ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 571/2012

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 2 decembrie 2009 persoana vătămată A.P., a formulat plângere penală solicitând efectuarea de cercetări față de completul de judecată care a soluționat Dosarul nr. 25/2004 al Judecătoriei Pucioasa. În motivarea plângerii petentul a precizat că prin pronunțarea sentinței penale nr. 101 din 1 martie 2005, membrii completului de judecată au săvârșit infracțiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 268 C. pen. În urma verificărilor efectuate de către organul de cercetare penală s-a constatat că aspectele semnalate nu corespund realității. Astfel, cum se arată în rezoluția din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin sentința penală nr. 101 din 1 martie 2005, Judecătoria Pucioasa, a admis cererea petentului A.P.

și a dispus internarea făptuitorului A.C., în baza disp. art. 114 C. pen., într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire. Soluția a fost dispusă de instanța de judecată pe baza concluziilor raportului de expertiză medico - legală, care recomanda măsura de siguranță prev. de art. 114 C. pen., soluție care a fost menținută și în căile de atac, prin respingerea recursului ca nefondat de către Tribunalul Dâmbovița, prin decizia penală nr. 307 din 5 mai 2005. Ca atare, prin rezoluția nr. 1144/P/2010 din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 268 C. pen., față de judecătoarea M.I., Z.G.

procuror și G.M. pe considerentul că, fapta sesizată nu există. De asemenea, prin rezoluția nr. 69/II/2/2011 din 14 februarie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P. împotriva soluției de mai sus, întrucât aceasta este temeinică și legală. Petentul A.P., a formulat plângere conform art. 278 1 împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arătând că, în mod greșit nu s-au luat măsuri legale împotriva persoanelor reclamate, deoarece prin hotărârea pronunțată i-au fost încălcate drepturile fundamentale, prevăzute de Constituția României și Convenția C.E.D.O. Petentul nu s-a înfățișat în instanță pentru a susține oral motivele plângerii.

Examinând rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești precum și actele de urmărire penală care au stat la baza emiterii acestora, Curtea de apel a constatat că, în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 268 C. proc. pen., deoarece, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, fără a prezenta motivele de casare. Recursul petentului este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legi, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în cauza de față, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8), este definitivă. Ca atare, împotriva sentinței pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, așa încât recursul declarat de petent este inadmisibil și urmează a fi respins în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul A.P. împotriva sentinței penale nr. 185 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2012.