ÎCCJ, decizie (scj.ro #83797)

Măsuri de siguranță. Expulzarea Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.

Măsurile de siguranță Indice alfabetic: Drept penal - măsuri de siguranță - expulzare C. pen., art. 117 În conformitate cu dispozițiile articolului 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, măsurile de restrângere a libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză; condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri, iar conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, reflectată, în special, în cauza C-348/96 Calfa, măsura expulzării poate fi luată împotriva unui resortisant comunitar numai în cazul în care, în afara faptului că a comis o infracțiune, comportamentul său personal a creat o amenințare reală și suficient de gravă care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății. În raport cu dispozițiile Directivei 2004/38/CE și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, măsura de siguranță a expulzării prevăzută în art. 117 C. pen. împotriva unui resortisant comunitar este luată în mod nelegal, dacă decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al acestuia - infractor primar care anterior avea un loc de muncă - sau pericolul pe care îl reprezintă pentru cerințele de ordine publică.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2764 din 11 septembrie 2012 Prin sentința nr. 8 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția penală, în temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D., cetățean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.A., cetățean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

La termenul din 11 mai 2012, inculpații E.A. și S.D. au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., fiind audiați, conform art. 320 1 alin. (3) teza finală C. proc. pen. Solicitarea inculpaților a fost pusă în discuție de tribunal și încuviințată, având în vedere faptul că inculpații au arătat în mod expres în fața instanței faptul că recunosc săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precizând că le cunosc și necontestându-le. I. În drept, fapta inculpatului S.D.

de a deține echipamente, inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice - identificate în camera de hotel a inculpatului, asupra inculpatului, dar și montate de acesta pe un bancomat, fără a fi ridicate și fără a se valorifica informațiile astfel culese), cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineața zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de poliție pe raza localității B. Județul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat aparținând Băncii C. - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de copiat datele de pe cardurile bancare (dispozitivul montat peste fanta de introducere a cardului) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind că, în condițiile în care inculpatul s-a deplasat anume pe teritoriul României pentru a comite infracțiunea pentru care a fost condamnat, prin permiterea rămânerii inculpatului pe teritoriul României ulterior executării sau considerării ca executată a pedepsei principale se creează o stare de pericol (cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost cooptat de o grupare infracțională ce operează pe teritoriul României), a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. II. În drept, fapta inculpatului E.A.

de a deține echipamente, inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice - identificate atât în camera de hotel, cât și asupra inculpatului, respectiv instalate efectiv pe un bancomat fără a fi însă ridicate și fără a se utiliza efectiv datele astfel înregistrate), cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineața zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de poliție pe raza localității B. Județul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat aparținând Băncii C - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de copiat datele de pe cardurile bancare (dispozitivul tip baghetă, prevăzut cu cameră video) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind, și în privința acestui inculpat, că, în condițiile în care inculpatul s-a deplasat anume pe teritoriul României pentru a comite infracțiunea pentru care a fost condamnat, prin permiterea rămânerii inculpatului pe teritoriul României ulterior executării sau considerării ca executată a pedepsei principale se creează o stare de pericol (cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost cooptat de o grupare infracțională ce operează pe teritoriul României), instanța de fond a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a respins, prin decizia nr. 219/A din 9 iulie 2012, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.D.

și E.A. împotriva sentinței nr. 8 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția penală. În ceea ce privește luare măsurii de siguranță a expulzării, curtea de apel a apreciat că, în mod temeinic, tribunalul a dispus-o, față de împrejurarea că inculpații au fost cooptați de o grupare infracțională ce operează și pe teritoriul României, fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol, respectiv că odată eliberați inculpații vor continua să săvârșească alte asemenea infracțiunii. Pe de altă parte, luarea acestei măsuri nu poate fi considerată că ar aduce atingere unor drepturi indispensabile pentru inculpați, având în vedre că nu au legături deosebite cu această țară (România). Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul E.A.

împotriva deciziei nr. 219/A din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, găsind fondat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. ale cărui efecte le va extinde asupra inculpatului S.D., pentru următoarele considerente: Măsura de siguranță a expulzării ce decurge dintr-o condamnare a unui infractor primar la pedeapsa de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, fără a se lua în considerare comportamentul personal al făptuitorului sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerințele de ordine publică ale statului român, încălcă dreptul Uniunii Europene.

Articolele 48, 52 și 59 din Tratat, articolul 3 din Directiva 64/221, preluat în articolele 27 și 28 din Directiva 2004/38, se opun unei legislații care, cu anumite excepții, în special în cazul în care există motive familiale, impune instanțelor unui stat membru să dispună expulzarea de pe teritoriul său a resortisanților altor state membre, găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, fără a lua în considerare comportamentul personal al făptuitorului sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerințele de ordine publică. În cauză nici instanța de fond și nici cea de apel nu au făcut o analiză a considerentelor pentru care se dispune măsura expulzării, altele decât săvârșirea infracțiunii și lipsa legăturilor cu statul român.

La articolul 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora se subliniază că, pentru a da naștere la expulzare, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală și prezentă la adresa unui interes fundamental al societății sau al statului membru în cauză, că existența unor condamnări penale anterioare nu poate justifica în sine luarea unor măsuri de ordine publică sau de siguranță publică și că nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

În consecință, o măsură de expulzare trebuie să fie întemeiată pe examinarea individuală a cazului (Hotărârea Metock și alții , punctul 74) și nu poate fi justificată de motive imperative de ordine sau siguranță publică decât dacă, ținând seama de gravitatea excepțională a amenințării, o asemenea măsură este necesară pentru protejarea intereselor pe care urmărește să le garanteze, cu condiția ca acest obiectiv să nu poată fi atins prin măsuri mai puțin stricte.

În cadrul aplicării Directivei 2004/38, trebuie să se pună în balanță, pe de o parte, caracterul excepțional al amenințării privind ordinea sau siguranța publică reprezentate de comportamentul personal al persoanei în cauză, amenințare evaluată, dacă este cazul, la momentul la care va interveni decizia de expulzare (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Orfanopoulos și Oliveri , C‑482/01 și C‑493/01, punctele 77-79), în lumina, în special, a pedepselor ce pot fi aplicate și a celor efectiv aplicate, de gradul de implicare în activitatea infracțională, de amploarea prejudiciului și, dacă este cazul, de predispoziția pentru recidivă (Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau , 30/77, punctul 29). În cadrul acestei evaluări, trebuie să se țină seama de drepturile fundamentale, în măsura în care nu pot fi invocate motive de interes general pentru a justifica o măsură națională care este de natură să constituie un obstacol în calea exercitării liberei circulații a persoanelor decât dacă măsura respectivă ține seama de asemenea drepturi (Hotărârea Orfanopoulos și Oliveri , C‑482/01 și C‑493/01, punctele 97-99).

În consecință, dreptul Uniunii Europene stabilește anumite limite inclusiv în materie penală, astfel încât în materia măsurilor de siguranță este interzisă restrângerea libertăților fundamentale garantate de dreptul comunitar ( Cowan v. Trésor public , C-186/87, punctul 19), pe temeiul exclusiv al săvârșirii unei infracțiuni. Dispunerea unei astfel de măsuri fără o justificare adecvată poate avea ca efect, de exemplu, încălcarea dreptului la liberă circulație garantat cetățenilor comunitari ( Calfa v. Grecia C-348/96). Măsura expulzării recurentului în prezenta cauză a fost motivată exclusiv ca o consecință a săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Tratatul autorizează statele membre să adopte, în ceea ce privește resortisanții altor state membre, și, în special, pe motive de ordine publică, măsuri care nu se pot aplica propriilor resortisanți (cum este și cazul expulzării) (C-41/74 Van Duyn v. Home Office , punctele 22 și 23, cauzele conexate C-115/81 și 116/81 Adoui și Cornuaille v. Belgia , punctul 7, cauzele conexate C-65/95 și C-111/95 Shingara și Radiom , punctul 28). Noțiunea de ordine publică poate fi invocată în caz de amenințare reală și suficient de gravă la cerințele de ordine publică care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății În consecință, măsura expulzării ar putea fi luată împotriva unui resortisant comunitar, cum ar fi recurentul în cauză, numai în cazul în care, în afară de comiterea infracțiunii, comportamentul său personal a creat o amenințare reală și suficient de gravă care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societății ( Calfa v. Grecia C-348/96, punctul 25). M ăsura de siguranță a expulzării recurentului a fost luată, însă, nelegal, deoarece decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al făptuitorului, infractor primar care anterior avea un loc de muncă, sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerințele de ordine publică.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul E.A. împotriva deciziei nr. 219/A din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a extins efectele acestuia și asupra inculpatului S.D., a casat decizia penală atacată și, în parte, sentința nr. 8 din 15 mai 2012 a Tribunalului Ilfov, Secția penală și, în rejudecare, a înlăturat măsura de siguranță a expulzării luată față de ambii inculpați, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.