ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3916/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 10

august 2005, pronunțată în dosarul nr. 27/P/2004, al Tribunalului pentru Minori

și Familie Brașov, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c) și f) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului H.C.G. la o

pedeapsă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 189 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., același inculpat a fost condamnat la o

pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, adică 10 ani

închisoare.

A fost interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe

durata și în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cuprinsă între 9

decembrie 2000 - 6 februarie 2004 inclusiv.

Prin aceeași sentință, în baza art. 211

alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul B.C.G. a fost condamnat, la pedeapsa de 9 ani închisoare, în temeiul art. 189 alin.

(2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, adică 9 ani închisoare.

Au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen., în condițiile art. 71 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive cuprins între 8

decembrie 2000 și 6 februarie 2004 inclusiv.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., precum și a art. 99 și următoarele C. pen., inculpatul minor A.M. a fost condamnat la pedeapsă

de 3 ani închisoare.

A fost interzis inculpatului minor

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., în

condițiile art. 71 C. pen.

În

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive cuprinsă între 8 decembrie 2000 - 6 iunie 2001 inclusiv.

În baza art. 260 C. pen., inculpata B.C. a fost condamnată, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, iar în

temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 1 din Legea nr. 773/2002

s-a constatat ca fiind aplicată inculpatei B.C. și în consecință, în baza art. 120

alin. (2) C. pen., termenul de încercare a fost redus la 2 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 773/2002 și art. 83 C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate M.T.C.

și M.L. nu s-au constituit părți civile în cauză și în baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200 RON de la primii trei inculpați.

Totodată, inculpații au fost

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarea situație de fapt.

Pe data de 5 decembrie 2000, în

jurul orelor 9,00, după o înțelegere prealabilă inculpații B.C.G. și H.C.G.,

îmbrăcați în haine de culoare închisă și cu cagule pe față, au bătut la ușa

părții vătămate într-un mod identic cu cel convenit de soții M.T.C. și M.L.,

cunoscând faptul că în locuință se află partea vătămată M.T.C., împreună cu copilul

minor în vârstă de 3 luni. Recunoscând bătaia în ușă, partea vătămată a

descuiat-o și a deschis-o, dar văzând cele două persoane mascate, s-a speriat

și a început să țipe, încercând să închidă ușa, dar nu a reușit, cei doi

intrând în forță în locuință.

În momentele imediat următoare,

inculpații au dus partea vătămată în camera în care se afla copilul și au

legat-o de mâini, condiții în care aceasta le-a spus locul unde se găseau banii

în locuință.

Întrucât partea vătămată țipa,

inculpații au legat-o cu o cămașă la gură, obligând-o să se așeze în genunchi

lângă pat.

La un moment dat, partea vătămată a

încercat să folosească telefonul mobil aflat pe pat pentru a cere ajutor dar a

fost observată de agresori, motiv pentru care au legat-o mai bine de mâini și

de picioare.

Zgomotul produs în locuință de cei

doi inculpați în încercarea de a căuta bani și alte bunuri de valoare, a fost

auzit de martorii Ș.E. și I.D. care dându-și seama ce se întâmplă au coborât în

fața blocului.

Realizând că prezența lor a fost simțită,

inculpații au părăsit în grabă locuința părții vătămate, având asupra lor

telefonul mobil sustras și suma de 5.000.000 lei. Pentru a nu atrage atenția

asupra lor, la părăsirea apartamentului cei doi inculpați și-au dat jos

cagulele de pe față, trecând în fugă prin aproprierea locului în care se afla

martora Ș.E.

Inculpatul minor A.M. care asigura

paza afară, a observat că din buzunarul unuia dintre agresori a căzut telefonul

mobil și l-a luat, după care a părăsit și el zona.

După plecarea inculpaților, martora

Ș.A.E. (actuală K.B.M.), a intrat în locuința părții vătămate și i-a desfăcut

legăturile.

Împotriva hotărârii instanței de

fond au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și

Familie Brașov, care a criticat-o pentru omisiunea anulării pedepselor cu

suspendare aplicate inculpatului H.C.G. prin sentința penală nr. 1271/1999 a

Judecătoriei Brașov și inculpatului A.M. prin sentința penală nr. 2526/2000 a

Judecătoriei Brașov, cât și inculpații care au solicitat achitarea în temeiul art.

11pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 7/ AP/MF din

18 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 410/P/AP/MF/2005 al Curții de Apel

Brașov, secția pentru minori și familie, a fost admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, împotriva

sentinței penale nr. 40 din 10 august 2005, care a fost desființată sub

aspectul omisiunii aplicării art. 85 C. pen., a pedepsei rezultante și al

timpului arestării preventive supus computării în cazul inculpaților H.C.G. și

A.M.

În rejudecare, în baza art. 85 C. pen., au fost anulate suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare

aplicată inculpatului H.C.G. prin sentința penală nr. 2964 din 24 noiembrie 1998 a Judecătoriei Brașov, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6

luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1271 din

11 mai 1999 a Judecătoriei Brașov.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 luni închisoare și de un an și 6

luni închisoare, aplicate prin sentințele de mai sus pedepsele de 10 ani

închisoare și de 6 ani închisoare aplicate prin sentința penală apelată, și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, care a fost

sporită la 10 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată timpul reținerii și al arestării preventive

din perioadele 3 septembrie 1998 - 13 octombrie 1998 și 9 decembrie 2000 – 6

februarie 2004.

În temeiul art. 85 C. pen., a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei de un an închisoare aplicată

inculpatului minor A.M. prin sentința penală nr. 2526 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov.

A fost descontopită pedeapsa de un

an închisoare aplicată prin sentința penală de mai sus în pedepsele componente

de un an închisoare și de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele de un an închisoare și 6 luni

închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală

apelată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare, sporită la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată timpul reținerii și al arestării preventive din

perioadele 2 septembrie 2000 – 1 octombrie 2000 și 8 decembrie 2000 – 6 iunie

2001.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Recursurile declarate de inculpații

H.C.G., A.M. și B.C.G. au fost respinse ca nefondate.

Nemulțumiți de hotărârea instanței

de apel, inculpații a atacat-o cu recurs, solicitând achitarea, inculpatul

minor A.M. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., iar ceilalți doi inculpați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Atât instanța de fond cât și

instanța de apel, au făcut o analiză corectă și completă a probelor

administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza de cercetare

judecătorească reținând o situație de fapt corectă și în mod just vinovăția

inculpaților.

În încercarea de a-și demonstra nevinovăția,

inculpații au dat declarații contradictorii în fața organelor judiciare, cu

privire la locul în care s-au aflat și ce activități au desfășurat în data de 5

decembrie 2000, între orele 10 și 10,30, fiecare dintre aceste variante fiind

în contradicție cu declarațiile martorilor oculari Ș.A.E., T.L. și L.M. ale

căror descrieri au contribuit la identificarea autorilor.

Faptul că inculpații au fost nesinceri

în declarațiile date este confirmat de raportul de constatare tehnico

științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat, din care

rezultă că în cazul tuturor celor trei inculpați au fost evidențiate modificări

semnificative de reactivități psiho-emoționale specifice, constitutiv și

definitoriu pentru comportamentul simulat în cauza cercetată.

Apărarea inculpatului minor A.M. că

s-a aflat întâmplător în zonă și că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost condamnat, între el și ceilalți inculpați neexistând vreo

înțelegere, este lipsită de substanță.

Dacă într-adevăr inculpatul minor ar

fi acționat pe cont propriu apare nejustificat comportamentul său după intrarea

în posesia telefonului. Numai prin existența unei înțelegeri prealabile între

el și ceilalți doi inculpați poate fi explicată deplasarea lui la locuința

inculpatului H.C.G. și predarea telefonului mobil.

Având în vedere întreg probatoriul

administrat în cauză se poate concluziona că inculpații H.C.G. și B.C.G. se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate în

dauna părții vătămate M.T.C., iar inculpatul minor A.M. de săvârșirea

infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpați.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

B.C.G., A.M. și H.C.G. împotriva deciziei penale nr. 7/ Ap/MF din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie.

Obligă recurenții inculpați B.C.G. și H.C.G. la plata

sumelor de câte 270 RON (2.700.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat din care, sumele de câte 150 RON (1.500.000 lei), reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat A.M. la plata sumei de 120 RON

(1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2006.