ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 187/S din 2 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr.

5510/62/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din

două infracțiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură

infracțiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În baza

art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

a fost condamnat inculpatul P.M.C. la două pedepse a câte 5 luni închisoare

pentru comiterea a două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată.

În baza

art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

I s-au pus

în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza

art. 350 C. proc. pen. a fost revocată măsura arestării preventive dispusă față

de inculpatul P.M.C. prin încheierea nr. 50/2010 a Tribunalului Brașov – mandat

de arestare preventivă nr. 58/2010 al Tribunalului Brașov și a fost ridicat

controlul judiciar instituit față de inculpat prin decizia penală nr. 873/R din

23 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov. Executorie cu privire la măsurile

preventive.

Obiectele

aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov constituie corpuri

delicte și au rămas atașate dosarului cauzei: un dispozitiv de skimming ambalat

într-o cutie pe care este mențiunea „2800/P/2010 și dispozitiv skimming”, un

plic conținând pahare de plastic Nescafe și bețișoarele aferente; un plic

conținând 5 carduri și un telefon cu cartelă Cosmote; un plic conținând o

șurubelniță și adeziv desprinse pe baghetă; două plicuri conținând probe ADN,

un plic conținând 7 DVD-uri și un CD.

În baza

art. 189, 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului P.M.C. pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că la datele de 13 și 20

noiembrie 2010 a deținut în vederea falsificării instrumente de plată

electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos asupra unui

bancomat ATM aparținând B.C.R. situat în municipiul Brașov.

Anterior

începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că dorește să urmeze

procedura simplificată, că recunoaște în integralitate faptele pentru care s-a

dispus trimiterea sa în judecată și că probatoriul a fost legal administrat.

Tribunalul

a constatat că cererea inculpatului este întemeiată sens în care a procedat la

soluționarea cauzei potrivit art. 320

1

C. proc. pen.

În faza

cercetării judecătorești, inculpatul a depus în circumstanțiere înscrisuri cu

privire la comportamentul său social.

Pe baza

materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut

următoarea stare de fapt:

La data de

13 noiembrie 2010, inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul

Brașov și a montat la bancomatul ATM aparținând B.C.R. un dispozitiv artizanal

de citit carduri bancare. La momentul solicitării liberării provizorii,

inculpatul a declarat că dispozitivul de citit carduri îl primise de la o

persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și că i s-a promis suma

de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe

bancomat, inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase și care

însă a considerat că activitate nu a fost bună. Ulterior, la aproximativ o

săptămână, inculpatul a primit de la acel „cunoscut” un alt dispozitiv de citit

carduri pe care l-a montat în data de 20 noiembrie 2010 la aceeași locație din

Brașov, dată la care a fost prins și imobilizat de organele de poliție în timp

ce demonta dispozitivul artizanal de citit carduri de la bancomatul B.C.R. din

Brașov.

Potrivit

raportului de constatare tehnico științifică nr. 782455 din 17 decembrie 2010

întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul S.R.I. (I.T.A.),

dispozitivul ridicat de inculpat constituie un ansamblu tehnic confecționat

artizanal, care prin caracteristicile modului de asamblare și funcționalitate,

a fost folosit pentru citirea și memorarea datelor de pe carduri bancare,

precum și pentru înregistrarea video a activității desfășurate în fața

tastaturii unui bancomat în scopul identificării codurilor PIN ale cardurilor

bancare.

Inculpatul

a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că săvârșirea acestora a fost

determinată de lipsa resurselor financiare; de asemenea, inculpatul a susținut

că știe ce reprezintă acele dispozitive pe care le-a montat pe bancomat și că

în opinia sa a montat același dispozitiv de două ori.

Prima

instanță a reținut că în drept, faptele inculpatului P.M.C. care la datele de

13 noiembrie 2010 și 20 noiembrie 2010 a deținut echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora

în mod fraudulos la un bancomat ATM aparținând B.C.R. realizează elementele

constitutive a două infracțiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Inculpatul

a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prevăzută de

art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25

din Legea nr. 365/2002, cu motivarea că activitatea de deținere este continuă,

are o anumită durată în timp, neputându-se reține că există două rezoluții

infracționale distincte.

Instanța de

fond, a constatat însă că inculpatul a deținut în două rânduri echipamente în

vederea falsificării cardurilor bancare, că inculpatul nu a deținut continuu în

perioada 13 noiembrie 2010-20 noiembrie 2010 echipamentele electronice pentru

falsificare pentru a se putea aprecia că ne aflăm în prezența unei singure

infracțiuni continue. Deși faptele au fost comise la intervale scurte de timp,

nu se poate aprecia că rezoluția infracțională a fost unică, dat fiind

elementele de circumstanțiere puține oferite de inculpat cu prilejul audierilor

sale. Așa fiind cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de

inculpat a fost respinsă.

La

individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen., precum și dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, precum și persoana

inculpatului.

S-a avut

în vedere faptul că inculpatul a comis o primă faptă prevăzută de legea penală

și a continuat activitatea infracțională revenind la Brașov pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune, dând dovadă astfel de perseverența

infracțională; împrejurarea că inculpatul s-a deplasat la o distanță

apreciabilă de locul de domiciliu, în condițiile în care nu cunoștea pe nimeni

în orașul Brașov, ceea ce denotă faptul că acestuia i s-a indicat locul în care

urma a fi amplasat dispozitivul artizanal, cel mai probabil nefiind singur în

momentele premergătoare și ulterioare montării dispozitivelor – inculpatul

fiind extrem de evaziv în răspunsuri din acest punct de vedere-; atitudinea

procesuală constantă a inculpatului de recunoaștere a faptelor, regretul său

survenind urmare flagrantului organizat de organele de cercetare penală și

circumstanțele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea

penală, are loc de muncă și este student în anul III.

Împotriva

acestei hotărâri au promovat apeluri atât Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov, cât și inculpatul P.M.C.

Parchetul

a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, considerând că

pedepsele aplicate inculpatului nu sunt de natură să satisfacă scopul acestora

astfel cum este definit în art. 52 C. pen. și nu reflectă gradul de pericol

social al faptelor pentru care acesta a fost condamnat, nici din punct de

vedere al cuantumului și nici al modalității de executare. Acțiunea

inculpatului s-a desfășurat în două momente, într-un alt oraș decât acela în

care locuia efectiv și numai intervenția organelor de poliție a făcut ca un

număr de 99 de persoane să nu fie deposedate de banii pe care îi aveau în cont.

De asemenea, inculpatul nu a furnizat organelor de anchetă nici un fel de date

concrete care să permită identificarea persoanelor care i-au pus la dispoziție

aparatura folosită pentru copierea datelor de pe carduri.

Apelul

promovat de inculpat a vizat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate în

ceea ce privește greșita încadrare juridică dată faptelor și greșita

individualizare a pedepsei aplicate. În opinia sa, încadrarea juridică corectă

este cea de infracțiune continuată, întrucât a deținut o singură aparatură pe

care a folosit-o în două ocazii. Referitor la cuantumul pedepsei aplicate a

susținut că raportat la elementele constitutive ale faptei, o pedeapsă cu

amenda, în condițiile reținerii circumstanțelor legate de inexistența vreunui

prejudiciu, ar permite reinserția sa socială în condițiile în care se află la

primul contact cu legea penală, a avut o conduită bună anterior comiterii

infracțiunii, nu a creat nici un prejudiciu și a depus o stăruință pentru a

înlătura rezultatul faptei pe care a recunoscut-o.

Prin

decizia penală nr. 105/A din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis

apelul declarat de parchet, a desființat sentința sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate inculpatului P.M.C. și rejudecând în aceste limite:

A

descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.C.

și a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare.

A majorat

de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an închisoare cele două pedepse aplicate

inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de deținere de echipamente în

vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25

din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.

În baza

art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, astfel cum

au fost majorate și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an

închisoare.

În baza art.

86

1

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub

supraveghere, iar în baza art. 86

2

C. pen. a stabilit termen de

încercare 4 ani.

În baza art.

86

3

C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de

încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Craiova, însărcinat cu supravegherea sa.

anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

A menținut

pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanță și în baza

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza

art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

86

4

și 83 C. pen.

A menținut

restul dispozițiilor sentinței.

A respins,

ca nefondat apelul formulat de către inculpatul P.M.C. împotriva aceleiași

sentințe și l-a obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare

avansate de acesta în apel, suma de 150 RON.

În baza

art. 189 C. proc. pen. a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de

Justiție și a se plăti Baroului Brașov suma de 50 RON reprezentând onorariul

parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.M.C., sumă ce se

include în cheltuielile judiciare.

În baza

art. 192 alin (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de

stat în apel s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că prima

instanță a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză în

etapa urmăririi penale - și însușit de către inculpat conform declarației date

în fața instanței – și a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă,

constând în esență în aceea că: la data de 13 noiembrie 2010 inculpatul s-a

deplasat din municipiul Craiova în municipiul Brașov unde a montat la

bancomatul ATM aparținând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri

bancare pe care, conform propriilor declarații, îl primise de la o persoană din

Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma de 100 euro

pentru această activitate; după demontarea dispozitivului de pe bancomat,

inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase, care însă a

considerat că activitatea nu a fost bună situație în care, la aproximativ o

săptămână, inculpatul a primit de la același „cunoscut” un alt dispozitiv de

citit carduri și a revenit la Brașov montând la data de 20 noiembrie 2010 la

același ATM dispozitivul care a fost lăsat în acel loc timp de aproximativ 8

ore; în momentul în care demonta aparatul de pe ATM, inculpatul a fost prins și

imobilizat de organele de poliție.

Această

stare de fapt coincide cu cea reținută în actul de sesizare al instanței,

faptele fiind recunoscute de către inculpat, astfel cum rezultă din declarația

acestuia dată în fața instanței de fond.

În raport

de starea de fapt reținută, încadrarea juridică dată de prima instanță este

corectă, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea în concurs real a două

infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de

plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002.

În mod

judicios a procedat prima instanță respingând cererea formulată de inculpat de

schimbare a încadrării juridice date faptelor reținute în actul de sesizare al

instanței din două infracțiuni de deținere de echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea

nr. 365/2002 comise în concurs real într-o singură infracțiune de deținere de

echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică

prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002 datorită caracterului continuu a

deținerii echipamentului folosit de inculpat.

Deși o

schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului

este posibilă, chiar și în condițiile judecării lor în procedura prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., în speță, pentru a se putea dispune o

astfel de schimbare se impunea reținerea unei alte stări de fapt decât cea

descrisă în rechizitoriu, respectiv reținerea deținerii în mod continuu de

către inculpat a aparaturii montate la ATM-ul aparținând B.C.R. începând cu data de 13 noiembrie 2010 până la data de 20 noiembrie 2010 când acesta a fost

surprins în flagrant, ceea ce este incompatibil cu dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. de care a înțeles să beneficieze inculpatul.

Pe altă

parte, o asemenea stare de fapt, ca cea invocată de către inculpat nu rezultă

din materialul probator administrat în cauză. Inculpatul nu a dat declarații

nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței, prevalându-se de

dispozițiile art. 70 C. proc. pen. Ori în aceste condiții, în mod corect a

procedat prima instanță reținând faptele exact cum acestea au fost descrise în

actul de sesizare al instanței, dată fiind și recunoașterea inculpatului în

procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. Pe altă parte, pentru

a respinge cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpat,

prima instanță a reținut în mod corect că starea de fapt descrisă în actul de

sesizare al instanței se coroborează și cu cele declarate de inculpat în

declarația dată la 21 decembrie 2010 cu ocazia audierii sale în procedura

prevăzută de art. 160

2

C. proc. pen., ocazie cu care inculpatul a precizat

că aparatura deținută și montată pe ATM la data de 13 noiembrie 2010 a fost

predată la Craiova persoanei care i-a remis-o, după demontarea sa de pe aparat,

iar la data de 20 noiembrie 2010 când s-a deplasat pentru a doua oară la Brașov a primit din nou aparatură de la aceeași persoană – posibil să fi fost același

dispozitiv – pe care a adus-o din nou la Brașov și a montat-o pe același ATM; ori în aceste condiții, nu se poate reține că în fapt ar fi vorba despre o

infracțiune continuă, deținerea aparaturii de către inculpat în mod neîntrerupt

în intervalul13 noiembrie 2010 - 20 noiembrie 2010, nefiind dovedită.

