ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17

din 16 ianuarie 2006, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpații:

de:

- câte 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c),

alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore de la 2 februarie 2005.

În baza art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen.

- câte 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c),

alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74, 76 C. pen. Conform art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului,

deducându-se durata reținerii de la 2 februarie 2005 și arestul preventiv

executat de la 14 august 2005 la zi.

În cauză s-au apreciat

dispozițiile art. 64 și 71 C. pen.

de:

- un an și 7 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 211 alin.

(1) și (2) lit. c) alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.;

- un an și 4 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 189 alin.

(1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de un an și 7 luni închisoare.

Au fost aplicate

dispozițiile art. 64 și 71 C. pen.

S-a luat act că partea

vătămată R.M.C. nu s-a constituit poarte civilă în cauză și prejudiciul a fost

recuperat prin restituire.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, învestită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Harghita prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru

săvârșirea infracțiunilor ce au constituit temei al condamnării acestora, a

reținut în esență ca situație de fapt următoarele:

Inculpatul C.P.V. și partea

vătămată R.M.C. au derulat afaceri comerciale între societățile pe care le

administrau.

La un moment dat, între cei

doi s-au ivit neînțelegeri, inculpatul C.P.V. pretinzând că partea vătămată îi

datorează o sumă importantă, respectiv 550 milioane ROL.

Pentru a-și recupera banii

inculpatul a apelat la martorul O.S., care la rândul său îl știa pe inculpatul T.C.V.

cunoscut drept „recuperator de debite”.

Astfel, T.C.V. l-a contactat

telefonic pe C.P.V., în ziua de 2 februarie 2005, convenind să se întâlnească în

aceeași zi pentru a discuta amănunte.

Potrivit înțelegerii,

inculpatul C.P.V., însoțit de inculpatul S.E., și martorii D.S., P.L., toți

tineri cu o constituție atletică, s-au deplasat în municipiul Toplița cu

autoturismul proprietate personală, loc unde s-au întâlnit cu T.C.V. și la un

local public au discutat detalii privitoare la recuperarea pretinsei datorii.

Cu autoturismul proprietatea

inculpatului T.C.V. s-au deplasat în apropierea blocului unde locuia partea

vătămată și, în timp ce toți inculpații au rămas lângă autoturism, inculpatul T.C.V.

a urcat la locuința acestuia.

La invitația inculpatului,

partea vătămată a coborât din imobil și s-a urcat în mașină, convins fiind de

argumentul invocat de inculpat „să discute la căldură”.

Imediat mașina a fost pusă

în mișcare, fiind oprită în locul unde ceilalți 4 bărbați așteptau.

În aceste împrejurări,

martorii P.L. și D.S. au rămas pe trotuar, în autoturism urcând pe bancheta din

spate inculpații S.E. și C.P.V. Din acest moment au început presiuni asupra

părții vătămate căreia i s-a adus la cunoștință scopul prezenței lor,

inculpatul C.P.V. folosind un ton dur, amenințări la adresa acestuia și

familiei lui, cu scopul de a determina să predea suma pretinsă de T.C.V.

Autoturismul s-a deplasat în

spre comuna Gălăuțar, timp în care partea vătămată a fost supusă permanent

amenințărilor, așa încât a fost determinată să negocieze, relatând că are

asupra sa un card bancar și acceptând să ridice și să predea suma cu care era

aprovizionat instrumentul de plată.

Având intenția de a câștiga

timp, pentru a apela la ajutor, partea vătămată a propus inculpaților să-l

readucă în oraș pentru a lua din propriul autoturism agenda cu codul PIN.

După ce și-a luat agenda din

autoturism partea vătămată a fost condusă la bancomatul din centrul orașului,

însă imediat realizând că locul este frecventat de multe persoane, s-au

deplasat la alt bancomat într-un loc mai retras, la intrare în sediul Fabricii

de Tricotaje – Toplița.

Inițial, partea vătămată a

încercat să utilizeze un card ce nu avea provizie, însă inculpații au sesizat

gestul, atenționându-l să nu-și bată joc de ei, așa încât temându-se, a

utilizat cardul de pe care a retras 100 milioane în 9 tranșe, timp în care

inculpații au stat în spatele său.

Întreaga sumă a fost

preluată de inculpatul C.P.V., după care, în autoturism i-a cerut părții

vătămate să garanteze predarea diferenței de bani, scop în care a solicitat

predarea cheilor și actelor autoturismului, cu mențiunea că în cazul în care nu

va plăti diferența în termen de o săptămână, se va vinde autoturismul.

