ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea amenzii administrative aplicate

reclamantului, conform comunicării din data de 14 august 2008, emisă în dosarul

penal nr. 8809/P/2007,

arătând că nu se

face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția necompetentei materiale a instanței de contencios administrativ și

excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că ordonanța emisă în dosarul nr.

8809/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 este un act de

urmărire penală, ce poate fi atacat în condițiile Codului de procedură penală.

Prin sentința nr. 2256 din 11 mai

2010, Curtea de Apel București a respins excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel București, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii, formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și pe cale de consecință a

respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

necompetentei materiale a instanței de

contencios administrativ este nefondată, având în vedere că reclamantul a

înțeles a aduce critici comunicării efectuate de

către pârât, prin care i s-a adus la cunoștința măsurile dispuse în

cadrul dosarului

nr. 8809/P/2997,

temeiul de drept constituindu-l dispozițiile Legii 554/2004.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că actul atacat nu are

natura juridica a uni act administrativ ,astfel cum acesta este definit la art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, astfel că această comunicare a

Parchetului nu a dat naștere la raporturi juridice de drept administrativ,

reclamantul având la dispoziție căile de atac prevăzute de Codul de procedură

penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs C.A., criticând sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

In motivarea

căii de atac, recurentul a reiterat susținerile din fața instanței

de fond, arătând, în esență, că

cererea sa este admisibilă, conform Legii nr. 554/2004, întrucât amenda

administrativă, a cărei anulare o solicită, a fost aplicată cu exces de putere

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii specifice

contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin.

(1) din Legea 554/2004.

Astfel, în esență, persoana vătămată

într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate

solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ

vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune

morale.

De asemenea, se poate adresa instanței

de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat întru-un drept sau

interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a

unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesul legitim.

Instanța,

soluționând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul

administrativ, să oblige autoritatea

publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze

o anumită operațiune administrativă.

In acest context, Înalta Curte reține

că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite

de textele legale enunțate.

Prin cererea

introductivă de instanță, reclamantul a solicitat anularea unei

adrese prin care a fost aplicată o

sancțiune cu caracter administrativ.

Or, acest înscris nu constituie act

administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

In aceste

condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de

anulare a unui înscris care nu

îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului

administrativ.

In mod

nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziții legale

disparate și fără utilitate sau

relevanță în prezenta cauză pentru a justifica aplicabilitatea Legii nr.

554/2004 în speța de față.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

In aceste condiții, față de cele

arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge

recursul formulat

de către recurentul-reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Cruț Alexandru

împotriva sentinței nr. 2256/F din 11 mai 2010, a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

18 mai 2011.