ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința nr. 357 din 7 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal a admis cererea de suspendare formulată de P.O.D., în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluționarea de

către instanța de fond a contestației formulate împotriva aceluiași act

administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul P.O.D. a solicitat

suspendarea dispozițiilor Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011, emis de

Autoritatea Națională a Vămilor, până la pronunțarea instanței de fond asupra

acțiunii în anularea actului.

S-a menționat că prin

ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus încetarea raporturilor de

muncă, în baza art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin.

(5) din Legea 188/1999, la baza emiterii acestui ordin stând Ordinele nr. 2406

și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura

organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize

și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și

Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare

profesională.

Totodată, reclamantul

a arătat că reorganizarea unei autorități nu presupune vacantarea unui post

legal ocupat ci, conform art. 99 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999,

„reducerea personalului prin reducere postului ocupat de funcționarul

public", în caz de reorganizare fiind necesară respectarea dispozițiilor

art. 100 din Legea nr. 188/1999.

De asemenea,

reclamantul a arătat că la baza emiterii ordinului atacat au stat Ordinele nr.

2406 și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura

organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize

și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și

Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare

profesională.

Referitor la

prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a arătat că urmare a punerii în

executare a actului contestat este lipsit de veniturile salariale, care

reprezintă unica sursă de venit, iar prin ordinul atacat nu a fost pus la

dispoziția corpului funcționarilor publici, pentru a fi redistribuit într-un

alt loc de muncă.

Instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, respectiv art. 15 din această lege, reținând că a fost

îndeplinită procedura plângerii prealabile iar ordinul atacat, a cărui

suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinelor nr. 2406 și

2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, privind aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al

Autorității Naționale a Vămilor București și a direcțiilor regionale pentru

accize și operațiuni vamale, ordine cu caracter normativ care trebuiau

publicate în M. Of. Partea I, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr.

24/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 110/2009.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în cauză nu s-a făcut dovada publicării în

M. Of. a actelor administrative normative iar acest viciu pune la îndoială

legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care și actul atacat,

astfel că s-a apreciat a fi îndeplinită cerința cazului bine justificat.

Prima instanță a

constatat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită, reclamantul fiind lipsit

de drepturile salariale, ceea ce ar conduce la lipsa mijloacelor minime de

subzistență, raportată la starea actuală economică traversată de întreaga

societate.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 357 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat

recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași prin

reprezentanții săi legali, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta susține că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat

îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz nejustificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Referitor la

aprecierea greșită a instanței de fond asupra îndeplinirii condiției cazului

bine justificat, recurenta-pârâtă arată că din considerentele sentinței atacate

nu rezultă care au fost motivele de fapt și de drept care au dus la înlăturarea

apărărilor sale.

De asemenea, se

susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.,

nefiind acte normative, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al

României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte

și nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și

nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul

privind examenul de testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile

înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr.

611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor

de examen, desfășurarea probelor.

În raport de aceste

argumente, se menționează că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului

bine justificat de către intimatul-reclamant.

Referitor la

îndeplinirea condiției care vizează prevenirea unei pagube iminente, se arată

că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantul a probat

îndeplinirea acestei condiții deși nu s-au administrat probe care să dovedească

iminența unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât

acesta a fost formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Iași, care nu are calitate procesuală, aceasta nefiind parte la judecarea cauzei

în fața instanței de fond, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu ANV.

Referitor la fondul

cauzei se arată că sentința recurată este legală și temeinică, fiind combătute

criticile recurentei-pârâte.

de recurs

Înainte de a proceda

la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța

de recurs va respinge excepția lipsei calității procesuale a recurentei

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, reținând că prin

înscrisul depus la dosarul cauzei s-a făcut dovada că a existat un mandat al

A.N.V. prin care D.R.A.O.V. Iași a fost împuternicită să formuleze, motiveze și

să înainteze recursul.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că

acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În primul rând,

Înalta Curte constată că raționamentul judecătorului fondului s-a bazat

exclusiv pe ideea că Ordinele Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011

nu au fost publicate în M. Of. al României deși, fiind acte administrative cu

caracter normativ, exista această obligație potrivit dispozițiilor art. 11

alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009,

aspect de natură a atrage o îndoială serioasă asupra legalității actului

administrativ emis în baza acestor ordine, așa încât va analiza doar criticile

formulate pe acest aspect.

În acest context,

Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este

calificarea Ordinelor Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca

fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în

raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică.

Înalta Curte constată

că o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea

categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate

repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale

ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații

juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de

subiecți de drept.

Așadar, cele două

categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de

obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor

cărora li se aplică, criterii în raport de care Înalta Curte constată că, atât

Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților

subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost

aprobate statele de funcții pentru A.N.V. - aparat central și structuri

subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea

examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului

contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd

reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează

și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice

precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept,

respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V.

Astfel, în mod greșit

prima instanța a reținut că Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și

respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7160/2011, sunt acte

administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte

numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V.,

respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea

numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de

subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia,

rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009,

structura concretă a A.N.V.

Odată stabilit faptul

că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile,

în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M.

Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și

cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și

de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și

dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru

aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici

publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în

vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de

publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte

acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu

caracter individual".

În aceste condiții,

în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin

nepublicarea în M. Of. al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a

reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare

din funcție a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor

emise în această procedură.

Criticile recurentei

- pârâte cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, în raport de

dispozițiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt fondate, întrucât

lipsirea intimatului -reclamant de drepturile salariale aferente funcției

publice exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat

în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului

administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor

bănești de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în

cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în

temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume

propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și casarea sentinței recurate

în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a Județului

Iași în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței

nr. 357 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.O.D., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.