ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea formulată, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Instituția Prefectului Județului Tulcea și Comuna Baia prin Primar, Județul Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a notificării nr. 130/2001, Primarul Comunei Baia - jud. Tulcea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziția nr. 1192 din 02 iulie 2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele - casă de locuit demolată și teren intravilan în suprafață totală de 5500 mp, situate în localitatea Caugagia, comuna Baia, jud. Tulcea.

Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Prin Sentința civilă nr. 3635 din 28 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului Județului Tulcea și Comuna Baia prin Primar și a respins acțiunea reclamantului Sanchi Stere, formulată în contradictoriu cu acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins excepțiile autorității de lucru judecat și prematurității, ca nefondate; a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în dosarul înregistrat sub nr. 47261 /CC.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, se constată că prin Sentința civilă nr. 3989 din 18 noiembrie 2009 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a A.N.R.P., precum și excepția prematurității cererii reclamantului, având ca obiect obligarea pârâtei Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor de a numi un evaluator pentru evaluarea imobilului din localitatea Caugagia, Comuna Baia, jud. Tulcea, constând în teren și construcție demolată. Instanța de fond a apreciat că este neîndoielnic faptul că procesul de față este între aceleași părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză (art. l201 C. civ ), însă nu poate fi reținut și efectul puterii de lucru judecat, anume obligativitatea, din moment ce fondul raportului juridic dedus judecații nu a fost soluționat în primul proces, acțiunea fiind respinsă ca prematură, astfel că a respins ca nefondată excepția invocată.

În ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii, instanța a respins-o ca nefondată, reținând că însăși pârâta CCSD a recunoscut ulterior, prin concluziile scrise, că dosarul a fost înaintat Secretariatului și analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, următoarea etapă constituind-o, conform dispozițiilor titlului VII, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea 247/2005, desemnarea unui evaluator. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului Județului Tulcea și Comuna Baia prin Primar, instanța a constatat că reclamantul nu a justificat abilitarea acestora de a sta în judecată, de vreme ce potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005 singura entitatate obligată la desemnarea unui evaluator este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe cale de consecință, excepția invocată de instanță din oficiu a fost admisă, iar acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că pârâta a analizat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, însă nu a desemnat și expertul în vederea evaluării imobilului, că refuzul desemnării expertului apare ca nejustificat, iar invocarea de către pârâtă a dispozițiilor Deciziei CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008, potrivit cu care ordinea de soluționare a dosarelor transmise Secretariatului după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 este aceea a înregistrării lor, este irelevantă, în condițiile în care CCSD a inițiat deja soluționarea dosarului reclamantului, prin parcurgerea etapei analizei legalității cererii de restituire în natură, inițiere care, prin ipoteză, s-a făcut în raport de criteriul amintit.

În raport de argumentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în cauză, a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului. Se menționează că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în ordinea înregistrării lor astfel cum s-a prevăzut prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., care a înlocuit Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 și care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât a evaluatorului/ societății de evaluare.

Cum dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la 15 iunie 2010, în mod eronat prima instanță a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil pentru soluționarea acestuia, cu atât mai mult cu cât jurisprudența Curții Europene la a Drepturilor Omului a indicat drept termen rezonabil pentru soluționarea unei cauze, termenul de 6 luni. Se precizează că nu are relevanță situația potrivit căreia notificarea reclamantului a fost soluționată după 9 ani de la data formulării acesteia în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât C.C.S.D. nu avea atribuții în acest sens, atribuțiile sale fiind expres prevăzute în art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, doar în cadrul procedurii administrative prealabile.

Recurenta-pârâtă a formulat și concluzii scrise prin care a reiterat argumentele expuse în cererea de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea cererii reclamantului. 3. Soluția instanței de recurs. Criticile formulate de recurenta-pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor care există la dosarul cauzei, a dispozițiilor legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată din înscrisurile care există la dosarul cauzei, în favoarea intimatului-reclamant a fost emisă Dispoziția nr. 1192 din 2 iulie 2007 a Primarului comunei Baia, județul Tulcea, privind acordarea de despăgubiri reparatorii în echivalent pentru imobilul din localitatea Caugagia, comuna Baia, județul Tulcea, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dosarul privind acordarea despăgubirilor a fost înaintat de Instituția Prefectului județului Tulcea către Secretariatul Comisiei Centrale la 6 aprilie 2009, conform înscrisului de la fila 36 dosar fond, însă a fost returnat în vederea completării cu alte documente, fiind ulterior retransmis și înregistrat la autoritatea pârâtă la 15 iunie 2010 sub nr. 47261/CC, astfel cum de altfel aceasta confirmă prin cererea de recurs.

Admițând acțiunea formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut, în esență, că este nejustificat refuzul desemnării expertului în vederea evaluării imobilului în litigiu, dispozițiile Deciziei C.C.S.D. nr. 2815 din 16 februarie 2008 fiind irelevante în condițiile în care a fost inițiată deja soluționarea dosarului prin parcurgerea etapei analizei legalității cererii de restituire în natură. Soluția instanței de fond este corectă, fiind nefondată critica ce vizează faptul că prima instanță a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil în soluționarea cererii reclamantului.

Este adevărat că potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. Este adevărat și faptul că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii. Interpretând aceste dispoziții, Înalta Curte în jurisprudența sa în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/ 2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII, deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depășirea unei perioade scurte de timp, de 30 zile.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea parcurgerii procedurii administrative și a emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz.

În temeiul art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenta obligația să analizeze dosarele numai în privința legalității cererii de restituire în natură și nu să reanalizeze și să reaprecieze legalitatea deciziei de acordare de despăgubiri sau să solicite acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, etc. Din actele dosarului rezultă că intimata a fost învestită în vederea emiterii deciziei inițial la 6 aprilie 2009 apoi, după retransmiterea dosarului, la data de 15 iunie 2010. Trimiterea dosarului la evaluator și ulterior emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, ca atribuții ce-i incumbau autorității pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu au fost îndeplinite nici în momentul pronunțării instanței de fond și nici până în momentul pronunțării deciziei de recurs.

Este binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. Decizia nr. 2815/2008 emisă de recurentă are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite. În speță, chiar și în raport de susținerile recurentei-pârâte cu privire la termenul rezonabil în accepțiunea sa, față de situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că atitudinea autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din CEDO și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este de altfel cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanță. Având în vedere că intimatul-reclamant a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar și atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Această interpretare se impune și în raport de faptul că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată și Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

De asemenea, urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TUE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G.

nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Față de toate acestea, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte sub toate aspectele, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legală și temeinică soluția instanței de fond. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3635 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.