ÎCCJ, decizie (scj.ro #83760)

Concurs de infracțiuni. Infracțiune continuată. Deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Pluralitatea de infracțiuni Indice alfabetic: Drept penal - concurs de infracțiuni - infracțiune continuată - deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică C. pen., art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) Legea nr. 365/2002, art. 25 Dacă infractorul a luat hotărârea generică de a comite infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea concretă a acestora, nu există elementul subiectiv unificator al acțiunilor care prezintă conținutul infracțiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, cerință esențială pentru a fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

referitoare la infracțiunea continuată, ci un concurs omogen de infracțiuni. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 850 din 21 martie 2012 Prin sentința penală nr. 187/S din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracțiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la două pedepse a câte 5 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M.

pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că la datele de 13 și 20 noiembrie 2010 a deținut echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos asupra unui bancomat ATM aparținând Băncii C. Anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că dorește să urmeze procedura simplificată, că recunoaște în integralitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și că probatoriul a fost legal administrat. Tribunalul a constatat că cererea inculpatului este întemeiată, sens în care a procedat la soluționarea cauzei potrivit art. 320 1 C. proc.

pen. În faza cercetării judecătorești, inculpatul a depus în circumstanțiere înscrisuri cu privire la comportamentul său social. Pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: La data de 13 noiembrie 2010, inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparținând Băncii C. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare. La momentul solicitării liberării provizorii, inculpatul a declarat că dispozitivul de citit carduri îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și că i s-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase și care, însă, a considerat că activitate nu a fost bună.

Ulterior, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la acel cunoscut un alt dispozitiv de citit carduri, pe care l-a montat în data de 20 noiembrie 2010 la aceeași locație din Brașov, dată la care a fost prins și imobilizat de organele de poliție în timp ce demonta dispozitivul artizanal de citit carduri de la bancomatul Băncii C. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 17 decembrie 2010 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, dispozitivul constituie un ansamblu tehnic confecționat artizanal, care, prin caracteristicile modului de asamblare și funcționalitate, a fost folosit pentru citirea și memorarea datelor de pe carduri bancare, precum și pentru înregistrarea video a activității desfășurate în fața tastaturii unui bancomat în scopul identificării codurilor PIN ale cardurilor bancare.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că săvârșirea acestora a fost determinată de lipsa resurselor financiare; de asemenea, inculpatul a susținut că știe ce reprezintă acele dispozitive pe care le-a montat pe bancomat și că, în opinia sa, a montat același dispozitiv de două ori. Prima instanță a reținut că, în drept, faptele inculpatului P.M., care la datele de 13 noiembrie 2010 și 20 noiembrie 2010 a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos la un bancomat ATM aparținând Băncii C. realizează elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracțiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu motivarea că activitatea de deținere este continuă, are o anumită durată în timp, neputându-se reține că există două rezoluții infracționale distincte. Instanța de fond a constatat, însă, că inculpatul a deținut în două rânduri echipamente în vederea falsificării cardurilor bancare, că inculpatul nu a deținut continuu în perioada 13 noiembrie 2010 - 20 noiembrie 2010 echipamentele electronice pentru falsificare pentru a se putea aprecia că ne aflăm în prezența unei singure infracțiuni continue. Deși faptele au fost comise la intervale scurte de timp, nu se poate aprecia că rezoluția infracțională a fost unică.

Așa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost respinsă. Prin decizia nr. 105/Ap. din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.M. și, rejudecând în aceste limite: A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M. și a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare. A majorat de la câte 5 luni închisoare la câte un an închisoare cele două pedepse aplicate inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, astfel cum au fost majorate, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de un an închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, iar în baza art. 86 2 C. pen., a stabilit termen de încercare 4 ani. A făcut aplicarea art. 86 3 C. pen. A menținut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanță și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul P.M.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză în etapa urmăririi penale - și însușit de către inculpat conform declarației date în fața instanței - și a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă. Această stare de fapt coincide cu cea reținută în actul de sesizare a instanței, faptele fiind recunoscute de către inculpat, astfel cum rezultă din declarația acestuia dată în fata instanței de fond. În raport cu starea de fapt reținută, încadrarea juridică dată de prima instanță este corectă, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea în concurs real a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În mod judicios a procedat prima instanță, respingând cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, din două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 comise în concurs real într-o singură infracțiune de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 datorită caracterului continuu a deținerii echipamentului folosit de inculpat. Deși o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului este posibilă, chiar și în condițiile judecării lor în procedura prevăzută în art. 320 1 C. proc.