În împrejurarea descrisă,

partea vătămată a predat cartea de identitate a autoturismului proprietatea

concubinei sale, după care a fost lăsat să plece.

Inculpatul C.P.V., a predat

inculpatului T.C.V. 50 milioane, iar 20 milioane i-au revenit coinculpatului S.E.

pentru contribuția sa.

Imediat când i s-a permis să

se deplaseze, partea vătămată a sesizat telefonic Poliția municipiului Toplița,

solicitându-le sprijinul pentru identificarea inculpaților.

La scurt timp după sesizarea

telefonică, un echipaj al poliției locale a oprit în trafic autoturismul în

care au fost identificați inculpații C.P.V. și S.E. Sub preșul de cauciuc din

fața banchetei din față, s-a găsit cartea de identitate a autoturismului

proprietatea concubinei părții vătămate.

Suma de 100 milioane lei a

fost restituită părții vătămate. Faptele descrise au fost negate de inculpați, T.C.V.

susținând că a apelat la serviciile „recuperatorilor” dar pentru a speria

partea vătămată și în acest mod să-și recupereze banii pe care acesta îi

datora.

Ceilalți inculpați S.E. și C.P.V.

susțin că nu au proferat amenințări la adresa părții vătămate, pe care de

altfel nici nu au lipsit-o de libertate.

Apreciind dovedită vinovăția

inculpaților în săvârșirea infracțiunilor cu care a fost sesizată în raport de

probele administrate în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării

judecătorești, instanța i-a condamnat la pedepse individualizate în raport de

criteriile legale și participarea fiecăruia la comiterea infracțiunilor.

În termen legal, inculpații

au declarat apel susținând că s-a dat o greșită încadrare juridică uneia din

faptele reținute în sarcina lor, respectiv cele de tâlhărie, nefiind întrunite

elementele constitutive ale acesteia, eventual putându-se reține în sarcina lor

infracțiunea de șantaj.

Cât privește infracțiunea de

lipsire de libertate, s-a solicitat achitarea, cu motivarea că partea vătămată

a făcut deplasarea de la locuința sa prin voință proprie, neîngrădindu-i-se

libertatea de mișcare în niciun moment.

O altă critică, subsidiară

vizează reindividualizarea judiciară a pedepselor, cerându-se reducerea

acestora.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

prin decizia penală nr. 86/ A din 29 iunie 2006, a admis apelurile

inculpaților, a desființat în parte sentința și rejudecând cauza, în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul T.C.V.,

din instigare la infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) alin.

(2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., în complicitate la

aceste fapte, menținând atât circumstanțele atenuante cât și pedepsele.

Pe durata executării

pedepsei principale la care a fost condamnat fiecare inculpat, s-au interzis

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b).

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței, instanța de apel, reapreciind materialul probator

administrat în cursul procesului, a reținut că activitatea materială

infracțională desfășurată de inculpatul T.C.V., caracterizează participația

acestuia în calitate de complice la săvârșirea celor două infracțiuni

concurente.

Schimbarea încadrării în

acest sens, în contextul în care legiuitorul a dispus același tratament penal

instigatorului cât și complicelui conform art. 27, ce reglementează pedeapsa în

caz de participație.

Nici critica referitoare la

încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie care nu-și găsește suport în

probe, nu a fost reținută ca fondată de instanța de apel, care reliefează elementele

ce deosebesc esențial această infracțiune, de cea de șantaj prevăzută de art. 194

C. pen., infracțiune contra libertății persoanei.

Cât privește pedepsele,

instanța de control judiciar le-a menținut sub aspectul cuantumului și

modalității de executare, cu motivarea că s-au respectat obligațiile privitoare

la individualizarea judiciară, fiind de natură să-și atingă scopul

educativ-preventiv, restrângându-se numai sfera drepturilor a căror exercitare

a fost interzisă pe durata executării principale.

Împotriva deciziei

inculpații au declarat în termen legal recurs, invocând în principal drept

cazuri de casare dispozițiile prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 17 C.

proc. pen.

S-a susținut în esență că nu

există probe care să demonstreze vinovăția inculpaților pentru infracțiunile cu

care instanța a fost sesizată, impunându-se achitarea acestora, sau trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Una din criticile formulate

de inculpatul T.C.V. vizează nulitatea absolută a hotărârilor, întrucât nu a

fost pusă în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea cu care instanța a fost sesizată, lipsire de libertate în

instigare la această infracțiune.

