ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2006

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 362/ S din 7 iulie 200, Tribunalul Brașov, secția penală, a hotărât următoarele: În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.L.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.L.I. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.L.I. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul G.L.I. o va executa, perioada reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.S., la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul G.S. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.S. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul G.S. o va executa perioada reținerii și arestării preventive de la 9 octombrie 2004 la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul B.V.I. va executa pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.V.I. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa pe care inculpatul B.V.I. o va executa perioada reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., și art. 1003 C. civ., a obligat inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I., în solidar, la plata către partea civilă C.A.S.J. Brașov a sumei de 9.273.000 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale. A constatat că partea vătămată M.M. a renunțat la pretențiile civile formulate. În baza art. 109 alin. final C. proc. pen., a dispus restituirea către partea vătămată M.M.

a păturii aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov conform procesului verbal încheiat la data de 15 noiembrie 2004. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în data de 17 octombrie 2004, după ce au consumat băuturi alcoolice inculpații s-au deplasat împreună cu o căruță pe direcția Ucea – Sibiu. În timpul deplasării l-au acostat pe M.M. și sub pretextul că acesta ar fi în relații apropiate cu numitul S.N., care le-ar fi datorat o sumă de bani, l-au urcat în căruță și i-au aplicat un număr mare de lovituri și i-au luat calul cu care se deplasa în momentul în care s-a întâlnit cu inculpații.

În urma loviturilor aplicate, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații. Parchetul a criticat sentința sub aspectul cuantumului pedepselor și în legătură cu neacordarea de despăgubiri civile către partea vătămată M.M., apreciindu-se că pedepsele nu sunt în concordanță cu pericolul social concret al faptelor, iar partea vătămată nu a renunțat la pretențiile civile. Inculpații au solicitat, în principal achitarea lor, pe considerentul că faptele nu constituie infracțiuni, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice, din cele două infracțiuni reținute în sentință în art. 181 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepselor.

Apelul declarat de parchet este fondat. Din materialul probator administrat în cauză și completat în apel la cererea inculpaților, rezultă fără nici un dubiu că aceștia, atunci când s-au întâlnit cu partea vătămată, au urcat-o în căruța cu care se deplasau, iar acolo i-au aplicat nenumărate lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu un bici. Leziunile suferite de partea vătămată, în mai multe zone ale corpului, au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare ceea ce demonstrează caracterul deosebit de violent al agresiunilor exercitate de către inculpați. Fără nici o justificare, problema unei datorii bănești a martorului S. neavând nici o legătură cu partea vătămată, inculpații și-au însușit un cal de la partea vătămată, ceea ce constituie o valoare importantă.

Partea vătămată a fost lipsită de libertate atâta timp cât inculp0ații au considerat necesar să o țină în căruța cu care se deplasau și să o lovească. Prima instanță a stabilit pedepse la minimul special prevăzut de lege, ceea ce nu este în concordanță cu exigențele art. 72 și art. 52 C. pen. Cuantumul pedepselor aplicate trebuie să reflecte modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, respectiv lovirea părții vătămate, cu pumnii, picioarele și cu biciul o anumită perioadă de timp, provocarea de numeroase vătămări acesteia, în mai multe zone ale corpului și însușirea unui bun cu valoare însemnată care demonstrează un pericol social deosebit de ridicat. Pe de altă parte, coroborat cu acestea, se vor avea în vedere și circumstanțele cu caracter personal, respectiv lipsa antecedentelor penale și săvârșirea faptelor pe fondul unui consum exagerat de alcool, precum și atitudinea procesuală oscilantă a inculpaților.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Apelul parchetului este fondat și cu privire la modul de rezolvare a laturii civile. Partea vătămată a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu 100.000.000 lei. În încheierea din 9 decembrie 2004 se consemnează că partea vătămată M.M. nu are pretenții civile, însă în încheierea din 17 februarie 2005 se consemnează că partea vătămată are pretenții civile în sumă de 100.000.000 lei. Potrivit art. 320 C. proc. pen., prima instanță era obligată să explice părții vătămate posibilitatea de a participa la proces în calitate de parte civilă precum și drepturile și obligațiile procesuale ale acestei părți, pentru ca persoana în cauză să poată decide în cunoștință de cauză dacă înțelege sau nu să se constituie parte civilă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea a putut constata în mod direct că partea vătămată M.M. este o persoană lipsită de instrucție și de cunoștințele necesare pentru a exercita din propria inițiativă drepturile procesuale. În aceste circumstanțe se poate aprecia că părții vătămate nu i s-au asigurat toate condițiile pentru a-și exercita în mod corespunzător prerogativele procesuale și implicit dreptul la apărare, de altfel, atunci când a fost întrebat în mod expres de către instanță, M.M. a arătat că își menține pretențiile civile formulate anterior. Fiind întrebată de către instanța de apel, partea civilă a precizat că suma de 100.000.000 lei reprezintă daune morale cauzate prin suferința la care a fost expus.

Fiind legală constituirea de parte civilă și neavând loc o renunțare la pretenții, așa cum din eroare a apreciat prima instanță, Curtea a admis în parte pretențiile formulate. Apelurile declarate de către inculpați sunt nefondate. Probele administrate dovedesc fără dubiu vinovăția inculpaților în legătură cu infracțiunile pentru care au fost condamnați. Chiar în declarațiile lor, inculpații recunosc în parte modul în care au acționat, respectiv urcarea părții vătămate în căruță, aplicarea de lovituri și însușirea calului. Motivația referitoare la împrejurarea că luarea calului s-a făcut în contul unei datorii pe care o cunoștință a părții vătămate o avea față de inculpați nu are nici o relevanță în cauză.

Exercitarea violențelor este demonstrată atât cu declarația părții vătămate cât și cu actul de constatare medico-legală, precum și cu declarațiile martorilor care au văzut partea vătămată după săvârșirea faptelor. Agresarea părții vătămate s-a făcut cu scopul deposedării acesteia de bunul pe care îl avea, respectiv un cal, ceea ce demonstrează existența infracțiunii de tâlhărie. Pe de altă parte, partea vătămată a fost ținută cu forța în căruță o perioadă mai lungă de timp, împotriva voinței acesteia, fiind supusă violențelor din partea inculpaților, în aceste condiții fiind întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 326/ Ap din 19 octombrie 2005, a dispus următoarele: A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 362/2005, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați și soluționarea laturii civile a cauzei. Rejudecând în aceste limite: A descontopit pedepsele aplicate inculpaților și le-a repus în individualitatea lor. A majorat pedepsele aplicate inculpaților G.L.I., G.S. și B.V.I., în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., de la câte 7 ani la câte 9 ani închisoare.

În temeiul art. 33 și 34 C. pen., a refăcut operațiunea de contopire a acestor pedepse cu pedepsele de câte 7 ani închisoare, aplicate în baza art. 189 alin. (2) C. pen., pe care le-a păstrat, urmând ca, în final, inculpații să execute câte o pedeapsă de 9 ani închisoare. A admis acțiunea civilă a părții civile M.M. și a obligat pe inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I. către acesta, în solidar, la 60.000.000 lei (ROL) daune morale și a respins restul pretențiilor civile. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I. împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe inculpatul G.S. la 800.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații G.S.

și B.V.I., la câte 2.200.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariile de câte 1.400.000 șei (ROL), pentru cei doi apărători din oficiu, care se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 381, coroborat cu art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a celor trei inculpați și a dedus din pedepsele aplicate, în continuare, perioadele executate de la 7 iulie 2005, la zi. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpații G.L.I., G.S. și B.V.I. Prin motivele de recurs, susținute oral, inculpatul G.L.I. a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate, în principal, și pentru netemeinicie în subsidiar. Primul motiv de nelegalitate, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc.

pen., se referă la greșita compunere a instanței de apel, completul care a soluționat cauza fiind format din trei judecători, după cum rezultă din partea introductivă a deciziei. Al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., se referă la greșita încadrare juridică dată faptei, susținând că a exercitat violențe asupra părții vătămate, însă nu i-a sustras acesteia calul. Solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei, în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. În subsidiar, recurentul inculpat G.L.I. a solicitat reducerea pedepselor aplicate, având în vedere că a recunoscut că a lovit victima, că nu este cunoscut cu antecedente penale și este căsătorit și are copii minori în întreținere.

