ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 344/2011 din 18 februarie 2011, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R.C. SRL în contradictoriu cu D.A.C .Pașcani și, în consecință, a obligat pârâta să rebranșeze reclamanta la rețeaua de apă și canalizare la imobilul proprietate a SC R.C. SRL situat în Pașcani. Instanța a respins cererea formulată de reclamantă, privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.884,3 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 10 februarie 2004 D.A.C.

Pașcani a încheiat cu SC R.C. SRL contractul nr. 1200/2004, având ca obiect - potrivit art. 5 - asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare-epurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Potrivit adreselor nr. 122 din 13 iulie 2007, nr. 81 din 21 mai 2007, nr. 64 din 16 aprilie 2007, nr. 137 din 13 august 2007 și nr. 139 din 14 august 2007 emise de SC R.C. SRL, precum și adreselor de răspuns emise de pârâtă, rezultă că între părți a apărut un conflict, generat de diferențele de facturare la apa potabilă și canal, diferențe facturate de D.A.C. Pașcani peste consumul efectuat. Neclaritățile au apărut din luna ianuarie 2007, când pe facturile emise de pârâtă a apărut rubrica diferențe de apă cu valori exagerat de mari, raportat la consumul efectuat.

Cu titlu de exemplu a reținut instanța că la un consum de 2 mc apăreau în plus 20 mc sau chiar 33 mc (facturile la dosar, filele 9 – 19). Conform art. 7.12 și art. 7.13 din contractul părților, operatorul are obligația de a aduce la cunoștința utilizatorilor modificările de tarif și alte informații referitoare la facturare, prin adresa atașată facturii, prin afișare la utilizator sau prin alte mijloace și de a aduce la cunoștința utilizatorilor, prin orice mijloace, eventualele modificări privind contorizarea branșamentului imobilului, schimbarea contorului, etc. Tribunalul a constatat că s-a modificat cadrul legislativ și au intrat în vigoare Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 241/2006, care aduc o serie de lămuriri și modificări în modul de calcul și de facturare a serviciilor de utilități publice ce nu poate fi privit decât prin prisma prevederilor contractului încheiat între parți, în baza căruia toate modificările intervenite trebuiau aduse la cunoștința utilizatorului, într-un fel sau altul.

Or, pârâta nu a făcut în niciun fel dovada acestei comunicări sau a încheierii unor acte adiționale, care să specifice o altă modalitate de facturare decât cea din contract. În adresele depuse la dosar, D.A.C. Pașcani a invocat faptul că în cazul imobilelor tip condominium contorul de branșament este cel montat pe branșamentul blocului, pe conducta ce face legătura între rețeaua interioară de distribuție a imobilului și rețeaua publică de distribuire a apei reci și consumul acestuia este avut în vedere la stabilirea consumurilor și emiterea facturilor. În contractul încheiat între părți se specifică – însă – că la stabilirea cantităților de apă furnizate se vor avea în vedere înregistrările aparatelor de măsură, consemnate într-un proces-verbal încheiat între operator și utilizator.

Ca atare, atât timp cât contractul încheiat este legea părților, iar pârâta nu a făcut în niciun fel dovada încunoștințării reclamantei asupra utilizării sau necesitații utilizării unui alt mod de calcul, tribunalul a constatat că debranșarea pentru neplata diferențelor facturate este nelegală, fapt pentru care a obligat pârâta să rebranșeze reclamanta la rețeaua de apă și canalizare la imobilul proprietatea sa, situat în Pașcani. În ceea ce privește daunele materiale solicitate ca urmare a debranșării, instanța le-a respins având în vedere că, deși s-au depus acte privind existența unor deprecieri la acel spațiu, nu se face dovada legăturii de cauzalitate între acele deprecieri și daunele suferite.

Astfel, faptul că la dosar au fost depuse înscrisuri ce atestă deteriorările spațiului comercial, cu devizul estimativ de reparații nu se demonstrează existența vreunei legături de cauzalitate între acestea și debranșarea reclamantului. De asemenea, nu s-au depus acte din care să rezulte - așa cum s-a pretins - afectarea capacității de muncă a angajaților sau afectarea sistemului de încălzire. Nici împrejurarea că reclamanta a fost nevoită să procure apă și s-o transporte pentru consumul angajaților nu a putut fi luată în considerare ca justificând pretențiile materiale, câtă vreme potrivit actelor depuse nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate pe care o presupune angajarea răspunderii delictuale.

Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 59/2011 din 7 iulie 2011 a admis apelul formulat de reclamanta SC R.C. SRL împotriva sentinței nr. 344/2011 din 18 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind daunele materiale și a obligat pârâta D.A.C. Pașcani să-i plătească reclamantei SC R.C. SRL, cu titlu de daune, suma de 12.257 lei, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul declarat de pârâta D.A.C. Pașcani împotriva sentinței nr. 344 din 18 februarie 2011 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ.

A obligat D.A.C. Pașcani să plătească SC R.C. SRL cheltuieli de judecată în apel în sumă de 738 lei. Examinând actele și lucrările dosarului, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a constat că este în parte fondat apelul reclamantei și este nefondat apelul pârâtei. a. Referitor la apelul pârâtei D.A.C. Pașcani, curtea a reținut că, în pofida criticilor acesteia, tribunalul a stabilit corect situația de fapt în ce privește modul de derulare a raporturilor contractuale dintre părți, care își află pe deplin corespondent în dovezile administrate și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante. Instanța de apel a reținut că este de principiu, potrivit articolului 969 C. civ., că au putere de lege între părți convențiile legal făcute și că acestea trebuie executate cu bună-credință, conform art. 970 C. civ.

În speță, în aplicarea contractului nr. 1200 din 10 februarie 2004, curtea a considerat că reclamanta are dreptul de a beneficia de serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare convenite cu pârâta (art. 8.1 din convenție) și că întreruperea furnizării apei și a preluării apelor uzate în rețeaua publică de canalizare – operată de D.A.C. Pașcani – nu a respectat condițiile art. 6.3 din același contract. Aceasta întrucât plata doar în parte a facturilor de către reclamantă a fost consecința nerespectării – de furnizor – a modalității de stabilire a consumului de apă și a debitelor de apă evacuată în rețeaua publică (convenite în art. 10 din contract) cu apariția unor diferențe semnificative între consumul efectiv și cel facturat, diferențe puse în evidență de tribunal, în considerentele sentinței.

Instanța de fond a constatat că, în pofida celor susținute de apelanta-pârâtă, aceasta nu a făcut dovada că a notificat SC R.C. SRL să se prezinte la negociere în vederea încheierii unui nou contract, în care modalitatea de stabilire a consumului să fie diferită. În ce privește împrejurarea că în timpul soluționării cauzei la prima instanță s-a realizat rebranșarea reclamantei, aceasta nu este de natură a lăsa fără obiect cererea de chemare în judecată ori a exonera pârâta de plata cheltuielilor de judecată (corect stabilite de tribunal, în aplicarea art. 274 C. proc. civ.), câtă vreme rebranșarea executată în mai 2010 este consecința unei măsuri vremelnice, dispuse de tribunal pe calea ordonanței președințiale (a se vedea sentința nr. 574/com.

din 6 aprilie 2010 a Tribunalului Iași). b. Referitor la apelul reclamantei SC R.C. SRL Iași, curtea de apel a reținut că este de principiu – potrivit art. 1169 C. civ. - că acela ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească. Tribunalul a stabilit corect culpa pârâtei în ceea ce privește debranșarea reclamantei de la rețeaua de alimentare cu apă curentă, iar, din coroborarea dovezilor administrate la fond cu proba testimonială din apel, curtea a apreciat că reclamanta a probat legătura de cauzalitate între prejudiciul suferit și actele pârâtei. Legătura nu privește, însă, decât acele reparații strict legate de efectele dăunătoare ale debranșării, în speță deteriorarea zugrăvelii și apariția mucegaiului pe pereții neîncălziți.

Curtea de apel a considerat că dintre daunele materiale pretinse de reclamantă nu au legătură directă cu acțiunea pârâtei decât acelea de la punctele 3 (liniuța 1), 4, 5 și 6 din procesul – verbal de constatare din 23 martie 2010, pentru remedierea cărora suma necesară este de 10.300 lei plus T.V.A. (după cum rezultă din devizul estimativ aflat la fila 283 a dosarului tribunalului și devizul de reparații de la filele 285 – 286), în total 12.257 lei. Nu se poate face conexiune între sistarea alimentării cu apă și necesitatea reparării instalațiilor termice și sanitare, ale căror deteriorări, menționate în același proces-verbal (fila 282 dosar fond) au constat în deformări ale elementelor, fisuri și exfolieri.

Instanța de prim control judiciar a observat că reclamanta nu a cuantificat pierderile pretins suferite prin diminuarea programului de lucru și a randamentului salariaților și nu a dovedit diferența suportată, prin procurarea apei din alte surse decât de la pârâtă. În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 738 lei. Împotriva deciziei nr. 59/2011 din 7 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC P.S.A. SA Pașcani, întemeiat pe dispozițiile art. 299 – 316 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii apelului său, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului său pârâta, nu indică motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, ci expune situația de fapt, după care se referă la interpretarea greșită a probelor. Recurenta SC P.S.A. SA Pașcani arată că în mod eronat instanța de apel a reținut că reclamanta a fost debranșată de la rețeaua de apă pentru nerespectarea prevederilor contractuale, fără să aibă în vedere faptul că vinovată de situația creată este numai aceasta care a refuzat sistematic să se prezinte la încheierea unui nou contract ca urmare a schimbării legislației în domeniu, motivând că există deja un contract încheiat între cele două părți. Cum reclamanta SC R.C. SRL a achitat parțial contravaloarea facturilor emise, pârâta SC P.S.A.

SA Pașcani a procedat la notificarea reclamantei în vederea achitării debitului restant și la debranșarea imobilului de la rețeaua de apă potabilă. Recurenta mai susține că deși reclamanta a fost rebranșată la rețeaua de apă potabilă, din data de 20 mai 2010 conform procesului-verbal nr. 8305, aceasta nu a adus la cunoștință instanței de judecată acest lucru. Intimata reclamantă SC R.C. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei instanței de apel, avându-se în vedere culpa pârâtei în situația creată. Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția nulității cererii de recurs prin raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Potrivit art. 302 ind.1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1 – 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Deși recurenta-pârâtă formulează critici se reține că acestea nu fac referire la dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., iar dezvoltarea motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziția legală încălcată sau greșit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, și nici nu pot face obiectul controlului de legalitate. Motivarea recursului, așa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea. Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia. Or, art. 304 alin. (1) și art. 302 1 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. Constatându-se, totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția și va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 ind.1 (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC P.S.A. SA PAȘCANI împotriva deciziei nr. 59/2011 din 7 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.