ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1202/2011

Asupra recursurilor de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu din

data de 04 februarie 2011 , Curtea de Apel Bacău, secția

I

penală,

în dosarul nr. 107/2011,

rămasă

definitivă, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de propunerea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor conexe

infracțiunilor de corupție și în temeiul art. 149

1

C. proc. pen. s-a

dispus arestarea preventivă a inculpatului R.B.C. pentru o perioadă de 29 de

zile de la 04 februarie 2011 - la 04 martie 2011 inclusiv, constatându-se

incidența cazului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea penală

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea de ședință din data de 01 martie 2011,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1773/2011

(770/2011),

printre altele, a admis

propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticoruptie - Secția de Combatere a Infracțiunilor conexe

infracțiunilor de corupție și a dispus prelungirea arestării preventive a R.B.C.

S-a reținut că inculpatul în calitate de ofițer de

poliție judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava, a purtat discuții cu

investigatorul sub acoperire P.G. despre împărțirea banilor, despre câți bani

s-au făcut pe tură, despre trafic și încasări, despre monitorizarea mașinilor

aparținând cetățenilor ucraineni și despre faptul că pentru 8 cartușe de țigări

se percepe suma de 50 de lei, iar în data de 5 decembrie 2010, inculpatul a

fost surprins în înregistrările audio-video între orele 00:00:15-00:00:38,

predând investigatorului sume de bani și în data de 18 decembrie 2010, în

intervalul 02:56:24 - 02:59:45, inculpatul R. a predat investigatorului o sumă

de bani, în toneta în care se afla și inculpatul I.T.

Prin încheierea de ședință nr. 8 din data de 18

martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

în dosarul nr. 2339/2011,

în temeiul

art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul R.B.C.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul R.B.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr.

232/39/2011

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

și dispoziția Curții de Apel Suceava dată în încheierea atacată, nr. 8 din data

de 18 martie 2011, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat

pentru următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta

Curte constată următoarele:

Din redactarea textului legal care reglementează

condițiile liberării provizorii, respectiv art. 160

2

alin. (1), (2) C.

proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se

acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea

împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă,

îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se

poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative, anterior

arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru

instanță, de a admite cererea. Revine deci instanței, sarcina de a analiza

temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a

inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în

parte.

In cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 160

2

alin. (1), (2) C. proc. pen. respectiv infracțiunea pentru

care este cercetat inculpatul iar actele dosarului cauzei nu evidențiază date,

din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă.

Cu toate că, formal, sunt îndeplinite condițiile

legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei

soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.

Este adevărat că, în cadrul unei astfel de proceduri,

se subînțelege că temeiurile arestării subzistă, privarea de libertate însăși

fiind premisa, condiția „sine qua non" a formulării unei cereri de

liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, sunt incidente

alte instituții - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă

măsură preventivă. Se impune însă, a fi avute în vedere și aceste temeiuri,

pentru că, subzistența lor, completată de necesitatea asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și insuficiența controlului judiciar asupra

inculpatului - conduc la concluzia inoportunității liberării provizorii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin

jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana

privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai

este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a

acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în

detenție. In acest context, Curtea Europeană a dezvoltat 4 motive acceptabile

pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces;

riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului

sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.

Așadar, în concordanță și cu jurisprudența Curții

Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de

libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic

impact în rândul comunității, cum este cea din speță - este incident și în

cazul de față, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce

atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare față de regula

generală a judecării în stare de liberate.

Așa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin

prisma celor mai sus expuse, apreciem că este de natură a tulbura ea însăși,

buna desfășurare a procesului penal, cel puțin o perioadă de timp, astfel că

măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al

bunei desfășurări a procesului penal - se impune a fi menținută, liberarea

provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar, nefiind oportună

la acest moment.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen.

scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie

prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind

cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta

imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru

una din aceste măsuri.

De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici

aspectele pozitive evidențiate în circumstanțierea persoanei inculpatului,

însă, așa cum am arătat, instanța apreciază că - raportat la necesitatea

protejării ordinii publice (prin prisma reacției publice la modul în care

autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul

stopării acestui fenomen în societatea românească), motiv care primează față de

celelalte elemente favorabile inculpatului, în scopul asigurării continuării

urmăririi penale în bune condiții - controlul judiciar ar fi insuficient, cel

puțin la acest moment, atât de apropiat datei arestării și, că deci, nu se

justifică încă, punerea inculpatului în libertate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în

raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei, în sensul că, inculpatul R.B.C. în calitate de ofițer de

poliție judiciară de frontieră în cadrul I.J.P.F. Suceava în baza unei înțelegeri

prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale,

a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, sume de bani, de la

persoanele care au tranzitat frontiera cu Ucraina; cât și faptul că pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpatul ar fi săvârșit-o, este

pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

In acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

nu sunt întrunite la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 160

2

coroborat cu art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, de inculpatul R.B.C. împotriva

încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 232/39/2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei

hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

R.B.C. împotriva încheierii nr. 8 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 232/39/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.