În drept, inculpatul și-a întemeiat acest motiv de recurs pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul B.V.I. a invocat ca prim motiv de recurs, nelegala compunere a instanței de apel, completul care a soluționat apelurile formulate fiind compus din trei judecători. Al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, se referă la greșita sa condamnare pentru infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate. Astfel, acesta susține că nu a lovit-o pe partea vătămată și nici nu a participat la sustragerea calului, singura probă în acest sens fiind declarația părții vătămate din faza cercetării judecătorești, care de altfel este în contradicție cu primele declarații în care afirmase că recurentul nu a exercitat violențe asupra acesteia.

Pentru aceste motive recurentul inculpat a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, faptă care nu a fost comisă de el. Se susține că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, în sensul prevederilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate, recurentul susține că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția, având în vedere că el conducea atelajul, fiind în fața căruței și nu știa ce se întâmplă în spatele său. Pentru această faptă a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat redozarea pedepselor aplicate, invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În sfârșit, inculpatul G.S., prin, motivele de recurs critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări, în condițiile în care nu a participat la comiterea faptelor datorită faptului că fiind în stare de ebrietate dormea în căruță. Se arată că apărarea inculpatului a fost susținută și de declarația părții vătămate, dată în fața primei instanțe, care a arătat că într-adevăr, recurentul dormea în căruță. Se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., se referă la faptul că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a apelului formulat de inculpatul G.S. În subsidiar, recurentul-inculpat a solicitat redozarea pedepselor aplicate. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub motivele menționate și prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluțiile instanței de fond și a celei de apel (privind individualizarea pedepselor aplicate și constituirea de părți civile) fiind legale și temeinice, fiind corespunzător motivate, atât în fapt cât și în drept.

Astfel, corect s-a stabilit că faptele recurenților inculpați G.L.I., G.S. și B.V.I., care, împreună, în seara zilei de 17 octombrie 2004, și într-un loc public, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată M.M. și, prin violență, au sustras de la acesta un cal în valoare de 15.000.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Partea vătămată, la scurt timp după comiterea faptelor a relatat desfășurarea evenimentelor în care a fost implicată.

Astfel, constant aceasta a declarat că, în seara zilei de 17 octombrie 2004, s-a întâlnit, întâmplător, cu cei trei recurenți, care au început să-l lovească cu pumnii, picioarele și cu un bici în diferite zone ale corpului, după care l-au legat și l-au urcat în căruță, împotriva voinței sale și s-au deplasat cu aceștia în direcția opusă în care acesta dorea să meargă. De menționat este și împrejurarea că datorită agresiunilor la care a fost supusă, partea vătămată nu și-a mai putut controla nici reacțiile fiziologice. În momentul în care l-au eliberat, inculpații, pentru a șterge urmele infracțiunii, l-au determinat pe M.D., tot prin amenințări, să se spele într-un râu de sânge și de materialele fecale, determinate de agresiunea săvârșită.

Calul sustras a fost dus la locuința recurentului G.L.I., de unde a fost găsit și restituit părții vătămate. Declarațiile părții vătămate au fost coroborate cu declarațiile martorilor V.I., S.D., S.N., A.I., cu raportul de constatare medico-legală în care s-a concluzionat că victima a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse, proces-verbal de cercetare, proces-verbal de reconstituire a comiterii faptelor, cât și cu declarațiile inculpaților, care au înțeles să-și formuleze apărări de circumstanță. În cursul urmăririi penale, inculpații au declarat că s-au întâlnit cu partea vătămată și sub pretextul că martorul S.N. ar fi avut o datorie față de inculpatul G.L.I., i-au cerut părții vătămate să lege calul, cu care se deplasa, de căruță.

