ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4108 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și precizată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta B.L., prin care solicita să i se răspundă la petiția înregistrată la data de 29 ianuarie 2010, prin emiterea unui act administrativ, în care să se arate „în scris" motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 50 lei iar, în situația în care nu primește răspunsul la petiție nici după 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, în prezenta cauză, să fie obligată la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, sub formă de penalități.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 29 ianuarie 2010 (fila 3 dosar), reclamantul a sesizat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., prin nemotivarea Deciziei nr. 894 din 23 noiembrie 2009, în care a avut calitatea de recurent; totodată, a solicitat să-i fie comunicate motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor alin. (1) din art. 264 C. proc. civ., răspunsul fiindu-i necesar la susținerea în fața Curții Europene a Drepturilor Omului a pretențiilor de daune. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, republicată.

Reține instanța de fond că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din acest act normativ, orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ și fiscal pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinței atacate, dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, exclud de la controlul instanței de contencios administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din lege, determinată de existența unui recurs paralel. Or, reține prima instanță, cererea ce face obiectul cauzei de față intră sub reglementarea Codului de procedură civilă, ce prevede termenele de redactare și de comunicare a hotărârilor, iar Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor prevede calea de urmat pentru obținerea deciziilor motivate. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea sa, fără a pune în discuția părților excepția invocată din oficiu, încălcând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. Apreciază recurentul că hotărârea pronunțată este nulă în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și că instanța de fond avea obligația, în temeiul dispozițiilor Cap IV din Codul deontologic al magistraților să-i solicite depunerea unei note scrise la dosarul cauzei cu privire la excepția invocată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Criticile recurentului privitoare la nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității și încălcarea principiului contradictorialității ca și a dreptului la apărare prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta precum și încălcarea dispozițiilor art. 105 alin.(2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanța de fond procedând la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părților, conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pe de altă parte, verificând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304 1 , instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, cererea formulată de recurentul-reclamant prin care sesiza încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ. privind nemotivarea Deciziei nr. 894 din 23 noiembrie 2009, intrând sub incidența Codului de procedură civilă care reglementează termenele de redactare și de comunicare a hotărârilor judecătorești cât și a Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor. Astfel fiind, Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinței nr. 4108 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.