ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362/ S din

7 iulie 200, Tribunalul Brașov, secția penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.L.I.

la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.L.I. va

executa pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.L.I.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut

din pedeapsa pe care inculpatul G.L.I. o va executa, perioada reținerii și

arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.S., la

pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.S. va executa

pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.S.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut

din pedeapsa pe care inculpatul G.S. o va executa perioada reținerii și

arestării preventive de la 9 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V.I. la

pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul B.V.I. va

executa pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.V.I.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut

din pedeapsa pe care inculpatul B.V.I. o va executa perioada reținerii și

arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., și art. 1003 C. civ., a obligat

inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I., în solidar, la plata către partea civilă C.A.S.J.

Brașov a sumei de 9.273.000 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune

materiale.

A constatat că partea vătămată M.M. a

renunțat la pretențiile civile formulate.

În baza art. 109 alin. final C.

proc. pen., a dispus restituirea către partea vătămată M.M. a păturii aflată la

Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov conform procesului verbal

încheiat la data de 15 noiembrie 2004.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4.000.000 lei,

reprezentând cheltuieli judiciare avansate către stat.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în data de 17 octombrie 2004, după ce au consumat

băuturi alcoolice inculpații s-au deplasat împreună cu o căruță pe direcția

Ucea – Sibiu. În timpul deplasării l-au acostat pe M.M. și sub pretextul că

acesta ar fi în relații apropiate cu numitul S.N., care le-ar fi datorat o sumă

de bani, l-au urcat în căruță și i-au aplicat un număr mare de lovituri și i-au

luat calul cu care se deplasa în momentul în care s-a întâlnit cu inculpații.

În urma loviturilor aplicate, partea

vătămată a suferit leziuni vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații.

Parchetul a criticat sentința sub

aspectul cuantumului pedepselor și în legătură cu neacordarea de despăgubiri

civile către partea vătămată M.M., apreciindu-se că pedepsele nu sunt în

concordanță cu pericolul social concret al faptelor, iar partea vătămată nu a

renunțat la pretențiile civile.

Inculpații au solicitat, în

principal achitarea lor, pe considerentul că faptele nu constituie infracțiuni,

iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice, din cele două infracțiuni

reținute în sentință în art. 181 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a

pedepselor.

Apelul declarat de parchet este

fondat.

Din materialul probator administrat

în cauză și completat în apel la cererea inculpaților, rezultă fără nici un

dubiu că aceștia, atunci când s-au întâlnit cu partea vătămată, au urcat-o în

căruța cu care se deplasau, iar acolo i-au aplicat nenumărate lovituri cu

pumnii, cu picioarele și cu un bici.

Leziunile suferite de partea

vătămată, în mai multe zone ale corpului, au necesitat un număr mare de zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare ceea ce demonstrează caracterul deosebit de

violent al agresiunilor exercitate de către inculpați.

Fără nici o justificare, problema

unei datorii bănești a martorului S. neavând nici o legătură cu partea

vătămată, inculpații și-au însușit un cal de la partea vătămată, ceea ce

constituie o valoare importantă.

Partea vătămată a fost lipsită de

libertate atâta timp cât inculp0ații au considerat necesar să o țină în căruța

cu care se deplasau și să o lovească.

Prima instanță a stabilit pedepse la

minimul special prevăzut de lege, ceea ce nu este în concordanță cu exigențele art.

72 și art. 52 C. pen.

Cuantumul pedepselor aplicate

trebuie să reflecte modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, respectiv lovirea

părții vătămate, cu pumnii, picioarele și cu biciul o anumită perioadă de timp,

provocarea de numeroase vătămări acesteia, în mai multe zone ale corpului și însușirea

unui bun cu valoare însemnată care demonstrează un pericol social deosebit de

ridicat.

Pe de altă parte, coroborat cu

acestea, se vor avea în vedere și circumstanțele cu caracter personal,

respectiv lipsa antecedentelor penale și săvârșirea faptelor pe fondul unui

consum exagerat de alcool, precum și atitudinea procesuală oscilantă a

inculpaților.

Pentru aceste motive, Curtea a

apreciat că se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor trei

inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Apelul parchetului este fondat și cu

privire la modul de rezolvare a laturii civile.

Partea vătămată a declarat în cursul

urmăririi penale că se constituie parte civilă cu 100.000.000 lei. În

încheierea din 9 decembrie 2004 se consemnează că partea vătămată M.M. nu are

pretenții civile, însă în încheierea din 17 februarie 2005 se consemnează că

partea vătămată are pretenții civile în sumă de 100.000.000 lei.