Inculpatul G.L.I. a recunoscut că împreună cu G.S. l-au lovit pe M.D. cu pumnii, picioarele și cu coada biciului peste față și spate. La rândul său, inculpatul G.S. a declarat că ceilalți doi au lovit-o cu biciul pe partea vătămată, fără a-și aduce aminte dacă și el, la rândul său a lovit-o, în timp ce inculpatul B.V.I. a arătat că ceilalți doi inculpați au lovit victima cu pumnii, picioarele și coada biciului. Apărările inculpaților făcute pe parcursul cercetării judecătorești, care au oferit diferite variante ale „neimplicării” lor la comiterea faptelor (ex. G.S. a declarat că a dormit în căruță și nu știe ce s-a întâmplat, în condițiile în care partea vătămată a fost urcată în căruță, iar asupra sa s-a continuat exercitarea de violențe, iar inculpatul B.V.I.

a afirmat că nu „putea” să participe la săvârșirea faptelor și nici nu a cunoscut ce s-a întâmplat pentru că era cu spatele la căruță, el conducând caii), nu numai că sunt făcute pro causa în vederea exonerării de răspundere penală, ci sunt și neverosimile și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Rezultă cu certitudine că toți inculpații au lovit-o pe partea vătămată (acest aspect rezultă și din numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei), iar scopul executării violențelor a constat în sustragerea calului proprietatea părții vătămate, astfel că nu poate fi primită susținerea acestora că nu au comis infracțiunea de tâlhărie.

Este mai presus de orice îndoială că inculpații au urmărit însușirea pe nedrept a calului proprietatea părții vătămate, iar pentru înfăptuirea acestui scop nu numai că au exercitat violențe asupra acesteia, dar au și lipsit-o de libertate pe o perioadă de aproximativ o zi, timp în care victima a fost efectiv împiedicată de a se deplasa și acționa în conformitate cu voința sa. Cererea inculpatului G.L.I. de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de vătămare corporală nu este întemeiată pentru următoarele considerente: După cum s-a menționat anterior, rezultă cu certitudine că toți recurenții inculpați au aplicat lovituri părții vătămate în scopul sustragerii calului, infracțiunea de vătămare corporală, fiind „infracțiunea, mijloc” prin intermediul căreia aceștia au săvârșit furtul, infracțiunea, scop, infracțiuni care intră în conținutul infracțiunii complexe, unice, de tâlhărie.

Mai mult decât atât, susținerea recurentului G.L.I. că nu a participat și la sustragerea calului este infirmată chiar de declarația dată în faza de urmărire penală în care arată că după ce au eliberat-o pe partea vătămată i-au spus că rămâne la ei calul respectiv, cal care de altfel a fost găsit chiar la locuința sa. Se constată astfel că situația de fapt, încadrarea juridică dată faptelor și vinovăția inculpaților în comiterea acestora au fost stabilite și reținute pe baza ansamblului probator administrat în cauză, neexistând contradicții între hotărârea de condamnare și actele dosarului. Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților au fost judicios individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând temeiuri pentru reducerea acestora.

Astfel, în raport cu gravitatea sporită a faptelor care rezultă atât din modul de acționare și împrejurările comiterii, respectiv de trei persoane împreună, pe timp de noapte, prin violențe repetate, durata relativ lungă a desfășurării activităților infracționale, cât și prin urmările socialmente periculoase ale infracțiunilor comise care constau atât și traumele psihice cauzate părții vătămate, cât și a leziunilor fizice produse se constată că sancțiunile aplicate corespund, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop educativ și coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Instanțele au avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților la dozarea pedepselor, respectiv vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea procesuală oscilantă a acestora.

Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și circumstanțele personale ale inculpaților sunt reflectate în cuantumul pedepselor aplicate acestora, cuantum care de altfel a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise. Cu privire la motivul de recurs formulat de toți inculpații referitor la nelegala compunere a completului de judecată din apel, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat. Din verificarea deciziei pronunțate în apel se constată că la constituirea completului de judecată s-a strecurat o eroare materială în sensul că în dreptul numelui grefierului de ședință s-a trecut mențiunea greșită de „judecător”, aspect care se coroborează cu împrejurarea că decizia este semnată de cei doi judecători care au intrat în compunerea completului și de grefierul de ședință.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpați. Se va deduce prevenția la zi pentru fiecare recurent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.V.I., G.L.I. și G.S. împotriva deciziei penale nr. 326 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2004 la 14 martie 2006 pentru fiecare dintre aceștia. Obligă recurenții inculpați B.V.I. și G.L.I. la plata sumei de câte 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat G.S. la plata sumei de 120 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2006.