ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 357 din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de P.O.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluționarea de către instanța de fond a contestației formulate împotriva aceluiași act administrativ. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul P.O.D. a solicitat suspendarea dispozițiilor Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

S-a menționat că prin ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, în baza art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea 188/1999, la baza emiterii acestui ordin stând Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională. Totodată, reclamantul a arătat că reorganizarea unei autorități nu presupune vacantarea unui post legal ocupat ci, conform art. 99 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999, „reducerea personalului prin reducere postului ocupat de funcționarul public", în caz de reorganizare fiind necesară respectarea dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, reclamantul a arătat că la baza emiterii ordinului atacat au stat Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională. Referitor la prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a arătat că urmare a punerii în executare a actului contestat este lipsit de veniturile salariale, care reprezintă unica sursă de venit, iar prin ordinul atacat nu a fost pus la dispoziția corpului funcționarilor publici, pentru a fi redistribuit într-un alt loc de muncă.

Instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 15 din această lege, reținând că a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile iar ordinul atacat, a cărui suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinelor nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor București și a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, ordine cu caracter normativ care trebuiau publicate în M. Of. Partea I, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (3) și (5) din H.G.

nr. 110/2009. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cauză nu s-a făcut dovada publicării în M. Of. a actelor administrative normative iar acest viciu pune la îndoială legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care și actul atacat, astfel că s-a apreciat a fi îndeplinită cerința cazului bine justificat. Prima instanță a constatat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită, reclamantul fiind lipsit de drepturile salariale, ceea ce ar conduce la lipsa mijloacelor minime de subzistență, raportată la starea actuală economică traversată de întreaga societate.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 357 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași prin reprezentanții săi legali, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta susține că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz nejustificat și prevenirea unei pagube iminente. Referitor la aprecierea greșită a instanței de fond asupra îndeplinirii condiției cazului bine justificat, recurenta-pârâtă arată că din considerentele sentinței atacate nu rezultă care au fost motivele de fapt și de drept care au dus la înlăturarea apărărilor sale.

De asemenea, se susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F., nefiind acte normative, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte și nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de testare profesională în M. Of.

al României cu 30 de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor. În raport de aceste argumente, se menționează că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului bine justificat de către intimatul-reclamant. Referitor la îndeplinirea condiției care vizează prevenirea unei pagube iminente, se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantul a probat îndeplinirea acestei condiții deși nu s-au administrat probe care să dovedească iminența unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât acesta a fost formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, care nu are calitate procesuală, aceasta nefiind parte la judecarea cauzei în fața instanței de fond, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu ANV. Referitor la fondul cauzei se arată că sentința recurată este legală și temeinică, fiind combătute criticile recurentei-pârâte. 3. Soluția instanței de recurs Înainte de a proceda la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de recurs va respinge excepția lipsei calității procesuale a recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, reținând că prin înscrisul depus la dosarul cauzei s-a făcut dovada că a existat un mandat al A.N.V.

prin care D.R.A.O.V. Iași a fost împuternicită să formuleze, motiveze și să înainteze recursul. Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În primul rând, Înalta Curte constată că raționamentul judecătorului fondului s-a bazat exclusiv pe ideea că Ordinele Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of. al României deși, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligație potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G.

nr. 110/2009, aspect de natură a atrage o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ emis în baza acestor ordine, așa încât va analiza doar criticile formulate pe acest aspect. În acest context, Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică. Înalta Curte constată că o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică, criterii în raport de care Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V.

- aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V. Astfel, în mod greșit prima instanța a reținut că Ordinele Președintelui A.N.A.F.

nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7160/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual". În aceste condiții, în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin nepublicarea în M. Of.

al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare din funcție a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură. Criticile recurentei - pârâte cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, în raport de dispozițiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt fondate, întrucât lipsirea intimatului -reclamant de drepturile salariale aferente funcției publice exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor bănești de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și casarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a Județului Iași în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței nr. 357 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.O.D., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.