Potrivit art. 320 C. proc. pen.,

prima instanță era obligată să explice părții vătămate posibilitatea de a

participa la proces în calitate de parte civilă precum și drepturile și

obligațiile procesuale ale acestei părți, pentru ca persoana în cauză să poată

decide în cunoștință de cauză dacă înțelege sau nu să se constituie parte

civilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea a putut constata în mod direct

că partea vătămată M.M. este o persoană lipsită de instrucție și de

cunoștințele necesare pentru a exercita din propria inițiativă drepturile

procesuale.

În aceste circumstanțe se poate

aprecia că părții vătămate nu i s-au asigurat toate condițiile pentru a-și

exercita în mod corespunzător prerogativele procesuale și implicit dreptul la

apărare, de altfel, atunci când a fost întrebat în mod expres de către

instanță, M.M. a arătat că își menține pretențiile civile formulate anterior.

Fiind întrebată de către instanța de

apel, partea civilă a precizat că suma de 100.000.000 lei reprezintă daune

morale cauzate prin suferința la care a fost expus.

Fiind legală constituirea de parte

civilă și neavând loc o renunțare la pretenții, așa cum din eroare a apreciat

prima instanță, Curtea a admis în parte pretențiile formulate.

Apelurile declarate de către

inculpați sunt nefondate.

Probele administrate dovedesc fără

dubiu vinovăția inculpaților în legătură cu infracțiunile pentru care au fost

condamnați.

Chiar în declarațiile lor,

inculpații recunosc în parte modul în care au acționat, respectiv urcarea

părții vătămate în căruță, aplicarea de lovituri și însușirea calului.

Motivația referitoare la

împrejurarea că luarea calului s-a făcut în contul unei datorii pe care o

cunoștință a părții vătămate o avea față de inculpați nu are nici o relevanță

în cauză.

Exercitarea violențelor este

demonstrată atât cu declarația părții vătămate cât și cu actul de constatare

medico-legală, precum și cu declarațiile martorilor care au văzut partea

vătămată după săvârșirea faptelor.

Agresarea părții vătămate s-a făcut

cu scopul deposedării acesteia de bunul pe care îl avea, respectiv un cal, ceea

ce demonstrează existența infracțiunii de tâlhărie.

Pe de altă parte, partea vătămată a

fost ținută cu forța în căruță o perioadă mai lungă de timp, împotriva voinței

acesteia, fiind supusă violențelor din partea inculpaților, în aceste condiții

fiind întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 189

alin. (2) C. pen.

Pentru motivele expuse, Curtea de

Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 326/ Ap din 19 octombrie

2005, a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 362/2005,

pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o numai cu privire la

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați și

soluționarea laturii civile a cauzei.

Rejudecând în aceste limite:

A descontopit pedepsele aplicate

inculpaților și le-a repus în individualitatea lor.

A majorat pedepsele aplicate

inculpaților G.L.I., G.S. și B.V.I., în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., de la câte 7 ani la câte 9 ani

închisoare.

În temeiul art. 33 și 34 C. pen., a

refăcut operațiunea de contopire a acestor pedepse cu pedepsele de câte 7 ani

închisoare, aplicate în baza art. 189 alin. (2) C. pen., pe care le-a păstrat,

urmând ca, în final, inculpații să execute câte o pedeapsă de 9 ani închisoare.

A admis acțiunea civilă a părții

civile M.M. și a obligat pe inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I. către acesta, în

solidar, la 60.000.000 lei (ROL) daune morale și a respins restul pretențiilor

civile.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondate, apelurile

declarate de către inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I. împotriva aceleiași

sentințe.

A obligat pe inculpatul G.S. la

800.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații G.S. și B.V.I.,

la câte 2.200.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, inclusiv

onorariile de câte 1.400.000 șei (ROL), pentru cei doi apărători din oficiu,

care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 381, coroborat cu art.

350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a celor trei inculpați și a dedus

din pedepsele aplicate, în continuare, perioadele executate de la 7 iulie 2005,

la zi.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I.

Prin motivele de recurs, susținute

oral, inculpatul G.L.I. a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru

nelegalitate, în principal, și pentru netemeinicie în subsidiar.

Primul motiv de nelegalitate,

întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc.

pen., se referă la greșita compunere a instanței de apel, completul care a

soluționat cauza fiind format din trei judecători, după cum rezultă din partea

introductivă a deciziei.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat

în drept pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., se referă

la greșita încadrare juridică dată faptei, susținând că a exercitat violențe

asupra părții vătămate, însă nu i-a sustras acesteia calul.

Solicită schimbarea încadrării

juridice dată faptei, în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181

C. pen.

În subsidiar, recurentul inculpat G.L.I.

a solicitat reducerea pedepselor aplicate, având în vedere că a recunoscut că a

lovit victima, că nu este cunoscut cu antecedente penale și este căsătorit și

are copii minori în întreținere.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

acest motiv de recurs pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Inculpatul B.V.I. a invocat ca prim

motiv de recurs, nelegala compunere a instanței de apel, completul care a

soluționat apelurile formulate fiind compus din trei judecători.

