ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea amenzii administrative aplicate reclamantului, conform comunicării din data de 14 august 2008, emisă în dosarul penal nr. 8809/P/2007, arătând că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetentei materiale a instanței de contencios administrativ și excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că ordonanța emisă în dosarul nr. 8809/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 este un act de urmărire penală, ce poate fi atacat în condițiile Codului de procedură penală.

Prin sentința nr. 2256 din 11 mai 2010, Curtea de Apel București a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că necompetentei materiale a instanței de contencios administrativ este nefondată, având în vedere că reclamantul a înțeles a aduce critici comunicării efectuate de către pârât, prin care i s-a adus la cunoștința măsurile dispuse în cadrul dosarului nr. 8809/P/2997, temeiul de drept constituindu-l dispozițiile Legii 554/2004.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că actul atacat nu are natura juridica a uni act administrativ ,astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, astfel că această comunicare a Parchetului nu a dat naștere la raporturi juridice de drept administrativ, reclamantul având la dispoziție căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.A., criticând sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică. In motivarea căii de atac, recurentul a reiterat susținerile din fața instanței de fond, arătând, în esență, că cererea sa este admisibilă, conform Legii nr. 554/2004, întrucât amenda administrativă, a cărei anulare o solicită, a fost aplicată cu exces de putere de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004. Astfel, în esență, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat întru-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.

Instanța, soluționând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. In acest context, Înalta Curte reține că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunțate. Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ. Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. In aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

In mod nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziții legale disparate și fără utilitate sau relevanță în prezenta cauză pentru a justifica aplicabilitatea Legii nr. 554/2004 în speța de față. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. In aceste condiții, față de cele arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Cruț Alexandru împotriva sentinței nr. 2256/F din 11 mai 2010, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.