Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2011
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3807/2011

HOTĂRÂRE
23.11.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3807/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1215/Com din 04 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ se hotărăște: Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A.G.C.L. Pașcani, cu sediul în Pașcani, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta D.A.C. Pașcani, cu sediul în Pașcani, jud. Iași. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 664.777,64 lei cu titlu de preț și suma de 281.024,57 lei cu titlu de penalități. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 24.129 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta R.A.G.C.L.

Pașcani a solicitat obligarea pârâtei D.A.C. Pașcani la achitarea contravalorii serviciilor hidrofor în cuantum de 272.635,81 lei conform contractului din 02 mai 2006 și a serviciilor de transport gunoi, conform contractului din 31 octombrie 2003, în cuantum de 808,37 lei, în baza facturilor emise pentru perioada 31 decembrie 2005 - 19 noiembrie 2007, cu penalitățile de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea efectivă a debitului. La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2009 reclamanta a precizat cuantumul debitului solicitat, acesta fiind de 689.374 lei, iar penalitățile în sumă de 281.778 (fila 316 dosar). Instanța constată că părțile au încheiat contractul de prestări servicii din 02 mai 2006 (fila 7 dosar).

Obiectul acestui contract îl reprezintă prestarea serviciului de hidrofor instalat în centralele termice ale reclamantei, în calitate de prestator, în schimbul unui preț datorat de pârâtă, preț stabilit conform calculatiei anexate fiecărei facturi pe care reclamanta urma să o emită (art. 4 contract). Potrivit art. 6 contract în cazul în care beneficiarul nu achită prețul contractului în termen de 15 zile de la emiterea facturii, este obligat să plătească o penalitate de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării prețului. Totodată, potrivit art. 5.5.1. reclamanta avea obligația de a emite factura lunară până la data de 10 a lunii următoare prestării serviciului și să o remită beneficiarului.

Părțile au încheiat și contractul din 2003 prin care reclamanta se obligă să presteze în beneficiul pârâtei servicii de transport gunoi. După cum rezultă din precizările depuse de reclamantă la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2009 debitul pretins este de 689.374,02 lei și reprezintă contravaloarea facturilor pe care le enumera. La acest debit reclamanta a solicitat penalități, în cuantum de 281.778,06 lei (fila 327 dosar), calculate până la data de 03 iunie 2009. În cauză a fost dispusă din oficiu efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă debitul și penalitățile solicitate de reclamantă au fost corect calculate și dacă pârâta are de achitat sume cu acest titlu față de reclamantă.

În cauza s-a dispus efectuarea unei expertize contabile privind facturile evocate de părțile din litigiu și potrivit căreia s-au stabilit care sunt facturile emise, contravaloarea acestor facturi fiind de 689.374,02 lei. În contul acestor facturi pârâta a efectuat plăți cu ordinele de plată din 02 aprilie 2009 în sumă de 3.456,76 lei (fila 398 dosar), din 29 mai 2009, din 02 iulie 2009 și din 06 iulie 2009 în valoare totală de 22.000 lei. Cu ordinul de plată nr. 246/2009 au fost achitate și facturi anterioare perioadei pentru care au fost emise facturile invocate de reclamantă. Expertul a concluzionat că prin ordine de plată și compensări pârâta a achitat suma de 24.523,91 lei, iar din debitul de 689.374,02 lei, prin scăderea sumelor de 72,47 lei reprezentând contravaloarea facturii din 16 decembrie 2008 pentru care nu a fost identificat nici un act justificativ și 24.523,91 lei, pârâta mai are de achitat suma de 664.777,64 lei.

Din această sumă, instanța a constatat că nu poate fi considerată compensată suma de 78.924,86 lei. Această sumă a fost indicată în ordinul de compensare din 23 martie 2009 (fila 404 dosar) emis de pârâtă, dar acest ordin nu a fost însușit de reclamantă care a propus o compensare pentru aceeași valoare, însă în contul altor facturi decât cele menționate de pârâtă, conform înscrisurilor de la filele 131, 432, 433 dosar; urmare a comunicării acestui aspect, pârâta nu a emis un alt ordin de compensare. În consecință, instanța a reținut că nu a operat compensarea pentru suma de 78.924,86 lei, deoarece nu s-a realizat cu respectarea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 685 din 23 august 1999 și nu a fost evidențiată în contabilitatea ambelor părți pentru a produce efecte juridice.

Conform concluziilor expertizei și clauzei penale, la debitul de 664.777,64 lei pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 281.024,57 lei. Pârâta a invocat în apărare faptul că reclamanta nu este licențiată pentru colectarea gunoiului menajer și nici pentru servicii de exploatare hidrofor, nefiind stabilită în cadrul procesual inițiat. Totodată s-a constatat că reclamanta și-a executat întocmai obligațiile asumate prin contract cu partea adversă. De asemenea, pe toată perioada indicată în facturile emise de reclamantă pârâta nu a solicitat rezilierea contractelor și nu a invocat executarea necorespunzătore de către reclamantă a obligațiilor asumate. Instanța mai constată că pârâta a refuzat factura din 21 iulie 2006 emisă de reclamantă, pe motiv că nu există temei legal.

Sub acest aspect, instanța a reținut că apărările pârâtei sunt neîntemeiate, având în vedere că a beneficiat de serviciile reclamantei pentru perioada indicată în factura menționată, însușindu-și obligația de a suporta costul serviciilor, poziția sa fiind neechivocă, după cum rezultă din minutele din datele de 22 decembrie 2003 și 20 iulie 2006, calculația din 21 iulie 2006 aflate în Dosarul nr. 5129/99/2008 atașat în cauză și procesul verbal din data de 25 octombrie 2006 prin care pârâta recunoaște debitul, debit în care se regăsește și contravaloarea facturii din 21 iulie 2006. Pe de altă parte, prin procesul verbal din data de 25 octombrie 2006 încheiat de părți s-a stabilit că la data de 30 septembrie 2006 soldul pârâtei era de 372.396 lei, incluzând facturile din 21 iulie 2006 și din 25 octombrie 2006 invocate în prezenta cauză.

Prin procesul verbal menționat pârâta a recunoscut acest sold, recunoaștere care întrerupe cursul prescripției, în condițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Raportat la data de 25 octombrie 2006, acțiunea de față este introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani, urmând a fi respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă.

Criticile pârâtei referitoare la modalitatea de facturare nu sunt relevante, din moment ce pârâta nu a imputat reclamantei această deficiență până la introducerea acțiunii, dimpotrivă a înțeles să beneficieze de serviciile reclamantei și să accepte ulterior costurile de exploatare hidrofor, conform calculațiilor aflate la dosar . S-a constatat că facturile din 31 martie 2007 și din 29 decembrie 2008 se referă la servicii prestate pentru o perioadă mai mare de timp, reclamanta, fiind obligată prin contracte a emite facturi lunar, însă îndeplinirea necorespunzătoare sub acest aspect nu îi poate fi opusă, în situația în care pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația principală, respectiv cea de achitare a prețului, dovadă fiind situația și cuantumul debitului restant încă din data de 25 octombrie 2006. După cum reiese din raportul de expertiză și înscrisurile aflate la filele 409-412 dosar, factura din 31 martie 2007 în valoare de 128.658,96 lei, reprezentând contravaloarea apă rece pompat - hidrofor - pe anul 2006 a fost emisă în urma calculației din data de 12 februarie 2007, dată abia la care a fost semnată și ștampilată de pârâtă . Situația se repetă și pentru factura din 29 decembrie 2008 în valoare de 182.307,42 lei, reprezentând exploatare hidrofor ianuarie - decembrie 2007 și apa rece pompat prin hidrofor pe anul 2007,

care a fost emisă în urma calculației din data de 29 decembrie 2008, data semnării de reprezentanții pârâtei. Instanța mai constată că în materia răspunderii contractuale în sarcina debitorului operează o prezumție de vină, iar creditorul este ținut a dovedi doar existența creanței, situație în care, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea. Conform art. 969 C. civ. și art. 46 C. com., prin facturi și contracte reclamanta a probat nașterea raportului juridic și executarea obligațiilor contractuale ce-i revin. În acest context pârâtei îi revenea obligația corelativă de achitare a prețului, în cuantum de 664.777,64 lei.

Părțile au convenit și asupra unei clauze penale, ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte, în cauză pârâta datorând reclamantei suma de 281.024,57 lei cu titlu de penalități, sumă al cărei cuantum nu a fost contestat de pârâtă. Prin urmare a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 24.129 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 13.569 lei taxa de timbru corespunzătoare pretențiilor admise, 5 lei timbrul judiciar, 9.700 lei onorariul apărătorului ales și 855 lei onorariul de expert.

Reclamanta C.L.M. - D.A.C. a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe și a formulat motive de nelegalitate și netemeinicie susținând că reclamanta nu este licențiată pentru servicii de exploatare hidrofor și că la momentul emiterii facturilor, aceasta nu avea nici un temei legal, iar, reclamanta era obligată, conform clauzelor contractuale, să emită facturi lunare, aceasta și-a îndeplinit obligația anual, iar pentru perioada aprilie 2005 - mai 2006 pretențiile solicitate sunt prescrise, nefiind datorate nici penalitățile aferente, admiterea apelului și respingerea acțiunii. Instanța de apel a pus în vedere apelantei să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 4.379,39 lei și timbru judiciar de 5,00 lei pentru c/val.

debit și taxă judiciară de timbru de 3.460,62 lei pentru penalități. Prin Decizia nr. 16 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul formulat de societatea reclamantă reținându-se în considerente că apelanta, pentru termenul de astăzi 30 martie 2011 a fost legal citată cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 4.379,39 lei și timbru judiciar de 5,00 lei pentru c/val. debit și taxă judiciară de timbru de 3.460,62 lei pentru penalități, iar apelanta nu s-a conformat dispozițiilor legale impuse de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, instanța de apel a aplicat sancțiunea anulării apelului în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din aceeași lege citată.

Împotriva deciziei pronunțate înapel, reclamanta a declarat recurs criticând soluția pe fondul cauzei referitoare la compensarea sumelor de bani datorate și pretinse de ambele părți din proces și vizând soluționarea excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. Referitor la soluția pronunțată în apel, recurenta susține că reprezentantul societății apelante s-a prezentat la termenul de judecată în apel, depunând taxa judiciară de timbru,dar ședința de judecată se terminase de 10 minute ; în același sens, susține că a încercat să repună cauza pe rol dar nu a reușit. În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul este fondat. Este foarte adevărat că taxele judiciare de timbru se plăteasc anticipat, și, numai în mod excepțional instanța de judecată îngăduie la primul termen de judecată, totuși, instanța de judecată în virtutea rolului său activ și în respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului are obligația de a respecta accesul liber la justiție al părților din proces, în scopul de a nu vătăma partea în drepturile sie procesuale. A acționa în sens contrar, ar însemna că s-ar încălca principiul non reformatio in pejus al părții în întreprinderea demersului său judiciar.

În cauză, având în vedere susținerile recurentei potrivit cărora s-a prezentat în ziua judecății apelului - 30 martie 2011 - pentru a depune taxa judiciară de timbru datorată căii de atac exercitată, însă ședința de judecată s-a terminat mai repede, susțineri dovedite prin cererea formulată de reprezentantul reclamantei la instanța de apel, aflată la fila 22 dosar apel, potrivit căreia solicita repunerea cauzei pe rol, anexând taxa judiciară de timbru în sumă de 7.840,01 lei - fila 23 dosar apel - fiind consemnată în partea de sus a cererii și ora depunerii, 12 - 16. Ori, recurenta din prezenta cauză și-a depus diligentele în demersul judiciar întreprins, în sensul de a achita taxa judiciară de timbru datorată în apel, mai ales că acesteia nu i se poate imputa vreo culpă în faptul că ședința de judecată s-a terminat mai înainte ca reprezentantul reclamantei să ajungă în instanță.

Sub acest aspect s-ar încălca art. 6 și 1 din Convenție, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public a cauzei sale, de către o instanță, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil". Curtea de la Strasbourg s-a pronunțat în mod constat sub acest aspect și în alte cazuri similare constatând încălcarea art. 6 și 1 din Convenție (Weissman și alții împotriva României, pct. 32-44, și Iorga împotriva României citată anterior, pct. 34-52), ceea ar însemna un «efectiv obstacol în calea accesului la justiție pentru mulți justițiabili, persoane fizice sau juridice».

Cum recurenta s-a conformat obligațiilor imperative privind achitarea plății taxei judiciare de timbru datorată în apel făcând dovada celor susținute, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o hotărâre nelegală sub aspectul considerentelor anterior arătate, așa încât urmează să se admită recursul reclamantei, să caseze decizia atacată, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Așa fiind,

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.L.M. - D.A.C. Pașcani împotriva Deciziei nr. 16 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 23 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2983/2013
Deliberând asupra recursului din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iunie 2009 pe rolul Tribunalului lași, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. 3736/99/
ÎCCJ 2012-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 344/2011 din 18 februarie 2011, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a admis în parte acțiunea for
ÎCCJ 2010-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2177/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8903/99/2007 pe rolul Tribunalului Iași reclamanta RA J.A.C. Iași, a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Iași, prin
ÎCCJ 2008-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2008
meiate, pentru următoarele considerente: - în ceea ce privește lipsa capacității de folosință a P.M. Iași, tribunalul a apreciat că semnatara contractului de furnizare este numai P.M. Iași și având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. și
ÎCCJ 2010-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 1203/COM din 12 mai 2009 a respins excepția lipsei calităț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă