ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4304/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 5857 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta D.S., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.S., obligarea pârâtei la a prezenta în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile alin. (1 1 ) art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 27 iulie 2010. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că obiectul acțiunii excede noțiunii de contencios administrativ, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât este formulată exclusiv împotriva unei persoane fizice iar nu a unei autorități publice și nu vizează un act administrativ.

Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și arătând în esență că, prin nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al recurentului. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de judecător, să răspundă petiției din data de 27 iulie 2010, prin care solicita să-i comunice, în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc.

civ. cu ocazia motivării hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 33096/3/2009, aflat pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, iar în caz contrar să fie obligată la plata de daune morale. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ definesc "contenciosul administrativ" ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". Cum acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor legale mai sus-citate, nici sub aspectul subiectului de sezină - care, în speță, nu este o autoritate publică, nici sub aspectul obiectului acțiunii - care nu este un act administrativ, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Este neîntemeiată critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, de vreme ce, pentru data la care a fost judecată pricina în fond, 12 octombrie 2011, ambele părți au fost legal citate; mai mult decât atât, prin cererea formulată (dosar fond), reclamantul a solicitat judecarea în lipsă. În acest sens, sunt chiar dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage sancțiunea nulității numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or, în cauză, nu se poate susține că există o astfel de vătămare, de vreme ce, așa cum s-a arătat, recurentul-reclamant a fost legal citat în fața primei instanțe, având posibilitatea de a se prezenta și de a-și susține cererea înaintea instanței de fond.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinței nr. 5857 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA