ÎCCJ, decizie (scj.ro #83797)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83797) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Măsuri

de siguranță. Expulzarea

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea generală. Măsurile de siguranță

Indice alfabetic:

Drept

penal

-

măsuri de siguranță

-

expulzare

C.

pen.,

art. 117

În conformitate cu dispozițiile articolului 27 alineatul (2) din

Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație

și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora, măsurile de restrângere a libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii luate din motive de ordine publică sau siguranță

publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe

conduita persoanei în cauză; condamnările penale anterioare nu pot justifica în

sine luarea unor asemenea măsuri, iar conduita persoanei în cauză trebuie să

constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății, neputând fi acceptate motivări care nu sunt

direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție

generală.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene,

reflectată, în special, în cauza C-348/96 Calfa, măsura expulzării poate fi

luată împotriva unui resortisant comunitar numai în cazul în care, în afara

faptului că a comis o infracțiune, comportamentul său personal a creat o

amenințare reală și suficient de gravă care afectează

unul

dintre interesele fundamentale ale societății.

În raport cu dispozițiile Directivei

2004/38/CE

și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, măsura de siguranță

a expulzării prevăzută în art. 117 C. pen. împotriva unui resortisant comunitar

este luată în mod nelegal, dacă decurge exclusiv din condamnarea sa, la o

pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul

personal al acestuia - infractor primar care anterior avea un loc de muncă -

sau pericolul pe care îl reprezintă pentru cerințele de ordine publică.

I.C.C.J.,

Secția penală, decizia nr. 2764 din 11 septembrie 2012

Prin sentința nr. 8 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul

Ilfov, Secția penală, în temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată,

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul S.D., cetățean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei

hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus

expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul E.A., cetățean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată electronică.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei

hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus

expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale.

La termenul din 11 mai 2012, inculpații E.A. și S.D. au

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., fiind audiați, conform art. 320

1

alin. (3) teza finală C. proc. pen.

Solicitarea inculpaților a fost pusă în discuție de tribunal și

încuviințată, având în vedere faptul că inculpații au arătat în mod expres în

fața instanței faptul că recunosc săvârșirea infracțiunii pentru care au fost

trimiși în judecată, au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, precizând că le cunosc și

necontestându-le.

I. În drept, fapta inculpatului S.D. de a deține echipamente,

inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice -

identificate în camera de hotel a inculpatului, asupra inculpatului, dar și

montate de acesta pe un bancomat, fără a fi ridicate și fără a se valorifica

informațiile astfel culese), cu scopul de a servi la falsificarea

instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineața

zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de

poliție pe raza localității B. Județul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat

aparținând Băncii C. - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de copiat

datele de pe cardurile bancare (dispozitivul montat peste fanta de introducere

a cardului) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective,

elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de

echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică,

infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind că, în

condițiile în care inculpatul s-a deplasat anume pe teritoriul României pentru

a comite infracțiunea pentru care a fost condamnat, prin permiterea rămânerii

inculpatului pe teritoriul României ulterior executării sau considerării ca

executată a pedepsei principale se creează o stare de pericol (cu atât mai mult

cu cât inculpatul a fost cooptat de o grupare infracțională ce operează pe

teritoriul României), a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii

Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

II. În drept, fapta inculpatului E.A. de a deține echipamente,

inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice -

identificate atât în camera de hotel, cât și asupra inculpatului, respectiv

instalate efectiv pe un bancomat fără a fi însă ridicate și fără a se utiliza

efectiv datele astfel înregistrate), cu scopul de a servi la falsificarea

instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineața

zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de

poliție pe raza localității B. Județul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat

aparținând Băncii C - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de

copiat datele de pe cardurile bancare (dispozitivul tip baghetă, prevăzut cu

cameră video) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective,

elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de

echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică,

infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind, și în

privința acestui inculpat, că, în condițiile în care inculpatul s-a deplasat

anume pe teritoriul României pentru a comite infracțiunea pentru care a fost

condamnat, prin permiterea rămânerii inculpatului pe teritoriul României ulterior

executării sau considerării ca executată a pedepsei principale se creează o

stare de pericol (cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost cooptat de o

grupare infracțională ce operează pe teritoriul României), instanța de fond a

dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a respins, prin

decizia

nr. 219/A din 9 iulie 2012,

ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații S.D. și E.A. împotriva sentinței nr. 8 din 15 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul Ilfov, Secția penală.

În ceea ce privește luare măsurii de siguranță a expulzării,

curtea de apel a apreciat că, în mod temeinic, tribunalul a dispus-o, față de

împrejurarea că inculpații au fost cooptați de o grupare infracțională ce

operează și pe teritoriul României, fiind necesară pentru înlăturarea stării de

pericol, respectiv că odată eliberați inculpații vor continua să săvârșească

alte asemenea infracțiunii.

Pe de altă parte, luarea acestei măsuri nu poate fi considerată

că ar aduce atingere unor drepturi indispensabile pentru inculpați, având în

vedre că nu au legături deosebite cu această țară (România).

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat

de inculpatul E.A. împotriva deciziei nr. 219/A din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, găsind fondat cazul de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. ale cărui efecte le

va extinde asupra inculpatului S.D., pentru următoarele considerente:

Măsura de siguranță a expulzării ce decurge dintr-o condamnare a

unui infractor primar la pedeapsa de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de

deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică,

fără a se lua în considerare comportamentul personal al făptuitorului sau

pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerințele de ordine

publică ale statului român, încălcă dreptul Uniunii Europene.

Articolele 48, 52 și 59 din Tratat, articolul 3 din Directiva

64/221, preluat în articolele 27 și 28 din Directiva 2004/38, se opun unei

legislații care, cu anumite excepții, în special în cazul în care există motive

familiale, impune instanțelor unui stat membru să dispună expulzarea de pe

teritoriul său a resortisanților altor state membre, găsiți vinovați de

săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării

instrumentelor de plată electronică, fără a lua în considerare comportamentul

personal al făptuitorului sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă

pentru cerințele de ordine publică. În cauză nici instanța de fond și nici cea

de apel nu au făcut o analiză a considerentelor pentru care se dispune măsura

expulzării, altele decât săvârșirea infracțiunii și lipsa legăturilor cu statul

român.

La articolul 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind

dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru

cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora se subliniază că, pentru a da

naștere la expulzare, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o

amenințare reală și prezentă la adresa unui interes fundamental al societății

sau al statului membru în cauză, că existența unor condamnări penale anterioare

nu poate justifica în sine luarea unor măsuri de ordine publică sau de

siguranță publică și că nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate

de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

În consecință, o măsură de expulzare trebuie să fie întemeiată pe

examinarea individuală a cazului (Hotărârea

Metock și alții

, punctul 74)

și nu poate fi justificată de motive imperative de ordine sau siguranță publică

decât dacă, ținând seama de gravitatea excepțională a amenințării, o asemenea

măsură este necesară pentru protejarea intereselor pe care urmărește să le

garanteze, cu condiția ca acest obiectiv să nu poată fi atins prin măsuri mai

puțin stricte.

În cadrul aplicării Directivei 2004/38, trebuie să se pună în

balanță, pe de o parte, caracterul excepțional al amenințării privind ordinea

sau siguranța publică reprezentate de comportamentul personal al persoanei în

cauză, amenințare evaluată, dacă este cazul, la momentul la care va interveni

decizia de expulzare (Hotărârea din 29 aprilie 2004,

Orfanopoulos și Oliveri

,

C‑482/01 și C‑493/01, punctele 77-79), în lumina, în special, a

pedepselor ce pot fi aplicate și a celor efectiv aplicate, de gradul de

implicare în activitatea infracțională, de amploarea prejudiciului și, dacă

este cazul, de predispoziția pentru recidivă (Hotărârea din 27 octombrie 1977,

Bouchereau

,

30/77, punctul 29).

În cadrul acestei evaluări, trebuie să se țină seama de

drepturile fundamentale, în măsura în care nu pot fi invocate motive de interes

general pentru a justifica o măsură națională care este de natură să constituie

un obstacol în calea exercitării liberei circulații a persoanelor decât dacă

măsura respectivă ține seama de asemenea drepturi (Hotărârea

Orfanopoulos și

Oliveri

, C‑482/01 și C‑493/01, punctele 97-99).

În consecință, dreptul Uniunii Europene stabilește anumite

limite inclusiv în materie penală, astfel încât în materia măsurilor de

siguranță este interzisă restrângerea libertăților fundamentale garantate de

dreptul comunitar (

Cowan v. Trésor public

, C-186/87, punctul 19), pe

temeiul exclusiv al săvârșirii unei infracțiuni. Dispunerea unei astfel de

măsuri fără o justificare adecvată poate avea ca efect, de exemplu, încălcarea

dreptului la liberă circulație garantat cetățenilor comunitari (

Calfa v.

Grecia

C-348/96).

Măsura expulzării recurentului în prezenta cauză a fost motivată

exclusiv ca o consecință a săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată.

Tratatul autorizează statele membre să adopte, în ceea ce

privește resortisanții altor state membre, și, în special, pe motive de ordine

publică, măsuri care nu se pot aplica propriilor resortisanți (cum este și

cazul expulzării) (C-41/74

Van Duyn v. Home Office

, punctele 22 și 23,

cauzele conexate C-115/81 și 116/81

Adoui și Cornuaille v. Belgia

,

punctul 7, cauzele conexate C-65/95 și C-111/95

Shingara și Radiom

,

punctul 28).

Noțiunea de ordine publică poate fi invocată în caz de

amenințare reală și suficient de gravă la cerințele de ordine publică care

afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății

În consecință, măsura expulzării ar putea fi luată împotriva

unui resortisant comunitar, cum ar fi recurentul în cauză, numai în cazul în

care, în afară de comiterea infracțiunii, comportamentul său personal a creat o

amenințare reală și suficient de gravă care afectează unul dintre interesele

fundamentale ale societății

(

Calfa v. Grecia

C-348/96, punctul

25).

M

ăsura de siguranță a expulzării recurentului a fost luată, însă,

nelegal, deoarece decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani

închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al

făptuitorului, infractor primar care anterior avea un loc de muncă, sau

pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerințele de ordine

publică.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de inculpatul E.A. împotriva deciziei nr. 219/A din 9

iulie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a extins efectele

acestuia și asupra inculpatului S.D., a casat decizia penală atacată și, în

parte, sentința nr. 8 din 15 mai 2012 a Tribunalului Ilfov, Secția penală și,

în rejudecare, a înlăturat măsura de siguranță a expulzării luată față de ambii

inculpați, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.