ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4304/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 5857 din 12 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta

D.S., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul R.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.S., obligarea pârâtei la a prezenta în

scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile alin. (1

1

) art.

264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 27 iulie 2010.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că obiectul acțiunii excede noțiunii de

contencios administrativ, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât este formulată exclusiv

împotriva unei persoane fizice iar nu a unei autorități publice și nu vizează

un act administrativ.

Împotriva acestei

sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și

arătând în esență că, prin nepunerea în discuția părților a excepției

inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a încălcat principiul

contradictorialității și dreptul la apărare al recurentului.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de

judecător, să răspundă petiției din data de 27 iulie 2010, prin care solicita

să-i comunice, în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile art. 264

alin. (1) C. proc. civ. cu ocazia motivării hotărârii pronunțate în Dosarul nr.

33096/3/2009, aflat pe rolul Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal, iar în caz contrar să fie obligată la plata de daune

morale.

Potrivit prevederilor

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public".

De asemenea,

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ definesc

"contenciosul administrativ" ca fiind "activitatea de

soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din

nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Cum acțiunea

reclamantului nu se circumscrie prevederilor legale mai sus-citate, nici sub

aspectul subiectului de sezină - care, în speță, nu este o autoritate publică,

nici sub aspectul obiectului acțiunii - care nu este un act administrativ, în

mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este inadmisibilă,

respingând-o ca atare.

Este neîntemeiată

critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanța de fond a

principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, de vreme ce,

pentru data la care a fost judecată pricina în fond, 12 octombrie 2011, ambele

părți au fost legal citate; mai mult decât atât, prin cererea formulată (dosar

fond), reclamantul a solicitat judecarea în lipsă.

În acest sens, sunt

chiar dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage

sancțiunea nulității numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce

nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Or, în cauză, nu se

poate susține că există o astfel de vătămare, de vreme ce, așa cum s-a arătat,

recurentul-reclamant a fost legal citat în fața primei instanțe, având

posibilitatea de a se prezenta și de a-și susține cererea înaintea instanței de

fond.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinței nr. 5857 din 12 octombrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA