ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 187/S din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 5510/62/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracțiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.C. la două pedepse a câte 5 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni. I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost revocată măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul P.M.C. prin încheierea nr. 50/2010 a Tribunalului Brașov – mandat de arestare preventivă nr. 58/2010 al Tribunalului Brașov și a fost ridicat controlul judiciar instituit față de inculpat prin decizia penală nr. 873/R din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov. Executorie cu privire la măsurile preventive.

Obiectele aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov constituie corpuri delicte și au rămas atașate dosarului cauzei: un dispozitiv de skimming ambalat într-o cutie pe care este mențiunea „2800/P/2010 și dispozitiv skimming”, un plic conținând pahare de plastic Nescafe și bețișoarele aferente; un plic conținând 5 carduri și un telefon cu cartelă Cosmote; un plic conținând o șurubelniță și adeziv desprinse pe baghetă; două plicuri conținând probe ADN, un plic conținând 7 DVD-uri și un CD. În baza art. 189, 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M.C.

pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că la datele de 13 și 20 noiembrie 2010 a deținut în vederea falsificării instrumente de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos asupra unui bancomat ATM aparținând B.C.R. situat în municipiul Brașov. Anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că dorește să urmeze procedura simplificată, că recunoaște în integralitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și că probatoriul a fost legal administrat. Tribunalul a constatat că cererea inculpatului este întemeiată sens în care a procedat la soluționarea cauzei potrivit art. 320 1 C. proc.

pen. În faza cercetării judecătorești, inculpatul a depus în circumstanțiere înscrisuri cu privire la comportamentul său social. Pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: La data de 13 noiembrie 2010, inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparținând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare. La momentul solicitării liberării provizorii, inculpatul a declarat că dispozitivul de citit carduri îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și că i s-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase și care însă a considerat că activitate nu a fost bună.

Ulterior, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la acel „cunoscut” un alt dispozitiv de citit carduri pe care l-a montat în data de 20 noiembrie 2010 la aceeași locație din Brașov, dată la care a fost prins și imobilizat de organele de poliție în timp ce demonta dispozitivul artizanal de citit carduri de la bancomatul B.C.R. din Brașov. Potrivit raportului de constatare tehnico științifică nr. 782455 din 17 decembrie 2010 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul S.R.I. (I.T.A.), dispozitivul ridicat de inculpat constituie un ansamblu tehnic confecționat artizanal, care prin caracteristicile modului de asamblare și funcționalitate, a fost folosit pentru citirea și memorarea datelor de pe carduri bancare, precum și pentru înregistrarea video a activității desfășurate în fața tastaturii unui bancomat în scopul identificării codurilor PIN ale cardurilor bancare.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că săvârșirea acestora a fost determinată de lipsa resurselor financiare; de asemenea, inculpatul a susținut că știe ce reprezintă acele dispozitive pe care le-a montat pe bancomat și că în opinia sa a montat același dispozitiv de două ori. Prima instanță a reținut că în drept, faptele inculpatului P.M.C. care la datele de 13 noiembrie 2010 și 20 noiembrie 2010 a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos la un bancomat ATM aparținând B.C.R. realizează elementele constitutive a două infracțiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu motivarea că activitatea de deținere este continuă, are o anumită durată în timp, neputându-se reține că există două rezoluții infracționale distincte. Instanța de fond, a constatat însă că inculpatul a deținut în două rânduri echipamente în vederea falsificării cardurilor bancare, că inculpatul nu a deținut continuu în perioada 13 noiembrie 2010-20 noiembrie 2010 echipamentele electronice pentru falsificare pentru a se putea aprecia că ne aflăm în prezența unei singure infracțiuni continue. Deși faptele au fost comise la intervale scurte de timp, nu se poate aprecia că rezoluția infracțională a fost unică, dat fiind elementele de circumstanțiere puține oferite de inculpat cu prilejul audierilor sale.

Așa fiind cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost respinsă. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., precum și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, precum și persoana inculpatului.

S-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis o primă faptă prevăzută de legea penală și a continuat activitatea infracțională revenind la Brașov pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, dând dovadă astfel de perseverența infracțională; împrejurarea că inculpatul s-a deplasat la o distanță apreciabilă de locul de domiciliu, în condițiile în care nu cunoștea pe nimeni în orașul Brașov, ceea ce denotă faptul că acestuia i s-a indicat locul în care urma a fi amplasat dispozitivul artizanal, cel mai probabil nefiind singur în momentele premergătoare și ulterioare montării dispozitivelor – inculpatul fiind extrem de evaziv în răspunsuri din acest punct de vedere-; atitudinea procesuală constantă a inculpatului de recunoaștere a faptelor, regretul său survenind urmare flagrantului organizat de organele de cercetare penală și circumstanțele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, are loc de muncă și este student în anul III.

Împotriva acestei hotărâri au promovat apeluri atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cât și inculpatul P.M.C. Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, considerând că pedepsele aplicate inculpatului nu sunt de natură să satisfacă scopul acestora astfel cum este definit în art. 52 C. pen. și nu reflectă gradul de pericol social al faptelor pentru care acesta a fost condamnat, nici din punct de vedere al cuantumului și nici al modalității de executare. Acțiunea inculpatului s-a desfășurat în două momente, într-un alt oraș decât acela în care locuia efectiv și numai intervenția organelor de poliție a făcut ca un număr de 99 de persoane să nu fie deposedate de banii pe care îi aveau în cont.

De asemenea, inculpatul nu a furnizat organelor de anchetă nici un fel de date concrete care să permită identificarea persoanelor care i-au pus la dispoziție aparatura folosită pentru copierea datelor de pe carduri. Apelul promovat de inculpat a vizat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată faptelor și greșita individualizare a pedepsei aplicate. În opinia sa, încadrarea juridică corectă este cea de infracțiune continuată, întrucât a deținut o singură aparatură pe care a folosit-o în două ocazii.

Referitor la cuantumul pedepsei aplicate a susținut că raportat la elementele constitutive ale faptei, o pedeapsă cu amenda, în condițiile reținerii circumstanțelor legate de inexistența vreunui prejudiciu, ar permite reinserția sa socială în condițiile în care se află la primul contact cu legea penală, a avut o conduită bună anterior comiterii infracțiunii, nu a creat nici un prejudiciu și a depus o stăruință pentru a înlătura rezultatul faptei pe care a recunoscut-o. Prin decizia penală nr. 105/A din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.M.C. și rejudecând în aceste limite: A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.C.

și a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare. A majorat de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an închisoare cele două pedepse aplicate inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, astfel cum au fost majorate și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, iar în baza art. 86 2 C. pen. a stabilit termen de încercare 4 ani.

În baza art. 86 3 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: 1. Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Craiova, însărcinat cu supravegherea sa. 2. Să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea. 3. Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă. 4. Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A menținut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanță și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 și 83 C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins, ca nefondat apelul formulat de către inculpatul P.M.C. împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta în apel, suma de 150 RON. În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiție și a se plăti Baroului Brașov suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.M.C., sumă ce se include în cheltuielile judiciare. În baza art. 192 alin (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză în etapa urmăririi penale - și însușit de către inculpat conform declarației date în fața instanței – și a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă, constând în esență în aceea că: la data de 13 noiembrie 2010 inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Brașov unde a montat la bancomatul ATM aparținând B.C.R.

un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, conform propriilor declarații, îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate; după demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase, care însă a considerat că activitatea nu a fost bună situație în care, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la același „cunoscut” un alt dispozitiv de citit carduri și a revenit la Brașov montând la data de 20 noiembrie 2010 la același ATM dispozitivul care a fost lăsat în acel loc timp de aproximativ 8 ore; în momentul în care demonta aparatul de pe ATM, inculpatul a fost prins și imobilizat de organele de poliție.

Această stare de fapt coincide cu cea reținută în actul de sesizare al instanței, faptele fiind recunoscute de către inculpat, astfel cum rezultă din declarația acestuia dată în fața instanței de fond. În raport de starea de fapt reținută, încadrarea juridică dată de prima instanță este corectă, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea în concurs real a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002.

În mod judicios a procedat prima instanță respingând cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptelor reținute în actul de sesizare al instanței din două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 comise în concurs real într-o singură infracțiune de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002 datorită caracterului continuu a deținerii echipamentului folosit de inculpat. Deși o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului este posibilă, chiar și în condițiile judecării lor în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., în speță, pentru a se putea dispune o astfel de schimbare se impunea reținerea unei alte stări de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu, respectiv reținerea deținerii în mod continuu de către inculpat a aparaturii montate la ATM-ul aparținând B.C.R. începând cu data de 13 noiembrie 2010 până la data de 20 noiembrie 2010 când acesta a fost surprins în flagrant, ceea ce este incompatibil cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. de care a înțeles să beneficieze inculpatul. Pe altă parte, o asemenea stare de fapt, ca cea invocată de către inculpat nu rezultă din materialul probator administrat în cauză. Inculpatul nu a dat declarații nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței, prevalându-se de dispozițiile art. 70 C. proc.

pen. Ori în aceste condiții, în mod corect a procedat prima instanță reținând faptele exact cum acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanței, dată fiind și recunoașterea inculpatului în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Pe altă parte, pentru a respinge cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpat, prima instanță a reținut în mod corect că starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței se coroborează și cu cele declarate de inculpat în declarația dată la 21 decembrie 2010 cu ocazia audierii sale în procedura prevăzută de art. 160 2 C. proc.

pen., ocazie cu care inculpatul a precizat că aparatura deținută și montată pe ATM la data de 13 noiembrie 2010 a fost predată la Craiova persoanei care i-a remis-o, după demontarea sa de pe aparat, iar la data de 20 noiembrie 2010 când s-a deplasat pentru a doua oară la Brașov a primit din nou aparatură de la aceeași persoană – posibil să fi fost același dispozitiv – pe care a adus-o din nou la Brașov și a montat-o pe același ATM; ori în aceste condiții, nu se poate reține că în fapt ar fi vorba despre o infracțiune continuă, deținerea aparaturii de către inculpat în mod neîntrerupt în intervalul13 noiembrie 2010 - 20 noiembrie 2010, nefiind dovedită. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni, instanța de apel a reținut că prima instanță, deși a arătat în considerentele sentinței că a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

nu a luat în considerare în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată nefiind în măsură să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, instanța de apel a constatat că deși tânăr și la prima încălcare a legii penale, prin modalitatea în care a acționat, inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională; acesta s-a deplasat în două rânduri de la Craiova la Brașov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare, prin montarea aparaturii deținute contra dispozițiilor legale pe ATM-uri și a lăsat acele aparate pe ATM mai multe ore, timp în care, doar în data de 20 noiembrie 2010 un număr de 99 de persoane au folosit acel bancomat.

Nu se poate reține că inculpatul ar fi avut o poziție cooperantă cu organele de urmărire penală; deși surprins în flagrant în timp ce demonta dispozitivul de citit carduri, acesta nu a furnizat organelor de urmărire penală date despre persoana care i-a pus la dispoziție dispozitivul montat pe ATM și nici nu a dat o declarație de recunoașterea a faptelor în cursul urmăririi penale, astfel încât nu există nici o contribuție a sa la descoperirea faptelor sau la lămurirea cauzei. Întreruperea activității infracționale a inculpatului s-a datorat prinderii sale în flagrant și nu manifestării sale de voință. Împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă pe durată nedeterminată încă din anul 2009 și că este student în anul III la Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H.

Craiova, reprezintă circumstanțe care trebuie avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, însă nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și nici nu reprezintă garanții că reeducarea inculpatului poate avea loc prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre limita minimă prevăzută de lege, în condițiile în care această situație a inculpatului exista la momentul comiterii faptelor și nu a fost în măsură să înfrâneze hotărârea luată, aceea de obținere de venituri prin activitatea infracțională derulată.

Văzând așadar, circumstanțele reale în care au fost comise cele două infracțiuni precum și circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov este întemeiat, cele două pedepse a câte 5 luni închisoare aplicate de prima instanță nefiind de natură prin cuantumul lor să conducă la reeducarea inculpatului și la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că a dispus majorarea acestora de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an închisoare. Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta acestuia, posibilitățile sale de reeducare, instanța de prim control judiciar a reținut că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, concluzie la care a ajuns și tribunalul.

Cu toate acestea, în raport de numărul infracțiunilor comise, de împrejurarea că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă din motive independente de voința sa, ceea ce crește riscul recidivei în săvârșirea aceluiași gen de fapte penale, cu atât mai mult cu cât persoana care i-a pus la dispoziție aparatura pe care a montat-o pe ATM nu a fost identificată, instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului cu privire la conduita inculpatului pe durata termenului de încercare, sens în care a considerat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o modalitate mai potrivită și mai eficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. a solicitat, schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, reținute a fi fost comise în concurs real, într-o singură infracțiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 în formă continuată și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante și menținerii dispozițiilor art. 81 C. pen. dispuse de instanța de fond. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., „infracțiunea este continuată când persoana săvârșește la intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”. Ceea ce caracterizează infracțiunea continuată este, prin urmare, existența unei pluralități de fapte care, prezentând fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, ar putea constitui tot atâtea infracțiuni autonome, însă acestea împreună alcătuiesc, prin voința legiuitorului, datorită unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singură infracțiune, o formă specifică de unitate infracțională.

Condițiile ce trebuie să fie întrunite cumulativ pentru ca o infracțiune să fie considerată continuată sunt: unitatea de persoană a făptuitorului, săvârșirea pluralității de acte la diferite intervale de timp, unitatea de conținut al infracțiunii și unitatea de rezoluție infracțională. Această din urmă condiție legală reprezintă liantul de ordin subiectiv care unește acțiunile sau inacțiunile săvârșite, într-o unitate infracțională, făcând ca ele să-și piardă statutul de infracțiuni independente și totodată, constituie criteriul de deosebire a infracțiunii continuate de concursul omogen de infracțiuni. Rezoluția infracțională trebuie să fie conturată în linii generale, în ansamblu, cu posibilitatea survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acțiuni.

Prin urmare, unitatea hotărârii infracționale presupune reprezentarea de la început a activității materiale corespunzătoare laturii obiective a infracțiunii, ceea ce înseamnă că în momentul luării hotărârii, autorul trebuie să fi avut imaginea de ansamblu a faptelor pe care le va comite. În speța dedusă judecății, recurentul inculpat a luat o hotărâre generică de a comite în viitor mai multe infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea în mod concret a acestor fapte, astfel că nu suntem în prezența elementului subiectiv, unificator al acțiunilor infracțiunilor comise, cerință esențială pentru a fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

referitoare la infracțiunea continuată. Din probele administrate în cursul urmăririi penale pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat să se facă judecata rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2010, acesta a plecat din municipiul Craiova unde domiciliază în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparținând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, potrivit propriilor declarații, l-a primit de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, recurentul inculpat l-a restituit persoanei de la care îl primise care însă nu a fost mulțumită de activitatea desfășurată de inculpat.

După aproximativ o săptămână, în baza unei rezoluții infracționale distincte, recurentul inculpat a acceptat să primească de la același „cunoscut” un alt dispozitiv de citit carduri cu care a revenit în municipiul Brașov în ziua de 20 noiembrie 2010 și l-a montat la același bancomat, lăsându-l aproximativ 8 ore după care, în timp ce încerca să-l demonteze a fost surprins și imobilizat de organele de poliție. Prin urmare, recurentul inculpat acționând în baza unor rezoluții infracționale distincte ceea ce atrage incidența prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., prima critică adusă deciziei, care vizează reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., nu este fondată. Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat. În opinia Înaltei Curți, în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat, în raport de numărul infracțiunilor comise, de împrejurarea că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită intervenției organelor de poliție, ceea ce crește riscul recidivei acestuia în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, că se impune majorarea cuantumului pedepselor stabilite de instanța de fond și exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului asupra conduitei inculpatului pe durata termenul de încercare cu impunerea în sarcina acestuia a obligațiilor prev. de art. 86 3 C. pen.

Circumstanțele personale ale recurentului inculpat – este student în anul III la Facultatea de Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H. din Craiova, are un loc de muncă, este tânăr, nu are antecedente penale - au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor, dar așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia, deoarece la individualizarea sancțiunii trebuie avute în vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 72 C. pen., nu numai datele ce caracterizează persoana inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci și împrejurările ce agravează o atare răspundere.

Ori, prin modalitatea în care a acționat, recurentul inculpat a dat dovadă de perseverență infracțională, s-a deplasat în două rânduri în municipiul Brașov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare prin montarea aparaturii deținute contra dispozițiilor legale pe ATM-uri și a lăsat dispozitivele respective pe ATM-uri mai multe ore, timp în care, doar în ziua de 20 noiembrie 2010 au folosit bancomatele respective un număr de 99 persoane. Prin urmare, Înalta Curte consideră că instanța de prim control judiciar a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., executarea de către recurent a pedepsei rezultante de 1 an închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen., fiind de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen.

și de a contribui la reeducarea inculpatului. În consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul P.M.C. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.C. împotriva deciziei penale nr. 105/A. din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.