ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Instituția Prefectului

Județului Tulcea și Comuna Baia prin Primar, Județul Tulcea, ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la desemnarea unui

evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, urmare a notificării nr. 130/2001, Primarul Comunei

Baia - jud. Tulcea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziția nr. 1192 din 02

iulie 2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilele - casă de locuit demolată și teren intravilan în suprafață

totală de 5500 mp, situate în localitatea Caugagia, comuna Baia, jud. Tulcea.

Pârâtul Statul Român

prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția

prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Prin Sentința civilă

nr. 3635 din 28 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Instituția Prefectului Județului Tulcea și Comuna Baia prin

Primar și a respins acțiunea reclamantului Sanchi Stere, formulată în contradictoriu

cu acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins

excepțiile autorității de lucru judecat și prematurității, ca nefondate; a

admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator sau o societate de

evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în dosarul înregistrat

sub nr. 47261 /CC.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat, se constată că prin Sentința civilă nr. 3989 din 18

noiembrie 2009 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a A.N.R.P.,

precum și excepția prematurității cererii reclamantului, având ca obiect

obligarea pârâtei Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor de a numi un

evaluator pentru evaluarea imobilului din localitatea Caugagia, Comuna Baia,

jud. Tulcea, constând în teren și construcție demolată.

Instanța de fond a

apreciat că este neîndoielnic faptul că procesul de față este între aceleași

părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză (art. l201 C. civ

), însă nu poate fi reținut și efectul puterii de lucru judecat, anume

obligativitatea, din moment ce fondul raportului juridic dedus judecații nu a

fost soluționat în primul proces, acțiunea fiind respinsă ca prematură, astfel

că a respins ca nefondată excepția invocată.

În ceea ce privește

excepția prematurității formulării acțiunii, instanța a respins-o ca nefondată,

reținând că însăși pârâta CCSD a recunoscut ulterior, prin concluziile scrise,

că dosarul a fost înaintat Secretariatului și analizat sub aspectul legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, următoarea etapă

constituind-o, conform dispozițiilor titlului VII, art. 16 alin. (4) și (5) din

Legea 247/2005, desemnarea unui evaluator.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, Instituția Prefectului Județului Tulcea și Comuna

Baia prin Primar, instanța a constatat că reclamantul nu a justificat

abilitarea acestora de a sta în judecată, de vreme ce potrivit art. 16 alin. (5)

din Legea nr. 247/2005 singura entitatate obligată la desemnarea unui evaluator

este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe cale de

consecință, excepția invocată de instanță din oficiu a fost admisă, iar

acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți a fost respinsă pentru

lipsa calității procesuale pasive.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că pârâta a analizat legalitatea respingerii

cererii de restituire în natură, însă nu a desemnat și expertul în vederea

evaluării imobilului, că refuzul desemnării expertului apare ca nejustificat,

iar invocarea de către pârâtă a dispozițiilor Deciziei CCSD nr. 2815 din 16

septembrie 2008, potrivit cu care ordinea de soluționare a dosarelor transmise

Secretariatului după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 este aceea a

înregistrării lor, este irelevantă, în condițiile în care CCSD a inițiat deja

soluționarea dosarului reclamantului, prin parcurgerea etapei analizei

legalității cererii de restituire în natură, inițiere care, prin ipoteză, s-a

făcut în raport de criteriul amintit.

În raport de

argumentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis cererea reclamantului,

astfel cum a fost formulată.

exercitată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că,

în cauză, a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii

reclamantului.

Se menționează că soluționarea

dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în ordinea înregistrării lor

astfel cum s-a prevăzut prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de

C.C.S.D., care a înlocuit Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 și care prevedea

selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât a evaluatorului/

societății de evaluare.

Cum dosarul reclamantei a fost

transmis Secretariatului Comisiei Centrale la 15 iunie 2010, în mod eronat

prima instanță a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil pentru

soluționarea acestuia, cu atât mai mult cu cât jurisprudența Curții Europene la

a Drepturilor Omului a indicat drept termen rezonabil pentru soluționarea unei

cauze, termenul de 6 luni.

Se precizează că nu

are relevanță situația potrivit căreia notificarea reclamantului a fost

soluționată după 9 ani de la data formulării acesteia în cadrul procedurii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât C.C.S.D. nu avea atribuții

în acest sens, atribuțiile sale fiind expres prevăzute în art. 16 Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, doar în cadrul procedurii administrative prealabile.

Recurenta-pârâtă a

formulat și concluzii scrise prin care a reiterat argumentele expuse în cererea

de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe

fond respingerea cererii reclamantului.

de recurs.

Criticile formulate

de recurenta-pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor

care există la dosarul cauzei, a dispozițiilor legale incidente, apreciază că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată

din înscrisurile care există la dosarul cauzei, în favoarea intimatului-reclamant

a fost emisă Dispoziția nr. 1192 din 2 iulie 2007 a Primarului comunei Baia,

județul Tulcea, privind acordarea de despăgubiri reparatorii în echivalent

pentru imobilul din localitatea Caugagia, comuna Baia, județul Tulcea, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Dosarul privind

acordarea despăgubirilor a fost înaintat de Instituția Prefectului județului

Tulcea către Secretariatul Comisiei Centrale la 6 aprilie 2009, conform

înscrisului de la fila 36 dosar fond, însă a fost returnat în vederea

completării cu alte documente, fiind ulterior retransmis și înregistrat la

autoritatea pârâtă la 15 iunie 2010 sub nr. 47261/CC, astfel cum de altfel

aceasta confirmă prin cererea de recurs.

Admițând acțiunea

formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut, în esență, că este

nejustificat refuzul desemnării expertului în vederea evaluării imobilului în

litigiu, dispozițiile Deciziei C.C.S.D. nr. 2815 din 16 februarie 2008 fiind

irelevante în condițiile în care a fost inițiată deja soluționarea dosarului

prin parcurgerea etapei analizei legalității cererii de restituire în natură.

Soluția instanței de

fond este corectă, fiind nefondată critica ce vizează faptul că prima instanță

a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil în soluționarea cererii

reclamantului.

Este adevărat că

potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru

acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și

completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de

specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite

Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

Este adevărat și

faptul că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în

vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci doar

parcurgerea unor etape obligatorii.

Interpretând aceste

dispoziții, Înalta Curte în jurisprudența sa în materie a considerat că

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/

2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII, deoarece emiterea deciziei

este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea

unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depășirea unei

perioade scurte de timp, de 30 zile.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea parcurgerii

procedurii administrative și a emiterii actului administrativ în cadrul unui

termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz.

În temeiul art. 16

alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenta obligația să analizeze

dosarele numai în privința legalității cererii de restituire în natură și nu să

reanalizeze și să reaprecieze legalitatea deciziei de acordare de despăgubiri

sau să solicite acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de

către stat, etc.

Din actele dosarului

rezultă că intimata a fost învestită în vederea emiterii deciziei inițial la 6

aprilie 2009 apoi, după retransmiterea dosarului, la data de 15 iunie 2010.

Trimiterea dosarului

la evaluator și ulterior emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri,

ca atribuții ce-i incumbau autorității pârâte în cadrul procedurii

administrative prealabile, nu au fost îndeplinite nici în momentul pronunțării

instanței de fond și nici până în momentul pronunțării deciziei de recurs.

Este binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe

motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un

interval de timp rezonabil.

Decizia nr. 2815/2008

emisă de recurentă are caracter intern și nu poate înfrânge principiul

sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor

îndreptățite.

În speță, chiar și în

raport de susținerile recurentei-pârâte cu privire la termenul rezonabil în

accepțiunea sa, față de situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs

apreciază că atitudinea autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen

rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din CEDO și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este de altfel

cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată

perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități

administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces

jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la

instanță.

Având în vedere că

intimatul-reclamant a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii

bunurilor, în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar și atitudinea

de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă

că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil

de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în

sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Această interpretare

se impune și în raport de faptul că unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată și Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin

care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor

membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca

administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un

termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care

există în cauza respectivă.

De asemenea, urmare a

aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TUE, recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt

beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport

cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6

paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor

administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către

organele administrației publice centrale sau locale.

Față de toate acestea,

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte sub toate

aspectele, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fiind legală și temeinică soluția instanței de fond.

În concluzie, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 3635 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2011.