ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4108

din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și

precizată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta B.L., prin care

solicita să i se răspundă la petiția

înregistrată

la data de 29 ianuarie 2010, prin emiterea unui act administrativ, în care să

se

arate „în scris" motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor art.

264 alin. (1) C. proc. civ., să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în

cuantum de 50 lei iar, în situația în care nu primește răspunsul la

petiție nici după 30 de zile de la pronunțarea

hotărârii judecătorești definitive, în

prezenta cauză, să fie obligată

la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, sub formă de penalități.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 29 ianuarie 2010

(fila 3 dosar), reclamantul a sesizat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin.

(1) C. proc. civ., prin nemotivarea Deciziei nr. 894 din 23 noiembrie 2009, în

care a avut calitatea de recurent; totodată, a solicitat să-i fie comunicate

motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor alin. (1) din

art. 264 C. proc. civ., răspunsul fiindu-i

necesar la susținerea în

fața Curții Europene a Drepturilor Omului a

pretențiilor de daune.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, republicată.

Reține instanța de

fond că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din acest act normativ,

orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ și fiscal pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată; se asimilează actelor administrative

unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere, referitoare la un

drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde

solicitantului în termenul legal.

Pe de altă parte, se

arată în considerentele sentinței atacate, dispozițiile art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, exclud de la controlul instanței de contencios

administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora

se prevede prin lege organică o altă procedură, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

f) din lege, determinată de existența unui recurs paralel.

Or, reține prima

instanță, cererea ce face obiectul cauzei de față intră sub reglementarea

Codului de procedură civilă, ce prevede termenele de redactare și de comunicare

a hotărârilor, iar Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor prevede

calea de urmat pentru obținerea deciziilor motivate.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea

recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit

instanța de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea sa, fără a pune în

discuția părților excepția invocată din oficiu, încălcând principiul contradictorialității

și al dreptului la apărare.

Apreciază recurentul

că hotărârea pronunțată este nulă în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și că

instanța de fond avea obligația, în temeiul dispozițiilor Cap IV din Codul deontologic

al magistraților să-i solicite depunerea unei note scrise la dosarul cauzei cu

privire la excepția invocată.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Criticile

recurentului privitoare la nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității

și încălcarea principiului contradictorialității ca și a dreptului la apărare

prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta precum și încălcarea

dispozițiilor art. 105 alin.(2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanța de fond

procedând la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părților,

conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 242

alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea

cauzei în lipsă.

Pe de altă parte,

verificând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304

1

,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut în cauză

incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

cererea formulată de recurentul-reclamant prin care sesiza încălcarea

dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ. privind nemotivarea Deciziei nr.

894 din 23 noiembrie 2009, intrând sub incidența Codului de procedură civilă

care reglementează termenele de redactare și de comunicare a hotărârilor

judecătorești cât și a Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor.

Astfel fiind, Înalta

Curte reținând că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și

temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul R.M. împotriva sentinței nr. 4108 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2011.