ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5084/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1098 din 15

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea prin care

reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta P.L.M., solicita

obligarea acesteia să răspundă petiției din data

de 10 august 2010 iar, în caz contrar, să fie

obligată la plata de daune

morale.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea

reclamantului excede noțiunii de contencios administrativ, astfel cum aceasta

este definită

de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât este

formulată exclusiv împotriva unei persoane fizice iar nu a unei autorități

publice și nu vizează un act administrativ.

Împotriva acestei sentințe, pe care o

consideră netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și arătând în esență că, prin

nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității acțiunii, instanța

de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al

recurentului.

Examinând sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de judecător, să

răspundă petiției din data de 10 august 2010, prin care solicita să completeze,

în sensul dorit de petent, dispozitivul deciziei nr. 3122 din 15 iunie 2010

pronunțată de Î.C.C.J., iar în caz contrar să fie obligată pârâta la plata de

daune morale.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

De asemenea, dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. f) din același act normativ definesc „contenciosul administrativ"

ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una

dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere

referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Cum acțiunea reclamantului nu se

circumscrie prevederilor legale mai sus citate, nici sub aspectul subiectului

de sezină - care, în speță, nu este o autoritate publică, nici

sub aspectul obiectului acțiunii - care nu este

un act administrativ, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este

inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Este neîntemeiată critica recurentului

referitoare la nerespectarea de către instanța de fond a principiului

contradictorialității și a dreptului la apărare, de vreme ce, pentru data la

care a fost judecată pricina în fond, 15 februarie 2011, ambele părți au fost

legal citate; mai mult decât atât, prin cererea formulată (f.5 - dosar fond),

reclamantul a solicitat judecarea în lipsă.

In acest sens, sunt chiar dispozițiile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, potrivit cărora

îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale atrage

sancțiunea nulității numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce

nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Or, în cauză, nu se poate susține că

există o astfel de vătămare, de vreme ce, așa cum s-a arătat, recurentul-reclamant

a fost legal citat în fața primei instanțe, având posibilitatea de a se

prezenta și de a-și susține cererea înaintea instanței de fond.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul R.M. împotriva sentinței nr. 1098 din 15 februarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.