ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței
de fond
Prin Sentința nr. 357 din 7 noiembrie 2011,
Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal a admis cererea de suspendare formulată de P.O.D., în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus suspendarea executării
Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluționarea de
către instanța de fond a contestației formulate împotriva aceluiași act
administrativ.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul P.O.D. a solicitat
suspendarea dispozițiilor Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011, emis de
Autoritatea Națională a Vămilor, până la pronunțarea instanței de fond asupra
acțiunii în anularea actului.
S-a menționat că prin
ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus încetarea raporturilor de
muncă, în baza art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin.
(5) din Legea 188/1999, la baza emiterii acestui ordin stând Ordinele nr. 2406
și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura
organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize
și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și
Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare
profesională.
Totodată, reclamantul
a arătat că reorganizarea unei autorități nu presupune vacantarea unui post
legal ocupat ci, conform art. 99 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 188/1999,
„reducerea personalului prin reducere postului ocupat de funcționarul
public", în caz de reorganizare fiind necesară respectarea dispozițiilor
art. 100 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea,
reclamantul a arătat că la baza emiterii ordinului atacat au stat Ordinele nr.
2406 și nr. 2407 emise de Președintele ANAF prin care s-a aprobat structura
organizatorică și statele de funcțiuni ale direcțiilor regionale pentru accize
și operațiuni vamale și ale birourilor vamale, bibliografia precum și
Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare
profesională.
Referitor la
prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a arătat că urmare a punerii în
executare a actului contestat este lipsit de veniturile salariale, care
reprezintă unica sursă de venit, iar prin ordinul atacat nu a fost pus la
dispoziția corpului funcționarilor publici, pentru a fi redistribuit într-un
alt loc de muncă.
Instanța de fond a
apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, respectiv art. 15 din această lege, reținând că a fost
îndeplinită procedura plângerii prealabile iar ordinul atacat, a cărui
suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinelor nr. 2406 și
2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, privind aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al
Autorității Naționale a Vămilor București și a direcțiilor regionale pentru
accize și operațiuni vamale, ordine cu caracter normativ care trebuiau
publicate în M. Of. Partea I, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr.
24/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 110/2009.
S-a mai arătat în
considerentele sentinței atacate că în cauză nu s-a făcut dovada publicării în
M. Of. a actelor administrative normative iar acest viciu pune la îndoială
legalitatea actelor administrative subsecvente, printre care și actul atacat,
astfel că s-a apreciat a fi îndeplinită cerința cazului bine justificat.
Prima instanță a
constatat că și cerința pagubei iminente este îndeplinită, reclamantul fiind lipsit
de drepturile salariale, ceea ce ar conduce la lipsa mijloacelor minime de
subzistență, raportată la starea actuală economică traversată de întreaga
societate.
Calea de atac
exercitată
Împotriva Sentinței
nr. 357 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat
recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași prin
reprezentanții săi legali, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta susține că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat
îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz nejustificat și
prevenirea unei pagube iminente.
Referitor la
aprecierea greșită a instanței de fond asupra îndeplinirii condiției cazului
bine justificat, recurenta-pârâtă arată că din considerentele sentinței atacate
nu rezultă care au fost motivele de fapt și de drept care au dus la înlăturarea
apărărilor sale.
De asemenea, se
susține că: Ordinele nr. 2406 și nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.,
nefiind acte normative, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al
României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte
și nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de
Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; nu
sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și
nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligația de a publica anunțul
privind examenul de testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile
înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr.
611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor
de examen, desfășurarea probelor.
În raport de aceste
argumente, se menționează că nu se poate reține îndeplinirea condiției cazului
bine justificat de către intimatul-reclamant.
Referitor la
îndeplinirea condiției care vizează prevenirea unei pagube iminente, se arată
că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantul a probat
îndeplinirea acestei condiții deși nu s-au administrat probe care să dovedească
iminența unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Intimatul-reclamant a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât
acesta a fost formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Iași, care nu are calitate procesuală, aceasta nefiind parte la judecarea cauzei
în fața instanței de fond, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu ANV.
Referitor la fondul
cauzei se arată că sentința recurată este legală și temeinică, fiind combătute
criticile recurentei-pârâte.
Soluția instanței
de recurs
Înainte de a proceda
la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța
de recurs va respinge excepția lipsei calității procesuale a recurentei
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, reținând că prin
înscrisul depus la dosarul cauzei s-a făcut dovada că a existat un mandat al
A.N.V. prin care D.R.A.O.V. Iași a fost împuternicită să formuleze, motiveze și
să înainteze recursul.
Înalta Curte,
analizând recursul declarat în raport de criticile formulate, de înscrisurile
care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că
acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În primul rând,
Înalta Curte constată că raționamentul judecătorului fondului s-a bazat
exclusiv pe ideea că Ordinele Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011
nu au fost publicate în M. Of. al României deși, fiind acte administrative cu
caracter normativ, exista această obligație potrivit dispozițiilor art. 11
alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009,
aspect de natură a atrage o îndoială serioasă asupra legalității actului
administrativ emis în baza acestor ordine, așa încât va analiza doar criticile
formulate pe acest aspect.
În acest context,
Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este
calificarea Ordinelor Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca
fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în
raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică.
Înalta Curte constată
că o astfel de calificare are la bază definirea actelor normative ca fiind acea
categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate
repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale
ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații
juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de
subiecți de drept.
Așadar, cele două
categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de
obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor
cărora li se aplică, criterii în raport de care Înalta Curte constată că, atât
Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților
subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost
aprobate statele de funcții pentru A.N.V. - aparat central și structuri
subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea
examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului
contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd
reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează
și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice
precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept,
respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, în mod greșit
prima instanța a reținut că Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și
respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7160/2011, sunt acte
administrative cu caracter normativ fără a observa că acestea produc efecte
numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V.,
respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea
numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de
subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia,
rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009,
structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul
că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile,
în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M.
Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și
cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și
de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și
dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru
aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru
elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici
publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în
vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de
publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte
acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu
caracter individual".
În aceste condiții,
în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin
nepublicarea în M. Of. al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a
reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare
din funcție a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor
emise în această procedură.
Criticile recurentei
- pârâte cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, în raport de
dispozițiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt fondate, întrucât
lipsirea intimatului -reclamant de drepturile salariale aferente funcției
publice exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat
în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului
administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor
bănești de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu.
În raport de cele mai
sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în
cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în
temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului
declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume
propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și casarea sentinței recurate
în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a Județului
Iași în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței
nr. 357 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
recurată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.O.D., ca
neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 februarie 2012.