindă cele hotărâte de instanță asupra acestor chestiuni. În plus, temeiul de drept, art. 350 C. proc. pen., respectiv, art. 88 C. pen., a fost menționat în considerentele sentinței.
Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul G.C.
Parchetul a solicitat o reindividualizare, în sensul majorărilor, a pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune și aplicarea unei pedepse rezultante care să corespundă într-o mai mare măsură criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Inculpatul G.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică, în privința pedepsei aplicate, a soluție date de instanța de fond.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârilor pronunțate în cauză rezultă că instanța de fond, întemeindu-se pe un probatoriu concludent, au reținut, în mod corect, vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor și a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor (cu excepția omisiunii indicării în două cazuri a art. 20 C. pen., omisiune corectată de instanța de apel).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, instanța de apel - admițând, după cum s-a arătat, apelul Parchetului, avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială care incriminează faptele săvârșite, circumstanțele săvârșirii faptelor, cele care agravează, precum și cele care atenuează răspunderea penală, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum acestea se conturează din referatul de evaluare întocmit în cauză.
S-a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, acesta încercând să retragă bani în numerar din conturi aparținând unor persoane, în scopul obținerii facile de venituri bănești, dar și a unor infracțiuni de pericol constând în deținerea de echipamente software în vederea falsificării cardurilor.
Actele dosarului demonstrează faptul că inculpatul, deși nu a participat efectiv la aceasta, nu a fost deloc străin de întreaga activitate de donare a cârdurilor pe care ulterior Ie-a folosit. Există la dosar note de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane din care rezultă nu numai faptul că avea de gând să părăsească țara de îndată după obținerea unor sume de bani în modalitatea arătată, ci și scopul pentru care ar fi făcut-o și anume acela de a obține sume de bani în același mod.
Comportamentul inculpatului este caracterizat de un debut infracțional încă de la o vârstă tânără (prima condamnare suferită de inculpat a fost la vârsta de 18 ani, în 1989, pentru furt calificat, urmate de alte două condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului săvârșite pe teritoriul României și pentru o infracțiune cu privire la viața sexuală, săvârșită în Ungaria). Pe fondul acestui mod de a aborda viața este evident că problemele materiale generate de imposibilitatea restituirii unui împrumut contractat l-au făcut să hotărască cu ușurință săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat în prezentul dosar, fapte cu privire la gravitatea cărora are tendințe de minimalizare, dar cu asumarea responsabilității. Față de trecutul său infracțional și de data liberării provizorii din executarea ultimei pedepse aplicată de autoritățile judiciare maghiare, inculpatul se află în stare de recidivă post executorie circumstanță agravantă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Cu toate acestea, de la momentul prinderii sale și debutului procedurilor penale împotriva sa, inculpatul a manifestat o atitudine de cooperare cu organele judiciare, ceea ce a condus la identificarea și a celorlalte persoane implicate.
În speță, avându-se în vedere, în special, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, urmările produse sau care ar fi putut fi produse, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum acestea sunt evidențiate prin referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, Înalta Curte apreciază că nu se impune nici majorarea (solicitată de Parchet) și nici reducerea (solicitată de inculpat) a pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestuia, cu consecința menținerii și a pedepsei rezultante aplicate pentru concursul de infracțiuni.
În context, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este definit prin art. 52 C. pen.
Nefiind nici alte temeiuri de casare, care să poată fi luate în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385
15
alin. (1) pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul G.C. să fie respinse ca nefondate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 33/ AP din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2011.