Al doilea motiv de recurs invocat de

inculpat, se referă la greșita sa condamnare pentru infracțiunile de tâlhărie

și lipsire de libertate.

Astfel, acesta susține că nu a

lovit-o pe partea vătămată și nici nu a participat la sustragerea calului,

singura probă în acest sens fiind declarația părții vătămate din faza

cercetării judecătorești, care de altfel este în contradicție cu primele

declarații în care afirmase că recurentul nu a exercitat violențe asupra acesteia.

Pentru aceste motive recurentul

inculpat a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea

de tâlhărie, faptă care nu a fost comisă de el.

Se susține că instanțele au comis o

gravă eroare de fapt, în sensul prevederilor art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de

lipsire de libertate, recurentul susține că faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive, respectiv intenția, având în vedere că el conducea

atelajul, fiind în fața căruței și nu știa ce se întâmplă în spatele său.

Pentru această faptă a solicitat

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

În subsidiar, recurentul inculpat a

solicitat redozarea pedepselor aplicate, invocând în drept cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În sfârșit, inculpatul G.S., prin, motivele

de recurs critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale

condamnări, în condițiile în care nu a participat la comiterea faptelor

datorită faptului că fiind în stare de ebrietate dormea în căruță.

Se arată că apărarea inculpatului a

fost susținută și de declarația părții vătămate, dată în fața primei instanțe,

care a arătat că într-adevăr, recurentul dormea în căruță.

Se solicită achitarea inculpatului

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., având în vedere dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., se referă la faptul că

instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a apelului formulat de

inculpatul G.S.

În subsidiar, recurentul-inculpat a

solicitat redozarea pedepselor aplicate.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub motivele menționate și prin prisma cazurilor de casare invocate,

Înalta curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluțiile

instanței de fond și a celei de apel (privind individualizarea pedepselor

aplicate și constituirea de părți civile) fiind legale și temeinice, fiind

corespunzător motivate, atât în fapt cât și în drept.

Astfel, corect s-a stabilit că

faptele recurenților inculpați G.L.I., G.S. și B.V.I., care, împreună, în seara

zilei de 17 octombrie 2004, și într-un loc public, au lipsit-o de libertate în

mod ilegal pe partea vătămată M.M. și, prin violență, au sustras de la acesta

un cal în valoare de 15.000.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

Partea vătămată, la scurt timp după

comiterea faptelor a relatat desfășurarea evenimentelor în care a fost

implicată.

Astfel, constant aceasta a declarat

că, în seara zilei de 17 octombrie 2004, s-a întâlnit, întâmplător, cu cei trei

recurenți, care au început să-l lovească cu pumnii, picioarele și cu un bici în

diferite zone ale corpului, după care l-au legat și l-au urcat în căruță,

împotriva voinței sale și s-au deplasat cu aceștia în direcția opusă în care

acesta dorea să meargă.

De menționat este și împrejurarea că

datorită agresiunilor la care a fost supusă, partea vătămată nu și-a mai putut

controla nici reacțiile fiziologice.

În momentul în care l-au eliberat,

inculpații, pentru a șterge urmele infracțiunii, l-au determinat pe M.D., tot

prin amenințări, să se spele într-un râu de sânge și de materialele fecale,

determinate de agresiunea săvârșită.

Calul sustras a fost dus la locuința

recurentului G.L.I., de unde a fost găsit și restituit părții vătămate.

Declarațiile părții vătămate au fost

coroborate cu declarațiile martorilor V.I., S.D., S.N., A.I., cu raportul de

constatare medico-legală în care s-a concluzionat că victima a necesitat 50-55

zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse, proces-verbal

de cercetare, proces-verbal de reconstituire a comiterii faptelor, cât și cu

declarațiile inculpaților, care au înțeles să-și formuleze apărări de

circumstanță.

În cursul urmăririi penale,

inculpații au declarat că s-au întâlnit cu partea vătămată și sub pretextul că

martorul S.N. ar fi avut o datorie față de inculpatul G.L.I., i-au cerut părții

vătămate să lege calul, cu care se deplasa, de căruță.

Inculpatul G.L.I. a recunoscut că

împreună cu G.S. l-au lovit pe M.D. cu pumnii, picioarele și cu coada biciului

peste față și spate.

La rândul său, inculpatul G.S. a declarat

că ceilalți doi au lovit-o cu biciul pe partea vătămată, fără a-și aduce aminte

dacă și el, la rândul său a lovit-o, în timp ce inculpatul B.V.I. a arătat că

ceilalți doi inculpați au lovit victima cu pumnii, picioarele și coada

biciului.

Apărările inculpaților făcute pe

parcursul cercetării judecătorești, care au oferit diferite variante ale

„neimplicării” lor la comiterea faptelor (ex. G.S. a declarat că a dormit în

căruță și nu știe ce s-a întâmplat, în condițiile în care partea vătămată a

fost urcată în căruță, iar asupra sa s-a continuat exercitarea de violențe, iar

inculpatul B.V.I. a afirmat că nu „putea” să participe la săvârșirea faptelor

și nici nu a cunoscut ce s-a întâmplat pentru că era cu spatele la căruță, el

conducând caii), nu numai că sunt făcute pro causa în vederea exonerării de

răspundere penală, ci sunt și neverosimile și nu se coroborează cu celelalte

probe administrate în cauză.

Rezultă cu certitudine că toți

inculpații au lovit-o pe partea vătămată (acest aspect rezultă și din numărul

mare de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei), iar scopul

executării violențelor a constat în sustragerea calului proprietatea părții

vătămate, astfel că nu poate fi primită susținerea acestora că nu au comis

infracțiunea de tâlhărie.

Este mai presus de orice îndoială că

inculpații au urmărit însușirea pe nedrept a calului proprietatea părții

vătămate, iar pentru înfăptuirea acestui scop nu numai că au exercitat violențe

asupra acesteia, dar au și lipsit-o de libertate pe o perioadă de aproximativ o

zi, timp în care victima a fost efectiv împiedicată de a se deplasa și acționa

în conformitate cu voința sa.

Cererea inculpatului G.L.I. de a se

dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de vătămare corporală nu este întemeiată pentru următoarele

considerente:

După cum s-a menționat anterior,

rezultă cu certitudine că toți recurenții inculpați au aplicat lovituri părții

vătămate în scopul sustragerii calului, infracțiunea de vătămare corporală, fiind

„infracțiunea, mijloc” prin intermediul căreia aceștia au săvârșit furtul,

infracțiunea, scop, infracțiuni care intră în conținutul infracțiunii complexe,

unice, de tâlhărie.

Mai mult decât atât, susținerea

recurentului G.L.I. că nu a participat și la sustragerea calului este infirmată

chiar de declarația dată în faza de urmărire penală în care arată că după ce au

eliberat-o pe partea vătămată i-au spus că rămâne la ei calul respectiv, cal

care de altfel a fost găsit chiar la locuința sa.

Se constată astfel că situația de

fapt, încadrarea juridică dată faptelor și vinovăția inculpaților în comiterea

acestora au fost stabilite și reținute pe baza ansamblului probator administrat

în cauză, neexistând contradicții între hotărârea de condamnare și actele dosarului.

Înalta Curte constată că pedepsele

aplicate inculpaților au fost judicios individualizate în raport cu criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând temeiuri pentru reducerea

acestora.

Astfel, în raport cu gravitatea

sporită a faptelor care rezultă atât din modul de acționare și împrejurările

comiterii, respectiv de trei persoane împreună, pe timp de noapte, prin

violențe repetate, durata relativ lungă a desfășurării activităților

infracționale, cât și prin urmările socialmente periculoase ale infracțiunilor

comise care constau atât și traumele psihice cauzate părții vătămate, cât și a

leziunilor fizice produse se constată că sancțiunile aplicate corespund, atât

prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și

coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Instanțele au avut în vedere și

circumstanțele personale ale inculpaților la dozarea pedepselor, respectiv

vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea procesuală oscilantă

a acestora.

Circumstanțele reale ale săvârșirii

faptelor, cât și circumstanțele personale ale inculpaților sunt reflectate în

cuantumul pedepselor aplicate acestora, cuantum care de altfel a fost orientat

spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise.

Cu privire la motivul de recurs

formulat de toți inculpații referitor la nelegala compunere a completului de

judecată din apel, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Din verificarea deciziei pronunțate

în apel se constată că la constituirea completului de judecată s-a strecurat o

eroare materială în sensul că în dreptul numelui grefierului de ședință s-a

trecut mențiunea greșită de „judecător”, aspect care se coroborează cu

împrejurarea că decizia este semnată de cei doi judecători care au intrat în

compunerea completului și de grefierul de ședință.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpați.

Se va deduce prevenția la zi pentru

fiecare recurent.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.V.I., G.L.I. și G.S. împotriva deciziei penale nr. 326

din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2004

la 14 martie 2006 pentru fiecare dintre aceștia.

Obligă recurenții inculpați B.V.I.

și G.L.I. la plata sumei de câte 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat G.S. la plata

sumei de 120 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 martie 2006.