ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2011

Asupra cererii

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 27 septembrie 2010, pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, P.

P. a solicitat obligarea intimatei Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, la eliberarea deciziei pronunțate, de

această secție, în dosarul penal

nr. 766/42/2009.

În motivarea

cererii sale, petentul arată, în esență, că s-a adresat

secției penale, în data de 21 iulie 2010, cu o cerere de eliberare a

unei copii

după decizia pronunțată,

în dosarul penal nr. 766/42/2009, iar ulterior, la data

11 septembrie

2010, a revenit cu o cerere identică, fără a primi vreun răspuns.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că cererea

este inadmisibilă.

Conform

prevederilor art. 8 alin. (l) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut

de

lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ

unilateral,

nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă sau care nu a primit

niciun răspuns în termenul

prevăzut la art. 2 alin. (l) lit. h), poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita

anularea în

tot sau în parte a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații

pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa

instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes

legitim al său

prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul

de efectuare a unei anumite

operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului

sau

interesului legitim”.

Rezultă din dispozițiile legale citate că obiectul

acțiunii judiciare în contencios administrativ poate viza numai un act

administrativ, astfel cum acesta este caracterizat de art. 2 alin. (l) lit. c)

din Legea nr. 554/2004.

În cauză, însă, necomunicarea deciziei pronunțate

în dosarul penal

nr. 766/42/2009, nu

este un act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, iar Înalta

Curte nu soluționează în fond cererile de tipul acesta,

petentul având

posibilitatea, în măsura în care dorește, să se adreseze instanței competente.

Pe de altă parte, competența de judecată a

Înaltei Curți de Casație și

Justiție se referă, conform art. 4 pct. l C.

proc. civ., la

recursurile declarate

împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă

neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în

judecată, astfel încât cererea petentului este inadmisibilă, urmând a fi

respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de P.P., ca

inadmisibilă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.