O altă critică se referă la

greșita încadrare juridică a faptei, respectiv a infracțiunii prevăzute de art.

211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

considerându-se îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj,

prevăzută de art. 194 C. pen.

Inculpatul S.E., în ședința

publică de la 9 noiembrie 2006, a învederat instanței că înțelege să-și retragă

recursul declarație de care s-a luat act prin încheierea interlocutorie de la

acea dată.

Examinând recursurile

inculpaților C.P.V. și T.C.V. în raport de cazurile de casare invocate, cât și

din oficiu, Înalta Curte, constată nefondate căile de atac cu următoarea

motivare:

Din partea dispozitivă a

actului de sesizare a instanței, rezultă neechivoc că trimiterea în judecată a

inculpatului T.C.V. s-a făcut pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie

prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a)

C. pen., și lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.,

aflate în concurs real, în calitate de instigator.

Această formă de

participație la săvârșirea infracțiunilor este descrisă în actul de sesizare,

fiind arătate activitățile materiale desfășurate de inculpat, concretizate în

îndemnul determinant în săvârșirea infracțiunilor de către autori, îndemn fără

de care aceștia nu ar fi acționat.

Cum instanța de fond a

reținut în sarcina inculpaților exact încadrarea juridică a infracțiunilor

pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, critica ce vizează nulitatea

absolută a hotărârii este nefondată.

Cât privește existența

infracțiunilor deduse judecății, instanțele au dat o corectă interpretare probatoriului

administrat atât la urmărirea penală cât și în faza cercetării judecătorești,

reținând îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de

libertate și tâlhărie, participația acestora fiind judicios stabilită de

instanța de apel.

Ceea ce caracterizează

infracțiunea de tâlhărie, infracțiunea contra patrimoniului, este luarea unui

bun mobil din sfera patrimonială a victimei fără consimțământul acesteia prin

întrebuințarea de violențe sau amenințări.

În cauza dedusă judecății, remiterea

sumei de 100 milioane lei s-a făcut de însăși partea vătămată în mod silit,

acesta fiind supus amenințărilor de natură să exercite asupra sa o puternică

constrângere psihică.

Această acțiune adiacentă,

de proferare a amenințărilor ce vizau integritatea fizică a părții vătămate cât

și a familiei sale, s-a desfășurat permanent pe parcursul deplasării efectuate

în prezența inculpaților cu autoturismul și în timpul operațiunii de retragere

a banilor, fiind concepută drept mijloc de determinare a părții vătămate să

achite pretinsa datorie avută față de inculpatul T.C.V.

Realitatea și gravitatea

amenințărilor adresate părții vătămate, în condițiile în care libertatea de

mișcare a acestuia era restrânsă, rezultă cu evidență din declarațiile

martorilor C.D.S., T.C.V., S.V., I.D., contactați de R.M.C., imediat ce a putut

să se deplaseze liber.

Partea vătămată a relatat

martorilor cele întâmplate, încercând cu ajutorul acestora să organizeze

prinderea inculpaților, sesizând totodată poliția locală.

Spre deosebire de tâlhărie,

infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen., vizează în principal,

relațiile sociale privitoare la libertatea morală a persoanei, victima fiind

supusă unei constrângeri prin amenințare, sub imperiul căreia satisface cererea

făptuitorului, redobândindu-și ulterior libertatea morală.

Așadar, pe lângă natura

relațiilor sociale vătămate ce este diferită în cazul infracțiunilor de șantaj

și tâlhărie, și factorul timp constituie un criteriu distinctiv, tâlhăria

presupunând existența concomitentă acțiunii principale, deposedarea și celei

adiacente, amenințarea sau violențele, ceea ce nu se regăsește în cazul

infracțiunii de șantaj, unde trecerea unui interval de timp de la actul de

amenințare și până la cel de remitere, este esențială.

Cât privește pedepsele

aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumului și modalității de executare s-a

făcut o justă proporționalizare a acestora, ținându-se cont de pericolul social

al infracțiunilor evidențiat de modul în care s-a conceput comiterea acestora

prin participarea mai multor persoane, în loc public.

Totodată, s-au avut în

vedere și datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, atitudinea

manifestată în cursul procesului, criterii ce au permis stabilirea unor pedepse

de natură să asigure scopul educativ-preventiv, așa cum este enunțat de art. 52

C. pen.

Pentru considerentele

expuse, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Recurenții vor fi obligați la

cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați C.P.V. și T.C.V. împotriva

deciziei penale nr. 86/ A din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2007.