Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
1172/59/2009
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
9 februarie 2011

Decizia nr. 1053/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 1172/59/2009 — cale de atac împotriva deciziei nr. 4/2010 a Curții de Apel Timișoara

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus anularea cererii de revizuire formulată de revizuienții C.S. și C.M. împotriva deciziei civile nr. 1161 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1172/59/2009, ca netimbrată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 1161 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1172/59/2009, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorii C.S. și C.M. împotriva deciziei civile nr. 825/R din 12 octombrie 2009, pronunțată de aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3098.1/325/2008.

Împotriva acestei hotărâri, C.S. și C.M. au înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 24 noiembrie 2009, revizuirea, invocând ca motive: incompatibilitatea și nesoluționarea pe fond a cauzei. Fără a intra în analiza motivelor invocate de revizuienți, pe cale de excepție, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că în cauză operează atât excepția nulității cererii pentru netimbrare, cât și inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pentru primul termen de judecată, respectiv data de 11 ianuarie 2010, revizuienții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 9,1 lei și 0,15 lei (filele 5 și 6) și întrucât, la dosar, nu există dovada achitării acestor taxe judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea va anula ca netimbrată cererea de revizuire. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, depunând copii ale unor acțiuni constituite în probe la instanța de fond. La termenul din 9 februarie 2011 instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția privind inadmisibilitatea recursului. Astfel, conform art. 328 alin. (1) C. proc.

civ. hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În speță, hotărârea atacată prin cererea de revizuire a fost pronunțată în contestația în anulare, și conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. este irevocabilă. Or, conform art. 299 C. proc. civ. numai hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel sunt supuse recursului. În consecință, deoarece hotărârea atacată prin cererea de revizuire era irevocabilă, decizia astfel pronunțată nu mai putea fi atacată cu recurs. Față de cele reținute instanța urmează a dispune respingerea recursului ca inadmisibil.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienții C.S. și C.M. împotriva deciziei nr.4 R din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.