pen., în speță, pentru a se putea dispune o astfel de schimbare, se impunea reținerea unei alte stări de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu, respectiv reținerea deținerii în mod continuu de către inculpat a aparaturii montate la ATM-ul aparținând Băncii C. începând cu data de 13 noiembrie 2010 până la data de 20 noiembrie 2010, când acesta a fost surprins în flagrant, ceea ce este incompatibil cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. de care a înțeles să beneficieze inculpatul. Pe altă parte, o asemenea stare de fapt, ca cea invocată de către inculpat, nu rezultă din materialul probator administrat în cauză. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, reținute a fi fost comise în concurs real, într-o singură infracțiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 în formă continuată și reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante și menținerii dispozițiilor art. 81 C. pen. dispuse de instanța de fond. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., „infracțiunea este continuată când persoana săvârșește la intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.” Ceea ce caracterizează infracțiunea continuată este, prin urmare, existența unei pluralități de fapte care, prezentând flecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, ar putea constitui tot atâtea infracțiuni autonome, însă acestea împreună alcătuiesc, prin voința legiuitorului, datorită unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singură infracțiune, o formă specifică de unitate infracțională. Condițiile ce trebuie să fie întrunite cumulativ pentru ca o infracțiune să fie considerată continuată sunt: unitatea de persoană a făptuitorului, săvârșirea pluralității de acte la diferite intervale de timp, unitatea de conținut a infracțiunii și unitatea de rezoluție infracțională.

Această din urmă condiție legală reprezintă liantul de ordin subiectiv care unește acțiunile sau inacțiunile săvârșite într-o unitate infracțională, făcând ca ele să-și piardă statutul de infracțiuni independente și, totodată, constituie criteriul de deosebire a infracțiunii continuate de concursul omogen de infracțiuni. Rezoluția infracțională trebuie să fie conturată în linii generale, în ansamblu, cu posibilitatea survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acțiuni. Prin urmare, unitatea hotărârii infracționale presupune reprezentarea de la început a activității materiale corespunzătoare laturii obiective a infracțiunii, ceea ce înseamnă că, în momentul luării hotărârii, autorul trebuie să fi avut imaginea de ansamblu a faptelor pe care le va comite.

În speța dedusă judecății, recurentul inculpat a luat o hotărâre generică de a comite în viitor mai multe infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea în mod concret a acestor fapte, astfel că nu suntem în prezența elementului subiectiv, unificator al acțiunilor infracțiunilor comise, cerință esențială pentru a fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracțiunea continuată.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat să se facă judecata rezultă că, în ziua de 13 noiembrie 2010, acesta a plecat din municipiul Craiova în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparținând Băncii C. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, potrivit propriilor declarații, l-a primit de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, recurentul inculpat l-a restituit persoanei de la care îl primise care, însă, nu a fost mulțumită de activitatea desfășurată de inculpat.

După aproximativ o săptămână, în baza unei rezoluții infracționale distincte, recurentul inculpat a acceptat să primească de la același cunoscut un alt dispozitiv de citit carduri, cu care a revenit în municipiul Brașov, în ziua de 20 noiembrie 2010 și l-a montat la același bancomat, lăsându-l aproximativ 8 ore, după care, în timp ce încerca să-l demonteze, a fost surprins și imobilizat de organele de poliție. Prin urmare, recurentul inculpat, acționând în baza unor rezoluții infracționale distincte, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., prima critică adusă deciziei, care vizează reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., nu este fondată. Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat. În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat, în raport cu numărul infracțiunilor comise, cu împrejurarea că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită intervenției organelor de poliție, ceea ce crește riscul recidivei acestuia în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, că se impune majorarea cuantumului pedepselor stabilite de instanța de fond și exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului asupra conduitei inculpatului pe durata termenul de încercare, cu impunerea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute în art. 86 3 C. pen.

Circumstanțele personale ale recurentului inculpat - este student, are un loc de muncă, este tânăr, nu are antecedente penale - au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor, dar așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia, deoarece la individualizarea sancțiunii trebuie avute în vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 72 C. pen., nu numai datele ce caracterizează persoana inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci și împrejurările ce agravează o atare răspundere.

Or, prin modalitatea în care a acționat, recurentul inculpat a dat dovadă de perseverență infracțională, s-a deplasat în două rânduri în municipiul Brașov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare prin montarea aparaturii deținute contra dispozițiilor legale pe ATM-uri și a lăsat dispozitivele respective pe ATM-uri mai multe ore, timp în care, doar în ziua de 20 noiembrie 2010, au folosit bancomatele respective un număr de 99 persoane. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța de prim control judiciar a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport cu toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., executarea de către recurent a pedepsei rezultante de un an închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen.

fiind de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului. În consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 105/Ap. din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori.