ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5084/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1098 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea prin care reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta P.L.M., solicita obligarea acesteia să răspundă petiției din data de 10 august 2010 iar, în caz contrar, să fie obligată la plata de daune morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea reclamantului excede noțiunii de contencios administrativ, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât este formulată exclusiv împotriva unei persoane fizice iar nu a unei autorități publice și nu vizează un act administrativ.

Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și arătând în esență că, prin nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al recurentului. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de judecător, să răspundă petiției din data de 10 august 2010, prin care solicita să completeze, în sensul dorit de petent, dispozitivul deciziei nr. 3122 din 15 iunie 2010 pronunțată de Î.C.C.J., iar în caz contrar să fie obligată pârâta la plata de daune morale. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ definesc „contenciosul administrativ" ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". Cum acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor legale mai sus citate, nici sub aspectul subiectului de sezină - care, în speță, nu este o autoritate publică, nici sub aspectul obiectului acțiunii - care nu este un act administrativ, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Este neîntemeiată critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, de vreme ce, pentru data la care a fost judecată pricina în fond, 15 februarie 2011, ambele părți au fost legal citate; mai mult decât atât, prin cererea formulată (f.5 - dosar fond), reclamantul a solicitat judecarea în lipsă. In acest sens, sunt chiar dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, potrivit cărora îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage sancțiunea nulității numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or, în cauză, nu se poate susține că există o astfel de vătămare, de vreme ce, așa cum s-a arătat, recurentul-reclamant a fost legal citat în fața primei instanțe, având posibilitatea de a se prezenta și de a-și susține cererea înaintea instanței de fond.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinței nr. 1098 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.