În ceea ce

privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru

cele două infracțiuni, instanța de apel a reținut că prima instanță, deși a

arătat în considerentele sentinței că a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.

pen. nu a luat în considerare în procesul de individualizare judiciară a

pedepselor aplicate inculpatului toate criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată nefiind în măsură să conducă la

realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Astfel,

instanța de apel a constatat că deși tânăr și la prima încălcare a legii

penale, prin modalitatea în care a acționat, inculpatul a dat dovadă de

perseverență infracțională; acesta s-a deplasat în două rânduri de la Craiova

la Brașov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare,

prin montarea aparaturii deținute contra dispozițiilor legale pe ATM-uri și a

lăsat acele aparate pe ATM mai multe ore, timp în care, doar în data de 20

noiembrie 2010 un număr de 99 de persoane au folosit acel bancomat. Nu se poate

reține că inculpatul ar fi avut o poziție cooperantă cu organele de urmărire

penală; deși surprins în flagrant în timp ce demonta dispozitivul de citit

carduri, acesta nu a furnizat organelor de urmărire penală date despre persoana

care i-a pus la dispoziție dispozitivul montat pe ATM și nici nu a dat o

declarație de recunoașterea a faptelor în cursul urmăririi penale, astfel încât

nu există nici o contribuție a sa la descoperirea faptelor sau la lămurirea

cauzei. Întreruperea activității infracționale a inculpatului s-a datorat

prinderii sale în flagrant și nu manifestării sale de voință.

Împrejurarea

că inculpatul are un loc de muncă pe durată nedeterminată încă din anul 2009 și

că este student în anul III la Facultatea de Drept și Administrație Publică din

cadrul U.S.H. Craiova, reprezintă circumstanțe care trebuie avute în vedere în

procesul de individualizare judiciară a pedepsei, însă nu pot avea o pondere

majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și nici nu reprezintă garanții că

reeducarea inculpatului poate avea loc prin aplicarea unei pedepse într-un

cuantum orientat spre limita minimă prevăzută de lege, în condițiile în care

această situație a inculpatului exista la momentul comiterii faptelor și nu a

fost în măsură să înfrâneze hotărârea luată, aceea de obținere de venituri prin

activitatea infracțională derulată.

Văzând

așadar, circumstanțele reale în care au fost comise cele două infracțiuni

precum și circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că

apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov este

întemeiat, cele două pedepse a câte 5 luni închisoare aplicate de prima

instanță nefiind de natură prin cuantumul lor să conducă la reeducarea

inculpatului și la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că

a dispus majorarea acestora de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an

închisoare.

Având în

vedere circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta acestuia,

posibilitățile sale de reeducare, instanța de prim control judiciar a reținut

că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, concluzie la

care a ajuns și tribunalul.

Cu toate

acestea, în raport de numărul infracțiunilor comise, de împrejurarea că

activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă din motive

independente de voința sa, ceea ce crește riscul recidivei în săvârșirea

aceluiași gen de fapte penale, cu atât mai mult cu cât persoana care i-a pus la

dispoziție aparatura pe care a montat-o pe ATM nu a fost identificată, instanța

de prim control judiciar a apreciat că se impune exercitarea unui anumit

control din partea organelor abilitate ale statului cu privire la conduita

inculpatului pe durata termenului de încercare, sens în care a considerat că

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o modalitate mai

potrivită și mai eficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Împotriva

deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând cazurile de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. a solicitat,

schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni prev. de art. 25

din Legea nr. 365/2002, reținute a fi fost comise în concurs real, într-o

singură infracțiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 în formă continuată

și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin

reținerea de circumstanțe atenuante și menținerii dispozițiilor art. 81 C. pen.

dispuse de instanța de fond.

Examinând

hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.

41 alin. (2) C. pen., „infracțiunea este continuată când persoana săvârșește la

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni

care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”.

Ceea ce

caracterizează infracțiunea continuată este, prin urmare, existența unei

pluralități de fapte care, prezentând fiecare în parte conținutul aceleiași

infracțiuni, ar putea constitui tot atâtea infracțiuni autonome, însă acestea

împreună alcătuiesc, prin voința legiuitorului, datorită unui element subiectiv

comun, aflat la baza tuturor, o singură infracțiune, o formă specifică de

unitate infracțională.

Condițiile

ce trebuie să fie întrunite cumulativ pentru ca o infracțiune să fie

considerată continuată sunt: unitatea de persoană a făptuitorului, săvârșirea

pluralității de acte la diferite intervale de timp, unitatea de conținut al

infracțiunii și unitatea de rezoluție infracțională. Această din urmă condiție

legală reprezintă liantul de ordin subiectiv care unește acțiunile sau

inacțiunile săvârșite, într-o unitate infracțională, făcând ca ele să-și piardă

statutul de infracțiuni independente și totodată, constituie criteriul de

deosebire a infracțiunii continuate de concursul omogen de infracțiuni.

Rezoluția

infracțională trebuie să fie conturată în linii generale, în ansamblu, cu

posibilitatea survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acțiuni.

Prin urmare, unitatea hotărârii infracționale presupune reprezentarea de la

început a activității materiale corespunzătoare laturii obiective a

infracțiunii, ceea ce înseamnă că în momentul luării hotărârii, autorul trebuie

să fi avut imaginea de ansamblu a faptelor pe care le va comite.

În speța

dedusă judecății, recurentul inculpat a luat o hotărâre generică de a comite în

viitor mai multe infracțiuni de deținere de echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea

reprezentarea în mod concret a acestor fapte, astfel că nu suntem în prezența

elementului subiectiv, unificator al acțiunilor infracțiunilor comise, cerință

esențială pentru a fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

referitoare la infracțiunea continuată.

Din

probele administrate în cursul urmăririi penale pe baza cărora recurentul

inculpat a solicitat să se facă judecata rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2010,

acesta a plecat din municipiul Craiova unde domiciliază în municipiul Brașov și

a montat la bancomatul ATM aparținând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit

carduri bancare pe care, potrivit propriilor declarații, l-a primit de la o

persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma

de 100 euro pentru această activitate.

După

demontarea dispozitivului de pe bancomat, recurentul inculpat l-a restituit

persoanei de la care îl primise care însă nu a fost mulțumită de activitatea

desfășurată de inculpat.

După

aproximativ o săptămână, în baza unei rezoluții infracționale distincte,

recurentul inculpat a acceptat să primească de la același „cunoscut” un alt

dispozitiv de citit carduri cu care a revenit în municipiul Brașov în ziua de

20 noiembrie 2010 și l-a montat la același bancomat, lăsându-l aproximativ 8

ore după care, în timp ce încerca să-l demonteze a fost surprins și imobilizat

de organele de poliție.

Prin urmare,

recurentul inculpat acționând în baza unor rezoluții infracționale distincte

ceea ce atrage incidența prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., prima critică

adusă deciziei, care vizează reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

și se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct.

17 C. proc. pen., nu este fondată.

Nici cel

de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat.

În opinia

Înaltei Curți, în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat, în

raport de numărul infracțiunilor comise, de împrejurarea că activitatea

infracțională desfășurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită

intervenției organelor de poliție, ceea ce crește riscul recidivei acestuia în

comiterea aceluiași gen de infracțiuni, că se impune majorarea cuantumului

pedepselor stabilite de instanța de fond și exercitarea unui anumit control din

partea organelor abilitate ale statului asupra conduitei inculpatului pe durata

termenul de încercare cu impunerea în sarcina acestuia a obligațiilor prev. de

art. 86

3

C. pen.

Circumstanțele

personale ale recurentului inculpat – este student în anul III la Facultatea de

Drept și Administrație Publică din cadrul U.S.H. din Craiova, are un loc de muncă,

este tânăr, nu are antecedente penale - au fost avute în vedere la stabilirea

pedepselor, dar așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, nu pot

avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de

executare a acesteia, deoarece la individualizarea sancțiunii trebuie avute în

vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 72 C. pen., nu numai datele ce

caracterizează persoana inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea

penală, ci și împrejurările ce agravează o atare răspundere.

Ori, prin

modalitatea în care a acționat, recurentul inculpat a dat dovadă de

perseverență infracțională, s-a deplasat în două rânduri în municipiul Brașov

în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare prin montarea

aparaturii deținute contra dispozițiilor legale pe ATM-uri și a lăsat

dispozitivele respective pe ATM-uri mai multe ore, timp în care, doar în ziua

de 20 noiembrie 2010 au folosit bancomatele respective un număr de 99 persoane.

Prin

urmare, Înalta Curte consideră că instanța de prim control judiciar a realizat

o justă individualizare a pedepsei în raport de toate criteriile prev. de art.

72 C. pen., executarea de către recurent a pedepsei rezultante de 1 an

închisoare în condițiile art. 86

1

C. pen., fiind de natură a-și

atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui

la reeducarea inculpatului.

În

consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și

temeinică, recursul declarat de inculpatul P.M.C. se privește ca nefondat și se

va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.M.C. împotriva deciziei penale nr. 105/A. din 04 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 martie 2012.