ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin sentința penală nr. 2476 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, în temeiul art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) și b) C. pen. si art. 320 ind.1 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului F.C.M. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare. In baza art. 192 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. prin raportare la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov, care prin decizia penală 14/Ap din 28 ianuarie 2010 a calificat calea de atac ca fiind apel și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Brașov. Prin decizia penală nr. 75A din 28 februarie 2011a Tribunalului Brașov s-a declinat competența de soluționare a recursului formulat de inculpatul F.C.M. împotriva sentinței penale 2476 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov. S-a constatat conflictul negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin aceeași decizie s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Fiind investită cu soluționarea conflictului de competență, Înalta Curte retine următoarele: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, totală (cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.) sau parțială (cum este cazul apelului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, respectiv de tribunalul militar, în alte cauze decât cele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate). Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp.

art. XXIV. Din examinarea acestor norme tranzitorii, rezultă că acestea se referă la trei chestiuni distincte, prin raportare la modificările aduse Codului de procedură penală, respectiv: regimul căilor de atac (inclusiv motive și termene), competența organelor judiciare și recursul în interesul legii. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia Legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că a ceastă hotărâre este supusă exclusiv recursului, conform art. 361alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cale de atac ce intră în competența funcțională a Curții de Apel, conform art. 28/1 pct. 3 C. proc. pen. instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță căreia i se va trimite dosarul pentru soluționarea recursului declarat de inculpatul F.C.M. împotriva sentinței penale nr. 2476 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2011.